Caritatea, denumită și milostenie, pomană sau binefacere, înseamnă o atitudine miloasă, plină de generozitate față de cineva.
În fiecare an, sute de milioane de euro sunt donaţi pentru așa-numitele ”acte de caritate”. Este un lucru bine cunoscut faptul că multe milostenii sunt sponsorizate de organizaţii religioase.
O persoană sinceră, temătoare de Dumnezeu s-ar putea întreba: Ar trebui creştinii adevăraţi, care se află sub legea iubirii față de aproapele lor, să contribuie la aceste planuri umanitare de strângere de fonduri?

Să căutăm răspunsul în cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, Biblia. Răsfoind paginile acestei cărți sfinte, vom descoperi că cel mai mare exemplu, în ceea ce privește generozitatea, este Iehova Dumnezeu. El i-a dat primului om un cămin minunat cu toate cele necesare vieţii. (Gen. 1:29-31) Apoi, în ciuda neascultării, condamnării şi executării primei perechi umane, Iehova Dumnezeu a continuat să acorde multe binecuvântări urmaşilor păcătoşi ai primului cuplu uman. Toate creaturile vii, fără excepție, sunt în totalitate dependente de El. Ele sunt dependente de lumina soarelui, de aer, de ploaie, de solul terestru și de seminţele fertile, precum şi de alte lucruri esenţiale pentru viaţă, pe care Creatorul iubitor le oferă tuturor, în mod generos. Psalmi 145:15-17.

De ce există atunci atât de mulţi oameni săraci şi nevoiaşi? De ce există atâția bolnavi şi suferinzi, care nu au nici măcar strictul necesar pentru a supraviețui? Cine este responsabil pentru starea în care se află acești oameni?
Dumnezeu nu poate fi învinuit sub nici o formă pentru condiţiile mizerabile în care trăiește astăzi o mare parte din omenire. Atunci, cine poartă răspunderea pentru acest fapt?

Sfânta Scriptură ne răspunde că Satan Diavolul este responsabil pentru toată suferinţa şi pentru tot necazul care s-au abătut asupra omenirii. Satan este Dumnezeul acestei lumi. El îi conduce pe oameni prin intermediul servilor săi. Servii Diavolului au posedat și posedă același spirit de lăcomie și egoism, care îl caracterizează pe Satan, dumnezeul și tatăl lor. Ei asupresc masele de oameni și le țin în supunere.

Este bine cunoscut faptul că statul le spune fermierilor ce şi cât să cultive, câţi porci să omoare, cât grâu să producă și câtă cafea să prăjească — și toate acestea pentru a menţine preţurile excesiv de mari. Guvernul aruncă la gunoi produsele cultivate de oameni şi distruge recoltele atunci când preţurile sunt „prea mici". În acest mod, creşterea pe care Dumnezeu o dă pământului şi animalelor este distrusă de oameni egoişti. Schimbarea guvernelor nu remediază şi nici nu corectează situația. Indiferent de forma de guvernare, oamenii continuă să sufere.

Isus, care știa că aceste lucruri urmează să se întâmple, a spus că tot timpul îi vom avea pe săraci alături de noi. Cu alte cuvinte, că această stare va persista până în momentul în care această lume rea va fi înlocuită cu Împărăția lui Dumnezeu. Marcu 14:7.
Tuturor celor care trăiesc în aceste timpuri întunecate din istoria omenirii, Cuvântul lui Dumnezeu le oferă o mare mângâiere. Iehova Dumnezeu a promis că îi va apăra şi îi va proteja pe săraci de asupritori și de oamenii bogaţi şi puternici. (Ps. 35:10)

Fiindcă Dumnezeu a fost întotdeauna interesat să îi ajute pe cei săraci, El a poruncit și servilor săi să facă același lucru: „Cel drept se gândeşte la cauza săracilor, dar pe cel rău nu-l interesează s-o ştie." „Cine îl asupreşte pe sărac, îl batjocoreşte pe Ziditorul său, dar cine are milă de el, îl onorează pe Ziditorul său." (Prov. 29:7; 14:31)  Săracii iubesc viaţa şi binecuvântările ei, la fel ca toţi ceilalţi oameni.     

Cât de prostesc este pentru cei bogaţi să strângă averi! Bogații nu își pot lua averile cu ei când mor! Bogățiile nu le vor fi de niciun ajutor, nici nu le vor conferi protecţie în timpul Armaghedonului. În Cuvântul lui Dumnezeu este scris: „În ziua mâniei, bogăţia nu slujeşte la nimic; dar dreptatea eliberează de la moarte." — Prov. 11:4
Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că este foarte important să fii bogat, dar nu în bogăție materială, ci în fapte bune.
Dar oare poate cineva care este bogat în posesiuni materiale și să fie bogat şi în fapte bune? Această întrebare era și în mintea tânărului conducător bogat din zilele lui Isus, care l-a întrebat pe Învăţător ce trebuie să facă pentru a câştiga viaţa veşnică. Matei 19:16-24.

Isus nu i-a răspuns evaziv, ci clar, pe înțelesul și spre binele tânărului. Aparent, acest tânăr era un individ respectabil, care respecta legea lui Moise. Nu există nimic care să indice că el i-ar fi asuprit sau jefuit pe cei săraci. Se pare că tânărul bogat a ajuns în posesia banilor şi averilor într-o manieră legală.

Dar întrebarea tânărului era: Ce trebuia să mai facă pentru a primi viață veșnică? Depindea viața sa veșnică doar de modul în care urma să-şi folosească averea? Isus a răspuns tânărului: `Dacă dai săracilor, vei avea comori în ceruri, cu condiţia să vii şi să mă urmezi.' Astfel, devine clar că donarea în scopuri caritabile pentru o persoană generoasă nu are nici o valoare înaintea lui Dumnezeu dacă aceasta nu calcă pe urmele lui Isus.

A poseda bogăţie nu este un lucru rău. Întrebarea este: Cum va fi folosită acea bogăţie? Dacă eşti bogat în bunurile acestei lumi, vei face ceea ce a spus Isus? Eşti dispus să renunţi la bogăţia ta materială şi să urmezi calea pe care Isus a urmat-o, să lucrezi în interesul celor săraci şi să-i mângâi pe cei care plâng cu mesajul Împărăţiei? Sau te vei agăţa strâns de ceea ce ai şi te vei îndepărta mâhnit şi probabil iritat de ceea ce a spus Domnul, aşa cum a făcut tânărul bogat cu aproape două mii de ani în urmă? Dacă vei proceda asemenea tânărului bogat vei da dovadă de egoism și lăcomie. (1Tim. 6:10) Acesta a fost motivul pentru care Isus a zis: „Adevărat vă spun că va fi greu pentru un bogat să intre în Împărăţia cerurilor. Vă mai spun iarăşi că este mai uşor să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu." — Mat. 19:23, 24.

Apostolul Pavel a fost unul dintre cei care au urmat sfatul înţelept al lui Isus. El a renunţat la poziţia sa lumească bogată de fariseu, şi şi-a cheltuit timpul, energia şi averea, hrănindu-i pe cei înfometaţi după adevăr. Sfatul său către Timotei a fost: „Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogaţi în fapte bune, să fie darnici şi generoşi, strângând pentru ei comori valoroase, pentru viitor, astfel încât să apuce viaţa care într-adevăr este viaţă." — 1Tim. 6:17-19.

Să examinăm acum faptele bune ale lui Isus și ale apostolilor. Un cerşetor orb, care stătea pe marginea drumului, a strigat în timp ce Isus trecea: „Ai milă de mine!" Ce a făcut Isus? S-a aplecat şi i-a dat bietului om câteva monede romane pentru o bucată de pâine? Nu! Isus i-a dat un dar mult mai preţios, anume vederea! (Marcu 10:46-52; Mat. 20:30-34; Luca 18:35-43) Gestul de caritate a lui Isus nu a constat în donarea de bani pentru organizaţiile religioase din vremea lui. Bunătatea iubitoare, mila delicată şi darurile generoase ale lui Isus au constat în redarea vederii orbilor, în a-i face pe şchiopi să meargă, în vindecarea unor boli oribile, precum lepra, în deschiderea urechilor surde şi chiar în învierea morţilor. Isus le-a predicat săracilor şi asupriţilor vestea bună despre Împărăţia lui Dumnezeu. Mat. 11:5; Luca 7:22; 4:18.

Apostolii Petru şi Ioan au urmat o cale similară când au întâlnit un sărman olog care a cerut o donaţie.  „Petru i-a spus: `Nu am argint şi aur, dar ceea ce am îţi dau: În numele lui Isus Cristos Nazarineanul, umblă!' L-a prins de mâna dreaptă şi l-a ridicat. Dintr-o dată, tălpile picioarelor şi oasele gleznelor s-au făcut puternice, şi, sărind în sus, el s-a ridicat şi a început să umble; a intrat cu ei în templu, umblând, sărind şi lăudându-L pe Dumnezeu." - Faptele 3:1-8.

O atenție deosebită trebuie acordată faptului că, ceea ce ne cere Dumnezeu sunt faptele bune, nu să ne facem reclamă! Practica de a acorda onoruri şi laudă celor care contribuie la actele de caritate, este greșită, fiindcă este total opusă sfatului lui Isus. „Aveţi mare grijă să nu vă faceţi faptele bune în public, să vă vadă oamenii, căci dacă veţi face aşa nu veţi primi răsplată de la Tatăl vostru care este în cer. De aceea, când ai de gând să faci acte de caritate, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac ipocriţii în sinagogi şi pe străzi, ca să fie lăudaţi de oameni. Vă spun că asta este răsplata pe care o vor primi. Ci tu, când faci acte de caritate, să nu ştie stânga ta ce face dreapta, pentru ca actele tale de caritate să fie în secret şi Tatăl tău, care vede ce este secret, te va răsplăti." — Mat. 6:1-4.

Iuda Iscarioteanul era unul dintre acei ipocriţi căruia îi plăcea să facă un spectacol din generozitatea sa. El i-a reprezentat pe aceia care astăzi îi critică pe martorii lui Iehova pentru că nu construiesc spitale, pentru că nu înfiinţează cantine în cartiere sărace, etc. Cei asemănători lui Iuda îşi anunţă cu sunet de trâmbiţă cadourile personale făcute săracilor.

Atunci când Maria a uns picioarele lui Isus cu un ulei parfumat foarte costisitor, Iuda a criticat-o, spunând că acest ulei ar fi trebuit să fie vândut şi banii ar fi trebuit să le fie daţi săracilor. Dar Biblia consemnează un detaliu important: „Zicea lucrul acesta nu pentru că era preocupat de săraci, ci pentru că era hoţ. El avea punga şi obişnuia să ia din banii puşi acolo." (Ioan 12:3-6)

Nu trebuie să confundăm faptele de caritate cu iubirea. Nu, pentru că apostolul Pavel spune mai departe: „Chiar dacă aș da tot ce am și m-aș da pe mine însumi, dar o fac din mândrie, nu din iubire, nu-mi folosește la nimic”. (1 Cor. 13:3) În această privință, trebuie doar să ne amintim de Anania și Safira. În ei vedem cum cineva ar putea dona cu mândrie, de dragul de a se da în spectacol și de a părea asemenea altora care dădeau tot ce aveau, doar că Anania și Safira nu au dat tot ce aveau comunității creștine. Există multe motive egoiste pentru care cineva s-ar putea despărți de tot ceea ce are în interesul carității. Levitul Barnaba, după ce a devenit creștin, și-a vândut ferma și a depus banii ca donație la picioarele apostolilor, iar numele său a fost consemnat în Biblie pentru că a făcut acest lucru. Nu că a făcut-o din acest motiv, ci pentru că altul ar putea dona tot ce are și totuși să aibă în minte să își facă un nume. Așa că face reclamă donației sale și își are numele înscris pe listele istorice ale organizației caritabile ca un donator exemplar, ca un promotor al carității, care se sacrifică. Oricât de generoasă ar părea donația, motivul pentru care a făcut-o nu a fost curat, nu a fost iubire adevărată. În predica lui Isus de pe munte, a fost bine ca El să avertizeze împotriva publicității milosteniei și acțiunilor de caritate făcute cu scopul expres de a fi văzut și admirat de oameni.

Nu este niciun secret că astăzi, în multe aşa-numite organizaţii „caritabile" se practică frauda şi înşelătoria. De exemplu, ziarul New York Times a făcut o relatare despre anumite „organizaţii caritabile religioase" care operau în Brooklyn, și care le dădeau săracilor doar 15% din banii pe care îi cereau de la enoriași. Restul de 85% mergeau către ceea așa-numitele ”costuri generale". Cu alte cuvinte, este exact ca în societatea burgheză. Societatea burgheză în Evul Mediu era o clasa socială urbană care stăpânea mijloacele de producție, exploata oamenii și deținea puterea în stat. Pentru burghezi, caritatea era doar o atitudine aparent miloasă prin care exploatatorii, voiau să pară generoși prin faptul că, din când în când, dădeau pomeni.

Poporul credincios al lui Dumnezeu nu-şi poate permite să doneze bani unor astfel de organizaţii. Ei trebuie să folosească ceea ce au pentru a propovădui Evanghelia Împărăţiei pentru binele săracilor de pretutindeni, după cum le-a fost poruncit. Matei 24:14. Martorii lui Iehova știu că, în sens spiritual, oamenii au fost jefuiţi, bătuţi şi lăsaţi pe jumătate morţi de elementele conducătoare ale acestei lumi, asemenea „omului" care a căzut între tâlhari în drumul său spre Ierihon, despre care a vorbit Isus. Clerul a observat condiţia spirituală a acestor oameni sărmani, i-a evitat, a stat departe de ei şi a trecut pe lângă ei pe partea cealaltă a drumului. Martorii lui Iehova, pe de altă parte, ca buni samariteni, i-au căutat pe aceşti oameni bolnavi spiritual, mutilaţi şi înfometaţi, şi când i-au găsit le-au legat rănile, i-au hrănit şi s-au îngrijit de nevoile lor. Luca 10:29-37.

Este nevoie de mult timp, energie şi bani pentru a îndeplini această poruncă divină, dar martorii Iehova sunt fericiţi să-şi folosească averea pentru a o îndeplini. Investindu-şi banii în Biblii şi în altă literatură dătătoare de viaţă, ei le dau oamenilor aceste publicaţii în mod gratuit. Oferind bani sau bunuri cerșetorilor și săracilor nu le vom schimba condițiile de viață pe termen lung, ei vor rămâne la fel de săraci zilele viitoare. Dar oferindu-le celor flămânzi și însetați după apa adevărului, cuvântul lui Dumnezeu care duce la viață veșnică, acestora „nu le va mai fi foame, nu le va mai fii sete, și nu-i va mai bate nici o arșiță” în viitorul sistem. Acest mod de a acționa în interesul celor săraci este o investiţie cu adevărat profitabilă. Prin faptul că procedează în acest mod, martorii lui Iehova strâng comori în cer şi îi ajută şi pe alţii să facă la fel. La fel cum fraţii din Macedonia şi Ahaia din vechime au contribuit cu lucruri materiale pentru fraţii lor nevoiaşi din Ierusalim, la fel fac şi martorii lui Iehova. (Rom. 15:25, 26; Gal. 2:10) Şi toate aceste lucruri sunt fapte bune făcute din dragoste, şi onoarea lui Iehova Dumnezeu.