Întrebări Frecvente

La Apocalipsa 1:17 se vorbeşte despre Isus Cristos ca fiind „Cel dintâi şi cel de pe urmă”. Apocalipsa 22:13 nu se referă tot la Cristos? De ce?

Alfa este prima literă a alfabetului grecesc, iar omega este ultima; o literă este începutul şi cealaltă este sfârşitul alfabetului grecesc. Aşadar, expresiile „Alfa şi Omega”, „cel dintâi şi cel de pe urmă” şi „începutul şi sfârşitul” sunt expresii asemănătoare şi înseamnă acelaşi lucru. Ele se aplică la Iehova Dumnezeu. Isaia 44:6 declară: „Aşa zice Iehova, Regele şi Răscumpărătorul lui Israel, Iehova al oştirilor: Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă; şi în afară de Mine nu este Dumnezeu”. Apocalipsa 1:8 preia acest cuget din Isaia și relatează: „’Eu sunt Alfa şi Omega’, zice Iehova Dumnezeu, ‚Cel care este, Cel care era şi Cel care vine, Cel Atotputernic’”. Aşadar, doar pentru că versetul vorbeşte despre „Alfa şi Omega” că vine, nu înseamnă neapărat că acesta se referă la Isus Cristos. Așa după cum Apocalipsa 1:8 Îl arată pe Iehova venind, la fel şi Apocalipsa 22:12 poate arăta același lucru. Iehova vine în mod reprezentativ, prin Isus Cristos. Apocalipsa 4:8 vorbeşte de Iehova venind şi Apocalipsa 21 arată prezenţa Sa cu omenirea: „Iată! Cortul lui Dumnezeu este cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Său. Și Dumnezeu însuşi va fi cu ei. … Eu sunt Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul. Cui îi este sete îi voi da fără plată din izvorul apei vieţii. Cine învinge va moşteni aceste lucruri, iar Eu voi fi Dumnezeul lui şi el va fi fiul Meu.” (versetele 3, 6, 7) Această referire se face, cu siguranţă, la Iehova Dumnezeu, căci El este Dumnezeu pentru membrii unşi ale corpului lui Cristos şi aceştia sunt fiii Lui spirituali. Ei sunt fraţii lui Cristos, nu fiii, de aceea, textul vorbeşte de Iehova şi Îl numeşte „Alfa şi Omega”. Aşadar, când este amintit din nou Alfa şi Omega, chiar în următorul capitol, de ce trebuie textul să-şi schimbe brusc înţelesul la Isus Cristos, în locul lui Iehova Dumnezeu? Unii argumentează că Apocalipsa 22:13 se referă la Isus Cristos, deoarece versetul 16 îl arată vorbind pe Isus. Dar aceasta nu înseamnă că cel care vorbeşte în versetele precedente trebuie să fie tot Isus. Folosirea ghilimelelor pentru citat o singură dată în Traducerea Lumii Noi arată o schimbare a celor care vorbesc între versetele 13 şi 16. Trebuie să ne amintim că descoperirea pe care i-a făcut-o Dumnezeu lui Isus Cristos i-a fost transmisă apostolului Ioan de către unul din îngerii lui Cristos şi că uneori acest înger vorbeşte pentru Iehova Dumnezeu, şi uneori pentru Isus Cristos; aşadar, trebuie să fim atenţi la aceste schimbări şi să le observăm, pe baza conţinutului şi contextului. Este adevărat că atunci când îngerul vorbeşte pentru Cristos, la Apocalipsa 1:17, acesta declară: „Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă”. Dar verificarea contextului arată că acest „Dintâi şi de pe urmă” este cu limite clare, se referă doar la chestiunea morţii şi învierii lui Isus Cristos, aşa cum demonstrează versetul 18. Cristos a fost cel dintâi înviat în cadrul primei învieri şi cel din urmă ce avea să fie înviat direct de Iehova Dumnezeu. Ceilalţi care vor urma în această înviere vor fi înviaţi de Dumnezeu prin Cristos (Ioan 6:40; 1Cor. 6:14). De fapt, această limitare este arătată şi de nota de subsol despre „cel dintâi” de la Apocalipsa 1:17, Traducerea Lumii Noi, unde este arătat de un manuscris din vechime că acest cuvânt „cel dintâi” înseamnă „întâi născut”. Cristos a reprezentat cele dintâi roade ale celor adormiţi în moarte (1 Cor. 15:20). Atunci când „cel dintâi şi cel de pe urmă” se aplică, din nou, la Isus Cristos, la Apocalipsa 2:8, observaţi că expresia este din nou în legătură cu moartea şi învierea. Dar când aceasta vorbeşte astfel de Iehova, nu este pusă nici o limită însemnătăţii. De aceea, trebuie să fim raţionali. Atunci când vedem o expresie ce se aplică de mai multe ori la Iehova, într-un sens fără limite, şi apoi o întâlnim din nou, dar nu este arătat în mod specific că se aplică la Iehova, nu putem fi inconsecvenţi şi să aplicăm expresia la Isus Cristos; şi mai ales atunci când observăm că aceasta se aplică în altă parte, nu într-un sens fără limite, ci doar cu o limitare clară a înţelesului. Cei care susţin treimea încearcă să folosească în avantajul lor această expresie, pentru a arăta că a fost folosită, fără deosebire, atât pentru Dumnezeu, cât şi pentru Cristos şi în felul acesta arată că Dumnezeu şi Cristos sunt unul şi acelaşi. Dar logica şi raţiunea nu permit acest lucru, nu mai mult decât multe alte texte din Biblie.

A cunoscut Iehova dinainte că heruvimul ocrotitor va deveni rebel? Sau a știut dinainte că Adam şi Eva vor ceda ispitelor acestui rebel?

Nici din punct de vedere scriptural şi nici din punct de vedere logic nu se poate susţine acest lucru. Biblia arată că  preştiinţa lui Iehova se exercită referitor la lucrările Sale, dar rebeliunea heruvimului şi păcatul lui Adam şi Eva nu au fost lucrări ale lui Iehova. El nu şi-a implicat preştiinţa în treburile acestor creaturi. El nu este un Dumnezeu suspicios, întotdeauna suspectându-şi creaturile, căutând să găsească defecte în mintea şi inima lor, căutând probleme. El aşteaptă şi le permite să-şi manifeste greşelile. Un om poate umbla drept, până se confruntă cu o anumită ispită şi atunci vor ieşi la iveală imperfecţiunile integrităţii lui. Astfel s-a întâmplat după cât se pare şi cu heruvimul. După ce a fost numit în poziţia lui şi după ce Adam şi Eva au fost creaţi, situaţia a devenit o ispită pentru heruvim. Nu o ispită din partea lui Iehova, ci una pe care heruvimul şi-a creat-o prin gândurile şi dorinţele necuviincioase. (Iac. 1:13-15; 1 Ioan 2:15-17) El a văzut perechea umană, a cunoscut puterea lor de a se înmulţi, porunca divină primită de a face acest lucru şi şi-a imaginat pământul plin de fiinţe umane. El și-a dorit închinarea lor şi a căutat să înstrăineze acea primă pereche de închinarea lui Iehova. Dar tot ce a predestinat Iehova în această privinţă a fost că ascultarea urma să însemne viaţă şi neascultarea urma să însemne moarte, şi aşa i-a spus lui Adam şi, prin el, Evei. - Gen. 2:16, 17. În faţa lipsei absolute de dovezi scripturale că Iehova a cunoscut dinainte păcatele celor trei, pe ce bază se poate argumenta că totuşi El a ştiut aceste lucruri? Nu există nici o astfel de bază solidă. El nu trebuia să ştie dinainte de rebeliunea celor trei pentru a-i face faţă. Nici nu avea nevoie să cunoască dinainte lucrările demonilor și ale oamenilor pentru a-şi îndeplini scopul. Nu mai mult decât ar cunoaşte un om care, intenţionând să taie buruienile de pe o parcelă de teren pentru a  face o grădină, ar trebui să ştie dinainte de acţiunea insectelor care sălăşluiesc în jungla de buruieni, care reprezintă casa lor. Indiferent ce ar face insectele, ele nu-l vor putea împiedica pe om să taie buruienile, aşa cum nici omul nu poate împiedica lucrările divine. Dumnezeu are tot atâta nevoie să prevadă eforturile de opoziţie ale oamenilor, câtă are omul să le prevadă pe cele ale insectelor. (Isa. 40:22) În oricare dintre cazuri, scopul urmărit poate fi atins indiferent de opoziţie, de vreme ce este atât de slabă, nesemnificativă în comparaţie cu puterea celui care îşi urmăreşte scopul. - Isa. 46:11; 55:11. 

Dacă omul nu are un suflet nemuritor, cum se explică faptul că mediumul l-a văzut pe Samuel după moarte?

1 Samuel 28:14: «Este un om bătrân care se ridică şi este acoperit cu o tunică fără mâneci. Atunci Saul și-a dat seama că era „Samuel".» Cazul regelui Saul şi a mediumului nu este o problemă nerezolvată. Spiritul care a înşelat femeia medium în vederea practicării afacerilor ei nelegiuite, de asemenea a determinat-o să vadă un dumnezeu ieşind din pământ, păcălind-o şi pe ea şi pe Saul prin imitarea înfăţişării lui Samuel când trăia. Acest spirit nevăzut care lucra prin medium ştia cum se îmbrăca Samuel când trăia, ce i-a spus el neascultătorului rege Saul, cum a refuzat să-1 mai vadă pe regele Saul şi cum a arătat la moartea sa. Aşadar spiritul putea să imite totul cu uşurinţă, ceea ce a şi făcut. Spiritul ştia că Dumnezeu era împotriva lui Saul şi că Saul l-a nemulţumit în continuare pe Iehova prin consultarea unui spirit­-medium, că era condamnat la moarte pentru asta şi că nu va fi ajutat de Iehova în luptă. Deci spiritul putea în mod raţional să prezică înfrângerea lui Saul, precum şi moartea lui şi a fiilor săi.

La ce se referă cele scrise în Geneza 6:6: „DOMNUL S-a căit că a creat omul pe pământ"?

„S-a căit" e tradus din rădăcina cuvântului evreiesc na·hham', care are mai multe înţelesuri. Conform mai multor dicţionare, unele dintre aceste înţelesuri sunt: a gâfâi, a suspina, a regreta, a se căi, a jeli, a simţi milă sau compasiune, a consola sau a mângâia, a se elibera (de duşmani). Cuvântul e folosit în Scriptură cu aceste înţelesuri diferite, semnificaţia fiind dată de context. Geneza 6:6 face referire la momentul în care Iehova a remarcat răutatea omului şi a hotărât să-i distrugă pe cei răi printr-un potop global. — Gen. 6:5-8.  Iehova nu se căiește niciodată aşa cum se căiesc oamenii când se întristează pentru greşelile făcute, arătând că se vor schimba şi vor renunţa la o cale greşită de acţiune. Căile lui Iehova sunt corecte, iar perfecţiunea Sa exclude orice posibilitate de a greşi. Spre deosebire de oameni, El Îşi ţine întotdeauna cuvântul, Îşi împlineşte întotdeauna scopul şi îşi respectă întotdeauna principiile. Cu privire la aceste lucruri, El nu se schimbă. (Num. 23:19; 1 Sam. 15:29; Isa. 14:24; 46:11; Ezec. 24:14; Mal. 3:6; Iac. 1:17). El se poate „căi" în sensul că simte milă sau compasiune. Iehova Dumnezeu este arătat adeseori prezentând emoţii pentru a-Şi face reacţiile uşor înţelese de oameni. După cum arată multe scripturi, El poate simţi regrete, supărare, mânie, provocare, indignare, bucurie, dezgust pentru răufăcători şi alte reacţii manifestate de oameni. În situația descrisă în Geneza 6:6, Iehova a simţit regret pentru faptul că oamenii au urmat o cale de acţiune greşită şi că toate gândurile minţii lor erau îndreptate numai spre rău. El Şi-a simţit inima rănită când a văzut că oamenii se întorceau mereu spre rău. Iehova nu îşi găseşte plăcere în moartea păcătoşilor, aşa că a regretat când a văzut că era nevoie să-i execute şi L-a întristat faptul că a trebuit să folosească potopul pentru a-i nimici. Însă Iehova nu a regretat faptul că a creat pământul, nici faptul că a intenţionat ca acesta să fie locuit. Regretul Său era doar faţă de creaturile Sale care au devenit rebele. Acest lucru e dovedit prin faptul că Noe a găsit favoare în ochii lui Iehova. Noe umbla cu Dumnezeu. Iehova nu a regretat că l-a creat. Faptul că i-a păstrat pe Noe şi pe membrii credincioşi ai familiei sale şi a emis din nou mandatul de a umple pământul, arată că Iehova nu a regretat că făcuse pământul şi oamenii de pe el și că a nu a renunţat la scopul Său inițial de a umple pământul cu oameni drepți. Dacă Iehova ar fi regretat că a creat omul, atunci, folosindu-se de potop putea scăpa de acest regret distrugându-i pe toţi oamenii de pe pământ. Însă faptul că în urma potopului au existat 8 supraviețuitori arată că regretul Său era doar faţă de cei care gândiseră şi acţionaseră greşit, căci numai aceştia au fost eliminaţi prin potop.

Ce vrea să se spună la Eclesiastul 7:16, 17, prin cuvintele „nu fi exagerat de drept” şi „nu fi exagerat de rău”?

Pentru a stabili puţin mai bine cadrul şi pentru a clarifica expresiile folosind vorbirea modernă, cităm Eclesiastul 7:15-18 din O traducere americană: „Am văzut tot felul de lucruri în viața mea deşartă. De exemplu, omul drept piere în dreptatea lui şi cel rău trăiește mult timp în răutatea lui. Nu fi exagerat de drept şi nu fi peste măsură de înţelept. De ce să te ruinezi singur? Nu fi exagerat de rău şi nu face pe nebunul. De ce să mori înainte de vreme?  Cel mai bine este să apuci într-o direcţie şi totuşi să n-o eviţi nici pe cealaltă; cel care se închină lui Dumnezeu va evita ambele extreme.” Acest îndemn de a evita ambele extreme pare să fie cheia cu care să deschidem înţelesul acestor versete. Unii sunt la extreme în ceea ce priveşte părerea lor despre dreptate şi îi desconsideră pe ceilalţi ca fiind păcătoşi dacă nu se ridică la înălţimea concepţiei extremiştilor a ceea ce înseamnă dreptatea. Cei din clasa aceasta sunt aceia despre care s-a spus în timpul lui Isaia: „Dă-te înapoi, nu te apropia de mine, căci sunt mai sfânt decât tine.” Dar mai degrabă decât să îi considere sfinţi, Dumnezeu le spune: „Aceștia sunt un fum în nările mele, un foc ce arde toată ziua.” (Isa. 65:5) La fel de drepţi în sinea lor erau şi cărturarii şi fariseii din timpul lui Isus, care se considerau atât de drepţi şi pe alţii atât de păcătoşi. Acest lucru este scos în evidență printr-o ilustrație dată de Isus, după cum urmează: „Dar unora care erau convinşi în sinea lor că erau drepţi şi care îi considerau pe ceilalţi un nimic, le-a mai spus următoarea ilustrare: „Doi oameni au urcat la templu să se roage: unul era fariseu şi celălalt încasator de impozite. Fariseul stătea în picioare şi se ruga în sinea lui astfel: «O, Dumnezeule, îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni - exploatatori, nedrepţi, adulteri -, nici chiar ca acest încasator de impozite. Eu postesc de două ori pe săptămână şi dau zeciuială din tot ce câştig». Dar încasatorul de impozite, care stătea în picioare la distanţă, nu îndrăznea nici măcar să-şi ridice ochii spre cer, ci se bătea în piept, zicând: «O, Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!» Vă spun: Omul acesta a coborât la casa lui dovedind că este mai drept decât celălalt, pentru că cine se înalţă va fi umilit, dar cine se umileşte va fi înălţat“.” - Luca 18:9-14. Fariseul s-a considerat pe sine a fi drept, iar pe adulteri şi chiar pe încasatorul de impozite a fi păcătoşi şi cu mult sub el; dar se pare că acel încasator de impozite în aparenţă păcătos era mult mai drept în ochii lui Dumnezeu. Isus le-a spus cu o altă ocazie marilor preoţi drepți în sinea lor şi unor bătrâni oameni cu influenţă: „Adevărat vă spun că încasatorii de impozite şi prostituatele vor intra înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu.” Adică, după ce îşi vor abandona opresiunile şi imoralităţile. (Matei 21:23, 31) Religioșii evrei care se înălțau singuri nu erau nici drepți şi nici înţelepţi conform Cuvântului lui Dumnezeu, ci conform tradiţiilor oamenilor, despre care Isus a spus că erau împotriva poruncilor lui Dumnezeu. (Matei 15:1-9) Dreptatea lor era doar de ochii lumii. Toate lucrurile se făceau pentru ceremonial, ritual şi chestiuni mărunte, dar niciodată nu se ajungea la îndeplinirea chestiunilor cu adevărat importante. (Matei 23:23-32) Aceşti religioși evrei erau neprihăniţi şi înţelepţi doar în ochii lor şi doar după părerea lor. Cu siguranţă ei nu aşa erau priviţi de Dumnezeu şi Cristos, pentru că li s-a spus că îi aşteaptă judecata distrugerii eterne a Gheenei. (Matei 23:33) Atât erau de drepți, încât trebuiau să piară. Aceşti drepți în sinea lor, pe de altă parte, îi considerau răi pe adevăraţii servi ai lui Dumnezeu. Ei au făcut abuzuri şi i-au bătut pe cei credincioşi, acuzând-i că sunt agitatori diavoleşti, blasfematori şi profanatori ai templului. (Faptele 17:5-8; 24:5, 6) Creştinii sunt consideraţi de oamenii din lumea lui Satan răi, aşa cum a prezis Isus: „Fericiţi sunteţi voi când oamenii vă batjocoresc şi vă persecută şi, minţind, spun tot felul de lucruri rele împotriva voastră din cauza Mea!” (Matei 5:11) Dar să îi lăsăm pe amăgiții lui Satan să îi considere pe creştini răi, dacă aşa vor; totuşi prin această aşa-numită „răutate” creştinii îşi prelungesc viaţa. Totuşi, ei trebuie să fie atenţi să nu devină exagerat de drepți, adică să devină fanatici sau extremişti în anume puncte lipsite de importanţă, punând accent pe dezvoltarea caracterului pentru a părea drepți în ochii lor, şi toate acestea spre neglijarea serviciului real de martor al lui Iehova. Şi nici nu trebuie să devină înţelepţi în proprii ochi. Aceasta ar însemna sfârşitul lor. Desigur, nu trebuie nici să fie exagerat de răi, comițând rele împotriva lui Dumnezeu şi a oamenilor şi „să sufere pe drept ca un criminal sau un hoţ, sau ca un răufăcător sau ca unul care îşi bagă nasul în treburile altora”. Nu vor fafe pe nebunii şi să se lepede de Dumnezeu şi să aducă asupra lor moartea înainte de vreme. - Ps. 14:1; 1 Pet. 4:15. Având în vedere cele de mai sus, se pare că Eclesiastul 7:15-18 ne spune să nu afişăm o dreptate extraordinară în proprii noştri ochi şi în ochii altora, pentru că am pieri în acel tip de dreptate ipocrită. Nici nu trebuie să căutăm o înţelepciune excesivă care să strălucească în faţa altora, pentru că aceea nu ar fi o înţelepciune adevărată, ci doar o înţelepciune în ochii noştri mândri şi acest lucru ne va duce la pierzare. Ne vom strădui să ne prelungim vieţile servindu-L pe Dumnezeu, chiar dacă acest lucru poate fi considerat rău în ochii lumii lui Satan. Totuşi, nu ne vom scufunda niciodată în răutatea adevărată în ochii lui Dumnezeu şi să aducem asupra noastră distrugerea care vine de la El. Aşa că vom ţine la dreptatea dumnezeiască, dar vom evita autoîndreptățirea extremă a fariseilor şi nu vom scăpa din mâini aşa-numita „răutate” în serviciul lui Dumnezeu, ci vom evita întotdeauna extremele adevăratei răutăți. Astfel Îl putem servi pe Dumnezeu acceptabil şi în acelaşi timp să nu cădem în extreme, nici să încercăm să apărem mult mai drepți decât suntem cu adevărat şi nici să devenim cu adevărat răi doar pentru a evita să apărem ca unii care dezvoltăm caracter.

De ce a fost Barnaba numit apostol în Fapte 14:14, el nefiind unul din cei doisprezece apostoli?

„Apostol” înseamnă un emisar sau cineva care este trimis. Faptele 14:14 vorbesc despre Barnaba ca apostol, deoarece el a fost într-un turneu misionar cu Pavel şi a fost trimis de către adunarea creştină la Antiohia conform instrucţiunilor spiritului sfânt. (Faptele 13:1-4) În 2 Corinteni 8:23, Pavel vorbeşte despre „fraţii noştri” şi spune că aceştia sunt „apostoli ai bisericilor”, ceea ce înseamnă, în conformitate cu nota de subsol, că erau „soli, trimişi”. Ei au fost trimişi de către biserici să-i reprezinte, pe cheltuiala lor. La Filipeni 2:25, Pavel vorbeşte despre Epafrodit ca trimisul lor, sau, în conformitate cu nota de subsol, apostolul lor. Chiar şi Isus Cristos este numit apostolul lui Dumnezeu, deoarece El a fost trimis de către Dumnezeu cu o misiune pământească. - Evrei 3:1. Această înţelegere înlătură ceea ce unii au crezut că e o discrepanţă între Faptele Apostolilor 9:26, 27 şi Galateni 1:17-19. În Faptele Apostolilor se afirmă că atunci când Pavel a sosit la Ierusalim şi a încercat să se asocieze cu ucenicii, lor le era frică de el, neavând asigurarea pozitivă a convertirii sale, „astfel că Barnaba a venit în ajutorul lui şi l-a condus la apostoli”, detaliind pentru ei convertirea lui Pavel şi comportamentul său ulterior creştin în Damasc. În Galateni, atunci când Pavel vorbeşte de plecarea la Ierusalim, la trei ani după revenirea la Damasc dintr-o călătorie în Arabia, el spune: „Am plecat la Ierusalim pentru a îl vizita pe Chifa, şi am rămas cu el pentru cincisprezece zile. Dar nu am văzut pe nimeni altcineva dintre apostoli, numai pe Iacov, fratele Domnului”. Singurul din cei doisprezece apostoli pe care Pavel l-a văzut în această călătorie spre Ierusalim a fost Chifa, sau Petru. Totuşi, acest lucru nu vine în contradicţie cu faptul că în acel moment Barnaba „l-a condus la apostoli”. Nu spune că Barnaba l-a condus la cei doisprezece apostoli, sau comitetul de doisprezece. Petru a fost singurul dintre cei doisprezece pe care Pavel l-a întâlnit atunci. Oricare alţi apostoli pe care el poate i-a întâlnit au fost doar emisari sau trimişi. În acest sens, pe Iacov, fratele Domnului, putea fi numit apostol, aşa cum se pare că l-a numit Pavel.

La Exodul 6:3 Dumnezeu i-a spus lui Moise că El nu era cunoscut lui Avraam prin numele de Iehova. Cum se armonizează acest text cu Geneza 15:7, 8?

Numele „Iehova” este forma cauzativă la persoana a treia singular a verbului „a fi”. Literal, Iehova înseamnă „Cel ce face să fie”, potrivit cu scopul Său. Pe timpul lui Moise, Iehova a început să își ducă la îndeplinire scopul cu privire la poporul Său, care era rob din Egipt. Cu patru sute treizeci de ani înainte de acest lucru, Dumnezeu i-a promis lui Avraam că va face din el o naţiune mare. (Gen. 12:2) După aceea, Dumnezeu i-a spus lui Avraam că sămânţa lui va fi asuprită, va fi sclavă într-o ţară străină, dar că ea va fi eliberată şi se stabili în Canaan. (Gen. 15:7, 13-16) Aceste promisiuni au fost transmise lui Isaac şi lui Iacov. Cu toate că Avraam, Isaac și Iacov cunoşteau numele literal al lui Dumnezeu, Iehova, şi-l foloseau, n-au ajuns să vadă înfăptuirea acelor promisiuni (conform însemnătății numelui Iehova). În timpul lui Moise, națiunea Israel era sclavă în Egipt. În nenorocirea lor, este posibil ca israeliții să fi strigat: „Unde este Iehova, Dumnezeul strămoşilor noştri Avraam, Isaac şi Iacov? Uită-te la starea noastră tristă. Ce face El? De ce nu ni se face de cunoscut? De ce nu au devenit realități promisiunile şi legămintele Lui?” Timp de patru sute treizeci de ani aceste promisiuni au fost în aşteptare. Dar a sosit timpul ca acestea să se îndeplinească. Dumnezeu i-a reamintit lui Moise numele Său. Iehova, Dumnezeul scopului, voia să demonstreze aplicarea însemnătății acestui nume. Evreii aveau să-L cunoască pe Iehova într-un mod în care strămoşii lor nu-L cunoscuseră. Printr-o demonstrație reală, în conformitate cu însemnătatea numelui („Cel ce face să fie”), Iehova avea să-i elibereze pe israeliți din Egipt, îndeplinindu-și promisiunea făcută în vechime.– Ex. 3:14; 2 Sam. 7:23. În același mod au ajuns să-L cunoască și egiptenii. Cu siguranţă, atât Faraon, cțt și egiptenii, au cunoscut numele literal al Dumnezeului evreilor, care se aflau în mijlocul lor de două sute cincisprezece ani. Cu toate acestea, Faraon a izbucnit: „Cine este Iehova, ca să ascult de glasul Lui să las pe Israel să plece? Eu nu-l cunosc pe Iehova şi nu-l voi lăsa pe Israel să plece.” (Ex. 5:2) Mai târziu, Dumnezeu a spus: „Egiptenii vor şti că Eu sunt Iehova, când Îmi voi întinde mâna împotriva Egiptului.” (Ex. 7:5) Deşi Îi cunoşteau numele, Faraon şi egiptenii nu L-au cunoscut pe Iehova ca un Dumnezeu al acţiunii. Dar când a acţionat împotriva lor, ei L-au cunoscut într-un altfel de mod, exact aşa cum evreii au ajuns să-L cunoască într-un mod necunoscut sau neexperimentat de strămoşii lor, Avraam, Isaac şi Iacov. Astăzi conducătorii îngâmfaţi ai acestei lumi cunosc numele literal de Iehova, dar, asemenea lui Faraon şi a egiptenilor din vechime, îl socotesc lipsit de importanţă. Cu toate acestea, la Armaghedon ei vor şti că El este Iehova, un Dumnezeul care „face să fie” în armonie cu scopurile Lui. – Ezec. 6:7, 10, 13, 14; Ioan 17:6. În concluzie, să analizăm următoarea ilustraţie. Un om este cunoscut ca fiind  luptător. El poate fi chiar un luptător renumit. Cu toate acestea, el poate părea foarte paşnic pentru tine. Nu l-ai văzut luptând. Apoi, câțiva ani mai târziu, îl vezi foarte supărat din cauza unei fapte rele.Atunci, el izbucneşte în acţiune, luptând pentru dreptate. Ca şi alţii din jurul tău, poate că înainte l-ai numit luptător. Dar acum, pentru prima dată, te convingi într-adevăr că este un luptător puternic. Tu îl vezi punând în aplicare acest nume în ceea ce-l priveşte, demonstrându-l, trăind la înălţimea acestuia. Acum îl cunoşti într-un mod în care nu l-ai cunoscut înainte. În mod asemănător, Iehova Dumnezeu are multe calităţi, exprimate de titluri. Aceste calităţi le-au fost demonstrate lui Avraam, Isaac şi Iacov. Ei cunoşteau şi numele Iehova, dar nu i-au văzut niciodată însemnătatea demonstrată, aşa cum au văzut-o urmaşii lor, atunci când au fost eliberați din Egipt de brațul puternic al lui Iehova, în împlinirea scopului exprimat cu privire ei. Naţiunea eliberată L-a cunoscut, într-adevăr, pe Iehova ca Dumnezeul care „face să fie.”

Care este înţelegerea corectă a cuvintelor lui Isus de la Luca 20:34-36 ?

„Copiii acestui sistem se căsătoresc şi sunt daţi în căsătorie, dar cei care au fost socotiţi demni să dobândească viaţă în acel sistem şi să învie din morţi nici nu se vor căsători, nici nu vor fi daţi în căsătorie. De fapt, ei nici nu vor mai putea să moară, pentru că vor fi ca îngerii şi vor fi copii ai lui Dumnezeu, fiind copii ai învierii” – Luca 20:34-36. Isus a spus aceste cuvinte ca răspuns la o întrebare pusă de saduchei, care nu credeau într-o înviere. Aceştia i-au pus această întrebare lui Isus în legătură cu o femeie ce se afla sub legea căsătoriei de levirat, şi prin urmare sub legea lui Moise, şi nu sub legea creştină. Ei erau interesaţi să afle dacă ea sau cei din clasa ei aveau să se căsătorească la înviere, şi, dacă se va întâmpla aşa, a cui soţie va fi aceasta dacă anterior a avut ca soţi şapte fraţi, conform aranjamentului căsătoriei de levirat. Această femeie care se afla sub legea lui Moise nu ar fi avut nicio speranţă cerească, iar saducheii nu ştiau despre o clasă cerească. Întrebarea era legată de o persoană înviată în carne ce avea să trăiască pe pământ. De aceea răspunsul lui Isus are legătură cu o clasă pământească. - Luca 20:27-33. Când „acest sistem” va lua sfârşit la Armaghedon, atunci oamenii nu vor mai putea fi consideraţi copii ai acestuia. Numai prin înviere cei morţi pot intra în noua lume, „acel sistem”. Ei vor fi copiii lui Dumnezeu, nu pentru că ar fi născuţi din părinţi omeneşti, ci pentru că vor fi înviaţi pentru a păși pe calea vieţii în lumea nouă fără sfârşit. Ei vor primi viaţă de la Iehova Dumnezeu, prin Isus Christos - Rom. 6:23. Potrivit Sfintei Scripturi, cei care și-au păzit neprihănirea în timpurile din vechime vor dobândi o "înviere mai bună".  Ei vor fi înviaţi la începutul domniei de o mie de ani a lui Christos. Dumnezeu, Cel Atotputernic, care prin Christos Isus exercită puterea absolută în ceea ce privește învierea morţilor, Îi va aduce la viață, la timpul potrivit, și pe ceilalți credincioși pentru ca să poată primi binecuvântările domniei de o mie de ani. Isus nu a rostit cuvintele din Luca 20:34-36 cu referire la această clasă pământească credincioasă. Cuvintele lui Isus se referă la o altă clasă pământească. După cuvintele pe care le-a adresat Isus pe Golgota răufăcătorului gata de a se pocăi, de pe lemnul de lângă El, după ce paradisul va fi restatornicit pe pământ, răufăcătorii de felul acelui hoţ vor fi înviaţi din groapă. (Luca 23:42, 43). Această clasă de oameni, care a fost considerată demnă de înviere, va fi asemenea îngerilor. Aceasta nu înseamnă că acei oameni vor ajunge la nemurire. Îngerii nu sunt nemuritori. Această clasă de oameni va fi asemenea îngerilor, în sensul că îngerii nu se căsătoresc şi nu procreează. - Matei 22:30; Marcu 12:25. Cei care aparțin clasei prefigurată prin tâlharul de pe cruce, la înviere ies pentru judecată, după cum este scris: „Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani.” - Apocalipsa 20:5. Acestora nu li se vor scrie imediat după înviere numele în "cartea vieţii". După ce vor fi instruiți pe calea vieții, ei vor avea de susținut o probă finală, o probă hotărâtoare a neprihănirii lor. Acest lucru va avea loc la sfârșitul domniei de 1000 de ani a lui Cristos. Prin ascultare şi credincioşie față de Dumnezeu, ei vor putea trece cu succes peste acest test final.  Abia apoi, Iehova îi aprobă, îi îndreptăţeşte și le acordă dreptul la viaţă veşnică în Paradis, pe pământ. Prin urmare, pe drept cuvânt se poate spune referitor la ei că nu pot „să moară”. Fiindcă rămân credincioşi, ei vor fi „socotiţi vrednici să câştige acel sistem”. Dumnezeu le garantează o viaţă fără sfârşit şi le apără dreptul la aceasta.

Ce pot să facă persoanele individuale pentru a stăvili valul în creștere de imoralitate și ateism?

Unii oameni cred că modalitatea de a face acest lucru este prin aderarea la o biserică sau prin intrarea în politică. Însă nici numărul impresionant al membrilor bisericii – așa-numita „renaștere religioasă” – nu a stăvilit valul în creștere de ateism. După ce intră în politică, oamenii integri constată imediat că trebuie fie să abandoneze politica, fie să se corupă și ei într-o anumită măsură. Amintindu-ne că Satan este cauza ateismului crescând, noi vedem inutilitatea eforturilor sociale și politice de a remedia situația. Cuvântul lui Dumnezeu arată calea dreaptă pe care să o urmeze persoanele individuale. „Exersează având ca obiectiv devoţiunea sfântă.” Acesta este sfatul Bibliei. Așadar, cel cu inimă sinceră face ceva în ce privește stăvilirea valului de nelegiuire, începând cu sine. El exersează având ca obiectiv devoțiunea sfântă, îmbrăcând ceea ce Biblia numește o „nouă personalitate” „Dezbrăcaţi-vă de vechea personalitate cu practicile ei, şi îmbrăcaţi-vă cu noua personalitate, care, prin cunoştinţă exactă, se înnoieşte după chipul Celui care a creat-o”. 1 Tim. 4:7; Col. 3:9, 10. Pentru a îmbrăca „noua personalitate”, acumulează cunoștință exactă prin studierea Cuvântului lui Dumnezeu. Asimilează mental principiile lui drepte și aplică aceste principii în viața ta. Da, înnoiește-ți mintea: „Nu vă mai conformaţi acestui sistem, ci transformaţi-vă prin înnoirea minţii, ca să puteţi constata voi înşivă care este voinţa cea bună, acceptabilă şi completă a lui Dumnezeu.” Rom. 12:2. Înnoindu-ți mintea și îmbrăcându-te cu „noua personalitate”, te protejezi de valul în creștere de nelegiuire. Fă mai mult! Regula scripturală este: „Tovărăşiile rele strică obiceiurile folositoare”. Așadar, asociază-te cu cei care nu vor strica obiceiurile tale bune, ci te vor încuraja în ele. Asociază-te cu societatea lumii noi a martorilor lui Iehova; permite ca acești martori creștini să te încurajeze în devoțiune sfântă. – 1 Cor. 15:33. După ce te-ai protejat de valul în creștere de ateism, extinde-ți protecția la alții. Cum? Predicându-le, atât prin cuvinte, cât și prin exemplu.

Cum se înțelege Matei 11:23,24

Raspunsul la versetele din Matei 11:23,24 este destul de simplu si il putem gasi chiar in paginile Bibliei. Matei 11:23,24 - "Şi tu, Capernaume, vei fi înălţat oare până la cer? Vei fi pogorât până la Locuinţa morţilor; căci dacă ar fi fost făcute în Sodoma minunile, care au fost făcute în tine, ea ar fi rămas în picioare până în ziua de astăzi. De aceea, vă spun, că în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei decât pentru tine." Este clar ca in aceste versete Isus s-a referit la judecata aspura Sodomei si Gomorei, folosindu-le ca un termen de comparatie cu orasele de razvratiti Hozarin, Betsaida si Capernaum. Raspunsul Biblc cu privire la judecata asupra cetatilor Sodoma si Gomora este clar si fara nici o indoiala: 2 Petru 2:6-9 "Dacă a osândit El la pieire şi a prefăcut în cenuşă cetăţile Sodoma şi Gomora, ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire, şi dacă a scăpat pe neprihănitul Lot, care era foarte întristat de viaţa destrăbălată a acestor stricaţi; înseamnă că Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici, şi să păstreze pe cei nelegiuiţi, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii." Judecata acestor 2 cetati arata ca un avertisment fata de cei nelegiuiti care vor suferi aceeasi pedeapsa daca nu isi vor schimba calea lor. Si de asemenea: Iuda 7 - "Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor, care se dăduseră ca şi ele la curvie şi au poftit după trupul altuia, ne stau înainte ca o pildă, suferind pedeapsa unui foc veşnic." Acel foc vesnic este moartea a 2-a, adica moartea vesnica a celor care au fost nimiciti fara posibilitate de inviere. Apocalipsa 21:14 - "Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua." Aceste versete nu sunt in contradictie cu Matei 11:23,24. Si de ce? Acei care au pierit în Potop și în ploaia de foc asupra Sodomei și Gomorei nu au murit datorită păcatului moștenit de la Adam, ci au fost condamnați deoarece ei au ignorat avertismentul lui Iehova și au fost nimiciți de el. Ei au devenit exemple de avertisment ale pedepsei veșnice judiciare. (Evrei 11:7; 2 Petru 2:5-9; Iuda 7) Totusi, aceasta nu înseamnă că cel puțin unii din cei nimiciți la căderea Sodomei vor fi înviați și vor fi apți pentru a suporta cu succes o zi viitoare de judecată? Raspunsul Biblic este clar: NU. Cuvintele lui Isus Cristos din Matei 11:23,24 sunt o formă de construcție a discursului comună în timpurile Biblice. Ea a fost folosită pentru a sublinia imposibilitatea unui lucru. Isus a folosit o construcție similară când a spus: “Fiindcă mai ușor este să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un om bogat în Împărăţia lui Dumnezeu.” (Luca 18:25) Nici un om normal nu ar putea să creadă că o cămilă ar putea trece prin urechea unui ac. Isus de asemenea a subliniat cu tărie ideea că cei bogați care nu sunt dispuși să-și lase averea, nu vor intra niciodată în Împărăție. La fel a fost și cu folosirea celorlalte construcții ale discursurilor sale. Nici Sodoma și Gomora nu ar putea îndura judecata. Evreii știau că soarta Sodomei a fost pecetluită, astfel că atunci când Isus le-a spus că judecata ar fi mai ușor de suportat pentru acei condamnați decât pentru orașele evreiești, eu au înțeles punctul la care se referea el.

Este Maria mama lui Dumnezeu?

Dumnezeu n-a avut nici mamă, nici început (Psalmi 90:2). El i-a creat pe Adam şi Eva, din care s-a născut apoi Maria, mii de ani mai târziu. Maria a devenit mama umană a Fiului lui Dumnezeu, Isus iar aceasta s-a făcut prin puterea Celui Prea Înalt (Luca 1:30-35). Mai mult decât atât ea, după nașterea lui Isus a mai avut alți copii ai căror tată a fost Iosif – Matei 13:55,56. Despre Maria nu ne este relatat în Biblie că ar fi căutat să strălucească din cauză că a fost aleasă să fie mama lui Isus, ci ea a devenit un discipol devotat al acestuia. Și nici un fel de fenomen păgân ca “Mariolatria“nu l-a permis Isus (Luca 11:27,28; Matei 12:46-50; Luca 8:19-21). Așadar răsplata pentru nașterea și educația lui Isus cât și pentru credința ei în Iehova Dumnezeu, fiind alături și nu mai presus de ucenicii lui Isus, este o inviere la viață în ceruri ca și creatură spirituală - Fapte 1:13,14; 2 Timotei 4:8.

Mai este necesar (obligatoriu) sa se dea a zecea parte conform V.T.

Oricât aţi căuta, nu veţi găsi pe Isus recomandând sau sfătuind darea zeciuielii pentru urmaşii Lui. Când Isus şi-a trimis apostolii şi discipolii să facă lucrare misionară din casă în casă, El n-a făcut îngrijiri pentru susţinerea lor prin zeciuială (Mat. 10:1-42; 28:19,20; Luca 9:1-10; 10:1-17; Fap. 1:8). Prin urmare, ei trebuie să consacre serviciului lui Dumnezeu nu a zecea parte, ci tot ce posedă, pentru ajutorul şi mângâierea străinilor cu bunăvoinţă din mijlocul lor – Mat. 22:36-40. Amintiţi-vă cum a lăudat Isus pe văduva săracă ce a dat doi bănuţi, nu doar a zecea parte, ci „tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese să trăiască” (Mar. 12:41-44). Sunt mulţi care, după ce dau a zecea parte din bogăţia lor, o duc bine în fiecare zi, îşi împlinesc toate poftele şi trăiesc făcând cheltuieli excesive. Cum ar putea împlini ei legea lui Cristos? În loc să fie asemenea lui Cristos, ei sunt ca fariseii. Fariseii erau atât de exigenţi în darea zeciuielii din cele mai mici seminţe (de mentă, mărar, chimen); dar ce egoiste şi cât de departe erau inimile lor de Domnul! (Mat. 15:6-9; 23:23,24). Prin urmare, creștinii să gândească nu din punctul de vedere al zeciuielii, ci în sentimentul dăruirii totale, şi astfel să câştige intrare în locuinţele veşnice prin adevăraţii lor Prieteni, Iehova Dumnezeu şi Fiul Său Isus Cristos – Luca 16:9.

Care este menirea omului pe pământ?

Ca să înţelegem menirea sau misiunea omului pe acest pământ, trebuie să înţelegem scopul Creatorului nostru. Numele Dumnezeului Atotputernic, Iehova, implică scopul Său cu privire la creaturile Sale. Astăzi, marele Său Scop este justificarea numelui Său înaintea tuturor creaturilor, şi susţinerea marii chestiuni de discuţie din Univers. Ezechiel 36:22,23 Justificarea marelui Său Nume va fi făcută în Armaghedon, iar prin întemeierea Împaratiei Sale Iehova îşi va realiza scopul de la începutul creţiunii: acela de a popula pământul cu o rasă de oameni perfecţi care sa dea ascultare de cuvântul Său într-o perfectă stare de pace, iubire şi armonie. Acum ne întrebăm: care este scopul omului în acest aranjament? Pe scurt, când omul (Adam) a fost creeat, el a fost însărcinat cu o singură poruncă - Genesa 2:17. Această poruncă implica ascultare. După cum ştim, omul s-a dovedit neascultător şi a nesocotit porunca Creatorului Său. Cu toate aceastea planul lui Dumnezeu trebuia să contiune. Astfel El a permis lui Satan Diavolul să-şi desfăşoare activitatea, pentru ca la timpul potrivit Iehova să dovedească tuturor creturilor Sale cine este Cel Prea Înalt. Pentru o restatornicire a omului, Iehova, prin fiul Său a adus o cale de împăcare cu Dumnezeu şi de recâştigare a vieţii. Ioan 3:16,17 Astăzi, toţi oamenii ar trebui să trăiască pentru a face voia lui Iehova Dumnezeu, iar aceasta este de a urma pe Fiul Său, Isus Cristos. Isus i-a zis: Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. Ioan 14:6 Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi, şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui. 1 Petru 2:21 Asemeni lui Isus Cristos, să călcăm şi noi pe urmele Sale, dând ascultare de cuvântul Tatălui Său, Iehova. Am facut cunoscut Numele Tau oamenilor, pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau, şi Tu Mi i-ai dat; şi ei au păzit Cuvântul Tău. Le-am dat Cuvântul Tau … Sfinteste-i prin adevarul Tau: Cuvântul Tau este adevarul. Ioan 17:6,14,17 Deci scopul vieţii omului este acela de a da ascultare de cuvântul lui Iehova Dumnezeu, a lăuda şi preamări Numele Său pentru veşnicie, aşa cum Fiul Său ne-a oferit cel mai bun exemplu. Exodul 15:2 Domnul este tăria mea şi temeiul cântărilor mele de laudă: El m-a scăpat. El este Dumnezeul meu: pe El Îl voi lăuda; El este Dumnezeul tatălui meu: pe El Îl voi preamări.

Când a fost născut Adam?

Daniel 12:3,4 Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului, şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci. Tu, însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte, şi pecetluieşte cartea, până la vremea sfârşitului. Atunci mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va creşte. Iehova Dumnezeu nu a lăsat omul în necunoştiinţă, iar prin cuvantul Său ne-a facut de cunoscut orice lucru, chiar şi acele lucruri referitoare la "Socotirea Timpurilor". Timpul de la creearea lui Adam până la potop a fost de 1656 ani (Genesa 5:3-29, 7:6) De la începutul pototpului până la încheierea legământului cu Avraam in ţara Canaanului au trecut 427 ani (Genesa 11:10-32, Genesa 12:1-7) De la legământul Avraamic până la ieşirea din Egipt au trecut 430 ani (Exod 12:40-43, Galateni 3:17) De la ieşirea din Egipt până la construirea Tempului au trecut 480 de ani (1 Regi 6:1,2) De la începutul zidirii Tempului până la sfârşitul anului 1 î.d.Cr. au trecut 1035 ani (2 Cronici cap. 12 - 36) În concluzie: De la creearea lui Adam la sfârşitul anului 1 î.d.Cr. au trecut 4028 ani De la începutul anului 1 d.Cr. până în 2008 d.Cr. au trecut 2008 ani În consecinţă, Adam a fost creeat în urma cu 6036 de ani.

Adam a fost alb sau negru?

Nu culoarea pielii unui om este importantă inaintea lui Iehova Dumnezeu. Ci a căuta înainte de toate pe Dumnezeu şi adevărul Său. Fapte 17:26,27 El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu, şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi. Că sunt oameni cu piele albă, neagră sau roşie, cu totii sunt egali inaintea lui Dumnezeu. 1 Samuel 16:7 Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă. Rasismul şi alte prejudecăţi faţă de oamenii de altă culoare decât albă, au fost introduse de către satan diavolul pentru a introduce ura şi vrajba între oameni. Iehova Dumnezeu este plin de bunătate şi îndurare: Psalmi 117:2 Căci mare este bunătatea Lui faţă de noi, şi credincioşia Lui ţine în veci. Lăudaţi pe Iehova!

Ce înseamnă "Dumnezeu" din punct de vedere literar?

Cuvântul “Dumnezeu” provine din traducerea ebraică a cuvântului “Eloah”, cuvânt derivat din substantivul ebraic “El”, care la rândul său se trage din verbul ebraic “ool” ce înseamnă “a fi puternic”, “a fi tare”. Deci, cuvântul Dumnezeu, din punct de vedere literar, înseamnă "Puternic".

Există mai mulţi Dumnezei?

Biblia ne dovedeşte că DA: "Dumnezeu stă în adunarea lui Dumnezeu; El judecă în mijlocul dumnezeilor. Eu am zis: "Sunteţi dumnezei, toţi sunteţi fii ai Celui Preaînalt." Însă veţi muri ca nişte oameni, veţi cădea ca un domnitor oarecare."" Psalmi 82:1,6,7 "Căci chiar dacă ar fi aşa numiţi "dumnezei", fie în cer, fie pe pământ, totuşi pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi, şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile şi prin El şi noi." 1Corinteni 8:5,6

Care este Dumnezeul Cel Atotputernic?

Doar un singur Dumnezeu este “Cel Atotputernic” şi anume acela care a creeat cerurile, pamântul şi toată suflarea care le locuieşte, al cărui nume este IEHOVA. "Ca să ştie că numai Tu, al cărui Nume este Iehova, Tu eşti Cel Preaînalt pe tot pământul;" Psalmi 83:18 "Căci Iehova este un Dumnezeu mare, este un Împărat mare mai presus de toţi dumnezeii. El ţine în mână adâncimile pământului, şi vârfurile munţilor sunt ale Lui. A Lui este marea, El a făcut-o, şi mâinile Lui au întocmi uscatul: veniţi să ne închinăm şi să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea lui Iehova, Făcătorului nostru!" Psalmi 95:3-6 "Căci Tu, Iehova, Tu eşti Cel Preaînalt peste tot pământul, Tu eşti prea înălţat mai presus de toţi dumnezeii." Psalmi 97:9 "Cu cine Mă veţi pune alături, ca să Mă asemănaţi? Cu cine Mă veţi asemăna, şi mă veţi potrivi? "Aduceţi-vă aminte de cele petrecute în vremurile străbune; căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu este altul, Eu sunt Dumnezeu, şi nu este nici unul ca Mine." Isaia 46:5,9

De ce Îl numim pe Dumnezeul Cel Atotputernic, Iehova?

Îl numim Iehova, pentru că El şi-a dat acest nume prin care să fie cunoscut de către oricine, pentru a I se putea aduce laudă şi pentru a fi preamărit. Şi-a dat acest nume, deoarece are o mare Însemnatate. În scripturile ebraice numele său apare scris de 8623 de ori. Să vedem ce spune Biblia: "Moise a zis lui Dumnezeu: "Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel, şi le voi spune: "Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi"; şi mă vor întreba: "Care este Numele Lui?" ce le voi răspunde?" Dumnezeu a zis lui Moise: "Eu sunt Cel ce sunt." Şi a adăugat: "Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: "Cel ce se numeşte "Eu sunt", m-a trimis la voi." Dumnezeu a mai zis lui Moise: "Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: "Iehova, Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, m-a trimis la voi. Acesta este Numele Meu pentru veşnicie, acesta este Numele Meu din neam în neam."" Exodul 3:13-15 "Dumnezeu a mai vorbit lui Moise, şi i-a zis: "Eu sunt Iehova."" Exodul 6:2 "Eu sunt Iehova, acesta este Numele Meu; şi slava Mea n-o voi da altuia, nici cinstea mea idolilor." Isaia 42:8

Care este însemnătatea numelui său, Iehova?

Numele său este scris în ebraică prin intermediul celor 4 consoane: YHWH (Yod He Waw He). În traducere literară acesta înseamnă “El face sa fie”, dar mai exact, prin scopul său arătat lui Moise şi prin legământul făcut cu el şi cu înaintaşii lui, numele său Iehova înseamana “Cel ce are un scop” (cu creaturile sale).

Folosim fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experienţă mai bună online și pentru a îmbunătăți acest site. Continuând să utilizați acest site, vă dați consimțământul asupra utilizării cookie-urilor.
Află mai multe detalii despre cookie-uri în sectiunea Politica de Cookies, inclusiv despre posibilitatea retragerii acordului.