Pentru alcătuirea acestei cărţi, Iehova s-a slujit de cel de al doilea secretar sau scriitor al Său. Moise fusese folosit să scrie primele cinci cărţi, dar acum Moise era mort. Milioane de israeliţi şi de însoţitori străini erau pregătiţi pe malul de est al Iordanului, aşteptând semnalul pentru traversarea râului. Intrarea în Ţara Făgăduită, promisă în cei patruzeci de ani de peregrinări prin deşert, era aproape. Ocupanţii păgâni trebuiau expulzaţi, iar pentru aceasta trebuiau susţinute bătălii. Pe scurt, urmau evenimente importante, cu atât mai importante cu cât aveau o mare semnificaţie profetică (1Corinteni 10:6,11). Ele trebuiau să fie înregistrate pentru cei care vor trăi până în „zilele din urmă” ale celui de al XX-lea secol d.Chr. Iehova l-a folosit ca al doilea scriitor al Său, pe cel al cărui nume este notat în a şasea carte a Bibliei: „Iosua a scris aceste cuvinte în cartea legii lui Dumnezeu” (24:26). Ultimele versete (24:29-33), au fost desigur adăugate după aceea, sub călăuzirea lui Iehova.

    Faptul că Iosua a fost scriitorul cărţii este contestat de unii, dar versetul care urmează dovedeşte faptul că relatarea a fost consemnată de un contemporan al acelor timpuri: „Iosua a lăsat cu viaţă pe curva Rahav, casa tatălui ei şi pe toţi ai ei; ea a locuit în Israel până în ziua de azi (ziua în care a fost scris textul)” (6:25). Logic, Iosua a fost scriitorul. Instruit sub tutela înaintaşului său Moise, el a avut în persoana acelui om al lui Dumnezeu, un bun exemplu al modului de a relata evenimentele. Tradiţia iudaică îl creditează pe Iosua ca scriitor, iar darea de seamă a Scripturilor, susţine şi îmbrăţişează această părere. Când a fost completată? Către anul 1454 î.Chr., anul probabil al morţii lui Iosua. Cartea acoperă istoria Israelului din cei douăzeci de ani care se întind cu aproximaţie din anul 1474 î.Chr., până în anul 1454 î.Chr. Numele său „Iosua”, prescurtare a numelui ebraic „Jehoshua”, înseamnă „Iah salvează”. Forma greacă este „Isus” (vezi Fap. 7:45, Ev. 4:8 şi notele marginale).

    Puţin după moartea lui Moise, Iehova a proclamat principala condiţie pentru succesul lui Iosua: „întăreşte-te şi îmbărbătează-te (...) Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale şi atunci vei lucra cu înţelepciune” (1:1-9). Motivul succesului lui Iosua nu a fost un secret, iar formula este valabilă şi astăzi pentru servii lui Dumnezeu. Un rezumat al conţinutului acestei cărţi arată, simplu, succesul în serviciu.

    După ce a primit această sarcină, Iosua a acţionat rapid. Au fost trimişi spioni pentru a explora primul oraş canaanit, Ierihon. Poporul s-a pregătit cu merinde, deoarece peste trei zile urma să traverseze Iordanul. Iscoadele s-au întors cu o veste bună, ajutate în misiunea lor de cercetare de Rahav, cea înclinată spre dreptate. Deşi era sezonul în care albia era plină, israeliţii au traversat Iordanul la timpul stabilit. Prin puterea lui Iehova, apele învolburate au fost oprite, acumulate şi retrase, iar israeliţii au traversat pe pământ uscat. Au fost ridicate pietre pentru aducerea aminte a miracolului (2:1-4:24). Prima oprire în Canaan s-a făcut la Ghilgal, aici fiind împlinită legea lui Iehova privind tăierea împrejur, aici fiind prăznuite Paştele, mana încetând să mai cadă, iar israeliţii începând să mănânce roadele ţării Canaanului. Tot aici, s-a întâmplat un eveniment important referitor la bătălia ce urma: Iosua a descoperit un om cu sabia scoasă şi l-a întrebat: „eşti dintre ai noştri sau dintre vrăjmaşii noştri?” Răspunsul emoţionant a fost: „nu, ci eu sunt căpetenia oştirii Domnului şi acum am venit” (5:13-15). Acest puternic conducător trimis al oştirii invizibile a lui Iehova, era fără îndoială Cuvântul, singurul Fiu născut al lui Dumnezeu, iar prezenţa sa la începutul războiului care urma peste puţină vreme, asigura victoria.

    Bătăliile care au urmat, au fost într-adevăr un marş victorios şi au indicat cu claritate mâna puternică a „căpeteniei oştirii Domnului”. Prima a fost grozava bătălie pentru cucerirea cetăţii fortificate a Ierihonului. În a şaptea zi de marş în jurul cetăţii păgâne, Iehova a făcut să cadă zidurile ei şi a deschis calea pentru victorie. Apoi, a căzut cetatea Ai, într un al doilea asalt, prin stratagema unei ambuscade. Puterea regilor canaaniţi din sud, a fost înfrântă în următoarele lupte, mai ales la Gabaon. Gabaoniţii au venit la Iosua, la Ghilgal şi cu viclenie, au făcut legământ cu israeliţii. Aceasta a provocat o alianţă a cinci regi, condusă de acela al Ierusalimului, împotriva gabaoniţilor. Printr-un marş forţat, Iosua şi armata sa au venit în ajutorul celor asediaţi, iar Iehova şi-a arătat puterea printr-o lovitură uluitoare asupra alianţei regilor Cannanului.

    Cu această ocazie, Iehova a făcut să cadă o grindină de pietre peste inamicii care fugeau, ucigând mai mulţi decât uciseseră israeliţii cu sabia. Apoi, un miracol şi mai mare! Iosua a strigat: „opreşte-te, soare, asupra Gabaonului şi tu, lună, asupra văii Aialonului”. Domnul l-a ascultat, iar soarele a continuat să lumineze timp de încă o zi întreagă (10:11-14). Criticii, care nu cred în Biblie, încearcă să nege miracolul divin al opririi soarelui în mersul său sau să-l minimalizeze, spunând că a fost o iluzie optică sau o eroare în calcularea orei din zi, sau explicând faptul printr-o altă variantă fără valoare. Cuvântul lui Iehova dă relatarea exactă, acceptată de oamenii credinţei şi nu este necesar să suprapunem Bibliei teorii umane sau speculaţii zadarnice. Bătălia Armaghedonului, preumbrită prin această luptă de la Gabaon, va mărturisi fapte ale lui Iehova la o scară mult mai mare, care îi vor convinge, cu costul vieţii lor, pe aceia care batjocoresc puterea lui Iehova de a face miracole.

    Faima lui Iosua s-a răspândit. În nord, capii canaaniţi s-au unit şi-au adunat o oştire numeroasă, echipată complet pentru bătălie, lângă apele Merom. Iosua şi-a condus oştirile sale către nord şi i-a atacat pe nepregătite pe duşmanii reuniţi la Merom. Ei au fost puşi pe fugă, iar Iosua a traversat partea nordică a Canaanului într-un marş victorios care a făcut ca numărul cuceririlor sale să se ridice la treizeci şi unu de regi, enumeraţi în Iosua capitolul doisprezece. Inamicul nu a fost distrus prin această campanie; nu acesta era scopul lui Iehova în acel timp (Deut. 7:2; Jud. 2:20-23). Totuşi, puterea şi rezistenţa lor organizată a fost înfrântă (11:23; 21:43-45).
Trecuseră şase ani de război aproape continuu, de la traversarea memorabilă a Iordanului învolburat. În acest moment are loc împărţirea pământului între seminţii, pentru moştenire. Tot în acea vreme, cortul întâlnirii a fost dus la Şilo, patruzeci şi opt de cetăţi au fost date leviţilor şi şase dintre ele au fost numite cetăţi de scăpare (20:1-9; Num. 35:6,7). După o perioadă de timp nedefinită, Iosua a adunat naţiunea şi printr-un cuvânt de rămas bun, a dat sfaturi înţelepte, îndemnându-i pe toţi să fie viteji în bătălie şi avertizându-i împotriva curselor religiei demonilor. Apoi, el a făcut un rezumat al lucrărilor puternice împlinite de Domnul în favoarea poporului Său, i-a îndemnat pe israeliţi să-L servească pe Iehova şi nu pe dumnezeii păgâni şi a încheiat cu aceste cuvinte foarte clare: „alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi (...) Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji DOMNULUI” (24:14,15).

    Astfel, cartea „Iosua” relatează istoria cuceririi Canaanului prin puterea lui Iehova, împărţirea ţării promise între cele douăsprezece seminţii, stabilirea cortului la Şilo, organizarea leviţilor şi cele două îndemnuri finale emoţionante ale lui Iosua. El a prefigurat cum Mai Marele Iosua, Isus Christos, ca Executor al lui Iehova, va elibera pământul de toţi duşmanii lui Dumnezeu, în Armaghedon. Iah salvează!