Canonul grecesc a fost încheiat cu scrierile apostolului Ioan, ucenicul special menţionat ca fiind iubit de Isus Christos (Ioan 13:23). Ioan a scris trei epistole sau scrisori, cartea „Apocalipsa” şi a patra evanghelie, toate, probabil, în ultimul deceniu al primului secol d.Chr. Se pare că Ioan şi-a scris evanghelia după exilul său pe insula Patmos şi după întoarcerea sa la Efes, data alcătuirii fiind deci, anul 98 sau 99 d.Chr. Părerea criticilor moderni, după care această a patra evanghelie ar fi fost scrisă în anul 132 sau 150, deci după moartea apostolului Ioan, este desfiinţată de importanta descoperire a unui fragment de papirus ce conţine manuscrisul Evangheliei după Ioan. Acest papirus, scris în prima jumătate a secolului al II-lea, deci între anii 100 şi 150 d.Chr., a fost găsit în Egipt. În această primă perioadă, deci, s-au făcut copii ale Evangheliei după Ioan şi au circulat din Efes până în Egipt. Toate acestea susţin cu tărie faptul că evanghelia originală, trebuie să fi fost scrisă cu câţiva ani înainte, fixând astfel data scrierii sale în perioada în care a trăit apostolul Ioan. Încă o dată, integritatea şi autenticitatea scrierilor Bibliei sunt dovedite de recentele săpături arheologice.

    Când Ioan a scris relatarea vieţii lui Christos, ca martor ocular, cele trei evanghelii sinoptice ale lui Matei, Marcu şi Luca fuseseră scrise deja de multă vreme. Mărturia lor era binecunoscută. Istorisirea lor expusese cu claritate activităţile de predicare publică a lui Isus Christos, în perioada petrecută de El pe Pământ. Acest lucru este vizibil în mărturia internă a Evangheliei după Ioan. El nu vorbeşte despre aceleaşi lucruri cuprinse în cele trei evanghelii sinoptice, scrise înainte. El nu se ocupă atât de evenimente, cât de cuvântările ţinute de Isus în cerc intim, ucenicilor Săi, cuvântări neprezentate în celelalte evanghelii. O privire asupra tabelului care urmează acestei lecţii, este suficientă pentru a arăta că apostolul Ioan a repetat foarte rar ceea ce fusese istorisit deja de către scriitorii precedenţi ai Evangheliei.

    Evanghelia după Ioan este importantă în special datorită faptului că determină durata serviciului public al lui Isus pe pământ. Numărul Paştelor sărbătorite după botezul lui Isus la vârsta de 30 de ani, este cheia care rezolvă această importantă problemă cronologică. Matei, Marcu şi Luca menţionează doar un Paşte după botez, acela sărbătorit cu puţin înaintea morţii lui Isus pe lemn. Dacă acesta ar fi fost singurul, vasta activitate de predicare a lui Isus Christos ar fi fost limitată la scurta perioadă de 6 luni. Evanghelia după Ioan desfăşoară activitatea lui Isus pe o perioadă de trei ani şi jumătate, indicând că au fost celebrate patru Paşte în timpul serviciului pământesc al Regelui uns (2:13; 5:1; 6:4; 12:1 şi 13:1).

    O controversă apare în legătură cu problema legării pasajului din Ioan 5:1 de Paşte sau de o sărbătoare oarecare. Versetul spune: „după aceea era un praznic al iudeilor şi Isus s-a suit la Ierusalim”. Textul arată clar că praznicul l-a determinat pe Isus să meargă la Ierusalim tocmai atunci. Paştele este cea mai probabilă sărbătoare care putea cere prezenţa Lui. Este declarat cu precizie că El a participat la două Paşte şi este indicat motivul special (Ioan 7:1) pentru care a omis să asiste la al treilea. Paştele avea o mare importanţă. Strângerea spicelor din partea discipolilor, pare să fi urmat sărbătorii menţionate în Ioan 5:1, iar această recoltă de grâu copt, indică o perioadă după Paşte şi înaintea Cincizecimii (Luca 6:1). Doar considerând această sărbătoare ca fiind Paştele, rămâne suficient timp pentru vasta lucrare de predicare în Galileea, fără a înghesui evenimentele. Această informaţie legată de celebrarea celor patru Paşti, este legată în mod divin de profeţia inspirată a lui Daniel, scrisă cu multe secole înainte, anume că Prinţul Mesia, va fi stârpit la mijlocul celei de-a 70-a săptămâni de ani. Acest mijloc ar fi urmat după un serviciu de trei ani şi jumătate al lui Mesia (Dan. 9:27).

    Deoarece evanghelia scrisă de apostolul Ioan se referă la un teren necunoscut, o cercetare generală a conţinutului său este esenţială pentru completarea studiului nostru asupra serviciului pământesc al lui Isus, descoperit de (în) cele patru evanghelii. Doar Ioan arată intervalul de peste 6 luni de la botezul lui Isus până la începutul campaniei în Galileea, prin anunţul electrizant: „Împărăţia cerurilor este aproape”. În timpul acestui interval, este descoperit cum Isus şi-a ales primii ucenici, a făcut prima Sa minune, a sărbătorit primul Său Paşte de după botez şi i-a scos afară din templu pe comercianţi, i-a predicat lui Nicodim şi a condus activităţile de botezare a ucenicilor Săi (1:35-3:36). După întemniţarea lui Ioan Botezătorul, Isus a predicat samaritenilor în călătoria Sa de întoarcere în Galileea (4:1-42).

    Au trecut multe luni de predicare intensă în Galileea şi se apropia o altă sărbătoare pascală, dar apostolul Ioan a scris doar nouă versete despre acest interval memorabil (4:46-54). De ce? Pentru că aceste evenimente fuseseră deja stabilite, prin gura celor trei martori inspiraţi; scrierile celor trei evanghelii sinoptice, mărturisesc ofensiva adevărului dusă de Isus Christos împotriva minciunii. În schimb, aceste trei relatări precedente, nu întrerup rapida derulare a campaniei din Galileea, pentru a nota al doilea Paşte şi sărbătorirea lui de către Isus la Ierusalim. Dar, Ioan o face, umplând astfel o lacună (5:1). Evanghelia după Ioan trece rapid peste al doilea an al campaniei din Galileea, când au fost aleşi cei 12 apostoli, a fost rostită predica de pe munte, un al doilea tur de predicare pentru întreaga Galilee şi imediat un al treilea circuit în teritoriu, în care apostolii sunt trimişi doi câte doi; toate activităţile acestui al doilea an memorabil în Galileea, sunt arătate de Evanghelia după Ioan, din acelaşi motiv pentru care a omis primul an al campaniei în Galileea.

    Dar acum, urmând un alt Paşte, unul pe care ceilalţi trei scriitori ai Evangheliei nu îl menţionează, Ioan intervine pentru a acoperi lipsa. El reia istorisirea din momentul în care apostolii se întorc din a treia călătorie în Galileea, ne face de cunoscut că urmează imediat un Paşte, ne spune despre miraculoasa înmulţire a pâinilor pentru 5000 de persoane, încercarea neteocratică de încoronare a lui Isus ca împărat şi umblarea lui Christos pe apă (6:1-21). În acest punct, Ioan relatează un discurs rostit de Christos în sinagoga din Capernaum, care a făcut ca mulţi discipoli să cadă (6:22-71). Apoi Ioan (7:1) indică motivul pentru care Isus nu a asistat la cel de-al treilea Paşte: „pentru că iudeii căutau să-l omoare”. Trebuie să spunem că la sărbătoarea din Ierusalim trebuia să aibă loc conspiraţia, iar acest timp fixat de Dumnezeu pentru ca Şarpele şi sămânţa sa să zdrobească călcâiul Regelui, nu venise. Profeţia împingea acest fals triumf al lui Satan, la Paştele următor.

    În acest timp, campania din Galileea părea să se fi încheiat. Lucrarea de predicare se extinde în teritoriile din jur. Este făcută o călătorie în Fenicia, de la un capăt la altul, apoi în Decapoli, pentru a reveni apoi în Filipi, Cezareea. După întoarcerea în Galileea şi predicări ulterioare, deşi marea parte a acestei perioade a fost ocupat cu instruirea apostolilor, Isus se îndreaptă către Ierusalim pentru sărbătoarea corturilor din anul 32 d.Chr. În acest punct al celebrării, Ioan reia firul povestirii şi descrie învăţăturile lui Isus la sărbătoarea corturilor, dar imediat după aceasta opreşte relatarea pentru a-i lăsa exclusiv lui Luca misiunea de a detalia restul serviciului ulterior în Iudeea (7:2-9:41). El intervine la o perioadă de două luni, doar pentru a vorbi despre Isus la sărbătoarea înnoirii (consacrării), despre învăţăturile Sale referitoare la Păstorul cel Bun şi despre întoarcerea Sa dincolo de Iordan (10:1-42). Luca reia din nou istorisirea primei părţi a serviciului în Perea. Ioan umple o altă lacună, istorisind învierea lui Lazăr, sfatul lui Caiafa împotriva lui Isus şi întoarcerea lui Isus în Efraim (11:1-54).

    Cu un salt în timp, Ioan ne duce la câteva zile înainte de Paştele din anul 33 d.Chr., trecând peste a doua parte a serviciului din Perea, descrisă detaliat în cele trei evanghelii sinoptice. Dar, despre zilele de dinaintea morţii lui Isus pe lemn, apostolul Ioan nu repetă pe ceilalţi scriitori ai evangheliilor. El omite multe lucruri, nemenţionând nici măcar unul dintre evenimentele acelei monumentale zi de miercuri, 12 Nissan, a anului 33 d.Chr. Relatarea lui Ioan despre celebrarea ultimului Paşte al lui Isus cu apostolii Săi şi despre evenimentele care au urmat, este cea mai detaliată. Doar el povesteşte cum a spălat Isus picioarele apostolilor (13:1-20) şi prezintă discursul luminător al lui Isus din acea seară despre „mângâietor” sau Duhul Sfânt promis, despre iubirea reciprocă, despre suportarea persecuţiilor şi a suferinţelor, încheind cu rugăciunea lui Isus pentru credincioşi (14:1-17:26). Urmează relatarea trădării Sale şi a procesului în faţa Sinedriului şi guvernatorului Pilat, unde El a depus mărturie despre propria Sa domnie; apoi moartea şi învierea Sa, urmată de apariţiile Sale, vizibile ucenicilor. La sfârşit, Ioan spune că Isus a făcut multe alte lucruri, atât de multe încât ele nu ar putea fi scrise nici în toate cărţile din lume. Dar, creştinii sunt astăzi recunoscători că Duhul Sfânt al lui Iehova l-a mişcat pe Ioan să-şi scrie evanghelia, ca un final al canonului Scripturilor Greceşti, deoarece ea este inestimabilă.