Isaia e primul dintre cei trei profeţi în mod obişnuit numiţi “marii profeţi”; adică primul în timp şi ca dispunere a canonului biblic. Serviciul său profetic a fost îndeplinit în timpul domniilor împăraţilor iudei Ozia, Iotam, Ahaz şi Ezechia. Se pare că el a început să profeţească cu puţin înainte de moartea lui Ozia (774 î.H.) şi a continuat timp de mulţi ani, până în al 14-lea an al domniei lui Ezechia (732 î.H.). (Isa. 1:1; 6:1; 36:1) Aceasta ar prelungi perioada de serviciu la peste 42 de ani, cel puţin; şi este probabilă o activitate de serviciu cu câţiva ani mai lungă. Tradiţia zice că Isaia a trăit până la domnia răului şi sângerosului împărat Manase, care l-a ucis pe bătrânul profet, iar această acţiune rea l-ar fi făcut pe apostolul Pavel să scrie expresia care se găseşte în Evrei 11:37. Dar amintiţi-vă că aceasta e doar tradiţia. Contemporani ai lui Isaia au fost profeţii Osea, Mica şi Oded. (Osea 1:1; Mica 1:1; 2 Cron. 28:6-9) Despre Isaia ca om se ştiu puţin informaţii. El a fost fiul lui Amoz (nu profetul Amos), s-a căsătorit cu o profetă, de la care a avut cel puţin doi fii, şi a scris câteva opere istorice pe lângă cartea biblică a lui Isaia. (Isa. 1:1; 7:3; 8:3, 18; 30:8; 2 Cron. 26:22) Numele lui înseamnă “salvarea lui Iah”.

    Cartea lui Isaia se poate împărţi în trei părţi: capitolele 1 - 35 conţin profeţii cu bătaie lungă, privitoare la diferitele naţiuni, care se pare că au fost pronunţate înainte ca Asiria să invadeze Iuda şi să asedieze Ierusalimul; capitolele 36 - 39 sunt în primul rând istorice şi povestesc invazia lui Sanherib, povestind de asemenea boala şi indiscreţia lui Ezechia de a-i arăta comorile sale fiului împăratului Babilonului; capitolele 40 - 66 cuprind profeţii care privesc în principal restaurarea credincioşilor rămaşi în captivitate babiloniană, în miniatură, şi pe plan mai mare restaurarea care urma să vină după mulţi ani, sub Marele Cir. Se pare că această ultimă parte de 27 de capitole a fost scrisă după înfângerea lui Sanherib şi după ce a fost alungată ameninţarea dominării asiriene, când atenţia profetică era îndreptată doar către viitoarea ameninţare babiloniană. Ea a fost scrisă probabil în timpul celor 15 ani de pace adăugaţi vieţii lui Ezechia. Notabilă în profeţiile lui Isaia sunt amplele mărturii referitoare la Hristos, la domnia Sa şi la rămăşiţei unse rămase până astăzi şi la însoţitorii săi, “celelalte oi” sau “străinii”. Conţinutul fiecărei părţi va fi expus pe scurt.

    Prima parte, capitolele 1 - 35: Cu o maiestuoasă ardoare, profetul lui Iehova invită toată creaţia să aplece urechea la el, căci va revela controversa lui Dumnezeu cu poporul său. Marele Teocrat este sătul de abominabilele lor sărbători şi sacrificii tradiţionale; dar, îndepărtându-se de ipocrizie, păcatele lor asemănătoare scarlatei vor deveni albe ca zăpada şi în ultimele zile oameni din toate naţiunile vor alerga la Sion şi la Ierusalim pentru a învăţa legea şi cuvintele pline de pace ale lui Iehova. Dintr-o dată profetul se ridică împotriva lui Iuda şi denunţă idolatriile sale, prezice pedepse şi indică lipsa de cunoaştere ca fiind cauza captivităţii sale; Isaia are o viziune asupra slavei lui Iehova în templu, buzele sale sunt purificate şi este invitat să profetizeze. Siria şi Israelul se aliază împotriva lui Iuda, dar este anunţată învingerea conspiratorilor prin intermediul Asiriei; Iuda este pus în gardă contra alianţei naţiunilor şi e îndemnat să se teamă de Iehova; după ce a anunţat naşterea umană dintr-o fecioară, profetul revelează domnia eternă a lui Mesia, ridicarea sa şi pacea sa; Asiria va fi folosită ca o lovitură de pedeapsă de către Iehova, dar va cădea la rândul său, iar o rămăşiţă de israeliţi credincioşi se va întoarce la adorarea lui Dumnezeu; Israel este recompensat prin anunţarea domniei pacificatoare a lui Hristos şi prin promisiunea întoarceri unei rămăşiţe credincioase, deasupra căreia va fi retrasă mânia lui Dumnezeu.

    Atenţia se îndreaptă apoi către Babilon; este prezisă distrugerea sa prin mezi; în persoana împăratului Babilonului (Lucifer) este prefigurată căderea lui Satana; se succed apoi mesaje de calamitate împotriva Moabului, Damascului, Etiopiei şi Egiptului şi din nou Babilonului, apoi Seir, Arabia, Iuda şi Tir. Judecătorii lui Dumnezeu anunţă distrugerea ţării din cauza violării legământului veşnic, dar o rămăşiţă se va întoarce şi va participa la un ospăţ divin, va fi eliberată de moarte şi va cânta o cântare de laudă şi credinţă în Iehova; dar El va distruge monstruoasele puteri mondiale care domină “marea” umanităţii şi un flagel îi va risipi pe batjocoritorii lui Efraim şi pe capii Ierusalimului, care se încred într-un presupus pact cu moarte şi cu infernul în loc să accepte dovedita piatră de temelie pusă în Sion, Mesia Hristos. O calamitate este anunţată acelora care adoră după precepte omeneşti şi acelora care se încred în armatele carnale ale Egiptului pentru a fi eliberaţi; este reafirmată sentinţa divină că Asiria va simţi focul distrugerii; este prezisă domnia unui împărat drept cu principii săi; sunt declarate indignarea şi răzbunarea lui Iehova împotriva tuturor naţiunilor pentru a răzbuna soarta Sionului; iar ultimul capitol din această parte descrie în mod minunat prosperele condiţii ale restauratei organizaţii vizibile a lui Iehova şi bucuriile binecuvântate ale credincioasei şi restauratei Sale rămăşiţe care se întoarce spre ea.

    A doua parte, capitolele 36 - 39: Aici e narată invazia lui Sanherib împotriva lui Iuda, în al 14-lea an al împăratului Ezechia; sunt raportate blasfemiatoarele discursuri de batjocură ale lui Rabşache; Ezechia trimite slujitori să-l întrebe pe Isaia; o liniştitoare profeţie împotriva Asiriei vine de la Iehova prin Isaia; apoi cum Dumnezeu îi nimiceşte pe invadatori şi cum Sanherib este după aceea asasinat de cei doi fii ai săi în timp ce se închina în templu la zeii săi demonici. Boala mortală a lui Ezechia este vindecată şi 15 ani sunt adăugaţi vieţii sale; el arată, fără discreţie, comorile sale ochilor prinţului babilonian Marodae-Baladan, iar Isaia prezice timpul captivităţii babiloniene în care comoara va fi dusă în Babilon împreună cu poporul lui Iuda.

    Partea a treia, capitolele 40 - 66: Cum s-a spus deja, această parte vorbeşte din nou desprre captivitatea babiloniană şi în special despre căderea Babilonului şi restaurarea unei rămăşiţe credincioase în Sion sau Ierusalim. Dar nu trebuie să ne limităm, în această a treia parte, doar la evenimentele în miniatură întâmplate cu mulţi ani în urmă; vederea acestor glorioase profeţii ar trebui să ne ridice mult deasupra de aceste limite literale, ajungând la înălţimile sublime ale profeţiei, privitoare la Mesia, împărăţia sa, binecuvântările şi triumfurile domniei sale. La început (40:1 - 31) sunt prezise consolarea organizaţiei Sale şi precursorul viitorului Mesia şi e descrisă viguros incomparabila ştiinţă şi putere a lui Iehova; El îl va favoriza pe slujitorul său persecutat şi va arăta că toţi oponenţii sunt nimic; Slujitorul său ales va aduce eliberare, libertate şi lumină; un popor care va servi ca martor al lui Iehova va fi eliberat din captivitate; cu aproximativ 200 de ani înainte este prezisă decizia împăratului Cir de a lovi Babilonul, pentru ca, atunci când va veni eliberarea Israelului, să se ştie că Iehova o prestabilise. Fiind Cir cuceritorul Babilonului, logic că sunt prezise pentru idolatrul Babilon umiliri, lupte şi moarte; dar slujitorul lui Iehova va elibera rămăşiţa lui Iehova din sclavie şi cei adunaţi din toate naţiunile vor fi surprinzător de mulţi; potirul urii sale este îndepărtat deci pentru totdeauna de la buzele restauratei organizaţii a lui Iehova şi el va fi dat încăpăţânaţilor persecutori care îl vor bea cu siguranţă până la ultima picătură! Deşteptat şi revigorat, Sionul se va ridica din pulbere, iar fiii săi vor pleca din Babilon ca vase pure pentru a proclama ştirile bune.

    Capitolul 53 prezice suferinţele lui Hristos pe pământ; cele 3 capitole care urmează arată că “femeia” lui Dumnezeu care a fost pentru multă vreme sterilă devine o fericită mamă a celor mulţi; urmaşul legământului davidian al împărăţiei este promis ca Prinţ şi Guvernator al popoarelor; cu el se vor uni nu doar rămăşiţa de după legământ, ci şi străini din toate naţiunile.

    Tema prosperităţii şi abundenţei se opreşte în capitolele 57 - 59 pentru a se demasca idolatriile falşilor adoratori şi pentru a se avertiza asupra venirii Salvatorului Sionului pentru judecată. Tema se reia cu o vigoare crescută şi atinge noi înălţimi în capitolul 60, arătând că Păgânii se unesc cu splendidul Sion şi cu rămăşita sa într-o măsură fără precedent, ca o mare, ca nori de porumbei care zboară; porţile Sionului sunt mereu deschise pentru a-i primi pe cei care vin, căci unul devine mie, cel mic devine o naţiune puternică. Mesia Hristos este unicul însărcinat să îndeplinească toate acestea, cu spiritul de ungere al lui iehova, iar ca rezultat al operei sale de reconstrucţie Sionul este numit cu un nume nou; el este şi cel care varsă mânia şi răzbuanarea lui Iehova asupra lumii lui satana; neclintita sentinţă a lui Iehova de a distruge vechile ceruri şi vechiul pământ şi de a crea noi ceruri şi un nou pământ este declarată aici, iar în această nouă lume fără sfârşit toată creaţia, inclusiv fiecare carne de pe pământ, va veni cu regularitate să-l adore pe Suveranul şi Creatorul său.

    Desigur, “criticii” Bbiliei, care se complac în a vâna musculiţe care nici nu există, exprimă referitor la această carte îndoieli asupra cărora ne-am apleca în zadar, iar principala e că Isaia nu ar fi scris efectiv a treia parte a cărţii, adică capitolele 40 - 66. Aşa-zisa lor dovadă este atât de caraghioasă încât nu merită să dedicăm atâta spaţiu pentru a prezenta deplinele şi supraabundentele dovezi că Isaia a fost scriitorul ei. (A se vedea Fapte 8:30 - 35 şi Isaia 53:7, 8) Alţii cad în extaz în faţa stilului literar al cărţii, care este într-adevăr de o incomparabilă frumuseţe, şi nu apreciază ceea ce are ea de cea mare valoare, conţinutul său inspirat. Autenticitatea cărţii nu poate fi contestată cu succes. Multe dintre profeţiile ei s-au împlinit în miniatură în naţiunea iudaică, multe altele s-au împlinit cu privire la Hristos Isus, când a fost pe pământ, şi multe altele au avut sau au acum împlinirea lor majoră şi completă. Cu excepţia lui Moise, nici unul dintre profeţii ebraici nu este citat atât de des în Scripturile Greceşti Creştine ca Isaia.