Află mai multe detalii despre cookie-uri în sectiunea Politica de Cookies, inclusiv despre posibilitatea retragerii acordului.
RELAȚIA CORECTĂ ÎNTRE OAMENI ȘI ANIMALE SĂLBATICE
Iehova Dumnezeu a creat animalele câmpului, păsările cerului și peștii mării și le-a dat viață. (Gen. 1:25) Viața acestora poate fi luată în mod corespunzător numai așa cum prevede legea lui Dumnezeu. Animalele și păsările sunt incluse în legământul veșnic. „Fac legământ cu voi și cu orice făptură vie care este cu voi, cu păsările, cu vitele și cu animalele sălbatice.” (Gen. 9:9, 10) Noe a luat cu el în arcă multe animale pentru ca acestea să fie păstrate pentru a reproduce mai târziu speciile lor. Când Noe ar fi scos aceste animale din arcă și le-ar fi pus în libertate, ele s-ar fi împrăștiat repede pe pământ și s-ar fi înmulțit rapid, punând astfel în pericol viața lui Noe și a familiei sale. Pentru protecția omului și pentru a proteja și animalele, Dumnezeu i-a spus lui Noe: „Frica și groaza de tine va fi peste toate animalele pământului și peste toate păsările cerului, peste tot ce se mișcă pe pământ și peste toți peștii mării; în mâna ta sunt date”. - Gen. 9:2.
Teama și spaima pe care animalele o aveau față de om le făcea să se ferească din calea lui și să nu-i facă rău. În legea Sa, Dumnezeu a prevăzut că omul putea avea animalele ca hrană, după cum avea nevoie, și că le putea ucide în acest scop. (Gen. 9:3-5) Dacă omul avea nevoie de un animal pentru hrană, avea voie să îl ucidă, dar sângele acelui animal trebuia să-l verse pe pământ și să nu-l mănânce, pentru că viața se află în sânge, iar mâncatul sângelui este o încălcare a legământului veșnic. Legea pe care Dumnezeu a dat-o poporului prin Moise susține pe deplin această concluzie. Dumnezeu a specificat în acea lege ce trebuie să facă vânătorii, iar această lege arată că nimeni nu este îndreptățit să vâneze animale sau păsări pentru sport, senzații tari sau aventură. - Lev. 17:13, 14.
Rezultă cu certitudine că Diavolul îi face pe oameni să încalce legământul veșnic pentru a-i îndepărta de Dumnezeu. Așa cum Satan este un rebel, așa încearcă el să facă din oameni niște rebeli. Nimrod a devenit un rebel și un violator al legământului veșnic. Pentru că este cel mai remarcabil de timpuriu care a încălcat acel legământ, se face mențiune despre el în Scripturi. (Gen.10:6, 8-10) El a fost un ucigaș desfrânat de animale și păsări și este primul vânător menționat în Biblie.
Uciderea animalelor de către Nimrod a fost făcută cu sfidarea legii lui Dumnezeu și la îndemnul lui Satan, cu scopul de a sfida și de a ocărî numele lui Iehova. Despre el, Scripturile afirmă: „Și Cuș a născut pe Nimrod; el a început să fie puternic pe pământ. A fost un vânător puternic înaintea Domnului. De aceea se spune: „Ca Nimrod, vânătorul cel puternic înaintea Domnului”.” (Gen. 10:8, 9) Dacă Nimrod ar fi fost un simplu vânător pentru a obține hrana necesară, cu siguranță că acest lucru nu i-ar fi făcut pe oameni să-l aclame ca pe un vânător puternic, „înaintea Domnului”.
Cuvântul „înaintea” nu transmite înțelesul potrivit. Sensul corect al acestui cuvânt, însă, oferă o cheie care dezvăluie ce fel de om era Nimrod și arată că era un păcătos intenționat și deliberat și că unul dintre marile sale păcate a fost uciderea animalelor, încălcând legământul veșnic. Potrivit unor autorități, „înainte” înseamnă „împotriva”, „în defavoarea”, „în opoziție cu, în sfidarea”. (Septuaginta; Encyclopaedia de Fausset.) În Antichități evreiești, volumul I, capitolul 4, ¶2, Iosefus spune:
„Nimrod i-a convins pe oameni să nu atribuie fericirea lor lui Dumnezeu, ci să creadă că propria lui excelență era sursa ei. Curând a transformat lucrurile într-o tiranie, crezând că nu există altă cale de a-i îndepărta pe oameni de frica de Dumnezeu, decât făcându-i să se bazeze pe propria lui putere”. Comentariul, Targumul lui Ionatan, spune: „De la întemeierea lumii, nimeni nu a fost găsit vreodată ca Nimrod, puternic în vânătoare și în răzvrătiri împotriva Domnului”. Targumul de la Ierusalim spune: „El era puternic în vânătoare și în răutăți înaintea Domnului, căci era un vânător de fii ai oamenilor și le spunea: „Plecați de la judecata Domnului și aderați la judecata lui Nimrod!” De aceea se spune: „Ca Nimrod (este) cel puternic, puternic în vânătoare și în răutate înaintea Domnului!” Parafrazarea caldeeană la 1 Cronici 1:10 spune: „Cuș a născut pe Nimrod, care a început să domine în răutate, căci a vărsat sânge nevinovat și s-a răzvrătit împotriva Domnului”. Nimrod a fost întemeietorul Babilonului și se împărtășea din dispoziția sa ca fiind marele împotrivitor al adevărului lui Dumnezeu și al poporului lui Dumnezeu. Nu putem să nu vedem, în Nimrod, prima încercare a lui Satan de după Potop de a ridica un conducător uman universal al oamenilor.
Nimrod a fost un religios păgân. El și-a făcut un mare renume în rândul poporului prin uciderea fără discernământ a animalelor sălbatice și astfel i-a determinat pe cei creduli să se uite la el ca la un dumnezeu. El a organizat o religie, a practicat-o și i-a determinat pe oameni să practice formalismele ei. A făcut acest lucru pentru a îndepărta poporul de Iehova, iar în acest sens a fost o unealtă a Diavolului. Măcelărirea animalelor a fost pentru a-i impresiona pe oameni cu isprăvile lui, pentru a obține aplauzele lor, pentru ca el să poată obține controlul asupra poporului și să-l folosească în scopurile lui egoiste de a purta războaie de cucerire. Nu, uciderea gratuită a animalelor nu era doar pentru hrană, în armonie cu legea lui Dumnezeu și cu termenii legământului veșnic; era o sfidare deschisă a lui Iehova Dumnezeu.
Exemplul dat de Nimrod i-a influențat pe oamenii fiecărei națiuni de atunci încoace. Faptele de necontestat arată că oamenii care se dedau la vânătoarea animalelor și păsărilor sălbatice doar pentru emoția și plăcerea egoistă care derivă din aceasta sunt aceiași care se bucură de pregătirea militară, de susținerea și purtarea războaielor. Aceștia sunt, într-o mare măsură, religioși devotați formalismului, laudei și adulației oamenilor, toate acestea fiind făcute în opoziție directă cu legea lui Dumnezeu și în dispreț față de aceasta, ceea ce înseamnă, prin urmare, păcat. Astfel, reiese clar că păcatul lui Nimrod și al susținătorilor săi includea uciderea fără discernământ a animalelor, împreună cu purtarea de războaie de cucerire și uciderea oamenilor; înălțarea oamenilor și determinarea poporului să se închine oamenilor; înființarea de organisme politice spre a conduce și a face comerț, pentru a culege pe nedrept câștiguri personale. Scopul tuturor acestor lucruri a fost și încă mai este acela de a menține atenția oamenilor asupra unor creaturi umane dintr-o presupusă clasă superioară și de a îndepărta masele de la slujirea și devotamentul lor față de Dumnezeul Atotputernic. Întregul plan este al Diavolului.
Dumnezeu a asigurat protecția necesară împotriva animalelor sălbatice pentru cei care Îl iubesc și Îl slujesc. Cei care au părăsit arca împreună cu Noe erau în total doar opt persoane, singurele creaturi umane vii. Au existat numeroase animale pe care Noe le-a scos cu el din arcă, iar aceste animale aveau să cutreiere imediat pământul și să se înmulțească. Pentru protecția omului, Dumnezeu a pus frică sau spaimă în mintea animalelor pentru ca acestea să se teamă de om, după cum este scris: „Și frica de tine va fi peste orice animal de pe pământ și peste orice pasăre a cerului, peste tot ce se mișcă pe pământ și peste toți peștii mării; în mâna ta sunt date.” - Gen. 9:2.
Aceasta înseamnă cu siguranță că, atunci când oamenii se apropiau, animalele sălbatice, având frică de om, fugeau și scăpau de om, iar acest lucru se făcea pentru protecția animalelor, dar în special pentru protecția oamenilor. Câțiva oameni nu se puteau proteja împotriva unui număr mare de animale sălbatice. Teama lor de om era protecția omului.
PENTRU HRANĂ ȘI ÎMBRĂCĂMINTE, NU PENTRU SPORT
Diavolul i-a pus în minte agentului său, Nimrod, să urmărească animalele atunci când acestea fugeau. Nimrod a antrenat alți oameni să facă același lucru. În autoapărare și pentru propria lor siguranță, multe dintre animalele pădurii au devenit rele și au învățat să atace omul. Astfel, Diavolul, acționând prin Nimrod și alți oameni răi, a făcut ca multe animale sălbatice să devină rele. Dacă porunca lui Dumnezeu ar fi fost ascultată de oameni, fără îndoială că leul, ursul, tigrul și alte animale sălbatice asemănătoare nu ar fi devenit niciodată rele și periculoase pentru oameni. Dar, de pe timpul lui Nimrod, oamenii care se numesc „sportivi” au vânat animalele sălbatice, le-au pândit, le-au urmărit și le-au ucis cu brutalitate și, astfel, animalele pădurii și păsările sălbatice ale cerului au devenit dușmanii de moarte ai omului, din cauză că vânătorii au devenit dușmanii lor de moarte. Oamenii au mers ilegal în sălbăticie și au prins animalele sălbatice, le-au scos din habitatul lor natural și le-au pus în cuști, cum ar fi la grădinile zoologice, și astfel le-au aplicat pedepse crude. Scuza pentru a face acest lucru este că satisface curiozitatea și fantezia oamenilor. Dumnezeu nu a închis niciodată animalele sălbatice în grădini zoologice, ci le-a protejat cu îndurare în timpul Potopului și după, incluzându-le în legământul Său veșnic. El a prevăzut pădurile ca locuință a animalelor sălbatice, iar oamenii nu au nicio scuză sau justificare pentru a îndepărta animalele din habitatul lor sau pentru a-l invada spre a le ucide fără milă.
Exemplul comercial al lui Nimrod a fost, de asemenea, o încălcare a legii lui Dumnezeu. Urmând acel exemplu, oamenii de atunci au ucis în mod voit animale pentru a face comerț cu pielea sau oasele lor. Marile turme de bizoni, care odinioară se înmulțeau în sălbăticia Americii, au fost ucise fără rost din motive comerciale. Elefantul, care trăia în pădurile sălbatice din India și din alte locuri, a fost ucis cu bună știință pentru ca fildeșul din colții săi să fie folosit în scopuri comerciale. Aceste lucruri își au originea de la Diavol.
În scopul de a le oferi îmbrăcăminte sau haine lui Adam și Evei, Domnul a făcut să fie folosite piei de animale. (Gen. 3:21) La construcția cortului au fost folosite „piei de antilopă”. (Ex. 26:14, Strong's) De asemenea, se pare că anumite piei au fost folosite pentru îmbrăcăminte de către israeliți. (Num. 31:20) Bineînțeles, a fost necesar să fie sacrificate animalele pentru a obține pieile lor pentru acoperământ sau îmbrăcăminte. Prin urmare, aceste scripturi par să justifice pe deplin uciderea animalelor și luarea pieilor lor în scopul asigurării îmbrăcămintei necesare. Luarea vieții animalelor pentru a oferi îmbrăcăminte nu a fost limitată la cel care folosea blănurile sau pieile, ci acestea puteau fi furnizate în mod corespunzător altuia.
Omul poate în mod legal să ucidă și să mănânce carnea animalelor, păsărilor și peștilor, dar sângele acestora nu trebuie să-l mănânce. Așa cum este instruit la Geneza 9:3, 4: „Toate creaturile vii, care se mișcă, să vă servească drept hrană. Vi le dau pe toate, ca pe plantele verzi. Dar carne cu viața ei, care este sângele ei, să nu mâncați”. În timpul în care legea mozaică a fost în vigoare față de Israel, această națiune a fost restricționată la anumite tipuri de carne. Dar instrucțiunea găsită în capitolul 9 din Geneza cu privire la sfințenia sângelui a fost dată mai înainte și pentru întreaga omenire și continuă să fie în vigoare și astăzi, mult timp după ce legea mozaică dată lui Israel a încetat să mai funcționeze, cu nouăsprezece secole în urmă, când a fost împlinită și bătută în cuie pe stâlpul de tortură pe care a murit Isus. - Col. 2:14; Fap. 15:24, 28, 29.
Există însă și alte circumstanțe în care animalele pot fi ucise. Animalele care produc răni altora sau ucid o creatură umană trebuie să fie ucise. (Ex. 21:28) Dacă un animal distruge proprietatea cuiva sau ruinează recoltele cuiva, ar fi potrivit să fie omorât, iar acest lucru nu ar constitui o încălcare a legământului veșnic. „Prindeți-ne vulpile, vulpile mici care strică viile, căci viile noastre sunt în floare.” (Cântarea cântărilor 2:15) Traducerea modernă o face mai clară: „Capturați pentru noi vulpile, vulpile mici, care jefuiesc viile, căci viile noastre sunt în floare”. (AAT) Astfel, se stabilește regula că animalele care distrug hrana sau proprietatea omului pot fi ucise pentru protecția lui.
Poporul lui Iehova, atât rămășița unsă cât și clasa „alte oi”, ar trebui să fie preocupat de aceste adevăruri. Ei nu doresc să calce pe urmele lui Nimrod sau să fie prinși în capcană de Satan în practici care încalcă legile lui Dumnezeu. Cei care au făcut legământul de a face voința lui Dumnezeu sunt acum, datorită luminii crescânde, extrem de nerăbdători să știe cum se pot conforma voinței lui Dumnezeu, nu doar într-un singur lucru, ci în toate. Ei au o mare dorință de a onora numele lui Dumnezeu și de a-și arăta iubirea față de El prin respectarea cu sârguință a poruncilor Sale. Mai ales „alte oi”, cărora li s-a poruncit să caute smerenia și dreptatea, trebuie acum să fie sârguincioși să învețe ce este drept și să se conformeze. Văzând din Scripturi că urmărirea și uciderea animalelor și păsărilor doar pentru sport este greșită, deoarece încalcă legământul veșnic, ei vor evita așa ceva și vor refuza să aibă de-a face cu așa-numitul „sport” al vânătorii doar pentru emoția pe care oamenii o au împușcând păsări și animale. Dumnezeu va pedepsi orice națiune care a încălcat legământul Său veșnic, ceea ce înseamnă pe toate. Cei care sunt consacrați să facă voința lui Dumnezeu sunt extrem de atenți să evite să facă orice lucru care are chiar și numai o tendință de a încălca voința exprimată a lui Dumnezeu. Dacă oamenii au nevoie de hrană și animalele pot fi capturate în acest scop, este în armonie cu voința lui Dumnezeu ca să facă acest lucru; dar niciun consacrat cu adevărat lui Dumnezeu nu-și va permite să se dedea la vânătoare doar pentru așa-numitul „sport”. De asemenea, creștinii sinceri nu vor fi ipocriți folosind hrana ca scuză pentru a justifica sacrificarea animalelor, când, de fapt, ceea ce îi motivează este fiorul vânătorii și dorința deșartă de a se bucura de ceea ce au ucis, de a se fotografia cu trofeul. Ei nu se pozează cu o pasăre de curte decapitată, cu un porc înjunghiat sau cu un taur împuns cu sulița la coridă. Dacă hrana este singurul lor motiv, nu vor fotografia nici vânatul sălbatic. Să înțelegem cu toții că Iehova Dumnezeu privește dincolo de pretexte și scuze pentru a vedea ce se află în inimă, de unde vine motivația.
Nu vor exista „sportivi” însetați de sânge în lumea nouă a lui Iehova. Când omul a fost creat, i s-a dat „stăpânire peste peștii mării, peste păsările cerului și peste orice viețuitoare care se mișcă pe pământ”. (Gen. 1:26, 28) Nu pentru a măcelări animalele, ci pentru a arăta dreptate și milă față de ele. Nu pentru a le alunga și a le îngrozi, ci pentru compania lor și pentru a se bucura de prezența lor. Cât de mult a abuzat omul de stăpânirea lui peste aceste dobitoace mute! Dar în lumea nouă a lui Iehova Dumnezeu, o lume a dreptății, oamenii de pe pământ vor aprecia animalele și vor exercita o stăpânire dreaptă peste ele.