A existat o întâmplare cât se poate de neobişnuită în cetatea Nazaret din Galileea. Nu i s-a întâmplat fiicei unui rege, ci fetei modeste a lui Eli, pe nume Maria, care urma să se mărite în curând cu un tânăr tâmplar, Iosif. Îngerul Gabriel i s-a înfățișat Mariei și i s-a adresat cu salutul: „Pacea să fie cu tine, femeie căreia i s-a arătat o mare favoare! Iehova este cu tine." Maria a fost tulburată de acel salut. Ce voia să însemne? Îngerul a continuat: „Nu te teme, Maria, căci ai găsit favoare la Dumnezeu! Iată că vei concepe în pântecele tău şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus. El va fi mare şi va fi numit Fiul Celui Preaînalt, iar Iehova Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său. El va domni peste casa lui Iacob pentru totdeauna şi împărăţia sa nu va avea sfârşit." Nu a fost nicio făgăduinţă de coroană acoperită cu nestemate pentru Maria. Ea urma să poarte fiul, care urma să fie rege. Ea nu a fost îngâmfată şi nici nu a cerut mai multe pentru ea, ci a răspuns: „Iată sclava lui Iehova! Să mi se facă după cuvintele tale."—Luca 1:28-38.

La scurt timp, Maria a făcut o călătorie în Iudeea, ca s-o viziteze pe Elisabeta, care a salutat-o cu afirmaţia inspirată de Dumnezeu: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău! Cum de am acest privilegiu, să vină la mine mama Domnului meu? Pentru că iată, când mi-a ajuns la urechi glasul salutului tău, pruncul mi-a săltat în pântece de bucurie. Fericită este cea care a crezut, pentru că lucrurile care i-au fost spuse din partea lui Iehova se vor împlini". Elisabeta avea dreptate. Maria era foarte binecuvântată de Iehova, iar ea era fericită să fie slujitoarea Lui. Maria a arătat bun simţ în răspunsul ei. Privilegiul ei de slujire nu o făcuse mândră sau lăudăroasă, căci ea I-a dat slavă lui Dumnezeu. „Sufletul meu îl preamăreşte pe Iehova şi spiritul mi s-a umplut de o mare bucurie în Dumnezeu, Salvatorul meu, pentru că el a privit la starea umilă a sclavei sale. Fiindcă iată că de acum înainte toate generaţiile mă vor numi fericită, pentru că Cel puternic a făcut fapte mari pentru mine şi sfânt este numele său. Din generaţie în generaţie, îndurarea lui este peste cei care se tem de el. El a înfăptuit lucrări măreţe cu braţul său, i-a împrăştiat pe cei trufaşi în planurile inimii lor. I-a dat jos de pe tronuri pe cei puternici şi i-a înălţat pe cei de condiţie umilă, i-a săturat cu bunătăţi pe cei flămânzi şi i-a alungat fără nimic pe cei bogaţi. A venit în ajutorul lui Israel, slujitorul său, arătând că-şi aminteşte promisiunea de a avea îndurare pentru totdeauna faţă de Avraam şi sămânţa lui, aşa cum le-a spus strămoşilor noştri." (Luca 1:39-55). În timp ce şi-a exprimat recunoştinţa din inimă pentru bunătatea nemeritată pe care i-a arătat-o Dumnezeu, ea a îndreptat toată cinstea către El.

BINECUVÂNTATĂ ÎNTRE FEMEI

Dar ce se înțelege prin afirmaţia: „toate generaţiile mă vor numi fericită"?

Oare fericirea Mariei urma să se datoreze faptului că va primi laudă şi preamărire deoarece a fost privilegiată să fie mama Fiului lui Dumnezeu? Nu! Însuși Fiul lui Dumnezeu spunea că doar lui Iehova i se cuvine lauda și închinarea: „Lui Iehova, Dumnezeul tău, să te închini şi numai lui să Îi slujești." (Mat. 4:10). De asemenea, nicio închinare nu trebuia oferită prin plecăciunea înaintea chipului Mariei, deoarece legea lui Dumnezeu interzicea acest lucru: „Să nu-ţi faci chip cioplit ... Să nu te închini lor şi nici să nu fi îndemnat să le slujeşti, fiindcă Eu, Iehova, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu care cere devoţiune exclusivă." „Eu sunt Iehova, acesta este numele Meu; iar slava Mea nu o voi da altuia, nici lauda Mea chipurilor cioplite." - Ex. 20:4, 5; Isa. 42:8.

Atunci de ce este numită fericită? Este din pricină că este „femeia" despre care se vorbeşte în mod profetic la Geneza 3:15? Nu, fiindcă femeia care urma să dea naştere Seminței făgăduite care urma să zdrobească şarpele este identificată la Galateni 4:26 ca fiind „Ierusalimul de sus".

Atunci Maria este declarată fericită fiindcă este „femeia" amintită la Apocalipsa capitolul 12? Din nou, nu. Acolo nu poate fi vorba despre naşterea omenească a lui Isus. Apocalipsa i-a fost dată lui Ioan în anul 96 (d.Cr.), la aproape un secol după naşterea lui Cristos, şi este începută cu afirmatia clară că aceste întâmplări vor avea loc în viitor. - Apoc. 1:1.

Se datorează fericirea Mariei faptului că este Co-răscumpărătoare a rasei umane? St. Alphonsus Liguori îi atribuie această pozitie, spunând: „Nu este nimeni ... care poate fi mântuit sau răscumpărat decât prin tine, o, Mama lui Dumnezeu." Dar Biblia afirmă că nu este salvare prin nimeni altcineva, decât prin Isus Cristos ”căci nu este un alt nume sub cer care să fi fost dat oamenilor şi prin care să fim salvati.” (Faptele 4:10-12). Iar Apocalipsa 7:10 o exclude pe Maria când zice: „Salvarea o datorăm Dumnezeului nostru, care este aşezat pe tron, şi Mielului”.

Să fie ea numită fericită pentru că este mijlocitoarea omenirii? Cuvântul lui Dumnezeu, care este adevărul, răspunde: „Este un singur Dumnezeu şi un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: omul Cristos Isus, care s-a dat pe sine ca răscumpărare pentru toti."— 1 Tim. 2:5, 6.

Cu siguranță, toți sunt de acord cu privire la faptul că Maria a avut o soartă fericită deoarece era mama pământească a lui Isus. Dar faptul că era un discipol al lui Isus i-a produs o fericire şi mai mare. Când Isus învăța odată norodul, o femeie din mulțime a zis: „Fericit este pântecele care te-a purtat şi sânii pe care i-ai supt!" Acesta este până în zilele noastre sentimentul multora. Dar Isus a corectat-o pe femeie, spunând: „Nu, mai degrabă, fericiți sunt cei care aud cuvântul lui Dumnezeu şi îl respectă!". În respectarea Cuvântui lui Dumnzeu şi-a găsit Maria marea fericire.—Luca 11:27, 28.

„REGINA CERULUI"

Maria este numită deseori în anumite grupări religioase ca fiind „Regina cerului" şi „Regina păcii." Aceasta nu este o gândire nouă, fiindcă scrieri apocrife timpurii i-au atribuit Mariei această mare onoare.

Dar să mergem înapoi în timp, în Babilonul antic, ca să găsim originea acestei doctrine. „Sub numele de `Mamă a zeilor,' regina zeiță a Babilonului a devenit un obiect de închinare aproape universal. `Mama zeilor,' spune Clericus, `era adorată de persani, de sirieni şi de toti regii din Europa şi Asia, cu cea mai profundă admiratie religioasă."

Cum s-a strecurat obiceiul în lumea „creştină"? „Adorarea mamei-zeiţă cu copilul în braţe a continuat să fie respectată în Egipt până când a venit creştinismul. ... Dar, în general, (creștinismul) a venit doar cu numele. Prin urmare, în loc ca zeiţa babiloniană să fie izgonită, numele ei a fost doar schimbat ... Ea a fost numită Fecioara Maria, şi, împreună cu pruncul ei, a fost adorată cu acelaşi sentiment idolatru de către aşa-zişii creştini, ca şi păgânii."— Cele două Babiloane, de Alexander Hislop.

Observaţi, de asemenea, madonele creştinătăţii. Până când Rafael a părăsit convenţionalul, Maria nu a fost pictată niciodată cu trăsăturile evreieşti ale poporului ei, cu păr şi ochi închişi la culoare. Precum majoritatea madonelor păgâne, Maria era pictată de obicei cu părul blond şi ochi albaştri, întocmai ca zeiţa-regină a Babilonului. „Mai există încă o caracteristică remarcabilă a acestor picturi care merită observată. Aceasta este aureola sau cercul neobişnuit de lumină care înconjoară adesea capul Madonei Romane. ... Discul, şi mai ales cercul, erau simbolurile bine-cunoscute ale divinităţii-Soare, şi reprezentat foarte des în simbolismul Răsăritului. ... Apollo, în calitate de copil al Soarelui, a fost reprezentat deseori astfel."— Cele două Babiloane, pagina 87.

Luând în considerare opera lui St. Alphonsus Liguori, Gloriile Mariei  (susținută de Papa Pius al VII-lea şi Leon al XIII-lea), Charles Amlin, în cartea sa, face câteva comparaţii destul de marcate despre slava dată „Reginei Cerului".  El citează din cartea lui Liguori (p. 92): `Toată puterea îţi este dată ţie (Maria) în cer şi pe pământ, şi nimic nu este imposibil pentru tine.' Acest citat îl compară cu un citat biblic din versiunea catolică a Bibliei  (Mat. XXVIII:18): `Și Isus S-a apropiat şi le-a vorbit, spunând: Toată puterea din cer şi de pe pământ Mi-a fost dată Mie.' Un alt citat din cartea lui Liguori care nu se armonizează cu Biblia (p. 257): `Maria ... este acel tron de har la care Apostolul Pavel, în epistola sa către Evrei, ne îndeamnă să mergem cu încredere.' În Biblia catolică citim (Evr. IV:14-16): `Având, prin urmare, un mare preot ... Isus, Fiul lui Dumnezeu ... De aceea, să ne apropiem cu încredere de tronul de har.' ... În cartea lui Liguori, Gloriile Mariei, declarată a fi `fără greşeală' de către doi papi, este scris (p. 130): `Sfânta Biserică ... porunceşte o închinare deosebită pentru Maria.'       La pagina 37 a lucrării ”Maria: Mama lui Isus sau Regina cerului?”, autorul citează în continuare din Gloriile Mariei următoarele:  „Despre alţi sfinţi spunem că sunt cu Dumnezeu; dar numai despre Maria se poate spune că a fost atât de privilegiată încât nu doar ea să se supună voinţei lui Dumnezeu, ci chiar şi Dumnezeu să se supună voinţei ei." Iar la pagina 49, Papa Pius al IX-lea este amintit că şi-a încheiat definiţia dogmei despre zămislirea imaculată a Mariei cu cuvintele: „Copiii Bisericii Romano Catolice . . . să continue să i se închine, să o cheme şi să i se roage Binecuvântatei Fecioare Maria." Și aşa a ajuns închinarea la Maria, Regina Cerului, să înlocuiască închinarea la Dumnezeu în vieţile a milioane de oameni.

Dar cine este „Regina cerului," căreia i se atribuie o autoritate mai mare decât lui Cristos şi despre care se afirmă că Însuși „Dumnezeu s-a supus voinţei ei"? Cu siguranţă nu este Maria cea umilă, care L-a preamărit pe Iehova şi care era slujitoarea Lui cu dragă inimă. Nu, ci este regina babiloniană a cerului, despre care Dumnezeu însuşi spune la Ieremia 7:16-20: „De aceea să nu te rogi pentru aceşti oameni, nici să nu rosteşti un strigăt sau o rugăciune pentru ei, nici să nu faci mijlocire la Mine; căci nu te voi auzi. Tu nu vezi ce fac ei în cetăţile Iudeii şi pe străzile Ierusalimului? Copiii strâng lemne, şi taţii aprind focul, femeile frământă aluatul, ca să facă prăjituri reginei cerului, şi ca să toarne ofrande de băutură zeilor lor, ca să Îmi stârnească mânia. Îmi stâmesc ei mânia? zice Iehova; nu se stârnesc singuri, spre zăpăceala chipurilor lor? De aceea, aşa zice Domnul Iehova: Iată, mânia şi urgia Mea se vor revărsa în acest loc, asupra omului, asupra fiarelor, şi asupra pomilor de pe câmpie, asupra roadelor pământului; şi va arde, şi nu va fi stinsă."

Deci, închinarea la „Regina cerului" sau la „Regina păcii" nu este calea de a-L cinsti pe Dumnezeu.

MARIA, DISCIPOL AL LUI ISUS

Ce deosebire este între mama smerită şi discipol al lui Isus, descrisă în Biblie, şi chipurile cu „Regina cerului," acoperite cu aur şi nestemate, pe care le adoră şi la care se închină oamenii! Smerenia Mariei, sinceritatea şi iubirea dreptăţii i se potrivesc de minune, în calitate de discipol devotat al lui Isus. Nu o găsim niciunde cu o aureolă pe cap şi împodobită somptuos ca slăvita „Regină a cerului."

După moartea lui Isus, ea nu a fost slăvită în adunarea creştină. De fapt, se spun foarte puţine despre ea. Ultima menţiune biblică despre ea o arată împreună cu ceilalţi urmaşi credincioşi ai Domnului, într-o cameră de sus, dându-I închinare lui Dumnezeu. (Faptele 1:13, 14). Când a murit, trupul ei s-a întors în ţărână, şi acolo a dormit în somnul morţii, până la timpul potrivit al lui Dumnezeu de a o învia împreună cu alţi credincioşi, la viaţă, ca o creatură spirituală în cer.-1 Cor. 15:44, 50; 2 Tim. 4:8.