Una dintre doctrinele vitale învăţată peste tot în Biblie este cea a răscumpărării, pe care Dumnezeu a furnizat-o prin Isus Cristos, pentru oamenii care ÎL iubesc pe Dumnezeu şi au credinţă în El. Matei 20:28: „Fiul omului a venit nu să fie servit, ci să servească şi să-şi dea sufletul ca răscumpărare în schimbul multora”. Profeţii dinaintea timpului lui Isus au scris cu privire la această îngrijire a lui Dumnezeu foarte importantă şi iubitoare, ce are ca rezultat binecuvântarea pentru oameni, răscumpărarea. Acesta este unul dintre adevărurile de bază ale cuvântului lui Dumnezeu.

„Răscumpărarea în schimbul multora” menţionată de Isus la Mat. 20:28 (NW) desemnează o eliberare sau o salvare. Psalmii 49:6,7 declară: „Ei se încred în avuţia lor şi se fălesc cu mulţimea bogăţiilor lor; nici unul dintre ei nu poate să-şi răscumpere fratele prin nici un fel de mijloace, nici să-i dea lui Dumnezeu un preţ de răscumpărare pentru el”. Această scriptură este în armonie cu altele şi scoate în relief faptul că „răscumpărarea” este o izbăvire împlinită nu prin bogăţie sau abilitatea omului, ci printr-o îngrijire a lui Dumnezeu. Învăţătura Scripturală a răscumpărării este că Iehova Dumnezeu a trimis pe Fiul Său Isus Cristos pe pământ, furnizând prin El şi moartea Sa un preţ de răscumpărare. În felul acesta, aceia dintre oameni care au credinţă în îngrijirea lui Dumnezeu pot veni în armonie cu El şi servindu-L cu credincioşie, ei pot primi darul vieţii, fiind eliberaţi de păcatul moştenit şi de moartea eternă, ca rezultat al păcatului. Ca rezultat al acestui lucru, este scris la Romani 6:23 (NW): „Plata pe care o dă păcatul este moartea, dar darul pe care îl dă Dumnezeu este viaţa veşnică prin Isus Cristos, Domnul nostru”.

Nevoia omului după un preţ de răscumpărare este arătată prin faptul că toţi oamenii sunt născuţi imperfecţi şi păcătoşi, aşa cum a mărturisit chiar credinciosul David, care a declarat: „Iată, am fost născut în nelegiuire şi în păcat m-a zămislit mama mea” (Ps. 51:5, AS). Dacă oamenii păcătoşi urmează să primească viaţă veşnică, atunci trebuie să vină eliberarea din această condamnare a păcatului şi a morţii şi aceasta va veni de la Creator, deoarece omul a fost şi este neputincios în această privinţă. De asemenea, aceasta este parte a scopului exprimat al lui Iehova că oamenii vor primi viaţă veşnică, aşa cum a declarat Isus Cristos la Ioan 17:3 (NW): „Aceasta înseamnă viaţă veşnică, ca ei să asimileze cunoştinţă despre Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi despre Acela pe care L-ai trimis Tu, Isus Cristos”. Pentru a se împlini acest scop de a da viaţă oamenilor, este necesar un preţ de răscumpărare.

Ceea ce este cumpărat cu preţul de răscumpărare este identificat în declaraţia lui Iehova Dumnezeu către perfectul Adam, referitor la ce urma să fie pierdut prin păcat şi neascultare: „vei muri negreşit” (Gen. 2:17). Ceea ce s-a pierdut a fost viaţa umană perfectă împreună cu drepturile şi perspectivele ei pământeşti. Ceea ce este răscumpărat sau redobândit este ceea ce a fost pierdut, anume viaţa umană perfectă împreună cu drepturile şi perspectivele ei pământeşti. Legea dreaptă a lui Dumnezeu din Deuteronom 19:21 era că ceea ce se pierdea trebuia să fie înlocuit cu acelaşi lucru; de aceea, trebuia sacrificată o viaţă umană perfectă pentru o viaţă umană perfectă pierdută. Cine putea furniza răscumpărarea necesară?

Furnizorul răscumpărării este Iehova Dumnezeu, Izvorul vieţii, Creatorul. Isus, singurul Său Fiu născut, a spus: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Său Fiu născut, …Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său în lume” (Ioan 3:16,17, NW). Justiţia a fost îndeplinită prin moartea suferită de omenire, pedeapsa dreaptă a păcatului. Aşadar, răscumpărarea este o expresie a îndurării lui Dumnezeu, a bunătăţii Sale nemeritate faţă de omenire. Ce lucru preţios şi bun putea exista, pe care Dumnezeu i-a plăcut să-l folosească pentru răscumpărarea acelora care apreciază bunătatea Sa iubitoare?

Acesta a fost Fiul Său iubit. La 1Timotei 2:5,6 (NW), citim: „Un om, Isus Cristos, care S-a dat pe Sine ca răscumpărare corespunzătoare”. Referitor la naşterea Sa ca om, relatarea din Matei 1:22,23, ne spune: „Toate acestea s-au întâmplat de fapt, ca să se împlinească ceea ce spuse Iehova prin profetul Său, când a zis: Iată, fecioara va rămâne însărcinată şi va da naştere unui fiu, şi îi vor pune numele Emanuel” (NW). Că Acesta avea să fie Răscumpărătorul sau Eliberatorul de păcat şi moarte, a spus îngerul lui Iehova, în versetul 21: „El va mântui pe poporul Său de păcatele lui”. Cu privire la El, apostolul Petru a explicat de asemenea în Fapte 4:12 (NW): „Nu există salvare în nimeni altul, căci nu există un alt nume sub cer, care să fi fost dat printre oameni, prin care trebuie să fim salvaţi”. Dintre toate creaturile credincioase ale lui Dumnezeu din cer, Lui i-a plăcut să folosească pe Cel mai drag, trimiţându-L pe pământ, pentru a deveni un om perfect, îndeplinind astfel, pe lângă alte lucruri, şi lucrarea de răscumpărare. Evrei 2:9 (NW), declară: „Noi Îl vedem pe Isus, care a fost făcut puţin mai prejos decât îngerii, încoronat cu glorie şi onoare, deoarece a suferit moartea, pentru ca prin bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu, să poată gusta moartea pentru fiecare om”. Cât de adevărat a fost strigătul bucuros al lui Ioan Botezătorul, atunci când L-a văzut pe Acesta apropiindu-se: „Iată, Mielul lui Dumnezeu care înlătură păcatul lumii!” – Ioan 1:29, NW.

Viaţa umană perfectă pe care Isus a pus-o în moarte este acel lucru preţios ce îndeplineşte răscumpărarea a ceea ce păcatul lui Adam, al neascultării, a pierdut pentru toţi urmaşii săi. Sângele lui Isus vărsat în moarte, viaţa Sa umană pe care a oferit-o de bună voie ca jertfă, aceasta înseamnă răscumpărarea. Ea a fost furnizată aici pe pământ la moartea lui Isus. Ea a fost prezentată în cer ca o jertfă de răscumpărare pentru păcat, de Cristos Cel înviat şi glorificat. Viaţa Sa umană perfectă, cu toate drepturile şi perspectivele ei, a fost pusă în moarte, dar nu pentru păcat şi ca pedeapsă. Ea n-a fost luată înapoi de Isus la învierea Sa, căci El a fost înviat ca o creatură spirit divină. După ce Tatăl ceresc a dat Fiului Său credincios răsplata vieţii nemuritoare în spirit, viaţa umană jertfită a rămas în vigoare, un lucru de valoare cu putere de cumpărare, deci cu putere de răscumpărare. Valoarea vieţii umane perfecte era acum disponibilă pentru a fi folosită în interesul oamenilor credincioşi ce aveau nevoie să fie răscumpăraţi. Aceste adevăruri minunate sunt făcute clare la Evrei 9:24-26

Dar cum lucrează aceasta în interesul oamenilor credincioşi? Cum răscumpără aceasta pe „mulţi”?

Luca 3:38 îl numeşte pe Adam „fiul lui Dumnezeu”. Ca fiu uman al lui Dumnezeu, Adam a fost perfect, deoarece Iehova Dumnezeu l-a creat şi „lucrările Lui sunt desăvârşite” (Deut. 32:4). Adam n-a fost făcut să fie ascultător de Dumnezeu în mod automat, ca un robot. Chiar dacă el a fost perfect, credincioşia sa a fost supusă probei. Atunci când a păcătuit, Adam a încetat să mai fie fiul lui Dumnezeu, devenind un păcătos intenţionat. Astfel, sentinţa morţii pentru păcatul ales cu voia a trecut asupra lui Adam, iar la timpul potrivit el a murit. Toţi copiii săi, atât noi cât, şi strămoşii noştri, am fost născuţi după păcatul său.

Descendenţii imperfecţi ai lui Adam au putut alege să servească pe Dumnezeu cât mai bine cu putinţă sau să-şi împietrească inimile împotriva bunătăţii Sale, în timpul puţinilor lor ani de viaţă. Dar chiar şi aceia care şi-au pus minţile şi inimile pentru închinarea adevăratului Dumnezeu au fost neputincioşi să câştige viaţă veşnică pentru ei, fără acţiunea lui Dumnezeu în interesul lor. Romani 5:12 arată de ce: „Printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, şi astfel moartea s-a extins la toţi oamenii, deoarece toţi păcătuiseră” – NW.

Ca om perfect, Isus s-a aflat într-o poziţie asemănătoare cu cea ocupată cândva de omul perfect Adam în grădina Edenului. În Evrei 5:8,9, este spus referitor la Isus: „Deşi era Fiu, a învăţat ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit; şi, după ce a fost făcut perfect, a devenit responsabil pentru salvarea veşnică a tuturor acelora care ascultă de El” (NW). Perfecţiunea, nu numai a organismului uman, ci şi a devotamentului faţă de Tatăl Său, a fost dovedită de Isus printr-o ascultare ireproşabilă,. Din pricina aceasta, El a fost înălţat şi a fost făcut Mare Preot, pentru a intra „chiar în cer”, unde a oferit valoarea jertfei Sale umane perfecte în interesul „tuturor acelora care Îl ascultă”. În contrast cu Adam, care a adus moartea asupra întregii omeniri, Isus, ca Marele Preot glorificat, se află în poziţia de a-i elibera pe cei credincioşi dintre descendenţii lui Adam de neputinţa moştenită, sub care toţi sunt născuţi. Prin răscumpărarea Sa El îi cumpără, îi răscumpără din păcat şi moarte, aplicând meritul jertfei Sale în interesul lor, ca ei să poată avea o stare dreaptă înaintea Tatălui, prin Fiul – 1Cor. 6:20, 7:23.

Cine este răscumpărat?

Omul Adam nu se află printre cei răscumpăraţi. De ce? Deoarece el a fost un păcătos cu voia, a fost condamnat la moarte în mod drept, a murit pentru că a meritat şi Dumnezeu nu-şi va revoca judecata Sa dreaptă şi nu-i va da viaţă lui Adam. El a avut viaţă perfectă şi a pierdut-o premeditat. Nu există nici o îngrijire în răscumpărarea lui Dumnezeu pentru Adam. Dar în contrast cu ceea ce a făcut Adam marii sale familii născute după el, Isus Cristos răscumpără cu un preţ de răscumpărare corespunzător pe oamenii care cred. El compensează condamnarea moştenită a acelor „mulţi” care cred din familia lui Adam, aplicând în interesul lor meritul acestui preţ de răscumpărare, iar aceştia sunt cei răscumpăraţi – Mat. 20:28.
Galateni 3:13 arată iudeilor că „prin cumpărare, Cristos ne-a eliberat din blestemul legii”. Deci, calea de acţiune a unui individ hotărăşte dacă el va primi foloase, în cele din urmă, din jertfa de răscumpărare a lui Cristos, sau nu. Cei răi cu voia şi împietriţi faţă de îngrijirea lui Iehova, nu primesc obligatoriu meritul răscumpărării şi viaţa, ci aşa cum este declarat la Ioan 3:36 (NW): „Cel care exercită credinţă în Fiul are viaţă veşnică; cel care nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el”.

În felul acesta este arătată imparţialitatea lui Iehova, Marele Răscumpărător. Baza pentru învierea morţilor care se află în amintirea lui Dumnezeu şi obţinerea vieţii în final, este aceeaşi îngrijire de răscumpărare. Isus a dat „răscumpărarea corespunzătoare pentru toţi”, toţi cei care intră în legământ cu Dumnezeu prin Isus ca mijlocitor. „Căci există un singur Dumnezeu şi un singur mediator între Dumnezeu şi oameni, un om, Isus Cristos, care S-a dat pe Sine ca răscumpărare corespunzătoare pentru toţi” – 1Tim. 2:5,6, NW.

Răscumpărarea pune, asupra acelora care vor să beneficieze de aceasta, o obligaţie şi un privilegiu minunat. Pentru ca oamenii să fie salvaţi de moartea datorată păcatului, ei trebuie să se informeze despre mila lui Dumnezeu prin Isus Cristos, apoi să aibă credinţă în îngrijirea pe care El a făcut-o. Această credinţă înseamnă a avea încredere deplină într-o asemenea îngrijire, a da tot meritul lui Dumnezeu pentru aceasta şi a demonstra această convingere devotându-se lui Dumnezeu şi informând şi pe alţii despre răscumpărare. O asemenea cale de acţiune urmată de acei oameni de bine, îi identifică pe ei ca fiind acei „mulţi” pentru care a murit Cristos.

Credinţa se bazează pe dovezi solide. Cuvântul Dumnezeului Celui Prea Înalt face clară îngrijirea de răscumpărare şi astfel face posibilă credinţa în preţul de răscumpărare furnizat de Isus. Acei oameni de bine din zilele noastre care profită de această îngrijire şi care rămân statornici în această credinţă, Îl vor găsi pe Isus Cristos ca „Părintele veşniciilor” (Isa. 9:6). Viaţa lor veşnică pe pământ sub Împărăţia lui Dumnezeu va fi spre lauda singurului Dumnezeu Adevărat, Iehova, al cărui scop prin Isus Cristos este declarat de acest Fiu iubit, la Marcu 10:45 (NW): „Căci chiar Fiul omului a venit nu pentru a fi servit, ci să servească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare în schimbul mulora”.