Strania aventură a lui Iona în pântecele unui peşte uriaş, pentru trei zile şi trei nopţi, este una dintre relatările cele mai cunoscute din Biblie. Ea a suscitat cele mai diferite speculaţii asupra speciei de peşte care a servit la transportul submarin al lui Iona şi a fost obiectul multor dezbateri asupra credibilităţii acestei descrieri. Nu există nimic în această relatare, care să ne permită să o considerăm ca fiind o legendă alegorică. Consistenţa sa istorică este dovedită de referirea lui Christos Isus la evenimentele cărţii, arătând cum întreaga relatare descrie o importantă dramă profetică (Mat. 12:38-41). Unele teorii fantastice, inventate de teologi pentru a da descrierii un caracter miraculos, nu ar putea fi acceptate nici de cei mai creduli oameni. Credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu şi credinţa în puterea nelimitată a Creatorului, concordă în stabilirea în minţile credincioase, a adevărului cu privire la această relatare, aşa după cum a pus Iehova să fie scrisă.

    Iona a scris cartea care-i poartă numele şi în care el apare personal, într-un mod foarte proeminent. Numele lui înseamnă „porumbel”. El a fost un profet, fiul lui Amitai, galilean din seminţia lui Zabulon. Această informaţie este obţinută din Iona 1:1 şi din 2Împăraţi 14:25. Din acest ultim pasaj biblic, înţelegem că Iona a profetizat în timpul sau înaintea domniei lui Ieroboam al II-lea, care a urcat pe tronul celor zece seminţii în anul 852 î.Chr. Foarte probabil, el l-a cunoscut pe profetul Elisei şi a fost în legătură cu el.

    Pentru a compara lipsa de credinţă a poporului de legământ al lui Iehova, cu a popoarelor păgâne, „Cuvântul lui Iehova a vorbit lui Iona, fiul lui Amitai, astfel: „scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare şi strigă împotriva ei. Căci răutatea ei s-a suit până la Mine!” Dar Iona, sustrăgându-se însărcinării de a merge ca misionar la păgânii din Orientul îndepărtat, s-a dus în portul Iafa, unde s-a îmbarcat pe un vas care să-l ducă la Tars, în vestul îndepărtat, pe coasta sudică a Spaniei (1:1-3).

    O mare furtună a fost stârnită de Dumnezeu, care ameninţa nava cu naufragiul. Toţi marinarii strigau la dumnezeii lor, numai Iona dormea pe fundul vasului. Căpitanul l-a trezit şi l-a pus să-şi cheme Dumnezeul lui. Trăgând la sorţi, în Iona a fost găsită cauza periculoasei situaţii. Sforţările umane de a duce nava în port sau de a ajunge pe uscat, n-au avut succes. Atunci, marinarii îngroziţi, la insistenţa lui Iona cel plin de remuşcări, l-au aruncat în valuri, furtuna încetând imediat. Iehova însă, a lucrat pentru profetul Său. El a făcut ca un peşte mare să-l înghită pe Iona, pentru a-l salva din mormântul mării. După trei zile, (despre care se vorbeşte ca despre trei zile şi trei nopţi) şi după rugăciuni fierbinţi ale lui Iona, Iehova a poruncit peştelui să-l verse pe Iona pe ţărm. Pentru a doua oară i se spune lui Iona să meargă în capitala Ninive, iar el nu mai îndrăzneşte să fie neascultător încă o dată. Astfel, ajunge la Ninive şi proclamă în mod public: „încă patruzeci de zile şi Ninive va fi nimicită!” Un val de căinţă a străbătut marele oraş; împăratul şi poporul au postit şi s-au smerit îmbrăcaţi în haine de sac şi au stat în cenuşă. Iehova, plin de îndurare, a cruţat cetatea (1:4-3:10).

    Dezamăgit şi nemulţumit că prezicerea sa nu s-a adeverit şi pentru că a fost acordată iertarea unei naţiuni păgâne, Iona s-a retras din cetate sub un umbrar, aşteptând în zadar să vadă executarea judecăţii pe care o proclamase. Atunci, printr-o obiectivă lecţie de milă şi compasiune, Iehova l-a luminat pe profet. A făcut să crească un curcubete mare, care să-i ţină de umbră pe timpul căldurii; umbra acestuia i-a produs o mare bucurie. Dar, în ziua următoare, a făcut să vină un vierme care a ros rădăcina, iar curcubetele s-a uscat, lăsând soarele arzător să bată cu putere. Iona a leşinat, apoi a vrut să moară, deoarece curcubetele nu mai era. Ultimele două versete ale cărţii, arată cum Iehova nu este de acord cu lipsa de milă a lui Iona. Profetul voia milă pentru curcubete, pentru ca acesta să servească scopului său de a fi ferit de căldură; totuşi el nu arăta interes şi milă faţă de locuitorii Ninivei, care se căiseră (4:1-11).

    Sub conducerea lui Iehova, Iona şi-a jucat bine partea sa în drama profetică. Apoi, a înregistrat drama cu credincioşie, necruţându-se pe sine. Se poate presupune că el s-a reîntors în Israel şi că a rămas credincios lui Iehova. Desigur, căinţa păgânei Ninive a fost o mustrare pentru Israel, care în acea vreme călcase legământul cu Iehova şi căzuse în demonism.