Deschide Biblia ta, la prima carte a acesteia, care este numită „Geneza”, la versetul întâi. „La început Dumnezeu a făcut [a creat].”

Aceste cuvinte inspirate Îl pun pe Dumnezeu pe primul loc. Ele nu încep cu ridicarea întrebării puse de învăţaţii lumeşti: „Există Dumnezeu?”, deoarece dacă se analizează lucrurile din toate punctele de vedere, această întrebare este nebună. „Nebunul zice în inima lui: Nu este Dumnezeu! S-au stricat oamenii, au săvârşit fărădelegi urâte, nu este nici unul care să facă binele. Dumnezeu se uită de la înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor, ca să vadă dacă este cineva care să fie priceput şi să caute pe Dumnezeu.” (Psalmii 53:1, 2) Modul de a lucra al celor care tăgăduiesc existenţa lui Dumnezeu sau se îndoiesc de ea şi rezultatul acestuia îi dovedesc nebuni. Ei tăgăduiesc adevărul principal şi sunt în robia erorii, care duce la nimicire. Pentru a deveni liber de această eroare producătoare de moarte şi pentru a veni la Marele Dătător al vieţii şi adevărului, omul trebuie să creadă că Dumnezeu există. Sunt nenumărate dovezi că El există. „Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” (Evrei 11:6) „Frica de Domnul este începutul ştiinţei, dar nebunii nesocotesc înţelepciunea şi învăţătura”. „Frica de DOMNUL este un izvor de viaţă, ea ne fereşte de cursele morţii.” - Proverbele l:7; 14:27.

El este un „Dumnezeu al adevărului”. Este „cu neputinţă pentru Dumnezeu să mintă” şi „El nu se poate tăgădui pe Sine”. De aceea, El începe cartea Sa inspirată a Genezei cu adevărul evident că Dumnezeu există: „La început Dumnezeu a creat”. Aceasta nu ar putea să însemne că ar fi existat un început pentru Dumnezeu, ci că El este Începătorul tuturor lucrurilor care există. El este Creatorul, Sursa întregii creaţii. Omul pe care Dumnezeu l-a inspirat să scrie cartea Genezei a mai scris: „Înainte să se fi născut munţii şi înainte să se fi născut pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu!” - Psalmii 90:2.

Este cu neputinţă omului umil, cu puteri limitate, să pătrundă în adâncul secretelor lucrărilor minunate ale lui Dumnezeu, din care el însuşi face parte, şi să cerceteze existenţa eternă a lui Dumnezeu. „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice DOMNUL. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre”. (Isaia 55:8, 9) Neavând început, Dumnezeu Creatorul este, prin urmare, Unul şi singura Fiinţă. El este Cel Suprem. „Singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină de care nu poţi să te apropii, pe care nici un om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea, şi care are cinstea şi puterea veşnică ! Amin.” - 1 Timotei 6:16.

Ca dovadă de netăgăduit a existenţei şi supremaţiei, a înţelepciunii de nepătruns şi atotputerniciei Lui, Dumnezeu atrage atenţia omului la lucrările pe care acesta le poate vedea în ceruri, pe pământ şi în mări, lucrări care erau în curs înainte de apariţia lui pe pământ şi care continuă să se desfăşoare fără ajutorul omului şi peste puterea lui de a le explica sau controla. - Citeşte capitolele 38 până la 41 ale cărţii lui Iov.

Omul raţional, minunându-se de aceste lucrări ale puterii şi inteligenţei divine, exclamă: „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea, mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă”. Un astfel de om apreciază cuvintele inspirate ale psalmistului: „Când privesc cerurile - lucrarea mâinilor Tale - luna şi stelele pe care le-ai făcut, îmi zic: Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?^” (Iov 42:5, 6; Psalm 8:3, 4) „Cerurile declară gloria lui Dumnezeu şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre El. Şi aceasta fără vorbe, fără cuvinte al căror sunet să fie auzit; dar răsunetul lor străbate tot pământul şi glasul lor merge până la marginile lumii. În ele, El a întins un cort soarelui ... nimic nu se ascunde de căldura acestuia.” - Psalmii 9:l-6, A.R.V.

Cel Atotputernic este DUMNEZEU. Celor care nesocotesc acest adevăr, El le zice: „Aduceţi-vă aminte de cele petrecute în vechime; căci Eu sunt Dumnezeu şi nu este altul, Eu sunt Dumnezeu şi nu este nimeni ca Mine.” (Isaia 46:9)

Care este numele Său? Această întrebare a fost pusă cu mult timp înainte, chiar cu mii de ani, în zilele lui Moise. Prin miracolul rugului arzător, Atotputernicul Dumnezeu Și-a manifestat prezenţa lui Moise pentru un scop foarte hotărât. „Moise a spus lui Dumnezeu: Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel şi le voi spune: Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi; şi mă vor întreba: Care este numele Lui? Ce le voi răspunde? Dumnezeu [Elohim] a spus lui Moise: EU SUNT CEL CE SUNT. Şi a adăugat: Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: Cel ce se numeşte EU SUNT, m-a trimis la voi. Dumnezeu [Elohim] a mai spus lui Moise: „Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: IEHOVA, Dumnezeul [Elohim] părinţilor voştri, Dumnezeul [Elohim] lui Avraam, Dumnezeul [Elohim] lui Isaac şi Dumnezeul [Elohim] lui Iacov, m-a trimis la voi. Acesta este numele Meu pentru veşnicie, aceasta este amintirea Mea pentru toate generaţiile.” - Exodul 3:13-15, A.R.V.

Prin profetul Său, Isaia, Domnul Dumnezeu anunţă: „Eu sunt Iehova, acesta este numele Meu; şi gloria Mea n-o voi da altuia, nici cinstea Mea chipurilor cioplite”. (Isaia 42:8, A.R.V.) În ce timp a descoperit Domnul Dumnezeu acest nume omenirii de pe pământ, nu este stabilit clar. El apare prima dată în textul ebraic al Bibliei la Geneza 2:4, iar după aceea apare de şase mii şase sute de ori de la Geneza la Maleahi. Traducerile englezeşti ale Bibliei, catolică Douay, evreiască Leeser şi Regele Iacob (sau Traducerea Autorizată), ascund acest adevăr important traducând Iehova prin cuvintele DOMN, DUMNEZEU şi Cel Etern. Traducerea Regele Iacob face numai patru excepţii de la acest obicei care întunecă adevărul. Cu toate acestea, numele Iehova este găsit mai întâi pe buzele primei femei, la Geneza 4:l, A.R.V. Primul om arătat a I se adresa pe nume este patriarhul Avraam, „prietenul lui Dumnezeu”, la Geneza 15:2, 7, 8. Dumnezeu „i-a spus: „Eu sunt Iehova, care te-am scos din Ur al caldeenilor, ca să-ţi dau ca moştenire ţara aceasta. Avraam a răspuns: Doamne, Iehova, prin ce voi cunoaşte că o voi moşteni?” - A.R.V.

Că Avraam şi alţii înainte de Moise au cunoscut numele, dar nu au apreciat înţelesul lui adânc, este declarat de însuşi Dumnezeu: „Dumnezeu a mai vorbit lui Moise şi i-a spus: Eu sunt Iehova. Eu m-am arătat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov ca Dumnezeul Cel Atotputernic, dar n-am fost cunoscut de ei sub numele Meu, Iehova.” (Exodul 6:2, 3, A.R.V.) Iehova a continuat să-Și exprime scopul cu privire la poporul Său ales, pe atunci sclavi în Egipt. Scopul Său era de a îndeplini o parte a legământului Său făcut cu strămoşul lor, Avraam, şi să-i facă poporul Său de legământ. Aceasta era ocazia de a face de cunoscut înţelesul adânc al numelui lui Dumnezeu. Din accentul pus pe el cu această ocazie şi din alegerea specială a lui de Dumnezeu în anunţarea scopului Său de a se justifica pe Sine şi cuvântul legământului Său, este clar că numele Iehova înseamnă Cel ce are un scop, sau scopul Său faţă de creaturile Sale. Numele nu atrage atenţia asupra Sa ca fiind Cel Etern, ceea ce El este, fără îndoială. Numele este forma cauzativă a verbului ebraic havah (a fi) şi înseamnă literalmente „El face să fie”, adică El cauzează în conformitate cu scopul Său.

Timp de multe secole, mai ales după zilele lui Isus şi ale apostolilor Săi, înţelesul numelui Iehova a fost pierdut din vedere şi chiar numele a fost uitat. Doar în ultimii ani, Dumnezeu a făcut ca numele Său să fie adus din nou la lumină şi însemnătatea lui să fie făcută de cunoscut servilor Săi credincioşi, deoarece acesta este timpul fixat, iar justificarea numelui Său, Iehova, se apropie. Nimeni să nu ignore acum acest nume!

Iehova este nevăzut ochilor omeneşti, dar El dă oamenilor dovada despre divinitatea Sa prin lucrările Sale văzute. „În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi divinitatea Lui, se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El”. (Romani 1:20, Douay)

Dumnezeu este nevăzut, peste puterea şi capacitatea omului de a-L vedea. Profetului Moise i-a spus: „Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască!” (Exodul 33:20) De aceea, natura umană nu ar putea niciodată să se suie în cer şi să vadă pe Dumnezeu. În sprijinul acestui fapt, un discipol al lui Isus scrie: „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.” „Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a coborât din cer, adică Fiul omului.” (Ioan 1:18; 3:13) Acest lucru rămâne valabil, deoarece natura umană este „din pământ, pământească”, dar Dumnezeu este spirit, este Spiritul. Cu privire la marele Spirit şi la modul de închinare Lui, Isus a spus: „Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în spirit şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. Dumnezeu este spirit; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în spirit şi în adevăr.” - Ioan 4:23, 24.

Deci, oare se închină cineva lui Dumnezeu atunci când oferă tămâie, se pleacă în faţa unei icoane dintr-un material oarecare şi spune rugăciuni în genunchi înaintea unui astfel de chip? Aceasta este practica religiei, dar nu este închinarea lui Dumnezeu, Dumnezeul căruia Isus I se închina în spirit şi în adevăr. (Ioan 20:17) Toţi închinătorii fideli ai lui Dumnezeu, de la Abel până la Moise, nu s-au închinat lui Dumnezeu în temple făcute de om sau în faţa icoanelor. La Muntele Horeb, în Arabia, Iehova Dumnezeu a dat o manifestare înspăimântătoare a puterii Sale şi apoi l-a chemat pe Moise sus pe munte şi i-a dat tablele de piatră cu cele Zece Porunci, „scrise cu degetul lui Dumnezeu”. Primele două din aceste porunci sună: „Eu sunt Iehova Dumnezeul [Elohim] tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti; căci Eu, Iehova, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos.” - Exodul 20:2-5, A.R.V.; 31:18.

Un religios nu se poate scuza spunând că dă imaginii „onoare şi închinare relativă” şi că nu se închină icoanei însăşi, ci celui pe care icoana îl reprezintă. Această practică religioasă este amăgire de sine şi Dumnezeu nu iartă folosirea icoanelor sub acest pretext, ci o numeşte o capcană şi o interzice clar celor care I se închină în spirit şi în adevăr.

Prin urmare, Dumnezeu l-a inspirat pe Moise să rostească şi să scrie acest avertisment pentru poporul de legământ al lui Dumnezeu: „Fiindcă n-aţi văzut nici un chip în ziua când v-a vorbit Iehova din mijlocul focului, la Horeb, vegheaţi cu luare aminte asupra sufletelor voastre, ca nu cumva să vă stricaţi şi să vă faceţi chip cioplit, sau o înfăţişare a vreunui idol, sau chipul vreunui om, sau chipul vreunei femei, sau chipul vreunui dobitoc de pe pământ, sau chipul vreunei păsări care zboară in ceruri, sau chipul vreunui dobitoc care se târăşte pe pământ, sau chipul vreunui peşte care trăieşte în apele dedesubtul pământului. Veghează asupra sufletului tău, ca nu cumva, ridicându-ţi ochii spre cer şi văzând soarele, luna şi stelele, toată oştirea cerurilor, să fii târât să te închini înaintea lor şi să le slujeşti: căci acestea sunt lucruri pe care Iehova, Dumnezeul tău, le-a făcut şi le-a împărţit ca să slujească tuturor popoarelor, sub cerul întreg”. Împotriva acestor practici religioase, Iehova Dumnezeu a avertizat, zicând: „Să nu slujeşti dumnezeilor lor, căci aceasta va fi o capcană pentru tine. Chipurile cioplite ale dumnezeilor lor să le ardeţi în foc. Să nu pofteşti şi să nu iei pentru tine argintul şi aurul de pe ele, ca nu cumva aceste lucruri să ajungă pentru tine o capcană; căci ele sunt o urâciune înaintea lui Iehova, Dumnezeul tău.” (Deuteronomul 4:15-19; 7:16, 25, A.R.V.) Astfel, Cuvântul lui Dumnezeu al adevărului declară că religia este o capcană mortală.

Credinciosul Iov a spus: „Dacă mi-am pus încrederea în aur, dacă am spus aurului: Tu eşti nădejdea mea; dacă m-am îngâmfat de mărimea averilor mele, de mulţimea bogăţiilor pe care le dobândisem; dacă am privit soarele când strălucea, luna când înainta măreaţă şi dacă mi s-a lăsat inima amăgită în taină, dacă le-am aruncat sărutări, ducându-mi mâna la gură: şi aceasta este tot o fărădelege care trebuie pedepsită de judecători, căci m-aş fi lepădat de Dumnezeul cel de sus!” - Iov 31:24-28; 1Regi 19:18; Osea 13:2.

Nimic nu ar putea fi de o importanţă mai mare decât a te închina lui Iehova Dumnezeu în spirit şi în adevăr, după cum a spus Isus. Acesta este un drept dat de Dumnezeu tuturor creaturilor Sale şi nici un guvern omenesc, indiferent cât de înalt este el pe pământ, nu are vreun drept să se amestece şi să dicteze contrar regulii şi poruncii în legătură cu închinarea lui Iehova Dumnezeu. Iehova este Puterea Supremă. (Eclesiastul 5:8) Însăşi viaţa creaturilor inteligente depinde de această închinare adevărată la Puterea Supremă. „Alege viaţa ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta, iubind pe Iehova, Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui şi lipindu-te de El: căci de aceasta atârnă viaţa ta şi lungimea zilelor tale.” (Deuteronomul 30:19, 20 A.R.V.; 32:47) „Acesta este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică.” (1 Ioan 5:20) „Darul lui Dumnezeu este viaţă veşnică prin Isus Cristos, Domnul nostru.” - Romani 6:23.