Titlul românesc e o prescurtare a primului verset al cărţii: “Cântarea cântărilor, făcută de Solomon”. Expresia “cântarea cântărilor” e superlativă, ca expresiile “Dumnezeul dumnezeilor”, “Domnul domnilor”, “împăratul împăraţilor”, “cerul cerurilor” (cel mai înalt dintre ceruri) şi “sfânta sfintelor”. Este vorba despre o cântare de supremă frumuseţe şi nu o cântare făcută din mai multe cântări, cum Biblia e formată din 66 de cărţi mai mici. Solomon a fost sciitorul cărţii, aşa cum se spune literal în versetul iniţial. El a fost un fecund scriitor de cântări, fiindu-i atribuite 1005 compoziţii. (1 împăraţi 4:32) Dar, dintre toate, această cântare a lui Solomon a fost cea mai bună, a fost Cântarea. Fără îndoială că aceasta se datorează faptului că a fost scrisă prin inspiraţie şi are semnificaţie profetică.

    Personajele care partiipă sunt Solomon, împăratul Ierusalimului, pastorul, iubita sa Sulamita, fraţii ei, curtezanele şi femeile din Ierusalim. Ele se recunosc în tot ceea ce spun sau în ceea ce le este spus. Sulamita, dusă de Solomon în tabăra sa, e indiferentă la admiraţia lui pentru ea, dar îi vorbeşte iubitului ei păstor ca şi cum acesta ar fi fost prezent. (1:1-7, 12-14) Acesta pătrunde în tabără pentru a o încuraja şi pentru a-şi exprima devotamentul reciproc. (1:5 - 2:2) Sulamita le pune pe curtezane să jure că nu vor încerca să o facă să-l iubească pe Solomon. Ea le vorbeşte de ziua în care iubitul ei a invitat-o să facă o plimbare, iar fraţii ei, nefiind siguri asupra consecvenţei ei, s-au mâniat. (2:3-15) Ea l-a căutat pe păstorul ei. (2:16 - 3:5) Când Solomon s-a întors la Ierusalim, a luat-o pe Sulamita cu el (3:6-11), dar păstorul i-a urmărit, pentru a-şi încuraja iubita cu expresii înflăcărate de iubire. (4:1 - 5:1) Curtezanelor le-a povestit că a avut un vis în care şi-a căutat iubitul; la cererea lor, ea face o descriere a păstorului, iar ele îl caută. (5:2 - 6:3) Din nou Solomon îi spune cât e de frumoasă, dar ea îl respinge; doar din raţiuni de serviciu este ea alături de tabăra lui. “Ce vezi în mine?” întreabă Sulamita. (6:4-13) Solomon profită de inocenta întrebare pentru a-i spune cât e de frumoasă din cap până-n picioare. (7:1-9) Ea îşi exprimă în mod curajos devotamentul pentru păstor, invocându-l şi spunând curtezanelor să nu ia partea lui Solomon; de aceea, Solomon o lasă să meargă acasă. (7:10 - 8:4) fraţii ei o văd venind, sprijinită de păstorul ei. Ea îşi aminteşte că la- întâlnit sub un măr şi îşi declară profunda dragoste pentru el. (8:5-7) Urmează câteva comentarii pe care fraţii ei le făcuseră mai înainte, îngrijiraţi pentru ea pe vremea când era o “soră mai mică”, dar ea spune că a demonstrat că este o femeie matură şi consecventă. (8:8-12) Păstorul vrea să-i audă vocea, iar ea îl invită să vină la ea. - 8:13, 14

    Esenţa Cântării cântărilor este iubirea reciprocă dintre păstor şi Sulamita. Puţine poezii au suscitat o asemenea atenţie sau au găsit un atât de mare număr de comentatori. Este o idilă alegorică (simbolică sau figurativă) şi lirică în formă dramatică. Stilul dramatic este arătat de dialoguri şi de povestirea plină de situaţii şi acţiuni dramatice. Frumosul subiect al acestei cântări a cântărilor este adevărata iubire credincioasă. Argumentele aduse sunt argumente sfinte. Compoziţia este poetică, cu toată frumuseţea naturală sinceră şi castă a simbolismului biblic.

    Alegoria acestei cântări este confirmată în toate Scripturile şi mai ales de către Isus Hristos, Mirele, chiar dacă această carte nu e citată direct în Scripturile Greceşti Creştine. Totuşi, prezicerea ei figurativă este recunoscută în următoarele texte: Matei 9:15; 2 Corinteni 11:2; Apocalipsa 19:7-9; 21:2, 9. Canonicitatea acestei cărţi este pusă la îndoială de unii care spun că numele lui Dumnezeu nu e menţionat. Menţiunea numelui lui Dumnezeu nu este regula pentru determinarea canonicităţii. Absenţa numelui lui Dumnezeu nu elimină o carte, la fel cum prezenţa numelui său nu face ca o carte să fie canonică. Aceeaşi obiecţie nefondată apare în legătură cu cartea Estera.

    Oricum, numele lui Iehova rezultă din Cântarea cântărilor. Capitolul 8, versetul 6, spune: “Pune-mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe braţul tău; căci dragostea este tare ca moartea şi gelozia este neînduplecată ca locuinţa morţilor; jarul ei este jar de foc, o flacără a Domnului (Iah).” Nota de subsol a Bibliei Rotherdam spune: “Deci, flacăra de iubire din inima omului vine de la Iehova. Dar preocuparea Soferimilor (iudei) de a nu-l descrie pe Iehova ca sursa iubirii umane, şi mai ales de a nu-l compara cu Hades, i-a făcut pe (editorii) occidentali ai textului să elimine numele lui Dumnezeu din singurul loc unde Numele Divin apare în acest text.” Iar faptul că o mare parte din Cântarea cântărilor are valoare profetică, pentru cei care pot să o înţeleagă, confirmă autenticitatea cărţii.