Scripturile inspirate declară explicit că Pavel a fost scriitorul celor două epistole către Timotei. Dacă acest lucru nu e suficient pentru a reduce la tăcere pe criticii timpurilor moderne, care pretind că scrisorile nu au fost scrise de Pavel şi că numele lui la începutul fiecăreia dintre ele nu e altceva decât o contrafacere, toate versiunile antice şi cataloagele antice ale canonului Scripturilor Greceşti conţin epistolele şi le atribuie lui Pavel. Una dintre obiecţiile ridicate de aşa-zişii “critici” este că în povestirea vieţii lui Pavel narată în Fapte nu se găseşte nici o referire la aceste epistole. Totuşi, Faptele nu au scopul de a nara în întregime povestea vieţii lui Pavel după convertirea sa. Nici sfârşitul cărţii Faptelor nu povesteşte sfârşitul vieţii lui Pavel. În epistolele scrise din Roma, el prevede o eliberare apropiată. Alte surse antice credibile indică faptul că Pavel a fost eliberat de Nero şi şi-a reluat călătoriile ca predicator al evangheliei. Există scrieri antice din primul secol al erei creştine care confirmă credinţa că Pavel a făcut proiectata vizită în Spania după prima eliberare. Alte scrieri antice vorbesc despre reluarea călătoriilor misionare ale lui Pavel în Asia Mică, în Macedonia şi în Grecia. În fine, unele mărturii nu foarte depărtate de zilele apostolului indică faptul că după prima sa întemniţare şi eliberare el a fost din nou arestat şi judeat la Roma. De această dată el a fost condamnat şi decapitat, către 65 sau 66 d.H.

    În timpul acestor ultime călătorii şi-a scris Pavel prima epistolă către Timotei. Se pare că situaţia era foarte asemănătoare aceleia care-l privea pe Tit. (Tit 1:5) Rezultă că Pavel şi Timotei au fost împreună la Efes şi că Pavel a plecat apoi către Macedonia, lăsându-l pe Timotei la Efes pentru a se ocupa de lucrurile legate de organizarea adunării din Efes. Referitor la aceasta, se citeşte în 1 Timotei 1:3, 4: “După cum te-am rugat la plecarea mea în Macedonia, să rămâi în Efes ca să porunceşti unora să nu înveţe pe alţii altă învăţătură”. Aceste cuvinte sunt considerate de unii ca o dovadă că Pavel i-a scris lui Timotei la Efes în timp ce era în Macedonia. Scrisoarea a fost scrisă cândva între anii 61 - 64 d.H. în unele manuscrise antice ale Bibliei, o notă finală declară că epistola a fost scrisă din Laodiceea, dar această idee pare a veni dintr-o credinţă tradiţională, bazată pe dovezi insuficiente, după care epistola ar fi fost cea menţionată în Coloseni 4:16 precum “aceea din Laodiceea”.

    Scrisoarea către tânărul Timotei serveşte la instruirea sa în îndeplinirea datoriilor sale. El trebuie să predice singur învăţătura sănătoasă; trebuie să evite poveştile şi chestiunile nefolositoare. Legea este bună, dacă este folosită corect; dar trebuie să reziste celor care, neînţelegând, se leagă de învăţătorii legii. Pavel mulţumeşte pentru nemeritata bunătate a lui Dumnezeu povestind propria sa convertire, afirmând că a avut parte de milă deoarece era persecutor din ignoranţă. Lui Timotei i se cere să ducă o luptă bună şi să se ţină cu fermitate de credinţă şi este înştiinţat despre cei doi căzuţi din credinţă menţionaţi. - 1:1 -20

    În al doilea capitol, Pavel vorbeşte despre rugăciune; el îl identifică pe Isus Hristos ca mijlocitor între Dumnezeu şi oameni şi ca răscumpărare pentru toate persoanele supuse; femeile trebuie să se îmbrace modest şi să încerce să se împodobească cu fapte bune; femeile nu trebuie să uzurpe autoritatea bărbatului, ci trebuie să înveţe în tăcere şi nu trebuie să li se dea voie să înveţe în adunări sau adunări. Aceasta este ordinea teocratică: Adam a fost făcut primul, iar apoi a fost făcută femeia; Adam nu a fost amăgit, dar femeia da. Capitolul 3 este aproape în întregime dedicat sarcinilor supraveghetorilor şi slujitorilor în adunare, precum şi conduitei soţiilor şi fiilor. Slujitorul unei adunări trebuie să fie serios, apt să înveţe, ospitalier, răbdător, nepofticios, nici avar, nici certăreţ. El mai trebuie să fie tare în credinţă, nu o persoană convertită de curând, şi trebuie să fie în stare să-şi facă datoria fără greş.

    Pavel avertizează că unii se vor îndepărta de credinţă şi se vor prosterna în serviciul demonilor, care îi vor minţi ipocrit, răstălmăcind adevărul. În loc de a pierde timp şi energie pentru a discuta cu aceşti făţarnici, Timotei trebuie să se dedice consacrării sale, să nu se îndepărteze de adevărurile învăţăturilor lui Dumnezeu şi să lucreze cu abnegaţie. El nu trebuie să permită ca cineva să-l dispreţuiască din cauza tinereţii sale, ci trebuie să fie un exemplu pentru credincioşi. (4:1 - 16) Pavel îl instruieşte pe Timotei asupra felului de a face mustrările şi sfaturile şi asupra lucrurilor referitoare la văduve. Nu trebuie să accepte nici o acuzaţie împotriva bătrânilor dacă nu e făcută în faţa a doi sau trei martori. Cei care păcătuiesc trebuie să fie mustraţi în faţa tuturor, pentru ca toţi să fie atenţi. În îndeplinirea sarcinilor sale, el nu trebuie să arate parţialitate sau să acţioneze precipitat în a face numirile teocratice şi să fie responsabil şi să nu se facă părtaş al păcatelor altora. - 5:1 - 25

    După unele comentarii asupra sarcinilor sevitorilor sau sclavilor, Pavel vorbeşte despre învăţătorii corupţi şi despre disputele lor nefolositoare asupra cuvintelor şi chestiunilor neimportante. Timotei trebuie să se depărteze de aceştia. Evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig şi, deoarece noi n-am adus nimic în lume şi nici nu putem să luăm nimic din ea, trebuie să ne mulţumim cu minimul necesar pentru a trăi. Bogăţiile sunt surse de ispitiri; iar dragostea de bani este rădăcina răului; cei care se abat din cauza unor asemenea lucruri vor avea mari dureri. Dar omul lui Dumnezeu, ca Timotei, trebuie să caute evlavia şi să dea o bună mărturie înaintea multor ascultători. Arătarea aceluia care este “reprezentarea exactă” a lui Iehova Dumnezeu se va face prin puterea lui Dumnezeu, “împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină de care nu poţi să te apropii, pe care nici un om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea, şi care are cinstea şi puterea veş¬nică”. Făcând astfel, omul lui Dumnezeu se va îmbogăţi cu lucrări bune. - 6:1 - 21