Teme Biblice

Pentru ce Existăm?

O întrebare care a pus pe gânduri pe cei mai mari filosofi, pe oamenii de ştiinţă cei mai renumiţi şi pe mulţi alţi înţelepţi ai acestei lumi. Tu ai reflectat vreodată la acestă întrebare? Te-ai gândit vreodată care ar trebui să fie scopul tău în acestă viaţă scurtă în care nu suntem decât nişte "umbre pe pământ"? Care este adevăratul sens al vieţii umane, pentru ce existăm? ... ar trebui să fie pentru noi cea mai importantă întrebare şi nu ar trebui să fim ignoranţi atunci când este vorba de propria noastră viaţă.

Mai multe detalii

Sărbătorirea Paştelor între umbră şi realitate

În curând, popoarele aşa zisei creştinătăţi se pregătesc pentru a sărbători una din cele mai mari sărbători din calendarul lor, sărbătoarea „ Paştelui”. Marele post al „Paştelor” introdus cu câteva săptămâni înainte de marea sărbătoare, are menirea de a pregăti pe adepţii acestor religii pentru măreţul eveniment. Deşi nenumărate discursuri rostite şi difuzate prin mijloacele mass-mediei atrag atenţia asupra acestei sărbători, totuşi domneşte o mare confuzie cu privire la originea ei, la semnificaţia ei şi la multiplele obiceiuri pe care omul le-a introdus ulterior, complet străine de relatarea biblică.

Mai multe detalii

Ce te conduce Cunoştinţa sau Superstiţia?

Deşi trăim într-o lume ce se mărturiseşte din ce în ce mai mult ateistă şi mai puţin avînd credinţă în Dumnezeu, totuşi superstiţia tinde să se dezvolte în toate societăţile, indiferent de religie. Cu toate că mijloacele de informare vorbesc tot mai puţin despre Biblie, totuşi despre tradiţii, obiceiuri, superstiţii se aminteşte în fiecare zi. Să presupunem că dimineaţa deschideţi radioul; pe lîngă ştirile informative, la loc de cinste se află rubrica HOROSCOP. Dorinţa de a auzi fie şi spre amuzament numai această rubrică, denotă interes faţă de previziunile astrelor. Rămîne dar o întrebare deosebit de importantă la care în modul cel mai serios trebuie să răspundem "Ce ne conduce, ce ne stăpîneşte, cunoştinţa sfintei scripturi sau superstiţiile omeneşti?"

Mai multe detalii

Ce arată Biblia cu privire la sărbătorile religioase?

Dacă aruncăm o privire printr-un calendar religios, fie el ortodox, catolic, sau al unei organizaţii protestante, vom observa că unele zile sunt însemnate deosebit, ca fiind declarate "sărbători creştine", unele dintre ele bucurându-se de o mare popularitate. Astfel, bazându-se pe tradiţie, "creştinii mărturisiţi" vor serba o mulţime de "sfinţi", şi dacă se întâmplă ca numele cuiva să fie identic cu cel al "sfântului" serbat, în ziua respectivă îşi serbează şi onomastica. După participarea la o slujbă religioasă urmează o masă bogată, plină de mâncare şi băutură, în compania celor apropiaţi (familie, rude, prieteni şi alţi invitaţi), care în cele din urmă degenerează într-un spirit caracterizat prin exces de mâncare şi băutură, muzică zgomotoasă şi dans, şi în unele cazuri, vorbe nechibzuite, beţie şi altele. Sunt cu adevărat aceste sărbători şi aniversări plăcute lui Dumnezeu şi cerute de El?

Mai multe detalii

Care este \"spiritul Crăciunului\"?

Ce este ceeace oamenii numesc “minunatul spirit al Crăciunului”? Este freamătul înflăcărat al mulţimilor ce se îmbulzesc pe străzi, frenezia din mijloacele de transport supra-aglomerate, zgomotul apăsător din înghesuiala metrourilor sau claxoanele automobilelor din blocajele de trafic interminabile? Este un raion aglomerat al unui magazin încărcat cu emoţii şi exaltare, plin de obiecte strălucitoare cu exagerate “preţuri reduse”? Ce este acest “spirit al Crăciunului”? Este febrila căutare a darului potrivit care nu pote fi găsit, aşteptarea mereu crescândă în ochii tânărului care îşi doreşte jucării, dar încă nu poate citi etichetele cu preţuri? Este o masă acoperită cu bomboane şi nuci, de turtă dulce şi placintă, friptură de porc sau pui prăjit? Este o petrecere cu muzică tare împreună cu băuturi oferite şi musafirilor nepoftiţi, sau a ajunge în starea de “beat vesel” şi de cele mai multe ori depăşind buna-cuvinţă? Este acesta spiritul lui Dumnezeu şi al lui Cristos? Este acesta spiritul care vesteşte “pace pe pământ între oamenii plăcuţi lui”? Acesta este spiritul care preamăreşte pe cel mai mare Dumnezeu al Universului? Sau acest spirit defaimă şi detestă închinarea curată la Dumnezeu? “Preaiubiţilor,” zicea Apostolul Ioan, “nu daţi crezare oricărui spirit,” ci cercetaţi spiritele să vedeţi dacă sunt de la Dumnezeu. “Cercetaţi toate lucrurile,” îndeamnă Pavel, “păstraţi ce este bun. Feriţi-vă de orice se pare rău.” Ce este acest spirit al Crăciunului, care este originea lui, ce are a face acesta cu Dumnezeu şi Cristos? Articolul următor lasă ca istoria şi cuvântul lui Dumnezeu să ne răspundă. – 1 Ioan 4:1; 1 Tesaloniceni 5:21,22.

Mai multe detalii

Primii Creştini sub stăpânirea Romană

De multe ori, în vorbirea zilnică, întâlnim aceste cuvinte: "Creştin" sau "Creştinism". Majoritatea dintre noi ne numim astfel, chiar dacă aceste cuvinte au o valoare nesimificativă pentru unii. Totuşi am încercat oare să ne întrebăm de unde provine numele de "Creştin"? Cu ce poate fi el asociat, cine au fost aceia care l-au purtat şi care au fost faptele lor potrivit acestui nume?

Mai multe detalii

Isus, fiul credincios al lui Dumnezeu

Nici o naştere a vreunui om nu se poate egala, în ceea ce priveşte importanţa, cu naşterea omului Isus. El care a fost purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu sau Logosul, El care a fost prima şi singura creatură (fiinţă) creată direct de Dumnezeu, Acela prin care toate lucrurile au fost create, a părăsit existenţa s-a invizibilă ca spirit şi a fost născut în carne umană într-o formă modestă de om. Când s-a născut, o oaste cerească a cântat minunat: „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui”. Ioan 1-14, Apocalipsa 3:14, Luca 2:13,14

Mai multe detalii

Împărăţia lui Dumnezeu

Atunci când se vorbeşte despre Împărăţia lui Dumnezeu, a cărei propovăduire a început cu aproape 2000 de ani în urmă de către Fiul lui Dumnezeu, Isus Christos, oamenii în majoritate au o viziune diferită despre modul în care va fi întemeiată această Împărăţie. Datorită învăţăturilor religioase, majoritatea oamenilor asociază Împărăţia lui Dumnezeu cu regatele cereşti, cu lumea spiritelor, cu ceva ce ţine mai mult cu aşa numita „viaţă de apoi”. Totuşi pentru oricine doreşte să afle adevărul cu privire la Împărăţia lui Dumnezeu, Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, este singura sursă demnă de încredere. În această carte, scrisă prin inspiraţie divină, găsim răspunsuri la întrebările oamenilor sinceri care doresc să se apropie de Dumnezeu şi să-L cunoască. Apostolul Pavel a mărturisit în faţa grecilor atenieni: „El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr'unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremi şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu, şi să se silească să -L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi.” Faptele Apostolilor 17:26,27.

Mai multe detalii

Venirea a II-a a lui Mesia

Un an deosebit de important al începutului de secol XX a fost anul 1914. S-a dovedit a fi un an al shimbărilor în istoria mondiala, un an în care cursul vieţii Universului s-a modificat ... a fost anul în care Împărăţia lui Iehova a luat naştere în sferele cereşti. 1914 a fost anul în care Isus Cristos, a fost numit ca Rege pentru a reprezenta interesele Împărăţiei Tatălui Său.

Mai multe detalii

70 de Săptămâni

Prima venire a mântuitorului Mesia, a fost un eveniment deosebit, aşteptat de către mulţi credincioşi în urmă cu aproape 2000 de ani. A fost timpul când hotărârile lui Iehova Dumnezeu trebuiau împlinite conform cuvintelor Sale: “Eu am vestit de la început ce are să se întâmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit … Eu am spus, şi Eu voi împlini; Eu am plănuit şi Eu voi înfăptui.” (Isaia 46:10,11). Când s-a născut Mesia, în ce împrejurări a venit EL pe acest pământ ... despre aceste lucruri Biblia ne vorbeşte într-o frumoasă profeţie: cea despre cele “70 de săptămâni” din Daniel cap.9.

Mai multe detalii
Folosim fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experienţă mai bună online și pentru a îmbunătăți acest site. Continuând să utilizați acest site, vă dați consimțământul asupra utilizării cookie-urilor.
Află mai multe detalii despre cookie-uri în sectiunea Politica de Cookies, inclusiv despre posibilitatea retragerii acordului.