Primul verset al profeţiei lui Mica, este de fapt, o scurtă introducere: „Cuvântul Domnului, spus lui Mica din Moreşet, pe vremea lui Iotam, Ahaz, Ezechia, împăraţii lui Iuda, proorocie asupra Samariei şi Ierusalimului”. Ştim astfel, cu ajutorul puţinelor cuvinte de la început, că profeţia este inspirată de către Iehova, că a fost pronunţată prin Mica (al cărui nume înseamnă „cine este asemenea lui Iah?”), care era din ţinutul Moreşet (1:14) şi care a profetizat în timpul domniilor lui Iotam, Ahazia şi Ezechia (774-716 î.Chr.) şi că mesajul său se referea la împărăţiile lui Israel şi Iuda. Referirea la profet, ca fiind din Moreşet, nu arată doar oraşul natal, ci slujeşte de asemenea în a-l deosebi de „Mica, fiul lui Imla”, care a trăit cu un secol şi jumătate înainte (1Împăraţi 22:8). „Mica” este o prescurtare a numelui întreg „Micaiah”. Mica din Moreşet, a fost contemporan profeţilor Osea şi Isaia.

    Cu cel de al doilea verset, începe profeţia propriu-zisă, care continuă şapte capitole. Trei părţi încep cu invitaţia „ascultaţi”; ele, astfel subîmpărţite, constituie cele trei părţi ale profeţiei. Fiecare dintre acestea, începe cu mustrări şi ameninţări şi se încheie cu o promisiune sau cu un mesaj de speranţă. Prima parte (1:2-2:13), descrie venirea lui Iehova împotriva poporului Său cu o indignare arzătoare, din cauza păcatelor lor. Samaria va ajunge un morman de pietre în câmp; ea va fi doborâtă până la temelii, astfel că rana ei va fi nevindecabilă. Asupra Samariei literale, împlinirea acestor preziceri a venit odată cu captivitatea asiriană, în anul 740 î.Chr. Ameninţarea asiriană, a ajuns de asemenea până la porţile Ierusalimului, în vremea lui Ezechia. Împlinirile majore vin asupra „creştinătăţii” religioase din acest secol XX d.Chr. Păcatele poporului lui Dumnezeu sunt detaliate în a doua parte a acestei secţiuni, iar versetele finale promit adunarea şi restatornicirea unei rămăşiţe a Israelului.

    Cu capitolul 3 începe a doua parte, care se termină cu ultimul verset din capitolul 5. Sunt chemaţi în mod special să asculte conducătorii poporului, care ar trebui să cunoască judecata dreaptă, dar care pervertesc dreptatea şi îi persecută pe adevăraţii închinători. Profeţi falşii care infestează ţara, sunt acuzaţi că rătăcesc poporul; de aceea, asupra lor va cădea un întuneric total şi nu vor avea parte de nici un răspuns pentru popor, din partea lui Dumnezeu. Denunţurile lui Mica, ating punctul culminant atunci când el vorbeşte despre conducătorii poporului care judecă pentru daruri, preoţii care învaţă pentru plată şi profeţii care prezic pentru bani, în timp ce pretind că Iehova este cu ei. De aceea, „Sionul va fi arat ca un ogor, Ierusalimul va ajunge un morman de pietre”.

    Dar acum, teribilele preziceri, lasă loc unei glorioase profeţii de restatornicire. Cu fraze splendide, de o rară frumuseţe, profetul descrie un cadru al Casei restabilite a lui Dumnezeu, unde se vor aduna popoarele şi naţiunile. O transformare totală pentru pace veşnică, nici chiar o urmă de război, ci libertate de frică, eliberare de religie prin închinarea dreaptă; acestea sunt câteva dintre binecuvântările care vor veni în timpul „primei stăpâniri, Împărăţia”. O rămăşiţă credincioasă se va întoarce din captivitatea babiloniană, iar cei care se bucură de căderea Sionului vor fi mai întâi mâhniţi, apoi bătuţi de „fiica Sionului”. Succesele cruzilor asirieni, vor fi doar temporare; ei vor fi puşi pe fugă, iar ţara lor va fi devastată. Rămăşiţa lui Iacov este condusă de Stăpânitorul cel drept, cei care se vor întoarce vor fi ca o rouă care vine de la Domnul, ca ploaia măruntă pe iarbă, pentru mulţi oameni. Atunci când Iehova va curăţi această rămăşiţă de religie, El îşi va revărsa apoi, în auzul tuturor, mânia şi răzbunarea asupra neamurilor, iar religia va pieri, împreună cu religioniştii. O atenţie specială este acordată aici celui de al doilea verset, al capitolului al cincilea, care prezice locul de naştere al copilului Isus, adică Betleemul din Iuda (Mat. 2:4-6).

    A treia parte, în prima ei jumătate, are un caracter dramatic. Servindu-se de o figură poetică, Iehova invită întreg pământul să asculte public controversa Sa cu poporul Său. Dialogul folosit în capitolul 6, face tabloul mai impresionant. Iehova cheamă poporul, spre a-şi aminti de dreptatea sa. Nu se cere nimic extraordinar în aceasta, ci cerinţele sunt simple şi de înţeles: „să faci dreptate, să iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău” (6:8). Dar dimpotrivă, violenţa, minciunile, înşelăciunile şi fraudele, merg mână în mână cu ritualurile ceremoniale, alături de închinarea, pe faţă, la demoni. Ultimul capitol al acestei părţi şi totodată al cărţii însăşi, deplânge faptul că sunt atât de rari cei drepţi şi că întregul Israel religios are mâinile grabnic pregătite pentru facerea răului. Nu se poate avea încredere în nimeni; de aceea, „vrăjmaşii omului sunt cei din casa lui”. Dar cei care au o înclinaţie spre bine, se îndreaptă către Iehova. Organizaţia persecutoare duşmană, Babilonul, este avertizată să nu se bucure atunci când credincioasa rămăşiţă primeşte o corecţie divină, deoarece Iehova, plin de milă, va ierta pe credincioşii Săi, dar se va răzbuna mai ales asupra duşmanilor Săi. Astfel, Iehova va justifica pentru poporul Său ales, cuvântul Său îndurător al adevărului.