FOLOSIREA SIMBOLURILOR ÎN ÎNCHINARE

Conform declaraţiei exprimate a Creatorului Însuşi, omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu. Nu că omul ar avea aceeaşi formă şi substanţă ca şi Creatorul său, ci el are însuşirile lui Dumnezeu. Omului, ca o creatură cu însuşirile lui Dumnezeu, i-a fost acordat privilegiul de a deţine stăpânirea peste pământ şi formele lui de viaţă: păsări, peşti şi animale. Faţă de acestea, el avea responsabilitate să-şi exercite aceleaşi însuşiri ca şi Creatorul său: înţelepciune în conducerea treburilor cu care a fost însărcinat, dreptate în relaţia cu alte creaturi ale Dumnezeului său, iubire în îngrijirea neegoistă a pământului şi a creaturilor lui şi putere în folosirea în mod potrivit a autorităţii sale în continuarea închinării adevărate a Suveranului Universal, după al cărui chip a fost creat – Gen. 1:26-28.

Exercitarea stăpânirii peste pământ din partea omului n-a durat. El a ales să lepede suveranitatea Universală a Dumnezeului său şi a făcut simboluri religioase ce se presupunea că îl reprezintă pe Creatorul Său. În loc să menţină stăpânirea peste formele inferioare de viaţă animală, omul le-a făcut obiecte de închinare. El a făcut chipuri cioplite în lemn, piatră şi altele turnate. El a îngenuncheat înaintea acestora şi s-a rugat la ele. Omul şi-a pierdut stăpânirea – Rom. 1:23,25.

Cu toate acestea, unii oameni au ales să recunoască pe Atotputernicul Dumnezeu (Gen. 35:2). Pentru a-i păzi pe izraeliţi de orice fel de închinare la chipuri, care Îi tăgăduiau supremaţia, El le-a dat legea Sa, care le interzicea tocmai o astfel de închinare la chipuri: „Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti” (Ex. 20:35). Această lege le-a fost dată din mijlocul norilor, a întunericului gros şi focului, şi nu s-a văzut nici o formă de nici un fel, tocmai cu scopul de a preveni încercarea omului de a face un chip al Atotputernicului Dumnezeu. În felul acesta, legea Sa a devenit ca şi un zid protector, o protecţie pentru un popor înconjurat permanent de naţiuni ce se închinau la chipuri – Deut. 4:15-23.

În toate cazurile, cei care sunt în afara acestei legi pretind că obiectul de închinare nu este simbolul religios însuşi, ci ceea ce este reprezentat prin el. Aceasta este teoria acestei pretenţii, dar corespunde aceasta cu ceea ce se practică? Printre clasa „învăţată”, icoanele sau statuile dumnezeilor sunt numai reprezentări, numai imagini care ajută în devotament; în timp ce printre cei mai puţin educaţi chipul este real, îi oferă tămâie, mâncare, băutură, îl sărută, i se închină, îngenunche înaintea lui şi se roagă la el. Aceasta este teoria şi practica naţiunilor care nu recunosc nici o responsabilitate faţă de legea lui Iehova Dumnezeu (2Regi 17:35). Dar ce atitudine a fost luată de naţiunea aleasă a lui Dumnezeu, căreia i-a fost dată legea Sa în mod direct?

Legământul lui Dumnezeu le-a declarat: „Să nu vă faceţi idoli, să nu vă ridicaţi nici chip cioplit, nici stâlp de aducere aminte; să nu puneţi în ţara voastră nici o piatră împodobită cu chipuri, ca să vă închinaţi înaintea ei; căci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru”. Asociat cu această poruncă a fost dat avertismentul divin că dacă izraeliţii nu vor asculta de Dumnezeu, ci I se vor împotrivi, „atunci Mă voi împotrivi şi Eu vouă cu mânie şi vă voi pedepsi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre. Vă voi nimici înălţimile pentru jertfă, vă voi dărâma stâlpii închinaţi soarelui, voi arunca trupurile voastre moarte peste trupurile idolilor voştri şi sufletul Meu vă va urî” (Lev. 26:1,28,30, AS). Deşi aveau acea declaraţie clară înaintea lor, totuşi practica izraeliţilor s-a legănat asemenea unei pendule uriaşe, înainte şi înapoi, când îndepărtând complet toate formele de închinare la chipuri, când violând direct legea lui Dumnezeu prin închinare deschisă la chipuri de animale, stele şi oameni şi la dumnezeii naţiunilor păgâne din jurul lor – Jud. 2:11-17; Ezec. 16:17; Amos 5:26; Fap. 7:43.

Aprobarea sau lepădarea conducătorilor lui Israel de către Iehova depindea în mod direct de atitudinea pe care ei o luau faţă de închinarea la idoli şi chipuri. Din când în când, conducători şi judecători credincioşi ca Ghedeon, David, Ezechia şi Iosia au îndepărtat astfel de batjocură a supremaţiei lui Iehova, întorcând naţiunea în favoarea Sa (Jud. 6:25-27; 2Sam. 5:20,21; 2Cron. 34:1-7,33). Dar naţiunea s-a întors de prea multe ori de la închinarea corectă a Suveranului Universal, până când, în cele din urmă, chiar pentru motivul închinării la chipuri, ce tăgăduia supremaţia lui Iehova, naţiunea a fost lepădată şi a încetat să mai existe ca naţiune aleasă – Deut. 4:23-28; Ier. 22:8,9.

Dar Dumnezeu n-a rămas fără martori pentru supremaţia Sa. Odată cu anunţarea Împărăţiei cerurilor prin Isus Cristos a venit şi alegerea unui alt popor pentru numele lui Iehova, ca şi creştini (Fap. 15:14). Deoarece primii discipoli au fost dintre iudei, ei au fost consideraţi la început chiar o ramură sau o sectă a iudaismului, pentru că ţineau strict legea lui Dumnezeu împotriva chipurilor. Oroarea faţă de o asemenea întrebuinţare idolatră a fost un lucru care a separat pe creştini într-un timp şi în ţări în care existau nenumăraţi dumnezei şi zeităţi reprezentaţi prin chipuri de lemn şi de piatră. Poziţia lor în această privinţă a fost cu totul în armonie cu sfatul autoritar al apostolului Pavel: „De aceea, iubiţii mei, fugiţi de idolatrie” (1Cor. 10:14, NW).

Idolatria modernă

Cu toate acestea, organizaţiile religioase nu iau astăzi aceeaşi poziţie pe care au luat-o primii creştini. Poziţia oficială catolică este arătată după cum urmează: „Religia creştină a permis folosirea statuilor şi a picturilor pentru a reprezenta pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, sfinţi şi îngeri, iar aceste chipuri sunt un ajutor legitim pentru devotament, deoarece cinstea care le este dată este numai relativă, fiind dirijată prin ele spre fiinţele pe care le reprezintă”.

Nu face nici un bine să susţinem că o asemenea cinste dată icoanelor sau statuilor este numai „relativă”, deoarece în practica actuală printre catolicii mai puţin educaţi, închinarea la icoane sau statui însele este reală.

Şi totuşi, nu se adresează rugăciunile prin intermediul icoanelor sau statuilor de îngeri şi sfinţi, într-o închinare relativă permisă? Nu. Rugăciunea trebuie să fie adresată lui Dumnezeu, care spune: „Eu sunt Iehova, acesta este numele Meu şi slava Mea n-o voi da altuia, nici lauda Mea chipurilor cioplite” (Isa. 42:8, AS). În loc ca rugăciunea să fie adresată icoanelor sau statuilor lui Isus, sfinţilor sau îngerilor, ea trebuie să fie adresată Tatălui din cer prin viul şi invizibilul Isus Cristos, nu printr-un obiect lipsit de viaţă din lemn sau piatră (Mat. 6:6-15; Ioan 15:16; 14:13). Cinstea relativă adusă lui Dumnezeu printr-un înger, a fost condamnată prin aceste cuvinte: „Ai grijă! Nu face asta! … Închină-te lui Dumnezeu” (Apoc. 19:10; 22:8,9, NW). La Cezareea şi Listra, apostolul Pavel şi Petru au mustrat de asemenea plecăciunea înaintea lor a unora, ca o închinare relativă lui Dumnezeu (Fap. 10:24-26; 14:11-18). Orice astfel de închinare relativă prin icoane sau statui, ca ajutoare vizuale pentru închinător, este contrară principiului creştin declarat la 2Corinteni 5:7 (NW): „Noi umblăm prin credinţă, nu prin vedere”.

Închinarea la instituţii

Închinarea la chipuri nu este altceva decât demonism. A continua într-o asemenea practică, are ca rezultat căderea în cursă. Israelul s-a ocupat cu închinarea la dumnezei păgâni: „Au servit idolilor lor, care au devenit o cursă pentru ei. Da, ei şi-au jertfit fiii şi fiicele demonilor” (Ps. 106:36,37, AS; Deut. 7:16; 32:17). Acei demoni i-au făcut pe oameni să ridice alte chipuri pentru închinare şi adorare, pe lângă cele de lemn şi de piatră. Organizaţiile politice pretind drept şi autoritate divină şi de aceea, se susţine că ascultarea de toanele organizaţiilor politice lumeşti este o ascultare şi închinare relativă faţă de Dumnezeu. Pretenţia multor secte religioase este că închinarea lui Dumnezeu trebuie să fie prin unul sau altul din multele sisteme religioase, cu micul sau marele lor cler ca „reprezentanţi” ai lui Dumnezeu. De aceea, toate acestea sunt chipuri, lucrări ale mâinilor oamenilor şi sortite nimicirii împreună cu toate celelalte forme de închinare la chipuri – Mica 5:13; Ex. 22:20; Ţef. 2:11.

În toate timpurile, oamenii care au ales închinarea viului Dumnezeu în locul chipurilor, au fost ţintele atacului prin demoni şi oameni nelegiuiţi. De la cei trei tovarăşi credincioşi evrei ai lui Daniel care, sub pedeapsa morţii, au refuzat să se închine chipului de aur al statului, până în timpul primilor creştini, care au ales moartea pe stâlp sau să fie sfâşiaţi de fiare sălbatice în arenele romane, mai degrabă decât să recunoască vreo icoană sau statuie ca pe Dumnezeu, şi chiar până în zilele noastre, martorii lui Iehova refuză în acelaşi fel să onoreze oameni, să salute steaguri sau să se închine statului totalitar. În timpul secolului al XX-lea, acest lucru a avut ca rezultat faptul că ei şi-au petrecut mulţi ani în lagăre de concentrare şi închisori şi au suferit lucrurile pe care închinătorii credincioşi ai lui Iehova le-au suferit în veacurile trecute. Dar asemenea lor, ei susţin acum supremaţia lui Iehova şi sunt asiguraţi de eliberare din partea Lui – Daniel capitolul 3.

În contrast direct, oamenii care nu văd chestiunea implicată în închinarea la icoane sau statui, nu vor găsi nici o piedică să facă plecăciuni şi să se închine celui mai mare chip dintre toate. Isus Cristos a avertizat că după groaznicul război mondial nr. 1, o putere mondială cu două coarne va face să fie făcut o icoană a autorităţii imperiale, care va pretinde dreptul şi autoritatea de a conduce pământul (Apoc. 13:14,15; 14:9-11; 17:11). Aflându-şi începutul în anul 1919 în Liga Naţiunilor, acea icoană politică reînvie acum într-o formă nouă, o organizaţie internaţională pentru pace şi securitate. Aceasta se ridică asemenea unui chip mare, un înlocuitor pentru Împărăţia întemeiată a lui Dumnezeu. În ciuda anunţului Împărăţiei, creştinătatea respinge în mod rebel Împărăţia lui Dumnezeu şi laudă încercările slabe ale oamenilor pentru stăpânirea pământului.

Aceasta este rebeliune pe faţă împotriva lui Dumnezeu. Împotrivindu-se cunoştinţei, aceasta devine încăpăţânare şi idolatrie care conduce la moarte (1Sam. 15:23). În timpul nimicirii acesteia şi a altor chipuri politice, închinătorii sunt ironizaţi prin cuvintele: „Unde sunt dumnezeii lor, stânca în care s-au încrezut, … să se scoale să vă ajute şi să vă ocrotească” (Deut. 32:37,38). Toţi care susţin şi se închină icoanelor sau statuilor sunt sortiţi dezamăgirii amare şi morţii.

Suveranitatea Universală a lui Iehova este cea care este pusă în discuţie. El a declarat că oamenii vor şti că El este Atotputernicul Dumnezeu, deşi aceasta va însemna nimicirea tuturor acelora care refuză să recunoască acest fapt (Ps. 83:18). Fie că este o icoană sau statuie de lemn sau piatră, fie o organizaţie a oamenilor, sau orice altă formă; fie că închinarea sau lauda este directă sau relativă, o asemenea închinare la chipuri este contrară legii lui Dumnezeu şi va merita nimicire finală din partea Lui, în Armaghedon. Când toţi cei care tăgăduiesc supremaţia viului Dumnezeu şi toţi care înlocuiesc în batjocură Împărăţia Sa vor fi nimiciţi, când va fi instaurată pentru totdeauna domnia Universală a lui Iehova prin Regele Său domnitor, Isus Cristos, omul nu va mai face şi nu se va mai închina icoanelor sau statuilor de oameni, animale şi organizaţii. Atunci va fi timpul când omul ascultător, după chipul lui Dumnezeu, va exercita din nou stăpânirea potrivită peste animalele inferioare şi va adresa laudele sale lui Dumnezeu – Ps. 150:6, AS.

Folosim fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experienţă mai bună online și pentru a îmbunătăți acest site. Continuând să utilizați acest site, vă dați consimțământul asupra utilizării cookie-urilor.
Află mai multe detalii despre cookie-uri în sectiunea Politica de Cookies, inclusiv despre posibilitatea retragerii acordului.