Folosim fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experienţă mai bună online și pentru a îmbunătăți acest site.
Continuând să utilizați acest site, vă dați consimțământul asupra utilizării cookie-urilor.
Află mai multe detalii despre cookie-uri în sectiunea Politica de Cookies,
inclusiv despre posibilitatea retragerii acordului.
Sărbătoarea Crăciunului este o sărbătoare creştină?
Datorită datinei religioase în ţările numite creştine şi nu numai, sărbătoarea crăciunului este asociată cu naşterea mântuitorului Isus Christos. Obicieiurile sărbătorii diferă de la un popor la altul iar uneori diferenţele se regăsesc chiar şi între membri aceluiaşi popor. Dar indiferent de toate aceste diferenţe o chestiune prevalează, anume, este această sărbătoare o sărbătoare creştină? Este ziua de 25 decembrie ziua naşterii Domnului Isus Christos? În tot ceeace se întâmplă în această sărbătoare se promovează adevărul lui Dumnezeu sau obicieiurile popoarelor? La aceste întrebări se va răspunde în acest subiect, dar decizia personală a fiecărui om reflectă hotărârea lui de a urma fie adevărul sfintei scripturi fie învăţăturile de datină omenească atît de diferite iar în acest caz nefolositoare.
Când a fost născut Isus?
Toţi vor fi de acord că Biblia este singura istorie demnă de încredere cu privire la acest subiect şi din fericire ea nu ne lasă în îndoială cu privire la timpul anului când a fost născut Isus. Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul, servea în templu ca preot în ce-a dea opta ceată a preoţiei, numită cea a lui „Abia”. Aceasta se întâmpla în prima parte a lunii iunie şi în timpul acela îngerul Domnului l-a înştiinţat că soţia lui, Elisabeta, va concepe curând un copil care va fi numit Ioan (Luca 1:5,1:8,1:13,1:23-28, AS). Aşadar, atunci când îngerul lui Iehova a vizitat-o pe Maria, vara Elisabetei, când Elisabeta era în luna a şasea de sarcină, aceasta marca perioada anului din luna decembrie. Prin urmare, înregistrarea arată că în acea perioadă din decembrie a rămas însărcinată Maria, cea care avea să devină mama lui Isus. Ca urmare, Isus nu a fost născut în decembrie, ci de fapt nouă luni mai târziu, în jurul ultimei decade a lunii septembrie sau a primei decade a lunii octombrie – Luca 1:26-27,1:30-31,1:36.
Mai mult decât atât, Scripturile spun că păstorii se aflau pe câmp păzindu-şi turmele atunci când Isus a fost născut. Deci aceasta se întâmpla toamna, înaintea anotimpului ploios şi nu în decembrie când turmele se aflau la iernat în stâne (Luca 2:8-20; Ezra 10:9,10:13). În plus, Isus a fost botezat în râul Iordan aproape în timpul celei de-a treizecia sa zile de naştere şi aceasta nu s-a întâmplat în toiul iernii (Luca 3:21-23). Să ne aducem de asemenea aminte că Isus a fost atârnat pe stâlp când era în vârstă de treizeci şi trei de ani şi jumătate şi deoarece aceasta s-a întâmplat în timpul paştelui, în primăvara anului, în mod necesar el a fost născut cu treizeci şi trei de ani şi şase luni înainte, adică în toamna anului şi nu în decembrie. Aşadar toate Scripturile sunt foarte clare, dovedind că Isus n-a fost născut nicidecum în jurul lui 25 decembrie sau în jurul lui 7 ianuarie. De aceea este greşit să sărbătorim oricare din aceste date ca ziua de naştere a lui Isus.
Atunci, cum se întâmplă că aceste date au fost acceptate în mod universal pentru celebrarea Crăciunului? O privire spre păgânismul din vechime arată că înainte cu mii de ani să fie născut Cristos oamenii se închinau soarelui care răsare mereu, în acelaşi loc şi care nu dispare niciodată, ca la izvorul vieţii şi al nemuririi. Ei observau anual că zilele se scurtau până se ajungea la solstiţiul de iarnă din 21 decembrie, şi apoi, de bucurie pentru „întoarcerea” acestuia, ei ţineau o mare sărbătoare în cinstea soarelui „renăscut”. Când experimentul de construire a turnului de la Babel a devenit confuz, închinătorii la soare au fost împrăştiaţi în lumea întreagă şi în felul acesta s-a ţinut printre primii scandinavi, anglo-saxoni şi celţi, precum şi printre egipteni, persani şi alţii, sărbătoarea destrăbălată din luna decembrie, cu desfrâuri cauzate de beţie şi rituri obscene. Această sărbătoare era cunoscută printre romanii păgâni ca „sărbătoarea Saturnaliilor”.
Concluzia clară ce se trage din aceste fapte este că celebrarea din 25 decembrie este pur şi simplu de origine păgână şi demonică. Enciclopedia Catolică (vol. 3, pag. 727) spune: „Totuşi, binecunoscuta sărbătoare a soarelui, a Natalis Invicti [‘Ziua de naştere a celui de neînvins’], celebrată pe 25 decembrie, are o puternică înrâurire asupra datei noastre din decembrie”.
Primii creştini nu au avut nimic de-a face cu această sărbătoare păgână. „Crăciunul nu se afla printre primele sărbători ale Bisericii. Ireneu şi Tertulian îl omit din lista lor de sărbători”, spune Enciclopedia Catolică. Cu toate acestea, pe măsură ce timpul înainta şi Biserica romano catolică se străduia să câştige de partea sa mai mulţi păgâni, clerul a pus o etichetă „creştină” pe Saturnaliile păgâne din 25 decembrie şi a botezat-o „Christ-mass” – liturghia lui Cristos.
Clerul nu numai că recunoaşte aceasta, ci chiar încearcă s-o justifice. James M. Gillis, C.S.P., redactor al publicaţiei Catholic World (2 decembrie 1945), scria: „Este un fapt bine cunoscut că papii şi consiliile din Biserica timpurie au pus intenţionat o sărbătoare creştină peste sau aproape de ziua unei petreceri păgâne ce exista dinainte, cu scopul de a elimina sărbătoarea păgână în general imorală”. Dar cum a fost eliminată celebrarea păgână, de către celebrarea continuă a acestei sărbători păgâne cu o etichetă creştină pe ea? Sub tutela şi binecuvântarea clerului obiceiurile păgâne continuă până în timpul prezent.
Originea şi însemnătatea obiceiurilor de Crăciun
Plantele veşnic verzi erau folosite de închinătorii la soare din vechime ca un simbol al nemuririi. În Egipt, unde nu se găsesc conifere, erau folosite în schimb ramuri verzi de palmier. În India erau folosite ramuri de oleandru şi păgânii din Roma îşi împodobeau casele pentru marea sărbătoare a Saturnaliilor cu crengi verzi. Iedera şi stejarul veşnic verde erau de asemenea consideraţi sacri de grecii din vechime şi de alţii. Druizii recunoşteau mai ales vâscul ca sacru şi în riturile lor mistice, pe 25 decembrie, „privilegiul vâscului” dădea voie unui tânăr să sărute o fată sub ramurile lui cât timp ţineau bobiţele, una pentru fiecare sărut.
Lumânările aprinse din fereastră amintesc de lumânările de ceară folosite de romanii care celebrau Saturnaliile. Buşteanul care se aprinde în ajunul Crăciunului era ars anual la sărbătoarea din decembrie a scandinavilor. Cu mult timp înainte ca aşa-numiţii creştini din Italia să adopte practica, chinezii şi hinduşii foloseau focuri de artificii pentru a face închinarea lor la demoni cât mai zgomotoasă posibil.
Chiar şi masa de Crăciun şi folosirea băuturilor alcoolice tari îşi au originea de la păgâni. În zilele lui Ieremia, cei care se întorseseră de la închinarea curată a lui Iehova coceau turte speciale pentru zeiţele lor, „împărăteasa cerului” şi de la acea practică din vechime îşi au originea astfel de lucruri precum: „oameni din turtă dulce”, plăcinte cu carne şi alte asemenea (Ier. 7:18). Druizii au fost cei care prăjeau un cap de porc pentru Freya, zeiţa lor şi de atunci înainte porcul este considerat foarte potrivit pentru masa de Crăciun. Precursorul butoiului cu băutură a fost butoiul anglo-saxon cu bere tare. Lăcomia atât la mâncare, cât şi la băutură, era tot la fel de mult o parte a celebrării printre păgâni cum este astăzi printre popoarele creştinătăţii. În orice caz, Biblia condamnă aceste lucruri – Prov. 23:21; Gal. 5:19-21; Fil. 3:19.
Acel om foarte simpatic cu obraji roşii, bărbie dublă şi mustăţi numit Moş Crăciun are o legătură mult mai mică cu sărbătoarea decât celelalte accesorii. Unii pretind că un episcop sfânt din Mira cu numele de Nicolae, care a trăit în secolul al IV-lea după Cristos, a fost primul „Sfânt Nicolae” şi în întunecatul Ev Mediu el era considerat sfântul protector al caselor de amanet şi al săracilor. El era descris ca un personaj simplu, deschis, mai degrabă pustnic, până când un caricaturist a pus mâna pe el în 1863 şi l-a îmbrăcat pe „sfânt” în haine vesele. Diavolul face tot ce este posibil pentru a huli şi a batjocori pe viul şi adevăratul Dumnezeu şi pentru a-i întoarce pe oameni de la închinarea Sa pură. Pentru a realiza ambele scopuri nelegiuite, aşa cum se face când aşa-numiţii creştini celebrează Crăciunul, Diavolul foloseşte orice şiretlic de amăgire. Au fost demascate două aspecte majore ale planului său, anume etichetarea unei sărbători păgâne ca ziua de naştere a lui Cristos şi folosirea în continuare de obiceiuri, simboluri şi practici păgâne în numele lui Cristos. În afară de aceasta, Satan a legat cu atâta succes inimile, sentimentele şi emoţiile oamenilor de această celebrare ce dezonorează pe Dumnezeu, încât chiar şi atunci când sunt informaţi de păgânismul categoric din întreaga chestiune, mulţi oameni sunt înclinaţi să ţină la ea ca la ceva ce le este drag. „Şi ce dacă?” este atitudinea lor. Trecând cu vederea aspectele rele şi privind la binele ce se face, ei spun: Uitaţi-vă la înălţarea spirituală care se obţine anual – cadouri pentru cei săraci, colinde înălţătoare, citirea Bibliei despre ‘pace pe pământ, bunăvoinţă faţă de oameni’. Cu toate acestea, o examinare mai atentă a acestor aspecte le va arăta de asemenea că acestea sunt părţi ingenioase ale mascaradei.
Poate eşti surprins să afli că oferirea de daruri de Crăciun este la fel de păgână la originea ei ca şi celelalte obiceiuri. Tu vei obiecta la aceasta pe motiv că „oamenii înţelepţi” au adus daruri când a fost născut Isus. Ei bine, tocmai asta e problema. Acei „oameni înţelepţi” erau magi care se închinau la diavol, din Est, din Persia şi ei au venit la insistenţa Diavolului şi şi-ar fi dus la îndeplinire scopul de a-l trăda pe Isus nelegiuitului Irod dacă Dumnezeu n-ar fi împiedicat planul. Pe de altă parte au venit şi păstorii temători de Dumnezeu, dar nu există nici o înregistrare că ei s-au dedat la practica păgână de oferire de daruri (Mat. 2:1-11; Luca 2:8-20). Tertulian şi alţii spun cum schimbul de daruri era o parte a celebrării Saturnaliilor. Şi imnurile pe care ei le cântau la acea sărbătoare au fost premergătoare pentru colindele de Crăciun.
Hai să fim sinceri în legătură cu oferirea de coşuri de mâncare celor săraci în această perioadă. Cum rămâne cu restul anului? Vor potoli oare mânia lui Dumnezeu darurile făcute o dată pe an de către o naţiune care se auto-intitulează creştină, pentru că opreşte în mod deliberat necesităţile vieţii de la cei săraci, pentru a păstra preţurile ridicate? Într-adevăr nu! Nu efortul caritabil de exterior, pentru fonduri de Crăciun, în jurul căruia se face multă zarvă, nu face uitată lăcomia şi exploatarea oamenilor într-o lume supusă dumnezeului mamona. Cu siguranţă Dumnezeu va auzi strigătul celor nevoiaşi cărora li se distribuie cu economie o porţie de mâncare de Crăciun şi care sunt neglijaţi, uitaţi şi asupriţi restul anului – Ps. 9:16-18; Ier. 5:26-29; Amos 8:4-7.
Cum se face că aceea fervoare religioasă nu este urmată de citirea şi urmarea bibliei? Recunoaşterera ca Domn al lui Isus Christos, ca domn a cărui domnie va cuprinde precum cerul şi pământul nu înseamnă a petrece după felul oamenilor ci ascultarea de cuvântul său.
Când a fost născut Isus?
Toţi vor fi de acord că Biblia este singura istorie demnă de încredere cu privire la acest subiect şi din fericire ea nu ne lasă în îndoială cu privire la timpul anului când a fost născut Isus. Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul, servea în templu ca preot în ce-a dea opta ceată a preoţiei, numită cea a lui „Abia”. Aceasta se întâmpla în prima parte a lunii iunie şi în timpul acela îngerul Domnului l-a înştiinţat că soţia lui, Elisabeta, va concepe curând un copil care va fi numit Ioan (Luca 1:5,1:8,1:13,1:23-28, AS). Aşadar, atunci când îngerul lui Iehova a vizitat-o pe Maria, vara Elisabetei, când Elisabeta era în luna a şasea de sarcină, aceasta marca perioada anului din luna decembrie. Prin urmare, înregistrarea arată că în acea perioadă din decembrie a rămas însărcinată Maria, cea care avea să devină mama lui Isus. Ca urmare, Isus nu a fost născut în decembrie, ci de fapt nouă luni mai târziu, în jurul ultimei decade a lunii septembrie sau a primei decade a lunii octombrie – Luca 1:26-27,1:30-31,1:36.
Mai mult decât atât, Scripturile spun că păstorii se aflau pe câmp păzindu-şi turmele atunci când Isus a fost născut. Deci aceasta se întâmpla toamna, înaintea anotimpului ploios şi nu în decembrie când turmele se aflau la iernat în stâne (Luca 2:8-20; Ezra 10:9,10:13). În plus, Isus a fost botezat în râul Iordan aproape în timpul celei de-a treizecia sa zile de naştere şi aceasta nu s-a întâmplat în toiul iernii (Luca 3:21-23). Să ne aducem de asemenea aminte că Isus a fost atârnat pe stâlp când era în vârstă de treizeci şi trei de ani şi jumătate şi deoarece aceasta s-a întâmplat în timpul paştelui, în primăvara anului, în mod necesar el a fost născut cu treizeci şi trei de ani şi şase luni înainte, adică în toamna anului şi nu în decembrie. Aşadar toate Scripturile sunt foarte clare, dovedind că Isus n-a fost născut nicidecum în jurul lui 25 decembrie sau în jurul lui 7 ianuarie. De aceea este greşit să sărbătorim oricare din aceste date ca ziua de naştere a lui Isus.
Atunci, cum se întâmplă că aceste date au fost acceptate în mod universal pentru celebrarea Crăciunului? O privire spre păgânismul din vechime arată că înainte cu mii de ani să fie născut Cristos oamenii se închinau soarelui care răsare mereu, în acelaşi loc şi care nu dispare niciodată, ca la izvorul vieţii şi al nemuririi. Ei observau anual că zilele se scurtau până se ajungea la solstiţiul de iarnă din 21 decembrie, şi apoi, de bucurie pentru „întoarcerea” acestuia, ei ţineau o mare sărbătoare în cinstea soarelui „renăscut”. Când experimentul de construire a turnului de la Babel a devenit confuz, închinătorii la soare au fost împrăştiaţi în lumea întreagă şi în felul acesta s-a ţinut printre primii scandinavi, anglo-saxoni şi celţi, precum şi printre egipteni, persani şi alţii, sărbătoarea destrăbălată din luna decembrie, cu desfrâuri cauzate de beţie şi rituri obscene. Această sărbătoare era cunoscută printre romanii păgâni ca „sărbătoarea Saturnaliilor”.
Concluzia clară ce se trage din aceste fapte este că celebrarea din 25 decembrie este pur şi simplu de origine păgână şi demonică. Enciclopedia Catolică (vol. 3, pag. 727) spune: „Totuşi, binecunoscuta sărbătoare a soarelui, a Natalis Invicti [‘Ziua de naştere a celui de neînvins’], celebrată pe 25 decembrie, are o puternică înrâurire asupra datei noastre din decembrie”.
Primii creştini nu au avut nimic de-a face cu această sărbătoare păgână. „Crăciunul nu se afla printre primele sărbători ale Bisericii. Ireneu şi Tertulian îl omit din lista lor de sărbători”, spune Enciclopedia Catolică. Cu toate acestea, pe măsură ce timpul înainta şi Biserica romano catolică se străduia să câştige de partea sa mai mulţi păgâni, clerul a pus o etichetă „creştină” pe Saturnaliile păgâne din 25 decembrie şi a botezat-o „Christ-mass” – liturghia lui Cristos.
Clerul nu numai că recunoaşte aceasta, ci chiar încearcă s-o justifice. James M. Gillis, C.S.P., redactor al publicaţiei Catholic World (2 decembrie 1945), scria: „Este un fapt bine cunoscut că papii şi consiliile din Biserica timpurie au pus intenţionat o sărbătoare creştină peste sau aproape de ziua unei petreceri păgâne ce exista dinainte, cu scopul de a elimina sărbătoarea păgână în general imorală”. Dar cum a fost eliminată celebrarea păgână, de către celebrarea continuă a acestei sărbători păgâne cu o etichetă creştină pe ea? Sub tutela şi binecuvântarea clerului obiceiurile păgâne continuă până în timpul prezent.
Originea şi însemnătatea obiceiurilor de Crăciun
Plantele veşnic verzi erau folosite de închinătorii la soare din vechime ca un simbol al nemuririi. În Egipt, unde nu se găsesc conifere, erau folosite în schimb ramuri verzi de palmier. În India erau folosite ramuri de oleandru şi păgânii din Roma îşi împodobeau casele pentru marea sărbătoare a Saturnaliilor cu crengi verzi. Iedera şi stejarul veşnic verde erau de asemenea consideraţi sacri de grecii din vechime şi de alţii. Druizii recunoşteau mai ales vâscul ca sacru şi în riturile lor mistice, pe 25 decembrie, „privilegiul vâscului” dădea voie unui tânăr să sărute o fată sub ramurile lui cât timp ţineau bobiţele, una pentru fiecare sărut.
Lumânările aprinse din fereastră amintesc de lumânările de ceară folosite de romanii care celebrau Saturnaliile. Buşteanul care se aprinde în ajunul Crăciunului era ars anual la sărbătoarea din decembrie a scandinavilor. Cu mult timp înainte ca aşa-numiţii creştini din Italia să adopte practica, chinezii şi hinduşii foloseau focuri de artificii pentru a face închinarea lor la demoni cât mai zgomotoasă posibil.
Chiar şi masa de Crăciun şi folosirea băuturilor alcoolice tari îşi au originea de la păgâni. În zilele lui Ieremia, cei care se întorseseră de la închinarea curată a lui Iehova coceau turte speciale pentru zeiţele lor, „împărăteasa cerului” şi de la acea practică din vechime îşi au originea astfel de lucruri precum: „oameni din turtă dulce”, plăcinte cu carne şi alte asemenea (Ier. 7:18). Druizii au fost cei care prăjeau un cap de porc pentru Freya, zeiţa lor şi de atunci înainte porcul este considerat foarte potrivit pentru masa de Crăciun. Precursorul butoiului cu băutură a fost butoiul anglo-saxon cu bere tare. Lăcomia atât la mâncare, cât şi la băutură, era tot la fel de mult o parte a celebrării printre păgâni cum este astăzi printre popoarele creştinătăţii. În orice caz, Biblia condamnă aceste lucruri – Prov. 23:21; Gal. 5:19-21; Fil. 3:19.
Acel om foarte simpatic cu obraji roşii, bărbie dublă şi mustăţi numit Moş Crăciun are o legătură mult mai mică cu sărbătoarea decât celelalte accesorii. Unii pretind că un episcop sfânt din Mira cu numele de Nicolae, care a trăit în secolul al IV-lea după Cristos, a fost primul „Sfânt Nicolae” şi în întunecatul Ev Mediu el era considerat sfântul protector al caselor de amanet şi al săracilor. El era descris ca un personaj simplu, deschis, mai degrabă pustnic, până când un caricaturist a pus mâna pe el în 1863 şi l-a îmbrăcat pe „sfânt” în haine vesele. Diavolul face tot ce este posibil pentru a huli şi a batjocori pe viul şi adevăratul Dumnezeu şi pentru a-i întoarce pe oameni de la închinarea Sa pură. Pentru a realiza ambele scopuri nelegiuite, aşa cum se face când aşa-numiţii creştini celebrează Crăciunul, Diavolul foloseşte orice şiretlic de amăgire. Au fost demascate două aspecte majore ale planului său, anume etichetarea unei sărbători păgâne ca ziua de naştere a lui Cristos şi folosirea în continuare de obiceiuri, simboluri şi practici păgâne în numele lui Cristos. În afară de aceasta, Satan a legat cu atâta succes inimile, sentimentele şi emoţiile oamenilor de această celebrare ce dezonorează pe Dumnezeu, încât chiar şi atunci când sunt informaţi de păgânismul categoric din întreaga chestiune, mulţi oameni sunt înclinaţi să ţină la ea ca la ceva ce le este drag. „Şi ce dacă?” este atitudinea lor. Trecând cu vederea aspectele rele şi privind la binele ce se face, ei spun: Uitaţi-vă la înălţarea spirituală care se obţine anual – cadouri pentru cei săraci, colinde înălţătoare, citirea Bibliei despre ‘pace pe pământ, bunăvoinţă faţă de oameni’. Cu toate acestea, o examinare mai atentă a acestor aspecte le va arăta de asemenea că acestea sunt părţi ingenioase ale mascaradei.
Poate eşti surprins să afli că oferirea de daruri de Crăciun este la fel de păgână la originea ei ca şi celelalte obiceiuri. Tu vei obiecta la aceasta pe motiv că „oamenii înţelepţi” au adus daruri când a fost născut Isus. Ei bine, tocmai asta e problema. Acei „oameni înţelepţi” erau magi care se închinau la diavol, din Est, din Persia şi ei au venit la insistenţa Diavolului şi şi-ar fi dus la îndeplinire scopul de a-l trăda pe Isus nelegiuitului Irod dacă Dumnezeu n-ar fi împiedicat planul. Pe de altă parte au venit şi păstorii temători de Dumnezeu, dar nu există nici o înregistrare că ei s-au dedat la practica păgână de oferire de daruri (Mat. 2:1-11; Luca 2:8-20). Tertulian şi alţii spun cum schimbul de daruri era o parte a celebrării Saturnaliilor. Şi imnurile pe care ei le cântau la acea sărbătoare au fost premergătoare pentru colindele de Crăciun.
Hai să fim sinceri în legătură cu oferirea de coşuri de mâncare celor săraci în această perioadă. Cum rămâne cu restul anului? Vor potoli oare mânia lui Dumnezeu darurile făcute o dată pe an de către o naţiune care se auto-intitulează creştină, pentru că opreşte în mod deliberat necesităţile vieţii de la cei săraci, pentru a păstra preţurile ridicate? Într-adevăr nu! Nu efortul caritabil de exterior, pentru fonduri de Crăciun, în jurul căruia se face multă zarvă, nu face uitată lăcomia şi exploatarea oamenilor într-o lume supusă dumnezeului mamona. Cu siguranţă Dumnezeu va auzi strigătul celor nevoiaşi cărora li se distribuie cu economie o porţie de mâncare de Crăciun şi care sunt neglijaţi, uitaţi şi asupriţi restul anului – Ps. 9:16-18; Ier. 5:26-29; Amos 8:4-7.
Cum se face că aceea fervoare religioasă nu este urmată de citirea şi urmarea bibliei? Recunoaşterera ca Domn al lui Isus Christos, ca domn a cărui domnie va cuprinde precum cerul şi pământul nu înseamnă a petrece după felul oamenilor ci ascultarea de cuvântul său.