Habacuc 1:1, spune: „proorocia descoperită proorocului Habacuc”. Habacuc, al cărui nume înseamnă „îmbrăţişare (de dragoste)”, este identificat astfel ca profet şi vestitorul unei profeţii despre calamităţi viitoare. Teoriile fantastice şi tradiţiile abundă, în legătură cu viaţa personală a acestui profet, dar, dintre atâtea presupuneri, nu există nici una în care să ne putem încrede. Unica informaţie directă, este aceea scurtă declaraţie, indicată în versetul introductiv al profeţiei lui Habacuc.

    Totuşi, indirect, putem să strângem unele informaţii ulterioare, mai ales dintre dovezile cărţii însăşi, pe care Habacuc a scris-o sub inspiraţie. Cea mai importantă informaţie care rezultă din această cercetare, este cea referitoare la data aproximativă a rostirii profeţiei. Habacuc 2:20 spune: „Iehova însă, este în Templul Său cel sfânt”. Însemnarea de la sfârşitul capitolului trei, este o indicaţie pentru cântarea odei conţinute aici, care precizează: „pentru dirijor. Pentru instrumente cu coarde”. Deci, Templul era încă în picioare şi în el se ţinea încă un serviciu muzical. Acest lucru indică faptul că Habacuc şi-a pronunţat profeţia şi a scris-o cu un oarecare timp înainte de distrugerea Templului, în anul 607 î.Chr. Dar cu cât timp înainte oare?

    O limită este fixată de Habacuc 1:5,6: „aruncaţi-vă ochii printre neamuri şi priviţi, uimiţi-vă şi îngroziţi-vă! Căci în zilele voastre voi face o lucrare pe care n-aţi crede-o dacă v-ar povesti-o cineva! Iată, voi ridica pe Haldei, popor turbat şi iute, care străbate întinderi mari de ţări, ca să pună mâna pe locuinţe care nu sunt ale lui”. Vorbind aici la viitor, Habacuc prezice căderea Ierusalimului sub babilonieni şi spune clar că aceasta va avea loc „în zilele voastre”, adică în zilele celor cărora le vorbeşte. Atribuind profeţia lui Habacuc primei părţi a domniei lui Ioiachim (628-618 î.Chr.), ea s-ar potrivi perfect şi cu ceea ce precede şi cu ceea ce urmează: poporul nu a crezut prezicerile cuceririi babiloniene, chiar dacă le-au fost spuse de profetul inspirat al lui Iehova. Asemenea lipsă de credinţă din prima parte a domniei lui Ioiachim, trebuie să fi fost foarte puternică, deoarece Ioiachim fusese întronat de puterea egipteană, iar ţara era supusă Egiptului, în timp ce Babilonul nu constituia pe atunci o ameninţare pentru Iuda, ne înfrângând încă puterea militară a Egiptului în bătălia de la Carchemiş, în anul 625 î.Chr. De asemenea, pângărirea poporului lui Dumnezeu, amintită în profeţie, corespunde începutului domniei lui Ioiachim.

    Habacuc deplânge nedreptatea şi abuzul, jaful şi violenţa, discordia, nelegiuirea şi denaturarea dreptăţii, care este răspândită în ţară (1:2-4). Apoi, rosteşte profeţia sa privitoare la teribila eficienţă a maşinii de război babiloniene şi marşul ei victorios prin ţara Palestinei (1:5-11). Iehova „a rânduit acest popor pentru judecată”, „l-a stabilit pentru a pedepsi”, anunţă profetul. Iehova se slujeşte de caldeeni, aflaţi sub comanda lui Nebucadneţar, pentru a-şi executa judecata asupra necredinciosului Israel. Dar, hainele totalitarului Babilon, nu sunt curate. El acţionează cu perfidie, sfâşie pe mulţi care sunt mai drepţi decât el, ia oameni în năvod ca şi cum ar fi peşti din mare şi apoi se laudă şi adoră armele şi puterea statului. De aceea, Habacuc pune întrebări îndreptăţite asupra acestor lucruri (1:12-17).

    Habacuc aşteaptă răspunsurile lui Iehova şi i se porunceşte să le scrie. Mândria asupritorului Babilon va cădea. Niciodată satisfăcut, extinzându-se mereu pentru a dobândi o mai mare putere şi dominaţie, distrugând naţiuni şi popoare, el îşi construieşte propria organizaţie pe cuceriri militare, pe vărsare de sânge. Iehova îşi va arăta puterea, iar atunci când va distruge asupritorul, cunoştinţa supremaţiei Sale va acoperi pământul, aşa după cum apele acoperă fundul mării. Demascat, ruşinat, violentul şi sângerosul Babilon va fi doborât, în timp ce buzele lui vor murmura zadarnice implorări de ajutor către idolii săi (2:1-20).

    În capitolul trei, Habacuc, într-o rugăciune-psalm, preamăreşte uriaşa putere şi forţa nemăsurată dezlănţuită atunci când Atotputernicul Iehova va veni ca Dumnezeu al bătăliei. Desigur că nici o ploaie de bombe atomice fabricate de om, nu s-ar putea compara cu marea putere explozivă şi cu dezastrul prin care va zgudui pământul Creatorul atomului! Doar faptul că vorbeşte despre acest lucru, face să tremure buzele profetului şi să-i freamăte măruntaiele! Şi totuşi, în ciuda tuturor acestor fapte, va exista o ocrotire pentru cei care se bucură şi se încred în Iehova. Stilul în care scrie Habacuc, a fost în general foarte admirat, iar acest al treilea capitol, suscită aprecieri laudative. Splendoarea, măreţia şi maiestuozitatea sa, ajung la înălţimile sublimelor şi inegalabilelor poeme din Scripturi.