Proclamarea de către Ţefania a judecăţilor lui Dumnezeu împotriva lui Iuda, din cauza recăderii sale în religia diavolului, găseşte urechi atente. Presupus a fi, de către mulţi, un descendent al împăratului Ezechia, acest profet, al cărui nume înseamnă „ascuns de Iah”, face să răsune mesajul lui Dumnezeu în timpul domniei bunului împărat Iosia, (659-628 î.Chr.) (1:1). Dar, în care perioadă a acestei lungi domnii, de treizeci şi unu de ani, a profeţit Ţefania? Cuvintele sale denunţă pe Iuda pentru a se fi închinat lui Baal şi altor zeităţi demonice şi pentru închinarea la stele şi alte corpuri cereşti. Păcatele lui trebuie să fie descoperite; indiferenţa sa faţă de Iehova şi presupunerea că El nu va acţiona nici pentru bine, nici pentru rău, trebuie spulberate. Ziua răsplătirii se apropie cu repeziciune, o zi în care nici argintul, nici aurul nu îl vor salva de mânia lui Iehova (1:2-18).

    Asemenea declaraţii aprinse, nu ar fi fost potrivite după al doisprezecelea an al domniei lui Iosia, deoarece din acea vreme încolo, el a curăţat ţara de închinarea la demoni. În al optulea an al domniei sale, el a început să-L caute pe Iehova (2Cronici 34:3). Deci, Ţefania trebuie să fi profeţit la începutul domniei lui Iosia, în timp ce demonologia era încă în floare. Fără îndoială, discursurile sale înflăcărate au avut o mare influenţă asupra hotărârii lui Iosia de a se întoarce la Iehova şi mai târziu, să cureţe religia din ţară. Această definiţie a epocii în care a profeţit Ţefania, se potriveşte cu faptul că el a prezis căderea cetăţii Ninive şi o înfrângere a Etiopienilor, ambele datorate „săbiei” lui Iehova. Aceste două profeţii, au avut o împlinire la scară redusă în anul 625 î.Chr., când Nebucadneţar, „servul lui Iehova”, a luat cetatea Ninive şi a zdrobit puterea Egiptului în bătălia de la Carchemiş, aproape de fluviul Eufrat, bătălie urmată, mulţi ani mai târziu, de invadarea Egiptului până la Taphanes (2:12,13; Ier. 43:8-13).

    Reforma sub împăratul Iosia a fost doar temporară; ea nu a oprit pentru totdeauna executarea judecăţilor declarate de Ţefania referitor la captivitatea iudeilor. Pustiirea se va abate cu siguranţă asupra unei naţiuni care nu-L doreşte pe Iehova Dumnezeu. Mână în mână cu mesajul său al nenorocirii, Ţefania îi invită pe cei ce erau umili faţă de Iehova Dumnezeu, să mediteze serios, să caute smerenia şi dreptatea, pentru a putea fi cruţaţi în ziua mâniei Domnului. Furia nimicitoare a lui Iehova, va spăla pământul, curăţindu-l de religie! Popoarele păgâne vor cădea, iar dumnezeii lor vor pieri. Atunci, cu toţii se vor închina numai lui Iehova (2:1-15).

    Capitolul trei, învinovăţeşte în special Ierusalimul pentru pângărirea prin religie, pentru că a refuzat să accepte instruirea divină. Toate popoarele trebuie să fie adunate, pentru ca asupra lor să se reverse mânia lui Iehova. Limba rămăşiţei strânse a poporului lui Iehova, va fi aceea a închinării curate, iar în mijlocul ei va fi o mulţime de persoane care se încred în Iehova şi care odată, au fost victimele chinului religios. Atunci, Iehova se va bucura de rămăşiţa Sa reorganizată şi aceasta nu se va îndrepta către El de frică, ci va fi un popor pentru Numele Său, cântându-I laude în tot locul.