„În anul al doilea al împăratului Darius, în ziua întâi a lunii a şasea, Cuvântul Domnului a vorbit prin proorocul Hagai către Zorobabel, fiul lui Şealtiel, dregătorul lui Iuda şi către Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot” (Hagai 1:1). Cu aceste cuvinte, versetul introductiv al cărţii „Hagai”, informează că profetul Hagai, care a scris cartea ce-i poartă numele, vorbea prin inspiraţie. Deci scrierea este autentică şi canonică. Aceste cuvinte ne informează asupra timpului în care Hagai a început să profetizeze şi ne spune cui se adresează el. Profeţiile lui Hagai, al cărui nume înseamnă „sărbătoresc”, constau din patru discursuri scurte, dar pronunţate în trei zile diferite. Ultimul poartă data celei de a douăzeci şi patra zi a lunii a noua, în al doilea an al lui Darius al II-lea, ceea ce indică faptul că de la primul la ultimul au trecut doar trei luni şi douăzeci şi patru de zile. Deci cartea este scurtă nu doar ca extindere, ci şi ca timp acoperit. Puţin, însă, se cunoaşte despre Hagai, omul. Probabil că el s-a întors din Babilon cu Zorobabel, în anul 537 î.Chr.

    Iată condiţiile istorice ale profeţiilor lui Hagai. Cu şaptesprezece ani înainte, adică în anul 537 î.Chr., Zorobabel se întorsese din captivitate cu aproximativ cincizeci de mii de iudei, pentru a reconstrui Templul. Au întâmpinat opoziţie din partea vecinilor ostili, acei religioşi numiţi „samariteni”, care după un timp au reuşit să întrerupă lucrarea de reconstrucţie. Ei au complotat pentru impunerea unui decret oficial persan, împotriva lucrării teocratice de reconstrucţie; astfel, pentru şaisprezece ani, lucrările la Templu au fost suspendate. În acea perioadă şi în acele condiţii, Iehova a ridicat pe profetul Hagai, în al doilea an al lui Darius al II-lea, în anul 520 î.Chr. (Ezra 1:1-4; 2:1,2; 4:1- 5:1).

    Înainte de toate, profetul le adresează Cuvântul lui Dumnezeu acelora pe care unii moderniştii îi vor numi „demoralizatori”. Erau câţiva, printre rămăşiţa întoarsă din captivitate, care priveau în mod egoist şi plin de teamă la condiţiile exterioare şi afirmau: „n-a venit încă vremea pentru zidirea din nou a Casei DOMNULUI”. Mai târziu, aceşti demoralizatori zeloşi, s-au plâns că noul Templu aflat în construcţie, nu era deloc asemănător cu cel ridicat de Solomon (1:2; 2:3). Dar, fără a se lăsa descurajat, Hagai a vorbit celor cărora le scăzuse credinţa şi zelul pentru Casa lui Dumnezeu, punând putere şi zel în inimile lor descurajate. Primul său discurs, denunţa nepăsarea iudeilor, care locuiau în case renovate, dar se mulţumeau să lase Casa Domnului să zacă în ruină. Din cauza aceasta, cerurile „nu v-au dat rouă”, iar pământul „nu şi-a dat roadele”. O serie de recolte pierdute şi de anotimpuri neproductive, îi sărăciseră şi dintr-o semănare abundentă, strânseseră foarte puţin (1:4-11). Cuvintele lui Hagai s-au impregnat profund în inima poporului şi a conducătorilor săi, Zorobabel şi Iosua. În mai puţin de patru săptămâni, încălcând decretul imperial, lucrarea Templului a fost reluată! (1:12-15).

    Al doilea discurs al lui Hagai (2:1-9), a fost pronunţat la mai puţin de o lună după reluarea lucrului, motivul fiind de data aceasta, de a demola propaganda nostalgicilor, după care noul Templu era o dezamăgire, faţă de gloria Templului lui Solomon. Dar, acest discurs adresat lui Zorobabel, lui Iosua şi întregii rămăşiţe, i-a asigurat că „slava acestei Case din urmă, va fi mai mare decât a celei dintâi”, deoarece Iehova va „clătina toate neamurile” şi „comorile tuturor neamurilor vor veni” la Templu. Două luni şi trei zile mai târziu, temelia Templului era pusă, iar al treilea discurs (2:10-19), îi întreabă pe preoţi referitor la necurăţenia trecută a naţiunii; îi invită să ia în considerare plaga recoltelor pierdute, care lovise ţara în timpul în care lucrul la Templu era oprit; promite binecuvântări datorate reluării activităţii de reconstrucţie. Pe măsură ce lucrările înaintau, Iehova le-a binecuvântat zelul şi curajul, făcându-l pe Darius al II-lea să reînnoiască decretul lui Cir, autorizând lucrarea. Răutăcioşii duşmani samariteni au fost umiliţi. Al patrulea discurs (2:20-23), a fost pronunţat în aceeaşi zi şi a fost adresat exclusiv lui Zorobabel. A prezis că Iehova va zgudui această lume rea a lui Satan, îi va distruge regatele şi guvernele, şi El îi va da puterea Împărăţiei Mai Marelui Zorobabel, Christos Isus.