Indivizii nu sunt importanţi, nici măcar aceia de care Iehova Dumnezeu se slujeşte ca profeţi şi mesageri ai săi. Acest adevăr e pus adeseori în evidenţă în studiul cărţilor profetice ale Bibliei. Adeseori, profeţii însărcinaţi de Iehova Dumnezeu să vorbească şi să scrie sunt abia menţionaţi. Cronica personală, dacă este făcută, este săracă; şi chiar şi în acest caz este prezentată în general datorită semnificaţiei sale profetice. Ceea ce e important este mesajul care este spus, nu persoanele care îl spun. Acest lucru rezultă clar în cazul profeţiilor lui Ioel. Versetul iniţial, în formă de suprascriere, ne spune tot ce trebuie să ştim despre omul Ioel. El spune: “Cuvântul Domnului, care a fost spus lui Ioel, fiul lui Petuel.” Ioel înseamnă “Iah este Dumnezeu”.

    Când a rostit şi a scris profeţia pe care Dumnezeu a transmis-o prin el? Asupra acestui punct există o controversă, iar multele şi marile divergenţe de opinie fac ca data contestată să varieze cu 500 de ani. Adevărata dată nu poate fi fixată cu dovezi sigure. Totuşi, există câteva motive pentru a atribui profeţia vremii împăratului israelit Ioram, a cărui domnie (921 - 909 î.H.) a fost paralelă cu cele ale lui Ioram, fiul lui Iosafat, şi Ahazia, împăratul Iudei, şi poate fi suprapusă puţin peste domnia uzurpată a sângeroasei împărătese a Iudei, Atalia.

    Raţiunea e aceasta: profeţia lui Ioel prezice o plagă de lăcuste şi alte flagele de proporţii devastatoare. Plaga lăcustelor nu este rară în Palestina, dar de data aceasta a fost foarte gravă, din moment ce a fost amintită generaţiilor viitoare. Această invazie specială a insectelor are loc prin porunca lui Iehova şi este numită “oastea lui”. Urmează o teribilă foamete. (Ioel 1:2 - 4, 10 - 12, 16 - 20; 2:3, 11) A fost tocmai aceasta foametea care a devastat Palestina pentru 7 ani, în timpul domniei lui Ioram, împărat al Israelului. Şi această foamete a fost dorită de Iehova, exact ca aceea amintită de Ioel. (2 Împăraţi 8:1) O asemenea plagă putea să vină ca o sentinţă de justiţie divină în timpul lui Ioram în Israel şi al lui Iosafat şi Ahazia în Iuda, deoarece toţi trei au fost răi şi au scufundat şi mai mult cele două împărăţii în adoraţia demonică. A fost prezis de Ioel că abundenţa va urma să vină după foamete şi că aceasta va veni doar după ce se va face dreptate. Iehu i-a urmat lui Ioram în Israel şi a fost bun; şi cei patru împăraţi iudei după Atalia sunt aprobaţi de Dumnezeu. - Ioel 2:21 - 27

    Încă un argument susţine că profeţia lui Ioel a fost din această perioadă: Egiptul şi Edomul (Idumeea) sunt naţiunile destinate dreptei pedepse pentru violenţa lor împotriva Iudeii, printre care nu sunt menţionate Asiria şi Babilonul. (3:19) Evident, în timpul în care a fost scrisă profeţia, Egiptul şi Edomul erau agresorii ale căror violenţe erau încă proaspete în minte; este de reţinut că Asiria şi Babilonia nu le înlocuiseră încă în rolul de principali persecutori. Tot ceea ce s a spus mai sus este o dovadă clară a circumstanţelor care situează profeţia lui Ioel în perioada indicată. Marea parte a cercetătorilor susţin că a fost în epoca lui Ozia. Principala lor raţiune este referirea la Egipt şi la Edom, excluzându-se Asiria şi Babilonul, dar raţiunea se referă cu o mai mare forţă la domniile lui Iosafat şi Ahazia, deoarece cele două domnii care i-au precedat au suferit agresiunile Egiptului şi ale Edomului. (2 Cron. 14:9 - 15; 20:10, 11) Unii cred că Ioel ar fi fost din epoca următoare exilului, dar este puţin probabil, deoarece se pare că a prezis restaurarea din exilul iudaic. Foarte probabil, Ioel a fost profet în Iuda în timp ce Elisei slujea ca profet în Israel.

    Capitolul 1 din Ioel specifică distrugerea lăsată de succesivele valuri de lăcuste. Din cauza omului până şi animalele suferă de pe urma plăgii foametei. Capitolul 2 păstrează acelaşi cadru, adăugând doar accentul militar. În nori care întunecă cerul, lăcustele invadatoare continuă să vină. Milioanele de aripi şi de guri sunt ca o flacără care devorează totul, sunetul lor e ca huruitul unor roţi de care. Zburând deasupra zidurilor cetăţii în rânduri strânse, ele pătrund peste tot în cetate, se pun pe case, intră pe ferestre. Mulţimea invadatoare nu are nici un rege vizibil; şi totuşi, fiecare insectă îşi urmează drumul ei, fără a le deranja pe cele de lângă ea. Iehova le dirijează ca pe o armată a sa, răzbunătoare. Poporul lovit este invitat să se smerească, să-şi întoarcă inima către el şi să-şi salveze vieţile. Dacă se va face asta, Iehova îşi va mâna armatele din nord spre sud, le va duce în regiunile sterile şi deşerte din sudul Iudei. (2:1 - 20; Prov. 30:27) Împlinirea la scară mică a avut loc cu lăcustele literale; lăcustele nu simbolizează armatele Babilonului sau alte armate păgâne. Iehova însuşi indică în Cuvântul său semnificaţia simbolică a împlinirii la scară mai mare, în Apocalipsa 9:1 - 11, care prezice devastarea domeniilor clerului prin intermediul martorilor Săi.

    Abundenţa urmează foametei şi pedepsei. Este prezis că duhul lui Dumnezeu va fi asupra oricărei cărni, iar această expresie profetică îşi are faimoasa sa împlinire profetică la scară redusă în vremea Cincizecimii, în anul 33 d.H. (2:28, 29; fapte 2:14 - 18) Oricine va invoca numele lui Iehova va fi eliberat. Capitolul 3 este în aparenţă o profeţie cu împlinire îndepărtată, care vorbeşte nu doar despre captivitatea babiloniană, ci şi eliberarea din ea. Apoi naţiunile persecutoare păgâne care au risipit poporul lui Dumnezeu vor fi adunate pentru distrugere. Ele sunt invitate să se pregătească de război împotriva lui Iehova, să vină în masă şi echipate de război pentru lupta finală în valea lui Iosafat. Versetele finale arată binecuvântata, purificata situaţie a lui Iuda şi a Ierusalimului şi veşnica lor rămânere în siguranţă.