Ecumenismul este o mișcare religioasă care urmărește reuniunea tuturor religiilor creștine într-una singură, cu respectarea autonomiei lor și prin acceptarea unanimă a doctrinelor acestora. Spiritul ecumenic învață că fiecare om are dreptul să se închine cui dorește și cum dorește, și nimeni nu are dreptul să critice sau să ofenseze modul de închinare al altora. Ecumenismul este soluția propusă la nivel mondial de către conducătorii religioși ai lumii, pentru rezolvarea divergențelor interreligioase și crearea unui climat de pace și înțelegere între oameni, așa cum împăratul Constantin cel Mare a procedat în Roma antică. Această înțelegere mondială oferă libertate în practicarea oricăror fapte imorale și satanice, pe considerentul libertății de închinare. Cunoscând aceste lucruri, întrebăm: Este ecumenismul soluția pentru pace, liniște și înțelegere între oameni și națiuni? Ne ajută această ideologie să obținem aprobarea lui Dumnezeu și viața veșnică? Să analizăm în detaliu sursa, direcția și scopul țintit pe termen lung al acestui spirit religios.

Generația de oameni care trăiește astăzi pe pământ este din ce în ce mai mult înclinată spre o credință formală sau chiar spre ateism. Cei mai mulți afirmă că ei cred într-un Dumnezeu, dar faptele lor nu sprijină declarațiile pe care le fac. Dacă facem referire la creștinii mărturisiți, majoritatea susțin că au credință în Dumnezeu și în Isus Cristos. Unii îi asociază într-o treime, alții îl invocă doar pe Domnul Isus, pe când alții pun cel mai mare accent pe Spiritul Sfânt al lui Dumnezeu, considerând că face minuni. Dar indiferent ce doctrine învață, cei mai mulți creștini mărturisiți nu sunt închinători practicanți. Ei nu frecventează regulat adunările și bisericile lor și cei care o fac sunt foarte puțin interesați de ceea ce se predă acolo. Astfel, după 2000 ani de creștinism, observăm că lumea, în general, este precum un ambalaj frumos decorat, în interiorul căruia nu se găsește nimic.

Lipsa de credință și iubire față de Dumnezeu a caracterizat oamenii din toate timpurile, de la Adam încoace, dar generația din zilele noastre manifestă această indiferență mai mult decât generațiile anterioare. Fiul lui Dumnezeu a anticipat această plagă, spunând: Când va veni Fiul omului, va găsi el credință pe pământ? (Luca 18:8)

Sfânta Scriptură relatează că generația de oameni dinainte de potop a manifestat lipsă de credință în Dumnezeu și a fost distrusă. Ruinele cetăților Sodoma și Gomora ne stau ca mărturie că au fost nimicite pentru lipsa lor de credință. La fel s-a întâmplat și cu națiunea Israel în anul 607 î.Cr. și pentru a doua oară în anul 70 d. Cr. Ar putea susține cineva că generația de oameni din zilele noastre va avea o soartă diferită de cea a generațiilor trecute? Va putea fi ea salvată prin adoptarea ecumenismului?

Să analizăm care este hotărârea lui Dumnezeu și care a fost poziția credincioșilor în decursul istoriei referitor la ecumenism.

Cain și Abel, primii copii ai lui Adam, au ales să aducă o jertfă Creatorului. Cain a prezentat o jertfă din roadele pământului, iar Abel un animal din turma sa. Care a fost răspunsul Creatorului la jertfa lor? Iehova a aprobat jertfa lui Abel, însă jertfa lui Cain nu a aprobat-o. Dumnezeu a făcut o deosebire clară între jertfe și nu a manifestat un spirit permisiv față de greșeala lui Cain, acceptând și jertfa lui doar pentru a nu genera neînțelegere între frați. IEHOVA este un Dumnezeu al adevărului și nici o situație critică nu-L poate determina să abandoneze principiile adevărului și dreptății. El și-a manifestat acolo dreptatea divină, arătându-i lui Cain că a greșit, și mai departe, când acesta s-a întristat datorită mustrării, Dumnezeu și-a manifestat iubirea, sfătuindu-l să nu permită ca spiritul rău să-i conducă faptele. Iehova i-a spus lui Cain: „Pentru ce te-ai mâniat și pentru ce ți s-a posomorât fața? Nu-i așa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci răul, păcatul pândește la ușă; dorința lui se ține după tine, dar tu să-l stăpânești. (Geneza 4:3-7) Dreptatea lui Dumnezeu nu poate fi luată drept intoleranță, așa cum susținătorii ecumenismului afirmă, deoarece în această chestiune, nici Abel și nici Dumnezeu nu au fost intoleranți, ci Cain, care l-a ucis pe fratele său, pentru că nu a acceptat mustrarea.

În timpul sclaviei din Egipt, copiii lui Israel nu au putut să se închine în mod deschis Adevăratului Dumnezeu, Iehova, din cauza religiei păgâne și a legilor foarte aspre ale Egiptului. Prin cele 10 plăgi trimise asupra Egiptului, Iehova a arătat că nu acceptă religia demonică și nici mişcarea ecumenică, propusă de Faraon: Faraon i-a chemat pe Moise și pe Aaron și a zis: „Duceți-vă și aduceți-i jertfe Dumnezeului vostru, dar aici, în țară! Și cu altă ocazie: Doar bărbații să meargă și să-i slujească lui Iehova. (Exod 8:25; 10:11) Observați spiritul de amestecare al lucrurilor privitoare la închinare pe care Satan l-a propus izraeliților prin Faraon, pentru a face neplăcută închinarea lor la Dumnezeu? Mai târziu, la muntele Sinai, Iehova i-a dat poporului Israel legea. Această lege interzicea în mod clar orice mişcări ecumenice, orice amestec religios sau de altă natură cu popoarele păgâne din jurul lor. Luați seama să nu încheiați un legământ cu națiunile păgâne în a căror țară veți locui, ca nu cumva să vă facă să păcătuiți. Să le demolaţi altarele şi să le doborâţi stâlpii închinați dumnezeilor lor, ca nu cumva să vă determine să vă închinați idolilor lor. Nu încheiați legături de căsătorie cu fiii și cu fiicele lor, ca să nu vă determine şi pe voi să vă închinați înaintea dumnezeilor lor. Nu numai înţelegerile ecumenice cu falşii închinători au fost interzise de Iehova, ci și asocierile laice (precum căsătoria) erau interzise, ca fiind periculoase pentru integritatea lor.

Împăratul Solomon a experimentat consecințele amare ale neascultării de legea lui Iehova privitor la ecumenism. Regele Solomon s-a căsătorit cu multe femei străine: moabite, amonite, edomite, feniciene şi hetite, din naţiunile despre care Iehova îi avertizase pe izraeliți: „Să nu vă căsătoriți cu ele, căci, în mod sigur, vă vor seduce să slujiți dumnezeilor lor‟. Când Solomon a îmbătrânit, soţiile l-au sedus să urmeze dumnezei străini. A construit altare pentru Astarteea, zeiţa fenicienilor, pentru Moloh, dezgustătorul idol al Amoniţilor și pentru Chemoş, dezgustătorul idol al Moabului. Aşa a făcut pentru toate soţiile lui străine, arzând tămâie şi oferind jertfe dumnezeilor lor. El a acceptat acest spirit al ecumenismului care nu este un lucru nou sub Soare. Ce a fost, va mai fi și ce este, a mai fost. De la răsărit până la apus, nu este nimic nou sub Soare. Deși necunoscut sub termenul de ecumenism, acest spirit de permisivitate și toleranță religioasă a fost practicat de oameni din cele mai vechi timpuri. Acest compromis, probabil că a adus o măsură de pace religioasă în viaţa de familie a lui Solomon, la fel cum mişcările ecumenice de astăzi pot atenua divergențele religioase din viaţa naţiunilor, dar nu i-a adus nici o pace cu Dumnezeu, așa cum nici astăzi ecumenismul nu va împăca națiunile cu Dumnezeu.

În timpul când Isus a fost pe pământ, evreii religioși erau împărţiţi în mai multe secte, dar erau uniţi în a lua numele Domnului în deșert. Ei practicau ecumenismul, chiar până acolo încât se ajutau reciproc pentru a reduce la tăcere pe Isus și pe urmașii Săi. Astăzi, lumea este împărțită în multe secte și religii, dar în ciuda acestui fapt, națiunile pământului batjocoresc numele lui Dumnezeu și se poartă necuviincios cu martorii lui Iehova. Care a fost poziția lui Isus față de mișcarea ecumenică din vremea lui? Opoziţia lui Isus Cristos faţă de înțelegerea sectelor din timpul Său este demonstrată în următorul pasaj Biblic: „Nimeni nu taie un petec dintr-un veşmânt nou ca să-l coasă la un veşmânt vechi; Tot aşa, nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; dacă va pune vin nou va sparge burdufurile vechi şi se va vărsa, iar burdufurile se vor strica. Ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi”. Prin această ilustrație Isus a scos în evidență că el aducea ceva nou în ce privește închinarea, creștinismul adevărat, şi că acesta nu trebuia să fie practicat împreună cu legea veche mozaică, așa cum au continuat religioșii evrei de atunci. Discipolii lui Isus nu trebuiau să se amestece cu astfel de închinători sau să se conformeze obiceiurilor și ceremoniilor acestora. Isus nu aducea acest sistem nou de lucruri pentru a petici, a susţine sau chiar a prelungi sistemele de închinare vechi şi uzate şi care urmau să fie înlăturate. La fel cum un veşmânt nou nu trebuie să fie tăiat şi utilizat pentru a petici un veşmânt vechi, ci mai degrabă să rămână în întregime nou, tot aşa şi creștinismul înființat de Cristos trebuie să existe separat și distinct de toate celelalte sisteme religioase de închinare. Isus Cristos a arătat în cuvinte clare că nu accepta niciun fel de mişcare ecumenică cu clerul religios din acel timp: „Lăsaţi-i! Sunt nişte călăuze oarbe.”

Cu altă ocazie Isus le-a mai spus ucenicilor: „Păziţi-vă de aluatul fariseilor şi al saducheilor, care nu este altceva decât ipocrizie”. Ei au înţeles că le spunea să se ferească de învăţăturile fariseilor şi ale saducheilor. Aşadar credinţa adevărată în Viul și Adevăratul Dumnezeu, Iehova, trebuie să fie separată de mişcările ecumenice ale oamenilor lumești. Conducătorii religioși și politici ai acestei lumi caută să cârpească această lume, precum o zdreanță, învățând pe oameni că singura cale spre pace și înțelegere este ecumenismul. Dacă Isus ar fi acceptat tolerarea discretă a păcatului, aşa cum o fac religioșii moderni, de ce ar fi exprimat o judecată nefavorabilă pentru cărturarii şi fariseii de atunci, numindu-i ipocriţi, călăuze oarbe, morminte văruite, şerpi şi pui de vipere condamnaţi la pieire? El știa clar că acest spirit drăcesc venea de la Satan Diavolul.

Cea mai mare și mai cunoscută mișcare ecumenică din istorie a fost lansată de împăratul Constantin cel Mare, pentru a pune capăt disputelor religioase din imperiului Roman. Scopul său a fost acela de a promova solidaritatea politică şi uniformitatea religioasă, permiţând păgânismului și creștinismului apostat să continue împreună, dar cu acceptarea câtorva puncte comune. Doar creştinii adevăraţi s-au declarat neutri față de acest amestec interreligios, motiv pentru care au fost crud persecutați. Adevărații urmași ai lui Isus au avut în minte cuvintele apostolului: Nu vă înjugaţi la un jug inegal cu cei necredincioşi. Căci ce legătură are dreptatea cu nelegiuirea? Sau ce părtăşie are lumina cu întunericul? Ce armonie este între Cristos şi Belial? Sau ce parte are cel credincios cu cel necredincios?

Unii oameni sinceri susțin că aparţin unuia dintre cultele recunoscute, urmează ceea ce îi învaţă religia respectivă şi își conformează viaţa învățăturilor acesteia, considerând că este suficient pentru a fi mântuiți. Alți oameni motivează că dacă fac bine aproapelui lor și nu fac rău celorlalți oameni, vor fi salvați. O altă categorie de oameni cred că urmarea cu sinceritate a oricăreia dintre multele religii este aprobată de Iehova Dumnezeu. Sunt corecte toate aceste păreri personale ale oamenilor? De asemenea, mulți creștini mărturisiți susțin că Dumnezeu cunoaște inima fiecărui om și că în timpul judecății El îi va alege pe toți cei cu inima sinceră dintre toate religiile lumii și îi va salva. Oare chiar așa să fie? Un lucru este cert: dacă acea organizație nu învaţă şi nu acţionează în concordanţă cu voinţa lui Dumnezeu înregistrată în Biblie, ci acţionează după un crez religios propriu, înseamnă că nu urmează voia lui Dumnezeu ci își urmărește propria voinţă .

Să vedem ce are de spus Biblia, cuvântul infailibil al lui Dumnezeu, despre aceste susțineri. În repetate rânduri Creatorul nostru ne transmite că El este singurul Dumnezeu adevărat și că este un Dumnezeu gelos, care nu acceptă ca omul să I se închine în alt mod afară de cel aprobat de El. În Proverbe 14:12 găsim scris: Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte. Multe forme de închinare a inventat Satan Diavolul în decursul timpului, dar nici una nu este cea aprobată de Dumnezeu. De asemenea, în Proverbe 18:17 scrie: Cel care vorbește primul pare să aibă dreptate, până când vine altul și îl ia la întrebări. Majoritatea oamenilor susțin că sunt credincioși, dar să permitem cuvântului lui Dumnezeu să ne ia la întrebări sau să ne ceară socoteală despre modul în care acționăm și modul în care ne închinăm, și să observăm care dintre multele secte, grupări și religii, acționează potrivit Bibliei. Pentru că Nu oricine-Mi zice: "Doamne, Doamne!" va fi mântuit, ci cel ce face voia Tatălui Meu. Mulți Imi vor zice în ziua aceea: "Doamne, Doamne! Atunci le voi spune curat: depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege.

Deci, trebuie să reținem că ceea ce contează nu este săvârşirea de fapte caritabile sau de ritualuri ceremoniale în numele lui Dumnezeu. Nu înfăptuirea unor formalisme sau practici prescrise de către o organizaţie religioasă este ceea ce aduce aprobarea divină. Nu este nici serviciul cu buzele, ci, doar acela care face voinţa lui Dumnezeu va câştiga viaţă veşnică. De asemenea, sinceritatea nu este de ajuns pentru salvare. Cei ce susțin aceste lucruri nu cunosc voința lui Dumnezeu şi caută să-şi stabilească propria voință. În încăpăţânarea şi mândria lor, cred că ideile lor religioase sunt bune şi încercând zelos să le dovedească astfel, ei au eşuat să se supună dreptăţii lui Dumnezeu şi Cuvântului Său. Bisericile moderne au adus învăţături noi care să se potrivească timpurilor, dar noile lor oferte nu se potrivesc cu predicarea adevăratei evanghelii. În schimb, ei fug de Biblie, o înlătură ca pe o legendă şi oferă în schimb ştiinţă, evoluţie și psihologie, în încercarea de a fi populară într-o civilizaţie materialistă.

Dumnezeu spune despre creştinătate că are „mesele pline de vărsături”. Printre ei domneşte foametea spirituală.

Dacă ecumenismul ar fi factorul determinant, atunci pentru ce ar mai fi lăsat Dumnezeu Biblia, împreună cu legile și poruncile Sale? El se putea uita la inimă şi putea să judece pe baza sincerităţii sau a nesincerităţii. Toate organizaţiile religioase ale creştinătăţii nu sunt doar drumuri diferite care duc la mântuire. Drumul spre distrugere este suficient de larg pentru a cuprinde multele cărări religioase ale ecumenismului, în timp ce drumul spre viaţă este atât de îngust, încât nu permite nicio abatere de la principiile călăuzitoare ale Bibliei. Biblia este harta creștinului care indică drumul spre viață veșnică. Calea îngustă a dreptății este foarte anevoioasă pentru cei cărora le place să umble pe cărări lăturalnice. Mulţi oameni care umblă pe drumurile lăturalnice ale religiei îşi urmează propriile idei, instrucţiunile unui cleric sau ale unei organizaţii religioase, crezând sincer că vor fi salvați. Aceștia sunt atât de sinceri încât, atunci când le este arătat din Biblie că urmează o cale greșită care duce la moarte, refuză să creadă, iar furia, încăpăţânarea şi mândria lor le închid uşa minţii. Sunt ei sinceri? Poate; însă urmarea lor orbeşte a călăuzelor oarbe îi va trimite în groapa distrugerii.

Trebuie să devenim înţelepţi dacă vrem să fim prieteni cu Dumnezeu, nepermiţând propriilor noastre idei şi planuri să intre în conflict cu El. Noi putem crede ceea ce dorim, însă Iehova nu schimbă cerințele pentru viață potrivit dorințelor noastre! Aşadar, nu ecumenismul este ceea ce contează pentru viaţă sau moarte, ci voinţa lui Iehova este cea care stabileşte verdictul. Chiar dacă toți oamenii din lume s-ar uni într-o singură religie, sub un singur conducător mondial și vor accepta o doctrină comună, nu va schimba hotărârea lui Dumnezeu de a distruge acest sistem de lucruri și nu va oferi o mântuire comună a omenirii, așa cum învață unele religii ale lumii! De ce? Pentru că ecumenismul nu este o poruncă divină şi nu este mijlocul de salvare oferit de Dumnezeu.

Iehova Dumnezeu a fost împotriva spiritului ecumenic de la început. Din momentul în care închinarea adevărată şi cea falsă au apărut una lângă alta, pentru prima dată, Iehova a susținut-o pe cea adevărată şi a respins religia. Psalmistul a exprimat punctul de vedere al lui Iehova când a scris: Îi urăsc pe cei cu inima împărțită, dar iubesc legea ta. Profetul Țefania transmite judecata divină asupra celor cu inima împărțită, prin următoarele cuvinte: Îmi voi întinde mâna împotriva lui Iuda și voi nimici pe cei care se pleacă și îi jură loialitate lui Iehova, dar, în același timp, se închină și lui Moloh; precum și pe cei care nu-l mai urmează pe Iehova, care nu-l caută și nu-i cer îndrumare. Din aceste versete înțelegem că ecumenismul a fost aspru pedepsit de Dumnezeu și în timpurile vechi, fiindcă mai mult decât este declarat, ecumenismul reprezintă o batjocură și o necinstire a numelui lui Dumnezeu. Este o insultă deschisă la adresa lui Iehova, pentru că sub deviza ”închinare la Dumnezeu” oamenii servesc Diavolului, servesc unii altora și propriilor interese. Ei iau numele lui Dumnezeu şi al lui Cristos pe buzele lor, dar învaţă şi practică doctrine demonice şi ceremonii păgâne.

Toți aceia care nu iau nici o poziţie împotriva ecumenismului nu sunt nici fierbinţi, nici reci pentru închinarea lui Iehova, aşadar acestor oameni indiferenţi Isus Cristos le spune: Cunosc faptele tale și știu că nu ești nici rece, nici fierbinte. Dar, pentru că ești căldicel, te voi vărsa din gura mea. Nu există cale de mijloc. Niciun fel de legături ecumenice nu pot îmbina cu succes închinarea curată și nepătată, cu închinarea falsă, religioasă. Calea cea largă a ecumenismului este calea largă a distrugerii.