Află mai multe detalii despre cookie-uri în sectiunea Politica de Cookies, inclusiv despre posibilitatea retragerii acordului.
A INSTITUIT CRISTOS LITURGHIA?
Almanahul Naţional Catolic (1951) descrie liturghia ca fiind "cel mai perfect act de închinare care poate fi realizat pentru Dumnezeu". Același Almanah Național Catolic (1948) spune că: "Liturghia este reînnoirea fără sânge a Jertfei Domnului nostru pe cruce. În cadrul acesteia, preotul, în calitate de reprezentant al lui Cristos, oferă lui Dumnezeu pâinea şi vinul, pe care El le transformă în Trupul şi Sângele Domnului nostru la Sfinţire, iar apoi completează jertfa prin consumul Jertfei şi băutul potirului la Comuniune". "Liturghia este perpetuarea jertfei de la Calvar" și "este identică cu Jertfa de pe Cruce".
A instituit oare Isus Cristos liturghia în acea ultimă seară pe care a petrecut-o cu apostolii, după ce au sărbătorit Paştele? A fost o vreme în care erai ars pe rug, dacă ridicai o asemenea întrebare. Istoria relatează că un croitor englez, un reformator (adept al lui Wycliffe) pe nume John Badby, a fost ars pe rug în anul 1410, în Piaţa Smithfield din Londra, deoarece a susţinut că Isus Cristos, care era la Cină, nu le-a putut oferi discipolilor trupul Său viu ca să Îl mănânce - Anglia în Epoca lui Wycliffe, pagina 335.
Răspunsul la întrebarea enunțată mai sus, îl regăsim în "Catehismul despre Doctrina Creștină" (1949) (ediția revizuită a Catehismului din Baltimore): ”Mântuitorul nostru divin a rostit prima liturghie la ultima Cină, în noaptea dinaintea morții Sale”. Enciclopedia Catolică (volumul X) susține această afirmație și spune că Isus, în seara dinaintea morţii Sale, a instituit nu doar o observare a morţii Lui, ci şi o jertfă reală. Deşi recunoaşte că cel mai puternic argument pentru această susţinere este mărturia tradiţiei, această autoritate folosește unele scripturi în favoarea argumentării poziţiei sale.
Una dintre dovezile biblice folosită pentru a susține această concepţie o reprezintă cuvintele lui Isus rostite în cadrul cinei, cu privire la pâine și la vin: "Luaţi mâncaţi; acesta este trupul Meu … Și luând paharul, El a mulțumit și le-a dat zicând: Beți toți din el. Pentru că acesta este sângele Meu al noului legământ, care se va vărsa pentru mulţi, spre iertarea păcatelor" (Matei 26:26-29, trad. Douay)
Potrivit teologilor catolici, atunci când Cristos a spus aceste cuvinte, El a rostit cuvintele „Sfinţirii", care ar fi avut ca efect schimbarea efectivă a pâinii şi vinului în trupul literal şi în sângele literal al lui Cristos. Aceeași autoritate susține că și astăzi: “în celebrarea Sfintei Liturghii, pâinea şi vinul sunt schimbate în trupul şi sângele lui Cristos. Lucrul acesta este numit transsubstanţiere, pentru că în Sacramentul Euharistiei, substanţa pâinii şi cea a vinului nu dăinuie, ci întreaga substanţă a pâinii este schimbată în trupul lui Cristos, şi întreaga substanţă a vinului este schimbată în sângele Lui, rămânând doar aparenţa exterioară a pâinii şi a vinului". Se susţine că fiecare preot catolic ordinat are puterea de a efectua miracolul transsubstanţierii.
Cuvintele lui Isus cu privire la bucata de pâine nedospită şi paharul cu vin roşu, nu erau cuvinte magice, care să schimbe întreaga substanţă a pâinii şi a vinului în mod literal, în trupul şi sângele Său. Cuvintele Sale arătau faptul că pâinea şi vinul erau simboluri sau embleme. În armonie cu acest fapt, Moffatt traduce cuvintele lui Isus astfel: „Luaţi şi mâncaţi aceasta, ea înseamnă trupul Meu ... Beţi toţi din el; acesta înseamnă sângele Meu, sângele noului legământ, vărsat pentru mulţi, spre a câştiga iertarea păcatelor lor". Cu aceste cuvinte, Isus a început cina, care era separată sau distinctă de masa de Paşte.
Pâinea şi vinul erau simboluri sau embleme. După ce Isus a „binecuvântat" emblemele, acestea nu au fost schimbate în carnea şi sângele Lui propriu, pentru că Isus (în mod literal) era încă acolo. El nu dispăruse pentru a apărea în forma pâinii şi a vinului. După ce a binecuvântat paharul, El a numit conținutul acestuia „rodul viţei" și nu sânge propriu-zis (Matei 26:29). Deoarece Isus a băut din pahar, oare Şi-a băut El propriul sânge? Chiar dacă vinul ar fi devenit sânge real, băutul lui ar fi fost interzis de Biblie (Deut.12:16; Fap.15:20)
Dacă ar avea loc o transsubstanţiere efectivă, de la vin la sânge, atunci de ce se face referire la liturghie ca la o "jertfă fără sânge"? În plus, dacă această jertfă este una fără sânge, atunci cum poate avea valoare care să înlăture păcatul? Apostolul Pavel ne asigură că "fără vărsare de sânge nu există iertare" (Evrei 9:22, Dy).
Nu există nici o dovadă că are loc vreo schimbare a emblemelor prin ritualul liturghiei. Simbolurile folosite au acelaşi gust, culoare, miros, greutate şi dimensiuni. Pâinea arată tot ca o pâine, are gust de pâine, are miros de pâine şi la pipăit este ca pâinea. Dar în mintea unor religioși, ea este carnea lui Dumnezeu. Vinul arată tot ca vinul, are gust de vin, are miros de vin şi dacă cineva bea suficient de mult, se va îmbăta.
Conciliul din Trent a anunțat că această credinţă în transsubstanţiere este esenţială pentru mântuire şi a pronunţat anatema peste toţi cei care ar nega lucrul acesta. Conciliul i-a însărcinat pe preoţi să explice că elementele liturghiei nu conţineau numai carne, oase şi nervi ca parte a lui Cristos, „ci şi un CRISTOS ÎNTREG". The Catholic Encyclopedia spune: „Dogma totalităţii Prezenţei Reale înseamnă că în fiecare element în parte este într-adevăr prezent ÎNTREGUL CRISTOS, carne şi sânge, trup şi suflet, Divinitate şi Umanitate".
Prin oferirea bucății de pâine, care devine „Cristos", se crede că preotul îl jertfeşte pe Isus Cristos. Conciliul din Trent a pronunţat un blestem peste oricine credea altfel: „Dacă cineva spune că în liturghie nu este adusă lui Dumnezeu o jertfă adevărată şi corespunzătoare... să fie anatema". În concepţia religioasă, această „jertfă" este o reînnoire a jertfei de pe cruce: „Cristos... a poruncit ca jertfa Sa de sânge de pe cruce să fie reînnoită zilnic printr-o jertfă fără sânge a Trupului şi Sângelui în liturghie cu elementele simple de pâine şi vin". Pentru că elementele sunt schimbate în Cristos, El „este prezent în bisericile noastre nu numai într-un mod spiritual, ci şi în mod real, cu adevărat şi substanţial ca victimă a unei jertfe". Cu toate că ritualul a fost îndeplinit de milioane de ori, se încearcă a se explica faptul că este aceeaşi jertfă ca cea de la Golgota, pentru că victima, în fiecare caz, este Isus Cristos.
Ideea că Isus Cristos trebuie adus ca jertfă în mod repetat, de către un preot religios, ca o „reînnoire" a jertfei de pe cruce este nescripturală. Biblia spune că acum, Isus Cristos este Mare Preot. Oare Isus Cristos, Regele, este subordonatul preoților ca să se jertfească ori de câte ori doresc preoții respectivi acest lucru? Cu siguranță nu! În plus, în calitate de Mare Preot, El nu este subordonat niciunui preot de pe pământ. Altfel, cum este El Mare Preot.
Ideea că Isus Cristos trebuie adus ca jertfă în mod repetat este împotriva adevărului biblic privitor la răscumpărare. Într-adevăr, jertfele din vechime trebuiau să fie aduse continuu, pentru că nici una dintre ele nu corespundeau dreptății divine și nu puteau răscumpăra omenirea din păcat. Animalele sunt cu un rang inferior omului, de aceea ele nu corespundeau legii și dreptății divine. Legea lui Dumnezeu cerea pentru viața umană perfectă (pierdută de Adam în Eden) o altă viață umană perfectă. (Deut. 19:21)
Deși doctrina religioasă susține că jertfa lui Cristos de pe cruce ar trebui „reînnoită zilnic", asemenea jertfelor de animale aduse în Israel, această învățătură nu are bază biblică. Apostolul Pavel chiar contrazice această susținere când spune despre Isus că ”a murit o dată pentru totdeauna (deci nu e nevoie de reînnoire) ca să înlăture păcatul” – Romani 6:9, 10, traducerea Douay. Așa după cum marele preot din Israel intra în Sfânta Sfintelor, cu sângele jertfelor pentru păcat, la fel și Isus Cristos s-a prezentat în cer, înaintea lui Dumnezeu, cu valoarea jertfei Sale — Evrei 9:24. Faptul că astăzi, preoții religioși nu pot să apară înaintea lui Dumnezeu pentru a-şi prezenta jertfa, consituie o dovadă în plus că Isus Cristos nu a instituit „jertfa liturghiei".
Unica jertfă a lui Isus Cristos are suficientă valoare pentru a fi aplicată oricând pentru păcatele omenirii. Isus nu trebuia să fie adus ca jertfă deseori, căci „aşa cum li s-a rânduit oamenilor să moară o singură dată... aşa a fost Cristos adus ca jertfă O SINGURĂ DATĂ ca să poarte păcatele multora" (Evr.9:25-28). Având în vedere aceasta, cei ce cred că jertfa de pe cruce ar trebui să fie continuu reînnoită în liturghie, într-un anumit sens “îl crucifică din nou pentru ei pe Fiul lui Dumnezeu, şi-L dau să fie batjocorit" (Evr.6:6).
Când Isus a instituit cina de amintire, era noapte. Nu era în timpul micului dejun sau la prânz. Primii creştini luau parte la Cina Domnului noaptea, urmând exemplul lui Cristos, în intervalul de timp stabilit, după apusul soarelui, când izraeliții din vechime junghiau mielul de Paște. După timpurile apostolice, Cina Domnului a ajuns să fie ţinută la o întrunire de dimineaţă. Acesta este un obicei comun atât în bisericile catolice, cât şi în cele protestante să se ia „Cina" Domnului dimineaţa. Un factor care putea să fi încurajat liturghia ţinută dimineaţa devreme a fost ideea că persoana trebuia să postească înaintea primirii împărtăşaniei. Este evident că dimineaţa devreme era timpul potrivit pentru se putea împlini mai uşor această cerinţă! Dar această cerință de a posti nu are un temei solid în Scriptură, căci Isus tocmai mâncase înainte de a institui cina memorială!
În plus, există un mare contrast între modul în care a celebrat Isus această cină și modul în care se celebrează astăzi. O lucrare religioasă cunoscută rezumă oficierea mecanică făcută de preot în timpul liturghiei: „El face semnul crucii de şaisprezece ori; întoarce crucea spre adunare de şase ori; îşi ridică ochii spre cer de unsprezece ori; sărută altarul de opt ori; îşi împreunează mâinile de patru ori; îşi loveşte pieptul de zece ori; îşi apleacă capul de douăzeci şi una de ori; îngenunchiază de opt ori; îşi apleacă umerii de şapte ori; binecuvântează altarul cu semnul crucii de treizeci de ori; îşi pune mâinile întinse pe altar de douăzeci şi nouă de ori; se roagă în minte de unsprezece ori; se roagă cu voce tare de treisprezece ori; ia pâinea şi vinul şi le transformă în trupul şi sângele lui Cristos; acoperă şi descoperă paharul de zece ori; merge încoace şi încolo de douăzeci de ori". Pe lângă acest ritual complicat este folosirea unor odăjdii (veșminte cu care slujesc preoții) foarte colorate, lumânări, clopote, tămâie, muzică şi un fastul bătător la ochi. Ce contrast faţă de simpla cină comemorativă instituită de Cristos!