În Eden, la începutul celei de-a şaptea zile de creare a lui Dumnezeu, era o lume dreaptă. Era în jurul anului 4025 î.C. Era pe atunci un pământ drept sub ceruri drepte. Prin asta înţelegem ceva diferit de planeta Pământ şi cerurile materiale din care omul îşi primeşte lumina naturală ziua şi noaptea, adică soarele, luna şi stelele. În simbolurile Bibliei, cerurile reprezintă pe cei care populează tărâmul superior faţă de cel al omului, adică cerescul tărâm nevăzut locuit de persoane spirituale. Pământul este folosit să simbolizeze populaţia umană care îl locuieşte. Adresându-se astfel, Psalmul 96:10, 11 spune: „Iehova domneşte, iar lumea este tare, nu poate fi clătinată. … Să se bucure cerurile şi să se înveselească pământul.” (AS) Din acest punct de vedere era un pământ drept în grădina Eden. Nu doar că era un paradis, dar avea şi locuitori umani drepţi, creaţi în perfecţiune, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Toate animalele, inclusiv şarpele, se aflau sub stăpânirea bărbatului şi a femeii perfecte. „Dumnezeu l-a făcut pe om drept.” (Ecleziastul 7:29, AS) Era, de asemenea, un cer drept deasupra omului drept. Marele Tată Ceresc îi guverna pe fiul şi pe fiica Sa şi, fără îndoială, era reprezentat în mod nevăzut în Eden de Cuvântul Său oficial, Fiul unic-născut, acum Isus Cristos. Fără îndoială, Iehova Dumnezeu vorbea creaţiei Sale umane prin Fiul unic-născut, în calitate de Cuvântul Său oficial. Nu există nici o înregistrare că altcineva ar fi vorbit oficial cu oamenii din paradisul Edenului.
   Dumnezeu a plantat în Eden pomul vieţii în mijlocul grădinii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului, avându-l pe om în minte. Dacă păsările şi animalele ar fi mâncat din pomul vieţii şi din pomul cunoştinţei binelui şi răului, nu era de aşteptat că prin acest act şi prin asemenea mâncare aveau să câştige drept la viaţă veşnică şi o cunoştinţă prin care să deosebească binele de rău.
   Primul om, Adam, s-a aflat sub încercare în Eden şi înainte ca încercarea să ia sfârşit Dumnezeu nu a menţionat, nu a arătat şi nu a identificat pentru Adam pomul vieţii din mijlocul grădinii, după câte arată Biblia. Dar când i-a amintit lui Adam că se afla sub încercare, pentru a dovedi dacă era sau nu demn să îşi continue viaţa în paradisul Edenului, Dumnezeu a declarat pomul cunoştinţei binelui şi răului unul interzis. „Iehova Dumnezeu l-a luat pe om şi l-a pus în grădina Edenului ca să o cultive şi să o îngrijească. Şi Iehova Dumnezeu i-a dat omului următoarea poruncă: „Din orice pom din grădină poţi să mănânci pe săturate. Dar din pomul cunoaşterii binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, în mod sigur vei muri.” (Geneza 2:15-17, NW) Potrivit cu aceasta, omul nu murea dacă nu mânca din pomul cunoştinţei, ci murea dacă mânca din el în timp ce îi era interzis. Deci Adam n-a fost privat de ceva vital prin faptul că i-a fost interzis să mănânce din acel fruct. Cât priveşte cunoştinţa binelui şi a răului, Adam putea să lase acest lucru, fără nici o grijă, pe seama lui Dumnezeu, fără să se teamă că era un ignorant vrednic de ruşine. Dumnezeu i-a lăsat lui Adam libertatea de a alege dacă să mănânce sau nu din pomul interzis. Dumnezeu nu l-a ispitit pe Adam la neascultare şi nelegiuire punând în gradină pomul cunoştinţei binelui şi răului, căci el avea ceilalţi pomi din care să mănânce cu plăcere, ci mai degrabă Dumnezeu l-a încurajat spre ascultare şi loialitate faţă de suveranitatea lui Dumnezeu, avertizându-l de pedeapsa dacă mânca din fructul interzis. Aşa că Adam nu putea fi amăgit de nici un ispititor în legătură cu acest lucru.
   După ce Dumnezeu i-a dat lui Adam instrucţiuni şi l-a avertizat despre calea care ducea la moarte, Dumnezeu i-a creat o nevastă şi a dat-o în căsătorie fiului său pământesc Adam. Atunci Dumnezeu, vorbind prin Cuvântul Său oficial, Fiul unic-născut, i-a binecuvântat şi le-a dat însărcinarea de a supune pământul şi de a-l umple cu o rasă dreaptă şi evlavioasă. Fără îndoială, au fost şi alte ocazii după aceea în care Iehova Dumnezeu, prin Cuvântul Său oficial, le-a vorbit când se plimba prin gradină, în partea răcoroasă a zilei, căci aşa arată mai târziu Înregistrarea divină. Acţionând ca purtător de cuvânt văzut, sau ca profet al lui Iehova, Adam i-a spus soţiei sale despre fructul interzis şi a avertizat-o de pedeapsa cu moartea. Aceasta deoarece ea era o parte a corpului său, una cu el, şi el nu vroia ca propria-i carne să păţească ceva. El o iubea pe bună dreptate şi nu vroia s-o piardă. Nici o altă creatură de pe pământ nu era profet al lui Dumnezeu către ea, dar dacă s-ar fi pretins vreuna, era unul fals care o ducea la moarte.
   A venit o zi când un alt glas a fost auzit în paradisul Edenului. Nu era al lui Iehova şi nu era nici al lui Adam. Eva se uita la vorbitor. Era şarpele cunoscut pentru prudenţa sa. „Şarpele era cel mai prudent dintre toate animalele sălbatice ale câmpului pe care le făcuse Iehova Dumnezeu. El i-a zis femeii: „Este adevărat că Dumnezeu a spus să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină?” Femeia i-a răspuns şarpelui: „Putem să mâncăm din rodul pomilor din grădină. Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a spus: «Să nu mâncaţi din el, nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi»”. Atunci şarpele i-a zis femeii: „În mod sigur nu veţi muri. Căci Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.” (Geneza 3:1-5, NW) Hm! Aceasta era o idee nouă pentru Eva în legătură cu acel pom.
   Dar Creatorul nu înzestrase acea creatură inferioară cu putere să vorbească şi cu darul vorbirii specific oamenilor. Trebuia să fie cineva în spatele acelui şarpe vorbitor - cineva din lumea nevăzută, aşa cum un înger a făcut-o pe măgăriţa lui Balaam să vorbească. (Numeri 22:21-33; 2Petru 2:15, 16) Cine era adevăratul vorbitor care a încercat să acţioneze ca profet mai adevărat decât Adam şi care contrazicea spusele lui Dumnezeu? Nu putea fi altul decât adversarul mincinos al lui Dumnezeu. Avertizând împotriva apostolilor şi profeţilor falşi, Pavel le-a spus fraţilor lui creştini: „Şarpele a amăgit-o pe Eva prin viclenia lui, … Şi nu este de mirare, căci chiar Satan se preface într-un înger de lumină.” (2Corinteni 11:3, 13, 14, NW) Dar cum a ajuns el în paradisul drept din Eden?
   Noi trebuie să strângem probele cazului din alte părţi ale Bibliei. Ezechiel, capitolul 28, menţionează un alt personaj ca fiind în grădina Edenului. Dar acea profeţie se adresa regelui Tirului şi cetatea Tir nu a existat în Eden, iar regele Tirului la care se făcea referire aici nu s-a născut decât după mii de ani. (Iosua 19:29) Cu toate acestea, regele Tirului sau dinastia regilor acestuia au urmat un curs trădător faţă de poporul lui Iehova şi, pentru a descrie nelegiuirea familiei regale a Tirului, Dumnezeu foloseşte un limbaj care se potriveşte adversarului Său trădător din Eden. Deoarece calea de acţiune a liniei regale a Tirului este, astfel, asemănată cu cea a trădătorului original împotriva lui Dumnezeu, atunci, analizând limbajul din Ezechiel 28:11-19, putem vedea reflectată lamentabila cale de acţiune a gloriosului heruvim din cer, care a devenit principalul potrivnic al lui Dumnezeu şi ucigaşul omenirii.
   Regele Tirului a fost cândva fără vină faţă de naţiunea Israel, după ce aceasta s-a stabilit în ţara Palestina. Nu era nicio nelegiuire în regele Tirului la adresa poporului ales al lui Iehova, chiar dacă cei din Tir erau canaaniţi blestemaţi, iar izraeliţii erau semiţi. Regele Tirului din zilele lui David, regele Ierusalimului, era Hiram, iar acest Hiram l-a iubit întotdeauna pe David, aşa că a trimis soli la David şi meşteri să-i construiască un palat. Fiul lui David, Solomon, a făcut o alianţă cu regele Hiram şi acest rege al Tirului a furnizat lemnul de esenţă tare din munţii Libanului pentru templul pe care regele Solomon l-a construit lui Iehova. Solomon a trimis, de asemenea, în Tir după un meşter numit Hiram, care era jumătate tirian jumătate evreu, şi el a făcut lucrările complexe în alamă din templul lui Iehova. Regele Tirului a ajutat, de asemenea, la construirea măreţului palat al lui Solomon şi a pus la dispoziţie cârmaci şi marinari pentru flota lui Solomon. Până şi regele Hiram i se adresa lui Solomon cu „fratele meu”. (2Samuel 5:11; 1Regi 5:1-9:27; 10:11-22) Acesta era un comportament ireproşabil pentru un rege păgân.
   În timp, s-a găsit în regele Tirului nelegiuire în comportamentul faţă de poporul ales al lui Iehova. El a cedat practicilor comerciale, s-a alăturat duşmanilor Israelului, a dus aurul şi argintul care aparţinea lui Iehova în templele lui din Tir, a vândut grecilor îndepărtaţi pe fiii împărăţiei lui Iuda, pe izraeliţii captivi i-a dat în mâinile naţiunii duşmane Edom şi „nu şi-a adus aminte de legământul frăţesc”. (Ioel 3:4-8, Amos 1:9, 10) El a încetat să mai fie un ocrotitor, a încetat să fie ca un heruvim cu aripile întinse, ca heruvimii din templul lui Iehova care îşi întindeau aripile să acopere capacul ispăşirii al chivotului legământului Său. Pe culmile Muntelui Libanului, cu celebrii lui cedrii, regele Tirului fusese ca în grădina Edenului şi ca pe muntele lui Dumnezeu. El era minunat înveşmântat în haine regale şi în splendoarea tuturor pietrelor şi metalelor preţioase pe care comerţul său le adusese în ţară. Dar datorită perfidiei lui demonice faţă de poporul lui Iehova, judecata divină avea să-l ajungă, la timpul fixat de Dumnezeu. Avea să-şi piardă poziţia din locul său asemenea Edenului şi de pe muntele lui Dumnezeu, şi avea să sufere distrugere arzătoare şi să ajungă o amintire dezgustătoare.
   Deoarece regele a imitat îndeaproape calea de acţiune a principalului adversar al lui Dumnezeu, Iehova foloseşte calea de acţiune a regelui pentru a ilustra calea de acţiune a Diavolului şi chiar i se adresează acestuia, la Ezechiel 28:11-19, zicând: „Aşa zice Iehova: Erai pecetluit cu măsura deplină a înţelepciunii şi perfect în frumuseţe, stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu. Erai acoperit cu tot felul de pietre preţioase: cu sardonic, cu topaz, cu diamant, cu crisolit, cu onix, cu iaspis, cu safir, cu rubin, cu smarald şi cu aur. Măiestria tamburinelor şi a flautelor tale era în tine; au fost pregătite în ziua când ai fost creat. Erai un heruvim ocrotitor uns; Eu te făcusem aşa. Erai pe muntele sfânt al lui Dumnezeu, umblai încolo şi-ncoace prin mijlocul pietrelor scânteietoare.” - Da, AS, Yg.
   Aceasta ne dezvăluie că, în afară de Cuvânt sau Fiul Său unic-născut, Dumnezeu pusese un heruvim în grădina Eden, a cărui glorie personală era ca a regelui Tirului, împodobit cu pietre preţioase orbitoare şi aur, cu acompaniament muzical. Fiind creaţia lui Dumnezeu, el purta pecetea perfecţiunii şi era frumos şi înţelept. El fusese uns de Dumnezeu pentru o poziţie de serviciu. Responsabilitatea lui erau să ocrotească sau să păzească, asemenea aripilor, acea parte din organizaţia universală a lui Dumnezeu peste care îl aşezase Iehova. Aşadar, el se afla pe muntele lui Dumnezeu, muntele ilustrând sfânta organizaţie universală a lui Dumnezeu. Fiind un heruvim glorios, el era nevăzut pentru Adam şi Eva, care se aflau sub aripile lui întinse din Eden. Fiindu-le superior şi fiind spirit, acest heruvim ocrotitor uns servea drept ceruri peste ei, cerurile drepte. Adam şi Eva fiind „din pământ, făcuţi din ţărână”, constituiau un pământ drept, simbolic vorbind. (1Corinteni 15:47, 48, NW) Astfel, la începutul istoriei omeneşti, în grădina Edenului, Dumnezeu a stabilit o lume dreaptă alcătuită din ceruri spirituale drepte şi un pământ uman drept. Dumnezeu nu a creat nici un Diavol.
   Heruvimul ocrotitor uns era înţelept, dar tot putea da greş în poziţia lui de răspundere. Regele Solomon a fost cel mai înţelept om din timpurile pre-creştine şi totuşi el şi-a pierdut priceperea, s-a depărtat de Iehova Dumnezeu şi a urmat idolatria. „Fratele” lui, regele Tirului, a fost şi el înţelept la început, dar apoi a cedat egoismului şi a trădat interesele naţiunii alese a lui Iehova, Israel. Arătând necredincioasa cale de acţiune a heruvimului ocrotitor uns în Eden, Dumnezeu zice: „Ai fost perfect în căile tale, din ziua când ai fost creat, până când s-a găsit nedreptate în tine. Prin mulţimea comerţului tău te-ai umplut de violenţă şi ai păcătuit; de aceea, te-am aruncat ca profan de pe muntele lui Dumnezeu, şi te nimicesc, heruvim ocrotitor, din mijlocul pietrelor scânteietoare. Ţi s-a îngâmfat inima din pricina frumuseţii tale, ţi-ai stricat înţelepciunea datorită strălucirii tale. Te arunc la pământ, te pun înaintea regilor ca să te privească. Prin mulţimea nelegiuirilor tale, prin nedreptatea comerţului tău, ţi-ai profanat sanctuarele; de aceea, scot din mijlocul tău un foc, care te mistuie, şi te prefac în cenuşă pe pământ, înaintea tuturor celor care te privesc. Toţi cei care te cunosc între popoare vor fi uimiţi din pricina ta; ai devenit o groază şi nu vei mai fi niciodată!” - Ezechiel 28:15-19, Da, AS, Yg, So.
   Din aceasta deducem că heruvimul ocrotitor uns din Eden, nou în poziţia lui, totuşi suficient de înţelept pentru aceasta, s-a îngâmfat de mândrie datorită înzestrării primite de la Dumnezeu. Orbit de mândrie, el s-a angajat pe o cale de acţiune condamnată. De aceea, el a fost folosit ca avertisment împotriva punerii unui începător sau a unei persoane recent convertite într-o poziţie de răspundere importantă în adunarea creştină, „ca nu cumva să se umfle de mândrie şi să cadă în condamnarea pronunţată împotriva Diavolului.” (1Timotei 3:6, NW) Aşa cum fiul princiar al regelui Tirului se credea dumnezeu şi `şi-a dorit să fie ca Dumnezeu`, tot la fel heruvimul ocrotitor a devenit egoist şi a vrut să fie venerat ca Dumnezeu, pentru început de către Adam şi Eva. (Ezechiel 28:1-9, Da) Aşa cum regele Tirului a luat prizonieri pe copiii împărăţiei lui Iuda şi i-a vândut ca sclavi grecilor, pentru profit, tot aşa heruvimul ocrotitor, lacom după câştig egoist, dorea să-i ia pe Adam şi Eva de la Dumnezeu şi să-i vândă în serviciul altora, pentru preţul înălţării şi venerării lui ca Dumnezeu. El dorea să atace interesele lui Adam şi ale Evei, deviindu-i, în mod criminal, pe o cale care îi ducea la nimicirea lor şi la moartea tuturor urmaşilor lor. Pentru această crimă heruvimul ocrotitor, devenit mândru şi egoist, avea să-şi atragă distrugerea, preumbrită de cea care s-a abătut asupra liniei perfide şi comerciale de regi a Tirului, însoţită de distrugerea cetăţii capitale Tir. Dumnezeu este astfel absolvit de acuzaţia de a-l fi creat pe Satan Diavolul. Heruvimul ocrotitor uns din Eden s-a transformat singur în nelegiuit.
   Cea mai veche traducere a Bibliei este Versiunea Septuaginta Greacă (LXX). A fost făcută de evrei din manuscrise ebraice mai vechi decât cel mai vechi manuscris ebraic al lui Ezechiel pe care îl avem astăzi. Aceasta redă diferit de textul ebraic masoret, care este destul de variabil şi de neclar ca înţeles în unele părţi din Ezechiel 28:11-19. Adresându-i-se Diavolului, ilustrat de regele Tirului, Septuaginta spune: „Te aflai în plăcerea paradisului lui Dumnezeu; … Ai fost împreună cu heruvimul din ziua când ai fost creat. Te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu şi umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare. …Ţi-ai umplut cămările cu nelegiuire din mulţimea comerţului tău şi ai păcătuit; de aceea, ai fost aruncat rănit de pe muntele lui Dumnezeu şi heruvimul te-a scos afară din mijlocul pietrelor scânteietoare.” - Ezechiel 28:13-16, LXX (Bagster; Thomson); vezi şi RS, AT, Mo.
   Potrivit acesteia, cândva Diavolul n-a fost singurul heruvim ocrotitor uns, ci era cu heruvimul în Eden, însemnând posibil cu Cuvântul, Fiul unic-născut al lui Dumnezeu, prin care Dumnezeu i-a făcut pe Adam şi pe Eva. Când glorioasa creatură spirituală, ilustrată de regele Tirului, a cedat ambiţiei egoiste şi a fost descoperită nedreptatea în el, atunci heruvimul l-a alungat din poziţia glorioasă şi l-a aruncat, rănit, cu o condamnare divină, de pe muntele lui Dumnezeu sau organizaţia Sa teocratică. Pentru a stabili dacă aceasta este sau nu interpretarea corectă a profeţiei lui Ezechiel împotriva regelui Tirului, trebuie să aşteptăm descoperirea unui manuscris ebraic mai vechi al profeţiei lui Ezechiel, care să fie în armonie cu Versiunea Septuaginta (LXX). Până atunci vom ţine la textul ebraic masoretic tradiţional, cu care Latina Vulgata se potriveşte.
   În timp ce Iehova, prin cuvântul Său, a vorbit cu Adam şi Eva în perfecţiunea şi inocenţa lor, relatarea Genezei nu arată că heruvimul ocrotitor uns ar fi făcut aceasta în mod direct. Când s-a adresat Evei, potrivit relatării, a făcut-o indirect, prin şarpe. A făcut aşa ca un trădător al lui Dumnezeu, ca Satan Diavolul, al cărui nume biblic înseamnă „Potrivnic, Calomniator”. El se împotrivea suveranităţii universale a lui Iehova şi, pentru a-i ispiti pe Eva şi pe Adam să nu se mai supună de bună voie suveranităţii de drept a lui Iehova, el L-a calomniat pe Dumnezeu înaintea Evei, prezentându-L într-o lumină falsă ca mincinos. Cuprins de propria-i ambiţie egoistă de a fi un dumnezeu pentru a lua locul lui Iehova, el a ispitit-o pe Eva cu ideea de a fi ca Iehova Dumnezeu şi de a fi în stare să hotărască singură ce este corect şi ce este greşit, ce este bine şi ce este rău.
   Satan nu şi-a dat pe faţă transformarea diabolică, ci s-a deghizat ca un înger al luminii şi a acţionat cu viclenie, folosind şarpele prudent din timpul acela, care părea inofensiv. El a devenit primul mincinos şi primul calomniator sau diavol, iar prin ce a urmat a devenit criminal. Ca dovadă, Isus, Fiul unic-născut al lui Dumnezeu, care, de asemenea, fusese în Eden, le-a zis reprezentanţilor lui Satan: „Voi aveţi de tată pe Diavol şi vreţi să împliniţi dorinţele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş şi n-a stat neclintit în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Când spune o minciună, vorbeşte potrivit firii lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.” - Ioan 8:44, NW.
   Adam nu a fost prezent la ispitirea Evei şi nu şi-a putut exercita calitatea de cap asupra ei împiedicând-o să mănânce din fructul interzis. După ce s-a nutrit în mod greşit cu acuzaţiile calomniatoare ale Diavolului împotriva Creatorului ei, Eva a căzut pradă înşelăciunii. Ea a început să se simtă oarbă din punct de vedere intelectual şi moral. A hotărât să încerce să fie ca un dumnezeu imediat, decizând că Iehova Dumnezeu o speria pentru a o împiedica să devină ca El, stabilindu-şi propriile reguli cu privire la ce este corect şi ce este bine. Pentru ca soţul ei să nu se poată amesteca, ea a mâncat când el era plecat. „Atunci femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi că încânta ochii, da, că pomul era plăcut de privit. A luat deci din rodul lui şi a mâncat. Apoi i-a dat şi soţului ei, când a fost cu ea, şi el a mâncat. Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi şi-au dat seama că erau goi. Au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut învelitori pentru coapse.” - Geneza 3:6,7, NW.
   Adam a mâncat din fructul interzis fără să fie înşelat de Şarpele spiritual, de Diavol. Deci el a păcătuit în mod voit şi a meritat pe deplin pedeapsa cu moartea. „Căci întâi a fost întocmit Adam şi apoi Eva. Şi nu Adam a fost amăgit, ci femeia a fost amăgită şi a ajuns să încalce legea.” (1Timotei 2:13, 14, NW) Imediat conştiinţa, acea calitate care deosebeşte omul de creaturile vii inferioare, a început să-i mustre şi ei nu au mai putut să se privească unul pe celălalt într-un mod curat. Ei au devenit plini de frică de Dumnezeu, care creează o constrângere şi care arată lipsa iubirii faţă de El – păcatul împotriva lui Dumnezeu înseamnă lipsă de iubire faţă de El. Aşa că şi-au făcut învelitori artificiale pentru acele părţi ale corpului de care acum se ruşinau şi au încercat să scape de pronunţarea pedepsei legii.
   Toate acestea arătau o catastrofă mondială. O, nu, asupra cerurilor şi a pământului literale, din cosmos-ul material, nu s-a abătut nici un dezastru şi nu au fost distruse. Dar lumea dreaptă, sau aranjamentul teocratic al lucrurilor cereşti şi pământeşti, încetase să mai fie astfel. Ea devenise coruptă nu prin adăugarea unor elemente rele prin ele însele, ci prin formarea dorinţei egoiste şi prin faptul că a fost atrasă datorită acestei dorinţe pe o cale de acţiune lipsită de Dumnezeu şi nelegiuită. (Iacov 1:13-15) Cerurile locale, reprezentate de heruvimul ocrotitor uns, au cedat primele corupţiei şi l-au produs pe marele Şarpe original, Satan Diavolul. Pământul, reprezentat de Adam şi Eva, a cedat influenţei cerurilor corupte şi s-a abătut de la calea dreptăţii teocratice. A apărut necesitatea de a crea ceruri noi şi un pământ nou drepte, pentru a-l justifica pe Creator, Iehova Dumnezeu.