Legământul lui Dumnezeu este învoiala Sa prin care El îşi exprimă scopul.

Cam la patru sute de ani după potop, Iehova Dumnezeu a dat mai multă informaţie despre „Sămânţa” promisă. Sem, unul dintre cei opt supravieţuitori ai potopului, era încă în viaţă. În conformitate cu binecuvântarea lui Sem de către Noe, „sămânţa” urma să fie aşteptată din linia urmaşilor lui Sem, iar Dumnezeu a ales ca acesta linie să treacă prin Arpacşad. În cursul timpului, a fost construit un oraş cu numele „Ur al caldeenilor”, în oraşul Ur al caldeenilor s-a născut un copil, pe care Terah, tatăl său, l-a numit „Avram”. Numele său înseamnă „Tatăl este înălţat”. El descindea din Sem prin Arpacşad.

Avram a crescut în oraşul Ur al caldeenilor. Întrucât vieţile lui Avram şi Sem s-au suprapus timp de 150 de ani, Avram putea să afle direct de la Sem o relatare despre potop şi despre stările care l-au precedat, precum şi despre promisiunea lui Iehova din Eden cu privire la eliberarea printr-o „sămânţă”. Avram a arătat credinţă în aceste chestiuni, şi deci în Iehova Dumnezeu, şi a privit înainte spre ziua „seminţei”, spre ziua libertăţii. Acest lucru i-a plăcut lui Dumnezeu. El îl aprecia pe Avram pentru credinţa lui. Unul din urmaşii lui Avram spune ce a urmat: „Dumnezeul gloriei S-a arătat părintelui nostru Avraam, când era în Mesopotamia, înainte să se aşeze în Haran. Şi i-a spus: Ieşi din ţara ta şi din familia ta şi du-te în ţara pe care ţi-o voi arăta. El a ieşit atunci din ţara caldeenilor şi s-a aşezat în Haran. De acolo, după moartea tatălui său, Dumnezeu l-a strămutat în ţara aceasta, în care locuiţi acum”. - Faptele 7:2-4, A.R.V.

Relatarea unui alt urmaş al lui Avram, Moise, spune: „Iehova spusese lui Avram: Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta. Voi face din tine o naţiune mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face numele mare şi vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine”. - Geneza 12:1-3, A.R.V.

Sămânţa „femeii” lui Dumnezeu trebuia să vină prin acest om credincios, prin acest martor al lui Iehova. Această declaraţie a scopului divin, făcută lui Avram, era un legământ unilateral al lui Iehova, prezicând pe mai departe mijlocul prin care trebuia să vină „sămânţa”, cât şi garantând că binecuvântarea trebuia să vină pentru toate familiile pământului, nu vrând-nevrând sau în mod automat, ci numai pentru cei care îl binecuvântează pe Avram, pe când cei care îl blestemă vor fi blestemaţi.

Unul dintre urmaşii lui Avraam a devenit un apostol al „seminţei” şi a declarat, sub inspiraţie, că Avraam a fost folosit ca un tip sau o ilustraţie profetică a lui Iehova Dumnezeu. Dumnezeu însuşi este „Tatăl înălţat” şi este Tatăl „seminţei” şi al mulţimii celor care primesc viaţă şi libertate prin „sămânţă”. (Romani 4:16, 17, margin.) Prin urmare, lui Avraam i-a promis Dumnezeu în realitate că El Îşi va face numele mare şi că în Iehova vor fi binecuvântate toate familiile pământului, dacă ele binecuvântează numele lui Iehova. Cei care Îl blestemă pe Iehova vor fi blestemaţi, la fel ca Şarpele. Prin acest fapt, şi soţia lui Avraam devenea un tip, o ilustraţie profetică a „femeii” lui Dumnezeu, care naşte „sămânţa”, „femeia” lui Dumnezeu fiind sfânta Sa organizaţie numită Sion.

Dacă Avraam urma să fie sau nu o parte în acest legământ, depindea de credinţa sa, dovedită prin fapte. Când el a părăsit ţara caldeenilor şi s-a mutat în ţara pe care i-o arătase Dumnezeu, anume în ţara Canaanului, acum Palestina, legământul i s-a aplicat şi lui. Avraam a devenit parte a lui, iar acesta a devenit un legământ între două părţi sau bilateral.

Avraam nu s-a stabilit în Canaan, nu a construit o cetate cu mâinile lui şi nu a ridicat nici o pretenţie asupra ţării. Avraam n-a luat parte la politica ţării Canaanului, iar în ce priveşte controversele locale sau certurile cu naţiunile înconjurătoare, el a rămas cu totul neutru. El credea că Dumnezeu îi va da ţara, lui şi urmaşilor lui, la timpul Său hotărât şi pe propria Sa cale.

Pe timpul acela trăia în Canaan un rege distins, care se închina lui Iehova Dumnezeu. Numele său era Melchisedec. El era conducător al oraşului Salem, care mai târziu a devenit Ierusalim, după cum cred unii. Biblia nu conţine nici o înregistrare cu privire la tatăl sau mama lui Melchisedec sau cu privire la urmaşii săi, nici cu privire la vârsta sau sfârşitul vieţii lui. El şi Avraam s-au întâlnit.

„Melchisedec, regele Salemului, a adus pâine şi vin: el era preot al Dumnezeului Celui Preaînalt. Melchisedec a binecuvântat pe Avram şi a spus: Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul Cel Preaînalt, Stăpânul cerului şi al pământului. Binecuvântat să fie Dumnezeul Cel Preaînalt, care i-a dat pe vrăşmaşii tăi în mâinile tale! Şi el i-a dat zeciuială din tot”. (Geneza 14:18-20) Acest preot-rege l-a binecuvântat pe Avraam, iar Avraam i-a dat zeciuială din tot ce recuperase.

Această întâmplare era manevrată de Iehova Dumnezeu şi era profetică. Ea prezicea că „sămânţa” organizaţiei lui Dumnezeu va fi marele Preot al lui Iehova, cât şi un rege al dreptăţii şi al păcii, şi că El va justifica numele lui Iehova şi-l va binecuvânta. De aceea, Dumnezeu a făcut această declaraţie cu privire la „sămânţă”, spunând: „Iehova a jurat şi nu-i va părea rău: Tu eşti preot pe timp indefinit după ordinul lui Melchisedec”. (Psalmii 110:4, A.R.V.) Acest lucru ne dă speranţa unui guvern al dreptăţii şi al păcii peste pământ prin „sămânţa” lui Dumnezeu. „Speranţă, pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o speranţă tare şi neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul templului, unde Isus a intrat pentru noi ca înainte mergător, când a fost făcut Mare Preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec. În adevăr, Melchisedec acesta, rege al Salemului, preot al Dumnezeului Celui Preaînalt, - care l-a întâmpinat pe Avraam când acesta se întorcea de la măcelul regilor, care l-a binecuvântat, care a primit de la Avraam zeciuială din tot, - care, după însemnătatea numelui său, este întâi rege al dreptăţii, apoi şi rege al Salemului, adică Rege al păcii; fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii - dar care a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, - rămâne preot în veac. Vedeţi bine dar cât de mare era el, dacă până şi patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din prada de război” - Evrei 6:19, 20; 7:1-4.

Avraam a ajuns la vârsta de nouăzeci şi nouă de ani şi părea fără speranţă ca să mai aibă urmaş prin Sara, care era cu zece ani mai tânără decât el. Atunci, Atotputernicul Dumnezeu i s-a arătat prin solul Său lui Avraam şi i-a promis că, prin atotputernicia lui Iehova, Avraam şi Sara vor avea un fiu, care va fi numit Isaac. După aceea s-a născut Isaac.

Isaac era singurul fiu al lui Avraam născut de soţia sa, Sara, şi el îl iubea pe Isaac foarte mult. În această relaţie a celor trei, Avraam Îl ilustra pe Iehova Dumnezeu ca Tatăl „seminţei” promise. Soţia sa, Sara, ilustra organizaţia sfântă a lui Dumnezeu, prin care Iehova aduce în existenţă „sămânţa”, organizaţie care este simbolizată în Scriptură ca o „femeie” curată şi sfântă a lui Dumnezeu, numită Sion. „Femeia” este organizaţia universală a lui Dumnezeu, compusă din creaturile Sale credincioase, care sunt în relaţie de legământ cu El, fiind consacrate şi devotate Lui. Întreaga organizaţie universală este unită cu El prin legături sfinte, asemenea legăturilor de căsătorie, din care nu există divorţ, cu excepţia nimicirii pentru creatura necredincioasă, separată astfel de Dumnezeu. Isaac L-a preumbrit pe Fiul unic născut al lui Dumnezeu, Cuvântul, Capul organizaţiei universale a lui Dumnezeu. Fiul unic născut al lui Dumnezeu a fost luat din acea organizaţie pentru a deveni „omul Cristos Isus” şi după aceea să devină Rege şi Preot pe timp indefinit „în felul lui Melchisedec”.

Avraam l-a crescut pe Isaac în credinţă şi în ascultarea de Iehova, după cum spusese Dumnezeu: „Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină calea lui Iehova, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Iehova să împlinească faţă de Avraam ce i-a promis”. (Geneza 18:19, A.R.V.) Când Isaac a ajuns un flăcău, care avea aceeaşi credinţă ca tatăl său, atunci Dumnezeu i-a supus, atât pe tată cât şi pe fiu, la o mare probă a integrităţii sau a sănătăţii credinţei şi devotamentului lor faţă de Dumnezeu. Prin îndeplinirea cu fidelitate a părţii lor, prin bunătatea Sa nemeritată şi cu ajutorul Său, tatăl şi fiul trebuiau să joace un rol într-o dramă profetică, care preumbrea evenimente viitoare de cea mai mare importanţă. Dumnezeu i-a poruncit lui Avraam să-l ia pe Isaac şi să-l aducă ca ardere de tot lui Dumnezeu, pe unul din munţi. Prin faptul că Avraam s-a supus şi a făcut paşii necesari pentru aducerea jertfei, a dovedit că iubirea pentru Creatorul său era mai mare decât iubirea pentru singurul său fiu născut.

Când au ajuns la locul de jertfă şi au construit acolo un altar, Avraam i-a descoperit lui Isaac că Dumnezeu îl desemnase pe el ca jertfă. Isaac nu a fugit, ci cu devotament pentru Iehova Dumnezeu, a hotărât să-şi păstreze integritatea faţă de Dumnezeul său până la moarte. El s-a lăsat să fie legat şi pus pe lemnele altarului. Avraam era pe punctul de a-l înjunghia pe Isaac. În clipa aceea, Isaac a fost ca şi mort pentru fidelitatea sa. Pentru Avraam, el era ca şi mort şi pe deplin jertfit. Dar într-un mod fulgerător îngerul lui Iehova a strigat din cer, a oprit lovitura mortală şi a declarat că încercarea lui Avraam a temerii sale de Dumnezeu era de ajuns. Apoi, Dumnezeu S-a îngrijit de un berbece, care era încurcat cu coarnele într-un tufiş, iar Avraam l-a jertfit ca un simbol al lui Isaac.

„Îngerul lui Iehova l-a chemat a doua oară din cer pe Avraam şi i-a spus: Pe Mine însumi jur, spune Iehova: pentru că ai făcut lucrul acesta şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi anume ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămânţa ta va stăpâni poarta duşmanilor ei. Toate naţiunile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta”. (Geneza 22:15-18, A.R.V.) Cu această declaraţie, legământul lui Dumnezeu cu Avraam era complet. Ea arăta că eliberarea de duşmanii lui Dumnezeu şi ai omului va fi câştigată prin victoria „seminţei” promise. Dumnezeu a accentuat că şi alţii vor fi asociaţi împreună cu „sămânţa” ca fii ai lui Dumnezeu, dar că numărul acelora nu avea să fie destăinuit încă, ci era ca stelele şi ca boabele de nisip, peste puterea omului să le numere atunci.

Prin „sămânţă”, toate naţiunile care Îl binecuvântează pe Iehova Dumnezeu şi I se supun vor fi binecuvântate. Binecuvântarea nu va veni în mod automat, ci, prin exercitarea credinţei şi supunerii, oamenii de toate naţionalităţile vor primi binecuvântare.

În această dramă profetică, făcută cu Avraam şi Isaac pe muntele Moria, s-a preumbrit în mod exact că Fiul lui Dumnezeu îşi va păstra integritatea înaintea lui Dumnezeu până la moarte, pentru justificarea numelui Tatălui Său, şi că, din iubire pentru lumea nouă a dreptăţii, Iehova Dumnezeu Îl va da pe acest Fiu să fie Sămânţa şi Regele asemenea lui Melchisedec. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”. - Ioan 3:16.