Înţelesul numelui „Naum” este „consolare” sau „mângâiere”, dar mesajul pe care l-a pronunţat şi l-a scris el, a fost cu totul altceva decât o consolare sau o mângâiere pentru cei la care se referă în primul rând. Se vorbeşte despre o durere, „durerea peste Ninive”. Este o declaraţie de condamnare împotriva cruzilor asirieni, pentru tratamentul tiranic asupra Israelului. Furia lui Iehova izbucneşte şi profetul, printr-un frumos limbaj figurativ, prezintă venirea Sa pentru a împlini răzbunarea. De exemplu, Iehova al oştirilor „umblă în furtună şi în vârtej”, „norii sunt praful picioarelor Lui”, marea şi fluviile se usucă la porunca Lui, la venirea Sa vegetaţia veştejeşte, munţii tremură, dealurile se topesc şi pământul se cutremură. Cine pe pământ poate deci să-L înfrunte şi să reziste mâniei Sale teribile? Desigur că nici un duşman! Dar, El „cunoaşte pe cei ce se încred în El” (1:1-7). Şi doar pentru aceştia, mesajul venirii Sale pentru răzbunare, constituie o consolare şi o mângâiere.

    O încurajare a inimii, legată de venirea viitoare a lui Iehova pentru distrugerea duşmanilor Săi odată pentru totdeauna, este aceasta: „El le zădărniceşte! Nenorocirea nu va veni de două ori”. Nu le va mai fi permis asirienilor însetaţi de putere să asuprească, din capitala lor Ninive, poporul lui Dumnezeu, deoarece Iehova va rupe jugul asirian de pe grumazul poporului Său şi va pregăti mormântul pentru asupritorul netrebnic. Cât de frumoşi vor fi atunci propovăduitorii Săi care ţin legământul, în serviciul lor divin restabilit! (1:8-15). Iehova a restaurat excelenţa poporului Său şi acum vine pentru a extermina în mod literal pe duşmanii care au atacat-o. Cu El înaintează organizaţia Lui, aleasă pentru bătălia „din ziua pregătirii sale” (2:1-3; Roth.).

    În versetul al patrulea din capitolul doi, se prezintă ochilor cititorului scena care se petrece între zidurile Ninivei. Aici, carele de război huruie într-o sălbatică confuzie. Multele ciocniri blochează căile şi străzile. Vitejii sunt adunaţi pentru bătălie şi sunt puşi să apere zidurile cetăţii. În zadar însă. Cetatea Ninive este atacată şi devastată. Se întreabă cu jale, unde este acum culcuşul acela de lei cuceritori, care nu aveau teamă de nimic şi care sugrumau şi sfâşiau, unde sunt acum lacomul împărat asirian şi hoardele sale puternice? Acum sunt doar inimi mâhnite, genunchi care tremură şi feţe care pălesc şi toate acestea vor cădea rapid sub sabia răzbunătoare a lui Iehova al oştirilor (2:4-13).

    Al treilea şi ultimul capitol al cărţii biblice „Naum”, descrie ruşinea şi ruina care se abat după aceea asupra sângeroasei Ninive. Aflată în această stare, nu va exista nimeni care să-i plângă de milă, nimeni care să o compătimească sau să o ajute. Profetul o compară, în versetul opt, cu cea „fără locuitori” sau, după nota marginală 3:8, cu „No-Amon” (Teba) din Egipt. Etiopia şi Egiptul au fost aliaţii acesteia şi totuşi ea a fost dusă în captivitate. O soartă similară va avea şi Asiria. Cine va încerca să o ajute, va fi la rândul său distrus. Din cauza răutăţii şi puterii cetăţii Ninive, bucuria care va însoţi căderea sa va fi, de asemenea, mare.

    O împlinire literală în mic a profeţiei lui Naum, a venit peste Ninive. În anul 625 î.Chr., ea cade prin babilonieni, sub comanda lui Nebucadneţar, despre care Iehova vorbeşte ca despre „servul Meu”. Referitor la textul din Naum 1:8; 2:6,8, unde putem citi: „dar cu nişte valuri ce se varsă peste mal, va nimici cetatea Ninive (...) Porţile de la râuri sunt deschise şi palatul se prăbuşeşte (…) Ninive era odinioară ca un iaz plin cu apă”, există o interesantă relatare istorică. Se spune că fluviul Tigru, a făcut o spărtură în zidul cetăţii, inundând-o şi că împăratul asirian a ridicat un mare rug funebru în palat, pe care el şi mulţi slujitori şi concubine au murit când a fost pus focul. Deci, babilonienii asediatori, au intrat prin spărtura zidului şi au luat Ninive în parte inundată, în parte incendiată. Apele revărsate pot fi, totuşi, un cadru figurativ pentru forţele năvălitoare ale lui Nebucadneţar (vezi „Prologue of Nebucadnezzar” de G.R. Tabouis, 1931).

    Trebuie însă, să mai răspundem la o întrebare: în ce perioadă de timp a profeţit Naum? Este o întrebare la care nu se poate răspunde cu precizie. Este sigur că el şi-a pronunţat şi şi-a redactat profeţia înaintea căderii cetăţii Ninive, în anul 625 î.Chr., deoarece a prezis acea calamitate. De asemenea, este sigur că a scris după căderea lui No-Amon, aproximativ în anul 664 î.Chr., deoarece el s-a referit la acel dezastru pentru a da Ninivei siguranţa unei sorţi similare (3:8-10). Deci, cartea biblică „Naum” a fost scrisă între anii 664 şi 625 î.Chr.