Amos nu a fost învăţat în colegiul sau şcoala teocratică a profeţilor, fondată de Samuel. El a fost chemat de Iehova la misiunea de profet, din condiţia sa de păstor şi strângător de fructe de sicomor, în Tecoa Iudeii. Serviciul său de profet, a avut loc în zilele împăratului Ozia al lui Iuda şi ale împăratului Ieroboam al II-lea, al Israelului, probabil în perioada de cincisprezece ani în care cele două domnii s-au suprapus (826-811 î.Chr.). Deci, serviciul său a fost contemporan celor lui Osea şi Isaia. El a profeţit cu doi ani înainte un cutremur dezastruos, în timpul domniei lui Ozia, dar nu este posibil să fixăm timpul acelui dezastru, chiar dacă se crede, în mod curent, că acesta a avut loc când Ozia a vrut să-şi asume sarcinile preoţeşti în Templu şi a fost lovit cu lepră (2Cron. 26:16-21; Zah. 14:5). Numele „Amos” înseamnă „purtat” sau „purtător de sarcini”, iar ca profet, el a purtat mesaje de nimicire, nu doar pentru Israel, ci şi pentru numeroasele popoare păgâne (Amos 1:1; 7:14,15).

    Sirienii, filistenii, tirenii, edomiţii, amoniţii, sunt cu toţii destinaţi să cadă sub răzbunarea viitoare a lui Dumnezeu, potrivit primului capitol din „Amos”. Al doilea capitol, adaugă Moabul pe lista popoarelor păgâne; prezice pe scurt captivitatea care trebuie să vină asupra lui Iuda şi atenţia profetului se îndreaptă cu o intensitate aproape constantă către Israel, împărăţia celor zece seminţii. Restul cărţii atrage atenţia, în primul rând, asupra lui. Eliberările din trecut, date de Iehova, sunt uitate de către Israel, care cade din nou în închinarea la demoni.

    Amos 3:7 spune: „Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi prooroci”. Lui Amos, Iehova i-a descoperit viitoarea cădere a Israelului şi motivul acestei căderi. Amplul avertisment, a fost dat prin intermediul profetului; Iehova însuşi i-a avertizat, oprind ploaia, trimiţând ciuma prin care i-a lovit pe unii. Şi totuşi ei nu s-au întors la Iehova, de aceea: „pregăteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeul tău, Israele!” (3:1-4:13). Capitolul cinci, începe cu o plângere asupra Israelului, se adresează un îndemn la căinţă şi se încheie cu o denunţare a inacceptabilelor sale daruri religioase şi prezicerea că va merge în captivitate „dincolo de Damasc”. Înainte, mulţi izraeliţi fuseseră duşi robi în Damasc, dar acum vor trebui să meargă mai departe, prizonieri în Asiria (2Împ. 10:32,33; 15:29; 17:6). Capitolul şase, continuă această prezicere a sclaviei, arătând vastitatea pustiirii şi acuză mai ales pe cei ce stau comozi, satisfăcuţi de ei înşişi.

    După ce a prezis, prin cele trei viziuni, ruina Israelului, capitolul şapte relatează o experienţă a serviciului de teren al profetului. Amos venise în teritoriul duşman cu mesajul lui Dumnezeu, care stârnise ura falsului preot din centrul religios al Israelului, Betel, numit Amaţia. Acesta s-a dus la împăratul Ieroboam, acuzându-l pe Amos de revoltă şi spunându-i apoi lui Amos să plece acasă în Iuda şi să nu profetizeze în Israel sau la Betel, unde poporul are propriul său „templu” sau „biserică” (7:10-13). Ca urmare a acestor fapte, Amos i-a prezis lui Amaţia personal, multă suferinţă. După ce a prezis actele de justiţie ale lui Dumnezeu asupra Israelului, pentru asuprirea celor sărmani, capitolul opt prezice o foamete, „nu foame de pâine sau sete de apă, ci foame şi sete după auzirea cuvintelor DOMNULUI” (versetul 11). Al nouălea şi ultimul capitol, deplânge cu cele mai vii expresii imposibilitatea de a scăpa de executarea judecăţilor lui Iehova; până şi în captivitate, păcătosul Israel va suferi rău. Doar ultimele cinci versete nu conţin tristul mesaj de nenorocire; în ele este prezis faptul că o rămăşiţă se va întoarce din captivitate, pentru a face o lucrare de reconstrucţie şi pentru a primi binecuvântări din ce în ce mai multe, sub împărăţia restabilită a casei sau liniei lui David.