Pentru ca cineva să găsească pe Dumnezeu, trebuie mai întâi să vină la Isus, deoarece El a spus: „Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. Dar nimeni nu poate să vină la Isus dacă nu-l atrage Tatăl (Ioan 14:6; 6:44, NW). Cum îi atrage Dumnezeu la Isus pe cei cu inima sinceră? Aducându-i în contact cu adevărul, aşa cum este conţinut în cuvântul Lui, Biblia. Fiind smeriţi şi lăsându-se învăţaţi, aceştia se căiesc după ce aud de Adevăratul Dumnezeu şi scopurile Sale şi îşi schimbă gândirea în ceea ce priveşte păcatul şi această lume rea.

„Credinţa nu este o posesiune a tuturor oamenilor” (2Tes. 3:2, NW). Dar inimile sincere exercită credinţă atunci când primesc această cunoştinţă. „Aşadar, credinţa vine în urma celor auzite. La rândul lor, cele auzite vin prin cuvântul despre Cristos” (Rom. 10:17, NW).

Făcând progres în cunoştinţă şi înţelegere, unul ca acesta apreciază apoi cuvintele lui Isus: „Dacă doreşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia stâlpul de tortură şi să Mă urmeze încontinuu” (Mat. 16:24, NW). Aceasta înseamnă renunţarea la voinţa sa proprie şi consacrarea de a face voia lui Dumnezeu, aşa cum a făcut Isus. Consacrare înseamnă autopredare lui Dumnezeu. Pentru a fi acceptat de El, aceasta trebuie să fie o predare necondiţionată. Cineva nu poate spune: „Iehova, voi face voia Ta dacă … ”. Nu, căci această predare ar fi egoistă şi ar arăta o lipsă de credinţă. Cel care are credinţă apreciază că „nu stă în puterea omului să-şi îndrume paşii” şi Dumnezeu cu înţelepciunea, dreptatea, iubirea şi puterea Sa perfectă ştie cel mai bine; a servi pe Dumnezeu nu este numai un lucru drept, ci şi singurul lucru înţelept ce trebuie făcut. Aşadar, credinţa este demonstrată pur şi simplu prin acordul de a face voia lui Dumnezeu, fiind mulţumit cu orice loc pe care Dumnezeu îl dă fiecăruia.

Isus a făcut o mărturisire publică a consacrării Sale de a face voia Tatălui Său. Cum? Prin faptul că a fost botezat în apă. El şi-a instruit urmaşii „să facă discipoli din oameni ai tuturor naţiunilor, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al spiritului sfânt”. De aceea, fiecare în parte, care a fost de acord să facă voia lui Dumnezeu, trebuie să fie botezat – Ps. 40:8 Evrei 10:7; Mar. 1:9-11; Mat. 28:19, NW.

Cineva poate va spune: „Eu am fost botezat când eram doar un copil, fiind stropit cu apă. Nu este suficient?” Nu, nu este. De ce? Când un om se consacră să facă voia lui Dumnezeu, el este de acord să renunţe la propria lui alegere, devenind ca şi mort faţă de voinţa sa proprie. Numai cufundarea poate fi un simbol potrivit al acesteia. Cufundarea sub apă simbolizează moartea faţă de voinţa personală a cuiva. Ridicarea din apă simbolizează învierea şi aducerea la viaţă pentru împlinirea voinţei lui Dumnezeu.

Pe lângă asta, candidaţii pentru botez trebuie să fie botezaţi „în numele Tatălui, al Fiului şi al spiritului sfânt”. Aceasta înseamnă că ei trebuie să recunoască pe Iehova nu numai ca pe Dătătorul lor de viaţă, ci şi ca pe Cel Suprem, căruia Îi datorează supunere şi servire. Ei trebuie să recunoască rolul pe care Fiul îl împlineşte în scopul lui Iehova şi ce a făcut El pentru ei. De asemenea, ei trebuie să recunoască spiritul sfânt ca pe forţa activă a lui Dumnezeu care îi va ajuta să-şi îndeplinească consacrarea şi tot timpul trebuie să acţioneze în armonie cu el. Numai cufundarea celui care recunoaşte aceste adevăruri, constituie un simbol potrivit al consacrării. Doar acesta este botezul scriptural în apă.

Toţi cei care se consacră să facă voia lui Dumnezeu, din cauza credinţei în Iehova Dumnezeu şi Isus Cristos şi apoi îşi îndeplinesc cu credincioşie consacrarea, vor fi răsplătiţi cu viaţă veşnică (Rom. 6:23).

Acum se extind speranţe pământeşti la un număr crescând de persoane înclinate spre dreptate, iar aceştia se alătură rămăşiţei şi au o tot mai mare împărtăşire în lucrare. Isus i-a numit „alte oi” ale Sale, deosebindu-i de oile Lui care au speranţe cereşti şi pe care îi numeşte „turma mică”. Toţi aceştia trebuie de asemenea să fie strânşi, pentru ca în cele din urmă să poată fi o turmă sub un singur Păstor – Ioan 10:16, NW; Luca 12:32.

Pentru ca aceste „alte oi” să-şi primească răsplata vieţii veşnice pe pământ şi binecuvântări sub Împărăţie, şi ei trebuie să facă o consacrare lui Dumnezeu prin Cristos. Ei trebuie de asemenea să-şi împlinească cu credincioşie consacrarea, conformându-se cât mai bine cu putinţă standardului de dreptate al lui Dumnezeu. Supravieţuind Armaghedonului, ei nu trebuie „să vadă moartea niciodată” – Ioan 8:51.