Nu există nimic în Sfintele Scripturi care să prezică sau să preumbească faptul că Dumnezeul Cel Preaînalt furnizează o răscumpărare pentru toate creaturile umane, inclusiv pentru indivizii răi cu voia. Prin urmare, concluzia trebuie să fie că, în timpul domniei de o mie de ani a lui Isus Cristos, care acum este aproape, cei răi cu voia nu vor fi aduși înapoi din moarte printr-o înviere. Știm că mulți studenți ai Bibliei au susținut mult timp că Scripturile garantează că „toți trebuie să se întoarcă din morți” la revenirea lui Cristos, în timpul domniei Sale milenare peste pământul nostru.” (Studii în Scripturi, volumul 5, paginile 478-486) Totuși, această concluzie nu are suport în rațiune sau în Cuvântul lui Dumnezeu.
Nimeni nu va primi beneficiul jertfei de răscumpărare a lui Isus Cristos decât dacă se va folosi bucuros de acest privilegiu. Se pare, așadar, că Dumnezeu îi va aduce înapoi din morți doar pe cei care ar putea și, eventual, s-ar folosi de răscumpărare atunci când vor ajunge la cunoștința adevărului, deoarece răscumpărarea este disponibilă doar pentru astfel de oameni și nu pentru cei care nu au nici o dorință de a se schimba sau de a fi salvați. Darul lui Dumnezeu nu este impus cu forța unor creaturi care nu doresc. - Rom. 6:22.

În răscumpărarea omenirii prin sângele răscumpărător al lui Isus Cristos nu este implicat atributul justiției divine. Dacă numai regula justiției lui Dumnezeu este invocată și aplicată, atunci întreaga rasă umană ar trebui să piară din cauza păcatului și a imperfecțiunii. Mai degrabă, atributul iubirii divine este cel implicat. Îndurarea este rezultatul exercitării bunătății iubitoare a lui Dumnezeu. Din punctul de vedere al dreptății, El nu este obligat în niciun fel să răscumpere oamenii păcătoși. Dumnezeu nu este obligat nici să Își extindă îndurarea asupra fiecărei creaturi, indiferent că acea creatură dorește și caută îndurare sau nu. Faptul că Dumnezeu Își rezervă dreptul de a decide cine trebuie să primească îndurarea Sa, conform bunătății Sale iubitoare, este demonstrat în purtarea Sa cu gemenii Esau și Iacov. Cu acești doi fii ai patriarhului Isaac s-a făcut o ilustrație profetică pentru a arăta că Dumnezeu cunoaște dinainte o clasă de oameni care caută calea dreptății și a vieții, cât și o altă clasă care urmează exact calea opusă. La Romani 5:13 citim: „Este scris: pe Iacov l-am iubit, dar pe Esau l-am urât”. Aici, Iacov reprezintă acea clasă care Îl caută pe Domnul Dumnezeu și Îl găsește, iar apoi Îi slujește cu credință deplină. O astfel de clasă Dumnezeu o iubește. Esau reprezintă clasa necredincioasă care nu ține cont de îngrijirea plină de har a lui Dumnezeu pentru omenire. O astfel de clasă Dumnezeu o urăște.

Dumnezeu cunoștea dinainte aceste două clase, și astfel a prezis același lucru, pentru că El cunoaște dinainte tot ceea ce ține de scopurile și lucrările Sale. El spune: „Eu sunt Dumnezeu și nu este altul; Eu sunt Dumnezeu și nu este nimeni ca Mine, vestind sfârșitul de la început și din timpuri străvechi lucrurile care nu s-au întâmplat încă, spunând: Hotărârea Mea va rămâne în picioare și voi face tot ce-Mi place”. (Isa. 46:9, 10) Cu siguranță, Dumnezeu i-a cunoscut dinainte pe oamenii care vor respinge binecuvântările vieții oferite de El și a cunoscut, de asemenea, clasa care va accepta cu bucurie îngrijirile Sale pline de har. Rezultă, așadar, că aceia care nu au nicio dorință de a-L cunoaște pe Dumnezeu și pe Isus Cristos și nu doresc să primească binecuvântările lui Dumnezeu prin Cristos, nu vor avea parte de îndurare, iar Dumnezeu nu le va impune cu forța îndurarea Sa.

Se poate argumenta că dreptatea față de toți ar cere ca Dumnezeu să impună îndurarea Sa tuturor, chiar dacă știe dinainte că astfel de persoane Îi vor respinge bunătatea? Cu siguranță că nu! Dreptatea nu cere îndurare din partea lui Dumnezeu și El nu este nedrept dacă refuză îndurarea celor care nu doresc și sunt nerecunoscători. Justiția înseamnă dreptate, injustiția înseamnă nedreptate. La Romani 14-18 citim: „Ce vom spune atunci? Există nedreptate la Dumnezeu? Să ne ferească Dumnezeu. Fiindcă El îi spune lui Moise: Voi avea milă de cine voi avea milă şi voi avea compasiune de cine voi avea compasiune. Aşadar, nu este de la cine voieşte, nici de la cine aleargă, ci de la Dumnezeu care arată milă. Fiindcă scriptura îi spune lui Faraon: Chiar pentru acest scop te-am ridicat, ca să arăt în tine puterea Mea şi pentru ca numele Meu să fie vestit peste tot pământul. Aşadar, El are milă de cine voieşte şi pe cine voieşte împietreşte.” Astfel, Dumnezeu a permis lui Faraon și altora care I-au contestat supremația și suveranitatea universală să își împietrească inima împotriva Lui. În același timp, El și-a dezvăluit scopul de a extinde îndurarea divină față de cei care ascultă mărturia martorilor Săi și care apoi își dovedesc integritatea față de Iehova Dumnezeu ca fiind suprem și Suveran Universal. Oricine susține că, deoarece Dumnezeu este drept, El este obligat să-Și extindă îndurarea față de orice creatură umană, este complet inconsecvent și greșit. A susține că, din cauza dreptății, Dumnezeu este obligat să acorde fiecărei creaturi beneficiul mântuirii prin jertfa de răscumpărare, este greșit și nu este susținut deloc nici de rațiune, nici de Biblie. A susține că Dumnezeu este obligat să salveze toți oamenii pentru a-Și dovedi pe deplin supremația este cu totul greșit și nu este susținut de nici o autoritate scripturală.

Provocarea Diavolului a ridicat chestiunea capacității lui Dumnezeu de a pune pe pământ un om care să rămână de bunăvoie credincios și loial lui Dumnezeu atunci când este supus testului impus de Diavol. În ceea ce privește acea provocare, toate dovezile care s-au acumulat de atunci arată că Dumnezeu a dovedit că Diavolul este un mincinos. Iehova Și-a dovedit supremația dincolo de orice îndoială. Cum așa? Prin faptul că, până în prezent, mulți oameni și-au păstrat integritatea față de Dumnezeu. În bătălia Armaghedonului, El va nimici complet tot ceea ce Diavolul a adus în opoziție cu Dumnezeu. Prin urmare, Dumnezeu își va stabili complet propria supremație. De aceea, oricine se va folosi bucuros de darul plin de har al lui Dumnezeu va fi binecuvântat cu viață și va avea ocazia să demonstreze că provocarea nelegiuită a Diavolului este o defăimare a numelui, cuvântului și suveranității universale a lui Dumnezeu și că Satan este fals și Dumnezeu este adevărat.

Oamenii au intrat într-o mare încurcătură în ceea ce privește jertfa de răscumpărare a lui Cristos, conform teoriei că este implicată chestiunea justiției divine. Când Dumnezeu l-a condamnat pe Adam la moarte pentru neascultarea sa în Eden, dreptatea a cerut pierderea vieții lui Adam. Când Adam a coborât în țărâna din care venise, justiția divină a fost complet satisfăcută. De atunci, justiția a fost satisfăcută în toate timpurile, în ceea ce-l privea pe Adam. Noi, care suntem urmașii lui Adam, am ajuns pe bună dreptate sub condamnare prin moștenirea noastră de la el, dar, nefiind noi înșine sub o judecată directă, Dumnezeu a putut să-și extindă în mod consecvent îndurarea față de noi. Nu se punea problema de a satisface dreptatea prin moartea unui alt om perfect, Isus Cristos. Moartea lui Isus nu a avut ca scop satisfacerea dreptății. Dacă Iehova ar accepta viața perfectă a lui Isus Cristos ca o satisfacere a justiției, asta ar însemna fie că judecata lui Dumnezeu nu a fost satisfăcută împotriva lui Adam, fie că sângele lui Isus a fost vărsat ca o dublă satisfacere. Acest lucru ar fi total nearmonios și imposibil cu Iehova, Dumnezeul dreptății.

IUBIREA SE ÎNGRIJEȘTE, MAI DEGRABĂ DECÂT DREPTATEA

Privind acum problema din punctul de vedere al iubirii: Dumnezeu, în mod dezinteresat, S-a îngrijit ca Isus să devină om și să Își dea viața. Fără îndoială, Isus a fost de acord cu Tatăl Său, Iehova Dumnezeu, în această privință. Această viață omenească perfectă depusă ar fi echivalentă cu ceea ce urmașii lui Adam ar fi avut dreptul și ar fi primit de la tatăl lor pământesc, Adam, dacă acesta ar fi rămas fără păcat. Când această viață umană perfectă a lui Isus și dreptul Său la ea este prezentată lui Iehova Dumnezeu în ceruri ca jertfă de răscumpărare, ea constituie prețul de cumpărare a tuturor drepturilor pe care urmașii lui Adam le-au pierdut din cauza păcatului lui Adam. La învierea Sa din morți, Isus Cristos a primit viața nemuritoare ca o creatură spirituală, iar faptul că a plătit apoi cu dreptul Său la viață ca o creatură umană l-a făcut, în virtutea cumpărării, Proprietarul tuturor urmașilor lui Adam care se vor conforma cerințelor lui Dumnezeu. Pentru a se conforma, aceștia trebuie să aibă credință în Dumnezeu și în Isus Cristos și trebuie apoi să îndeplinească regulile care îi guvernează pe toți cei care fac acest pas al credinței, consacrându-se lui Dumnezeu pentru a face voința Sa. Jertfa de răscumpărare a lui Isus Cristos este un preț care corespunde exact cu ceea ce a pierdut Adam în Eden. Dar nu a fost un substitut pentru Adam și nici Isus nu a dat-o pentru a satisface justiția, ci a dat-o ca preț de cumpărare. Iehova Dumnezeu Îl face pe Isus „Tată veșnic”, adică Acela care administrează viața veșnică. Dar în ce condiții? Oamenii să se conformeze cerințelor lui Dumnezeu.
De aceea este scris că „darul lui Dumnezeu este viața veșnică prin Isus Cristos, Domnul nostru”. (Rom. 6:23; Isa. 9:6) Un dar nu poate deveni ca atare decât prin înțelegerea sau acordul mutual între cel care dăruiește și cel care îl primește. Altfel spus, trebuie ca darul să fie oferit, iar cel căruia i se oferă trebuie să accepte bucuros această ofertă. Așadar, rezultă că, pentru omul căruia i se face oferta, dar care o refuză sau nu o acceptă, acel dar nu are efect. În consecință, jertfa de răscumpărare aduce beneficii doar celor care cer beneficiile ei și care le primesc bucuroși.
După cum se spune la Romani 5:12, toți oamenii au ajuns sub condamnare și acest fapt trebuie să ducă în cele din urmă la moartea veșnică, dacă nu se furnizează răscumpărarea. Dumnezeu a furnizat și a pus, din bunătate nemeritată, în fața omenirii calea scăparii de moarte și, prin urmare, calea de a obține viața veșnică. Oamenii trebuie să aleagă fie să rămână sub condamnarea care este pe bună dreptate asupra lor, fie să se folosească de bunătatea iubitoare și de îndurarea lui Dumnezeu și să caute și să accepte cu bucurie îngrijirea plină de har a lui Dumnezeu de salvare, prin care omul obține viața. Calea de scăpare din moarte și de obținere a vieții veșnice este prin Isus Cristos. Dumnezeu L-a pus ca temelie a lumii noi a dreptății și nu există altă cale și alt nume decât al Lui prin care omul poate primi viața. Numai cei care cred că Dumnezeu a făcut o astfel de îngrijire și că Isus Cristos este mijlocul de salvare pot fi în cele din urmă salvați. Pe parcursul secolelor trecute, mulți au fost puși în fața îngrijirii lui Dumnezeu pentru viața veșnică și au respins-o în mod voit, deliberat. Ei au murit în păcatele lor, condamnarea divină rămânând peste ei. Nu este rațională posibilitatea ca Dumnezeu să îi aducă înapoi și să le dea o nouă șansă de a respinge oferta Sa plină de har a vieții.
Acest lucru nu este câtuși de puțin în contradicție cu ceea ce Ioan Botezătorul a rostit cu privire la Isus, și anume: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care înlătură păcatul lumii”. (Ioan 1:29) Afirmația categorică a lui Ioan nu poate fi interpretată ca însemnând că Isus înlătură păcatul tuturor celor din lume care refuză să se folosească de oportunitatea răscumpărării și aleg în mod voit calea răutății, care înseamnă moarte absolută. În timpurile trecute au fost mulți și sunt încă mulți ca aceștia. Faptul că condamnarea lui Dumnezeu rămâne peste ei este afirmat clar de Isus în aceste cuvinte: „Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să condamne lumea, ci pentru ca lumea să fie salvată prin El. Cine crede în El nu este condamnat; dar cine nu crede este deja condamnat, pentru că nu a crezut în numele singurului Fiu al lui Dumnezeu”. - Ioan 3:17, 18.

Când Isus a fost pe pământ, i-a condamnat cu tărie pe farisei și pe discipolii lor religioși, spunându-le că sunt pui de viperă ai șarpelui cel vechi, Diavolul, și că sunt vrednici de moarte. El a spus: „Vai de voi, cărturari și farisei, ipocriților! ... Șerpi, pui de vipere, cum veți putea scăpa de judecata gheenei?” (Mat. 23:29-33, Young) A susține că jertfa de răscumpărare s-ar aplica unor astfel de opozanți ai lui Iehova Dumnezeu și ai împărăției Sale ar însemna să negăm sinceritatea și veridicitatea condamnării lui Isus față de astfel de răi. Dar bunătatea și îndurarea lui Iehova Dumnezeu se extinde asupra tuturor oamenilor care cred în Dumnezeu din toată inima, în mod voluntar, și Le slujesc cu fidelitate Lui și Fiului Său iubit, Isus Cristos: „Cei ce sunt înțelepți și vor respecta aceste lucruri, aceia vor înțelege bunătatea iubitoare a DOMNULUI”. - Ps. 107:43.

CEI RĂI, O RĂSCUMPĂRARE PENTRU CEI DREPȚI

Cei cu mari bogății în ceea ce privește banii, poziția, influența și onoarea printre oameni se cred deosebit de favorizați de Dumnezeu și de Cristos și se bazează pentru siguranță pe propria lor avere, onoare și poziție. Dar care este sfârșitul unor astfel de oameni? „Ei se încred în avuțiile lor și se fălesc cu bogăția lor cea mare. Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu prețul răscumpărării. Răscumpărarea sufletului lor este așa de scumpă, că nu se va face niciodată. Nu vor trăi pe vecie, nu pot să nu vadă mormîntul.” (Ps. 49:6-9) Astfel de oameni mor ca niște dobitoace fără minte, căci nu sunt mai presus de „animalele fără rațiune, din fire născute să fie prinse și omorâte”. (2 Pet. 2:12) „Omul care este în cinste și nu are pricepere, este asemenea animalelor care pier.” - Ps. 49:20.

Astfel de oameni nu-și pot asigura sau cumpăra viața aruncându-și aurul pe străzi în bătălia Armaghedonului. Atunci ei nu-și pot cumpăra în niciun fel scăparea de Executorul lui Iehova. Bogățiile omului nu-l pot răscumpăra. Între oameni poate fi adevărat că: „Bogățiile unui om îi asigură răscumpărarea vieții, dar săracul nu găsește niciun mijloc de răscumpărare”. (Prov. 13:8, AAT) Sau: „Un om bogat își poate cumpăra viața; un om sărac poate ignora amenințarea tâlharului”. (Moffatt) Dar acest lucru nu este valabil niciodată între Dumnezeu și omul păcătos. În anumite condiții, cei răi devin răscumpărarea pentru cel drept, așa cum este scris: „Cel rău va fi o răscumpărare pentru cel drept și cel fărădelege pentru cel neprihănit”. (Prov. 21:18) Acest text se aplică în bătălia Armaghedonului. Cum? În acest fel, așa cum este exprimat în traducerea modernă a Proverbelor 21:18: „Omul rău devine răscumpărare pentru cel drept; și omul necredincios ia locul celui neprihănit.” (AAT) „Cei răi trebuie să plătească pedeapsa; cei necredincioși sunt pedepsiți, nu cei drepți”. (Moffatt) În exprimarea mâniei lui Dumnezeu în bătălia Armaghedonului, cei răi și cei care încalcă în mod voit legea trebuie să fie uciși ca preț al libertății pentru cei drepți și cinstiți. În acest fel, cei drepți și cinstiți pot fi eliberați de abuzurile și asupririle pe care le-au suferit din partea celor răi și a celor care încalcă deliberat legea. Astfel, prin moartea nelegiuiților cu voia, cei drepți sunt răscumpărați sau eliberați. Motivul este că cei răi și călcătorii de lege refuză să se supună oricărui alt aranjament pentru libertatea celor drepți și, astfel, Iehova Dumnezeu aplică această măsură împotriva lor. În sprijinul acestei afirmații, rețineți Isaia 43:1, 3, 4: „Dar acum așa spune Iehova, care te-a creat, Iacove, și Cel care te-a format, Israele: Nu te teme, căci te-am răscumpărat; te-am chemat pe nume, ești al Meu. Căci Eu sunt Iehova, Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, Salvatorul tău; am dat Egiptul ca răscumpărare pentru tine, Etiopia și Seba în locul tău. Fiindcă ai fost prețios înaintea Mea, onorabil și te-am iubit, voi da oameni în locul tău și popoare în locul vieții tale”. (Isaia 43:1, 3, 3, 4, ASV) Aceasta se referea la eliberarea lui Israel din Egipt în zilele lui Moise și, de asemenea, a prezis eliberarea Israelului spiritual, adevărata organizație creștină, din Egiptul antitipic al acestei lumi, în bătălia Armaghedonului. Cei răi și călcători de lege plătesc pedeapsa cu viața lor, dar cei drepți scapă cu viață, o mare mulțime de persoane de bunăvoință supraviețuind bătăliei Armaghedonului în lumea nouă.