„Zaharia” înseamnă „Iah şi-a amintit”. Cartea Bibliei ce poartă acest nume, a fost scrisă de profetul numit astfel şi conţine cuvintele lui Iehova rostite prin el. Zaharia a fost contemporan cu Hagai şi a început să profeţească la două luni după primul discurs al lui Hagai. Deci, condiţiile istorice ale profeţiei lui Zaharia, sunt aceleaşi cu cele expuse pentru Hagai. Zaharia este numit uneori „fiul lui Ido”, dar versetul introductiv al profeţiei sale, este mai explicit şi spune: „Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido”, în relaţie cu Ido, fiind deci fiu de a doua generaţie. Că Zaharia a fost în acelaşi timp preot şi profet, este arătat în Neemia 12:12,16. Când a început serviciul său profetic, el era încă tânăr şi a continuat în acest serviciu încă cel puţin doi ani, până în anul 518 î.Chr. (Zah. 1:1; 2:4; 7:1; Ezra 5:1; 6:14).

    Cartea „Zaharia” este în general împărţită în două părţi: capitolele 1-8 şi capitolele 9-14. Prima parte constă, în principal, dintr-o serie de viziuni care se referă la Templu şi la speranţele renăscute de reconstrucţia lui, încheindu-se cu un discurs de răspuns la întrebările privitoare la anumite sărbători. Profetul vede călăreţii Domnului care inspectează afacerile pământului şi aude promisiunea completării Templului şi a prosperităţii Ierusalimului; vede cele patru coarne care au risipit pe Israel şi pe cei patru fierari care trebuie să distrugă coarnele; are viziunea unui om cu o sfoară de măsurat în mână care vine la Ierusalim şi care prezice creşterea şi prosperitatea Ierusalimului şi unirea altor naţiuni cu Domnul; aude un reproş la adresa lui Satan şi vede hainele murdare ale marelui preot Iosua, înlocuite cu haine de sărbătoare; un sfeşnic de aur cu şapte braţe, flancat de doi măslini pentru a-l alimenta cu ulei, se prezintă apoi vederii sale şi el aude strigăte de mulţumire pentru că s-a aşezat piatra unghiulară a Templului; are viziunea unui sul zburând, sul care reprezintă blestemul asupra celor care-L jefuiesc pe Dumnezeu şi asupra celor care jură strâmb înaintea Lui; vede păcatul babilonian îndepărtat din mijlocul rămăşiţei restatornicite de Dumnezeu; în fine, patru care trase de cai, apar ca simbol al organizaţiei de război a lui Dumnezeu, iar ziditorul Templului lui Dumnezeu este identificat drept Odrasla, care va fi un Preot pe tronul Său. Ultimele două capitole ale acestei prime părţi, declară că ceremoniile de post şi căinţa religioasă, trebuie să facă loc timpurilor de bucurie şi veselie, că Sionul restaurat trebuie să prospere şi că oamenii din toate popoarele vor apuca câte „un iudeu de poala hainei” pentru a-l urma la Ierusalim, datorită binecuvântărilor lui Iehova asupra poporului Său.

    A doua parte a profeţiei lui Zaharia, capitolele 9-14, are tonalitate şi caracter profetic, în contrast cu prima parte, plină de viziuni, asemănătoare profeţiilor lui Daniel şi Ezechiel. Mulţi critici ai Bibliei susţin că această ultimă parte, din cauza schimbării stilului şi a altor presupuse dovezi, ar fi fost scrisă de către un alt Zaharia ce a trăit cu mult timp înaintea acestuia. Pentru cei care apreciază, nu doar împlinirea la scară mică, ci şi chestiunea mai importantă a împlinirii la scară mare, argumentele lor eronate nu sunt prea impresionante. Schimbarea radicală a subiectului, este cauza probabilă a schimbării prezentării şi stilului. Forme similare de expresie şi mesaje profetice asemănătoare, leagă cele două părţi. Lucrul cel mai convingător, este că scriitorul celei de a doua părţi, dovedeşte cunoaşterea scrierilor profeţilor care au urmat distrugerii Ierusalimului, dar, făcând aluzie la aceasta, el se referă la împlinirea viitoare, antitipică, a acestor profeţii. Deci, a doua parte nu a putut fi scrisă de cineva înaintea lui Zaharia ci, la fel ca prima, trebuie să fi fost scrisă după exilul iudeilor. Zaharia a fost, fără îndoială, cel pe care Iehova l-a folosit să scrie toate cele patrusprezece capitole ale cărţii care-i poartă numele.

    Această ultimă parte, declară răzbunarea împotriva naţiunilor păgâne, prezice intrarea lui Christos ca Împărat în Ierusalim, călare pe un măgar, extinderea stăpânirii Împărăţiei asupra întregului pământ, strângerea poporului Său, trădarea lui Christos pentru treizeci de arginţi, Spiritul lui Dumnezeu turnat asupra rămăşiţei după căinţa sa, ruşinea profeţilor falşi şi inutilitatea ascunderii identităţii lor, precum şi căderea a două treimi din popor faţă de salvarea unei treimi (o rămăşiţă), prin purificare. Ultimul capitol prezice asaltul internaţional împotriva Ierusalimului în ziua lui Iehova, „Muntele Măslinilor” ales pentru a fi refugiu al poporului Său, suveranitatea absolută a lui Iehova asupra pământului, plaga cu care va lovi El pe împotrivitori, închinarea regulată, an de an, din partea poporului şi prin organizaţia Templului Său sfânt.

    Multe profeţii ale lui Zaharia au fost împlinite, iar împlinirea deplină a acestora, nu este departe. Pentru referirile la profeţiile lui Zaharia în Scripturile Greceşti Creştine, care stabilesc ulterior autenticitatea cărţii, comparaţi Zaharia 8:16 cu Efeseni 4:25, Zaharia 9:9 cu Matei 21:4,5 şi Ioan 12:14-16, Zaharia 12:10 cu Ioan 19:37, Zaharia 13:7 cu Matei 26:31 şi Marcu 14;27, care arată împlinirea acestor profeţii în mic.