Până în perioada în care şi-a scris scrisoarea, Pavel nu predicase personal locuitorilor din Colose, cetate care se găsea în provincia Asiei, în Asia Mică (Coloseni 2:1). Se pare că unul dintre primii, dacă nu chiar primul, care a proclamat Evanghelia acolo, a fost Epafra (1:7). Este posibil ca adunarea din Colose să fi fost întemeiată de acel apropiat al lui Pavel în timpul celor trei ani în care apostolul a stat la Efes, în cursul celei de-a treia călătorii de predicare. Pavel, în timp ce era în lanţuri la Roma, în timpul primei sale întemniţări, primeşte ştiri despre adunarea creştină din Colose, odată cu venirea lui Epafra (1:8; 4:3,10,18). Raportul acestui mesager, îl face pe Pavel să-şi scrie epistola către coloseni. În aceeaşi perioadă, către sfârşitul celor doi ani de temniţă la Roma, el şi-a scris epistolele către Filimon şi către efeseni. Toate trei au fost duse probabil de Tihic, care era însoţit de Onisim (4:7-9, Filimon 10-12). Călătorii puteau trece prin Efes, în drum către Colose, dându-le efesenilor scrisoarea lor, continuându-şi apoi călătoria către Colose, pentru a duce celelalte două scrisori. Tovarăşul lui Pavel, Filimon, era din Colose.

    Pavel îl are alături pe tânărul colaborator Timotei, în trimiterea acestei epistole către coloseni. Se bucură de credinţa, iubirea şi progresul adunării de martori din Colose şi se roagă ca ei să poată creşte în cunoştinţă şi în lucrări bune. El vorbeşte despre învăţătură. Răscumpărarea vine prin sângele lui Christos; Christos este identificat ca fiind „Întâiul născut dintre toate creaturile”, El fiind instrumentul folosit de Iehova Dumnezeu pentru a aduce în existenţă celelalte creaturi. El este Capul corpului, Biserica Sa şi este primul înviat ca o creatură spirituală. În virtutea calităţii lui de Reconciliator, oameni, care odată erau îndepărtaţi de Dumnezeu, sunt aduşi acum în relaţie familiară cu Creatorul. Pavel atrage atenţia colosenilor asupra serviciului său propriu şi îşi exprimă bucuria pentru privilegiul de a împlini suferinţele trupeşti ale lui Christos, lăsate spre a fi purtate de corpul Său (Biserica) (1:1-29).

    În capitolul al doilea, el face unele îndemnuri. Îi avertizează să nu se lase seduşi de cuvintele nesincere ale înţelepciunii umane deşarte şi aminteşte că în Iehova Dumnezeu şi în Isus Christos „sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei”. De aceea, fiţi înrădăcinaţi şi zidiţi în adevărul care vine de la Ei şi „luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Christos”. Pavel asigură apoi că cerinţele vechiului legământ al legii au fost şterse prin Isus Christos, împlinite şi încheiate în El şi pironite pe lemn. De aceea, respectarea zilelor şi sărbătorilor şi a altor umbre, este acum un lucru care aparţine trecutului; în Christos, urmaşii au fost eliberaţi de cerinţele legii şi sunt morţi faţă de această lume şi pentru faptele cărnii (2:1-23).

    Acum este vremea să aspirăm la lucrurile de sus; nu mai e vremea de a merge după comportamentul vechi, cu această lume rea şi necurată. Făcând să moară omul vechi, corupt, creştinul trebuie să se îmbrace cu omul cel nou şi să devină viu în îndurare, smerenie, bunătate, blândeţe, îndelungă răbdare, iertare, iubire şi pace. Atunci veţi fi uniţi, indiferent de naţionalitate. Cu toţii veţi înainta în serviciul Împărăţiei (3:1-17). El dă apoi sfaturi în interesul păcii şi armoniei familiale; reia datoriile soţiilor, ale soţilor, ale copiilor, ale părinţilor, ale slujitorilor şi ale stăpânilor (3:18-4:1). După ce a cerut colosenilor să răscumpere timpul şi să vorbească întotdeauna cu evlavie şi să răspundă la întrebările sincere ale tuturor oamenilor, Pavel îşi încheie epistola, vorbind despre diferite lucruri personale. El instruieşte ca această epistolă să fie citită bisericii din Laodicea, iar aceea trimisă Laodiceenilor să fie citită adunării din Colose (4:2-18).