Prin potop, Iehova Dumnezeu Și-a făcut un nume mare în minţile celor opt supravieţuitori. Prin ei, El a dat un nou început familiei umane, care, deşi nu era un început perfect, totuşi era drept. Toate creaturile umane se închinau atunci lui Iehova, care le scăpase într-un mod atât de miraculos din botezul nimicirii. Toate creaturile umane erau acum sub termenii legământului veşnic al sfinţeniei vieţii, atât umane, cât şi animale. Orice ucidere nelegiuită a oamenilor sau animalelor era interzisă şi supusă răzbunării lui Dumnezeu prin Executorul Său, la timpul Său fixat. Duşmanii nelegiuiţi ai libertăţii fuseseră şterşi de pe pământ.

Astfel de stări noi nu însemnau că proba integrităţii omului faţă de Dumnezeu ajunsese la sfârşit. Iehova încă permitea Şarpelui cel vechi, lui Satan Diavolul, să rămână împreună cu hoardele sale de demoni, cărora le ardea încă inima de dorinţa de a fi adoraţi de oameni pe pământ. Ei nu aveau nici un simţământ de toleranţă pentru închinarea curată şi nepătată a adevăratului Dumnezeu, Iehova Cel Preaînalt, care le administrase o mustrare şi o înfrângere usturătoare prin potop. Fiind încă vii şi activi, Satan şi demonii săi, erau hotărâţi să corupă şi să răstoarne închinarea lui Iehova de pe pământ şi să-i facă pe oameni să uite numele pe care Iehova şi l-a făcut prin potop. Aceasta ar aduce mare ocară asupra numelui lui Dumnezeu, ar întoarce oamenii de la El şi i-ar îndrepta spre Diavolul ca fiind cel suprem. Proba integrităţii omului trebuia neapărat să meargă înainte. Şi aşa s-a şi întâmplat.

„Fiii lui Noe, care au ieşit din corabie, erau: Sem, Ham şi Iafet; Ham este tatăl lui Canaan. Aceştia au fost cei trei fii ai lui Noe şi din ei s-au răspândit oameni peste tot pământul”. (Geneza 9:18, 19) Ne mai născându-se alţi copii lui Noe, familia umană, care descindea din el, s-a împărţit în trei mari ramuri: semită, hamită şi iafetică. Este declarat clar, la Faptele 17:26, 27, că Dumnezeu „a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; şi le-a aşezat anumite vremi şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi”.

Numai acţionând sub directa numire a lui Iehova Dumnezeu poate cineva să-l execute pe cel nelegiuit. Un exemplu a fost atunci când Iehova i-a dus pe israeliţi în ţara pe care o promisese strămoşilor lor. Atunci, Dumnezeu le-a poruncit să-i nimicească pe locuitorii închinători la demoni şi să şteargă din existenţă religia lor. Prin miracole, Atotputernicul Dumnezeu i-a ajutat pe israeliţi să ducă la îndeplinire executarea acestor închinători la Diavol.

Cam la un an după ce mandatul a fost emis, fiul lui Noe, Sem, a devenit tatăl unui fiu, pe care l-a numit Arpacşad. (Geneza 10:22; 11:10) Numele acesta înseamnă „ţara lui Casdim sau a caldeenilor”, adică, „ţara cuceritorilor sau a invadatorilor”. De aceea, aceasta pare să se aplice lucrării lui Sem şi a fraţilor săi în cucerirea pământului prin cultivare, invadând în mod continuu părţile necultivate. Fiul lui Sem, Arpacşad, a continuat această cucerire a solului. El era vărul lui Canaan, fiul lui Ham. Însuşi Noe a dat un exemplu, devenind fermier.

Satan Diavolul, plin de vrăjmăşie, era hotărât să nimicească Sămânţa. Era dorinţa lui arzătoare să inunde din nou rasa umană cu religie sau demonism, şi prin aceasta să-i înşele pe oameni şi să-i îndepărteze de Iehova. Prin intermediul religiei, el dorea să câştige controlul peste victimele lui şi să le folosească pentru a construi o organizaţie văzută pe pământ, peste care Satan şi demonii lui să fie o putere de control spirituală sau cerească. Deoarece Ham ajunsese în dizgraţia lui Dumnezeu, Satan a continuat să-i folosească pe urmaşii acestuia ca vârf de lance al religiei şi să pună temelia unui alt pământ controlat de Diavol. Satan şi-a găsit unealta mai ales în persoana lui Nimrod, nepotul lui Ham.

Cuş era întâiul născut al lui Ham. „Lui Cuş i s-a născut Nimrod. Acesta a fost primul care a ajuns puternic pe pământ. El a fost un vânător puternic în opoziţie cu Iehova. De aceea se zice: „Ca Nimrod, un vânător puternic în opoziţie cu Iehova. La început, regatul lui cuprindea Babelul, Erecul, Acadul şi Calne, în ţara Șinearului.” (Geneza 10:8-10, A.R.V.) Noe trăia încă şi, deşi era atunci patriarhul întregii omeniri, nu s-a făcut ca un rege sau dictator peste ei. El recunoştea domnia teocratică a Domnului Dumnezeu, Eliberatorul şi Salvatorul său. El înălţa numele lui Iehova, numele pe care Dumnezeu şi l-a făcut prin potop. Pentru a pune în umbră numele lui Dumnezeu printre oameni şi a îndepărta încrederea şi închinarea omului de la Dumnezeu, Satan Diavolul l-a adus pe Nimrod în prim plan.

Nimrod s-a dovedit rebel. Simţindu-se restricţionat de legământul veşnic al lui Dumnezeu, el se lupta pentru libertate, după cum credea, dar în realitate exercita egoism, servea scopurile lui Satan şi prin asta a devenit sclavul Diavolului. De dragul sportului, el ajunse un ucigaş nelegiuit al animalelor câmpiei şi pădurii, iar în cele din urmă al oamenilor mai slabi. El a încălcat intenţionat legământul cu privire la sfinţenia sângelui. Vederea curcubeului nu însemna nimic pentru el. Nimrod a dat numele lui Dumnezeu la o parte şi s-a făcut pe sine însuşi popular, făcându-şi un nume. El, şi nu martorul lui Iehova, Noe, a devenit standardul uman de comparaţie.

Oamenii se temeau de vânătorul Nimrod mai degrabă decât de Dumnezeu şi, de aceea, nu erau înţelepţi. Sub el, ei nu au câştigat libertate, ci au căzut în cursa religiei şi în sclavia dictaturii. „Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Iehova va fi în siguranţă”. „Frica de Iehova este începutul înţelepciunii”. (Proverbele 29:25; Psalmii 111:10 A.R.V.) Depărtându-se de frica de Iehova, oamenii îl lăudau, îl înălţau şi i se închinau lui Nimrod, şi prin aceasta religia a fost reinstaurată pe pământ. Oamenii care şi-au pus încrederea în om au interpretat greşit profeţia lui Dumnezeu şi îl priveau pe Nimrod ca pe eliberatorul promis, „sămânţa” femeii, şi-l urmau ca lider al lor. După moartea sa, ei l-au zeificat ca pe un dumnezeu nemuritor, cu toate că Nimrod era mort. Astfel, Satan Diavolul era demonul care primea astfel de închinare.

Asemenea lui Cain, ucigaşul cuprins de frică, Nimrod a strâns oamenii religioşi şi a construit cetăţi. Babel era prima sa cetate. În aceasta, el s-a stabilit ca un rege, guvernând prin violenţă, domnind astfel ca un dictator şi terorizând poporul. Cu el a început politica organizată şi statul s-a ridicat mai presus de Iehova Dumnezeu, deoarece capul statului era capul lui religios. Uniunea statului cu religia deţinea puterea şi ţinea poporul în întunericul rătăcirii şi sclaviei. Adevărata închinare la Iehova Dumnezeu nu era tolerată, ci libertatea era refuzată pe domeniul lui Nimrod. Noe şi Sem s-au ţinut de adevăr şi au continuat să se închine lui Iehova. Ei au rămas liberi de religia şi tirania lui Nimrod. Ei nu au devenit o parte a „pământului” controlat de demoni, pe care Satan, dumnezeul imitator, a reuşit să-l întemeieze prin Nimrod.

Iehova Dumnezeu Și-a arătat de timpuriu supremaţia asupra acelei capitale politico-religioase, Babel, începutul domniei totalitare a lui Nimrod. Pe timpul acela nu existau familii de limbi, ci toată omenirea vorbea o singură limbă. Acesta era un avantaj; dar, în loc să-l folosească pentru a se uni în închinarea şi în serviciul lui Dumnezeu, ei şi-au propus să-l devieze spre un interes egoist, într-o conspiraţie unită împotriva adevăratului şi viului Dumnezeu. „Tot pământul avea o singură limbă şi aceleaşi cuvinte. Pornind ei spre răsărit, au dat peste o câmpie în ţara Şinear; şi au locuit acolo. Şi şi-au spus unul altuia: Haidem! Să facem cărămizi şi să le ardem bine în foc. Şi cărămida le-a ţinut loc de piatră, iar smoala le-a ţinut loc de mortar. Şi au mai spus: Haidem! Să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul, şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pământului”. - Geneza 11:1-4, A.R.V.

Domnia teocratică a lui Iehova era aici dispreţuită. O domnie politică era propusă pentru tot pământul, iar această cetate urma să fie capitala politică, în jurul căreia să se strângă toată gloata poporului şi să fie ţinută în obedienţă, într-o supunere comună faţă de acest supraguvern. Oamenii au pus temelia acestei cetăţi, reprezentând politica. Vârful lui era proiectat să atingă cerul, adică spre „cerurile” simbolice ale lui Satan şi ale demonilor săi. Pe acest turn urmau să fie practicate astrologia şi închinarea la oştirea cerurilor văzute, la soare, lună şi stele, pe care omul le-a ales să li se închine ca simboluri reprezentative ale demonilor. Religia sau închinarea la demoni, vorbind prin intermediul unei limbi comune întregului popor, avea să fie liantul lumii. Aceasta ar fi salvat lumea. Prin ea oamenii şi-ar fi făcut un nume, înălţând şi glorificând realizările oamenilor, mai degrabă decât numele lui Iehova, nume care fusese făcut glorios prin potop.

Din nou, a devenit necesar ca Dumnezeul Cel Preaînalt să-şi aducă numele în mod proeminent înaintea oamenilor care, după potop, l-au uitat aşa de repede şi l-au ocărât. Supremaţia Domnitorului Teocratic al universului trebuia manifestată, pentru ca oamenii sinceri să poată afla şi cunoaşte adevărul şi să fie liberi de religie şi de dictatura mondială sau de o lume totalitară. „Şi Iehova a spus: Iată, ei sunt un singur popor şi toţi au aceeaşi limbă; şi iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce şi-au pus în gând. Haidem! Să ne coborâm şi să le încurcăm acolo limba, ca să nu-şi mai înţeleagă vorba unii altora”.

„Astfel, Iehova i-a împrăştiat pe toată faţa pământului: şi au încetat ca să mai zidească cetatea. De aceea, cetatea a fost numită Babel; căci acolo a încurcat Iehova limba întregului pământ şi de acolo i-a împrăştiat Iehova pe toată faţa pământului”. (Geneza 11:5-9, A.R.V.) Atotputernicul Dumnezeu le-a blocat ţelul egoist şi le-a zădărnicit efortul organizat unit de a stabili o dominaţie mondială cu ajutorul religiei, politicii şi comerţului, în sfidarea lui Iehova. El şi-a arătat supremaţia spre folosul celor care se temeau de El şi I se închinau. Deoarece Noe şi Sem s-au păstrat curaţi şi nepătaţi de acea înregimentare lumească a oamenilor prin religie şi politică, Dumnezeu nu a încurcat limba lor. Ei au continuat să I se închine Lui şi să fie martorii Săi, acum pentru noile naţiuni.

Această înregistrare biblică a fost scrisă dinainte ca avertizare pentru noi acum, când oamenii îşi propun să facă front comun şi să instaleze împreună „o lume nouă şi mai bună”, cu tot pământul o singură comunitate, iar omenirea să fie o mare familie sau un guvern internaţional cu „mai multă religie”.