Împlinirea mandatului divin de a se înmulţi şi a umple pământul cu urmaşi drepţi, fusese pusă înaintea omului perfect şi femeii. Aceasta era o perspectivă îmbucurătoare. Mandatul urma să fie îndeplinit în împrejurări care ar fi fost benefice urmaşilor lor şi ar fi slăvit pe Dumnezeu, îndeplinind scopul Său.

Văzând posibilităţile minunate prin intermediul acestei perechi umane cu puteri de reproducere, Lucifer şi-a propus să blocheze împlinirea mandatului divin şi să aibă pământul populat cu oameni care practică religia şi se închină lui, în locul lui Iehova Dumnezeu.

Mandatul divin era o perspectivă plăcută pentru perechea perfectăToţi ar fi fost o mare familie de copii ai lui Dumnezeu. Nu ar fi existat probleme economice datorate comerţului egoist, nici dispute şi diferenţe politice, deoarece domnia pământului ar fi fost teocratică, domnia lui Dumnezeu prin conducătorul Său drept nevăzut. Aşa ar fi fost peste tot pe pământ. Nu ar fi fost nevoie de războaie, pământul ar fi devenit locuit din ce în ce mai mult, pe măsură ce noi generaţii se năşteau, până când ar fi fost umplut în întregime în mod satisfăcător. Apoi, naşterea de copii ar fi încetat, în armonie cu voinţa lui Dumnezeu.

Ajungând la îndeplinirea mandatului divin, omenirea perfectă, în deplină stăpânire de sine şi ascultare faţă de porunca lui Dumnezeu, ar fi încetat să se mai înmulţească. Rasa umană ar fi ajuns la maturitate deplină. În decursul timpului, aceasta s-ar fi întins, din ce în ce mai mult, suprafaţa pământului ar fi fost supusă şi hotarele paradisului edenic s-ar fi extins, până când Paradisul ar fi cuprins tot pământul şi l-ar fi făcut un glob glorios în universul vast al lui Dumnezeu. Această grădină a plăcerii, pe deplin perfectă, ar fi fost ocupată veşnic de familia umană şi în ea ar fi slăvit pe Dumnezeu. Scopul Său de a avea acest mandat divin realizat în dreptate nu va da greş. Timpul împlinirii lui a fost rezervat de El pentru viitor, când vor fi restabilite condiţii drepte.

Imediat ce Adam şi soţia sa au mâncat din fructul interzis şi au încălcat legea teocratică, şi-au dat seama în sinea lor că erau nevrednici şi incapabili să îndeplinească mandatul divin. „Atunci li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele. Atunci au auzit glasul lui Iehova Dumnezeu umblând prin grădină în răcoarea zilei: şi omul şi soţia lui s-au ascuns de prezenţa lui Iehova Dumnezeu printre pomii din grădină.” - Geneza 3:7, 8, A.R.V.

Adam şi femeia sa n-au murit imediat după mâncarea fructului. Conducătorul lor nevăzut, Lucifer, „heruvimul uns cu aripi întinse”, i-a amăgit să păcătuiască împotriva lui Dumnezeu şi el a refuzat de asemenea să aplice puterea sa a morţii împotriva lor, pentru a-şi susţine minciuna: „Hotărât că nu veţi muri”. Exista un altfel de pom în acel Paradis, anume „pomul vieţii, de asemenea în mijlocul grădinii”. Este raţional să credem că necredinciosul Lucifer, care cunoştea locul unde era „pomul vieţii”, i-ar fi condus la el cât mai repede posibil. Dacă ar fi mâncat din fructul lui, atunci, în aparenţă, ei ar fi fost acoperiţi cu o garanţie a vieţii, pentru vecie. Apoi, dacă Dumnezeu i-ar fi executat pe Adam şi Eva, acest fapt ar fi dezminţit înţelesul şi scopul „pomului vieţii” şi ar fi dovedit cuvântul Său de garanţie nevrednic de încredere. Cu toate acestea, dacă Dumnezeu nu i-ar fi executat din cauza respectării însemnătăţii „pomului vieţii” şi a faptului că au mâncat din el, atunci cuvintele Diavolului, „Hotărât că nu veţi muri”, ar fi fost susţinute. Aceasta ar fi dovedit legea lui Dumnezeu nedemnă de a fi respectată şi pedepsele ei incapabile de a fi aplicate de El. Aceasta ar fi tras la îndoială atotputernicia Sa. Şiretul Diavol a gândit că ar putea să-L încolţească pe Dumnezeu şi să-L pună într-o dilemă imposibilă. Dumnezeu, totuşi, nu dormita. Repede, El a blocat planul trădătorului.

Întrucât funcţionarul de încredere al lui Iehova căzuse, El însuşi a preluat dezbaterea cazului de judecată, care acum se ridicase. Prin Funcţionarul Său executiv, totdeauna loial, Cuvântul, Iehova Dumnezeu a făcut de cunoscut lui Adam şi Evei prezenţa Sa în grădină. Ei nu vedeau pe nimeni, dar auzeau dovada prezenţei Judecătorului. Știau că erau sub judecată şi că faptele cazului erau împotriva lor. Nu era necesar ca Judecătorul să fie văzut, şi nici ca ei să-L vadă pe Judecător cu ochii lor pentru a fi sub judecată. Aceasta lămureşte cum, în judecata naţiunilor descendenţilor lor, nu este necesar ca Judecătorul lui Iehova să apară într-un corp văzut, nici ca naţiunile pământului să-L vadă literalmente, pentru ca să fie sub judecată. Funcţionarul judecătoresc al Domnului, fiind un spirit divin, va fi nevăzut tuturor naţiunilor adunate înaintea Lui, şi totuşi va face uşor de observat faptul că este prezent prin semnele văzute ale prezenţei Sale, pe care le va face să apară. - Matei 24:3-14.

Pentru a le acorda o audienţă corectă, Iehova, prin Judecătorul Său, i-a chemat afară din ascunzătoare. „Dar DOMNUL Dumnezeu l-a chemat pe om şi i-a spus: Unde eşti? El a răspuns: Ţi-am auzit glasul în grădină şi mi-a fost frică, pentru că eram gol, şi m-am ascuns”. Din pricina cedării în faţa religiei acelui Şarpe vechi, Diavolul, şi din pricina comiterii păcatului neascultării, una din marile libertăţi, libertatea de teamă, fusese pierdută de om. Ei poate că au gândit că Dumnezeu neglijase să le dea îmbrăcăminte, deoarece acum ei experimentau simţul ruşinii de a fi goi.

„Şi El a spus: Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci? Omul a răspuns: Femeia pe care mi-ai dat-o să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat”. (Geneza 3:9-12) Aceasta suna ca o ocară aruncată asupra lui Iehova Dumnezeu, pentru că i-a dat lui Adam femeia, deoarece Dumnezeu o făcuse pentru a fi un ajutor bărbatului, şi nu o ispititoare.

„Şi DOMNUL Dumnezeu a spus femeii: Ce ai făcut? Femeia a răspuns: Şarpele m-a amăgit şi am mâncat.” (Geneza 3:13) Prin eliminare, Domnul a ajuns la rădăcina chestiunii, pentru ca toate dovezile să-l scoată la iveală pe iniţiatorul acelei rebeliuni. El trebuia să stabilească dacă aceasta era iniţiată de omenire sau dacă conducătorul nevăzut al omului, heruvimul cu aripi întinse, Lucifer, era complice la păcatul omului sau, mai rău, era provocatorul acestuia şi era el însuşi un rebel şi trădător, vinovat de administraţie proastă. Toate dovezile au condus la acest din urmă punct. „Tatăl minciunilor” a fost descoperit. Împotriva lui a rostit Dumnezeu prima dată judecata.

„DOMNUL Dumnezeu a spus şarpelui: Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale să te târăşti pe pântece şi să mănânci ţărână. Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul”. (Geneza 3:14, 15) Cu această declaraţie înspăimântătoare, Iehova Dumnezeu nu s-a adresat animalului încolăcit, ci persoanei spirituale nelegiuite care îl influenţase pe şarpe şi care-l făcuse să spună Evei minciuna diavolească.

Cu acel blestem, Iehova Îşi afirma supremaţia peste toate creaturile. El răspundea provocării Diavolului şi condamna scopul acelui rebel nelegiuit la o nereuşită ruşinoasă, aşa cum este scris „seminţei femeii”: „Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satan sub picioarele voastre”. (Romani 16:20) Nu există hrană în ţărână, ci aceasta este uscată şi lipsită de viaţă. În mod asemănător trebuia să se hrănească Şarpele cel vechi, Diavolul, şi să nu aibă nici o speranţă de viaţă veşnică. Binecuvântarea lui Dumnezeu se îndepărtase de la el şi fusese umilit fiind dat afară din sfânta organizaţie a lui Dumnezeu. Acest fapt ar fi trebuit să servească drept avertisment tuturor îngerilor care serviseră sub Lucifer.

După cum Iehova Dumnezeu, aici, nu se adresase şarpelui propriu-zis de pe pământ, tot aşa El nu vorbea despre femeia neascultătoare, Eva, nici despre vreo altă femeie descendentă a Evei. Prin termenul femeie, El desemnase ceva mai mare, ceva simbolizat printr-o femeie curată şi credincioasă, şi anume organizaţia universală de creaturi sfinte a lui Dumnezeu. Dumnezeu însuşi este Cap peste această organizaţie. Din ea, El naşte astfel de servi speciali după cum doreşte.

Că Satan îşi va forma o organizaţie în opoziţie cu Dumnezeu şi cu organizaţia sfântă a lui Dumnezeu, Iehova a prezis spunând Şarpelui celui vechi cu privire la „sămânţa ta” în contrast cu „sămânţa ei”, copilul organizaţiei lui Dumnezeu. Între cele două seminţe trebuie să fie opoziţie şi conflict. În acest scop, Şarpele cel vechi, Diavolul, îşi va construi o organizaţie simbolizată printr-o femeie nelegiuită, necurată, care este numită „Babilon” în Scrierea Sfântă. Această organizaţie oficială a lui Satan Diavolul va imita organizaţia Lui Dumnezeu şi va aduce în existenţă o „sămânţă” păcătoasă ca să lupte împotriva „seminţei” femeii devotate sau organizaţiei lui Dumnezeu şi să o persecute.

Cine va câştiga în acest conflict îndelungat? Referindu-se nu la „femeia” Sa, ci la „sămânţa” ei, Iehova a dat Şarpelui celui vechi, Diavolului, acest anunţ de neschimbat: „Aceasta [sămânţa] îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei zdrobi călcâiul”.

Prin aceasta, Marele Tată al seminţei „femeii” face cunoscut că El va expune „sămânţa” Lui şi a ei faptelor şi acţiunilor duşmănoase ale Şarpelui celui vechi, Diavolul, şi ale organizaţiei sale. Dumnezeu a permis lui Satan Diavolul şi libertatea de a ataca şi persecuta „sămânţa” „femeii” Sale, pentru a lăsa ca Satan să vadă dacă ar putea să înfrângă, prin astfel de mijloace, integritatea „seminţei” promise faţă de Dumnezeul ei, Iehova, şi dacă Satan ar putea astfel să o atragă din organizaţia lui Dumnezeu şi să se dovedească pe sine superior Dumnezeului Cel Preaînalt. Astfel de acţiune satanică va cauza acestei „seminţe” mare durere şi o vătămare asemănătoare unei muşcături la călcâi a unui şarpe, care se ascunde şi muşcă pe la spate. Cu toate acestea, va fi o limită a acestei libertăţi de acţiune neîntreruptă dată lui Satan şi „seminţei” sale. Acea limită fixată va fi atinsă atunci când „sămânţa” neînfrântei integrităţi va câştiga victoria prin atotputernicia lui Dumnezeu şi va sfărâma Şarpele şi generaţia sa de vipere, luându-le viaţa.

Vorbind necredinciosului Lucifer sub simbolul şarpelui, Iehova Dumnezeu a arătat că primul diavol venise acum în existenţă prin calomnierea lui Dumnezeu. Diavol înseamnă calomniator. Asemănându-l cu un şarpe, înseamnă că Diavolul este un înşelător. Prin ridicare de opoziţie, necredinciosul Lucifer a devenit Satan, nume care înseamnă împotrivitor. Simbolizându-l ca pe un şarpe monstruos sau balaur, înseamnă că el este un mare înghiţitor, devorator şi zdrobitor al celor drepţi ai lui Dumnezeu, dacă este posibil. (Ieremia 51:34; Apocalipsa 12:3, 4) Chestiunea de discuţie despre bunul nume şi despre supremaţia lui Dumnezeu, fusese ridicată acum de Diavol. Dumnezeu l-a condamnat la nimicire, dar nu l-a nimicit numaidecât, pentru ca El să poată pune chestiunea de discuţie la probă până ce va sosi timpul fixat.