Titlul acestei cărţi e luat din cuvântul ei iniţial în originalul ebraic, Mish’ley, care înseamnă “proverbe”. Dar cuvântul ebraic tradus “proverbe” are un înţeles mai larg: el înseamnă “similitudine”, adică “parabolă, comparaţie, ghicitoare”. Cuvântul românesc “proverbe” vine din termenul latin proverbia, în care pro însemna “pentru”, iar verbia însemna “cuvinte”. Deci literal, “proverbe” înseamnă “pentru cuvinte”, iar semnificaţia de bază se raportează la semnificaţia originală pe care cuvântul trebuia să o exprime. Se aplica acelor semnificaţii care exprimau în puţine cuvinte ceea ce ar fi trebuit în mod obişnuit exprimat în multe cuvinte. Proverbul economisea cuvinte: puţinele sale cuvinte erau folosite pentru a înlocui multe cuvinte, deci “pentru cuvinte”. Scurta zicere proverbială înlocuia un întreg discurs, atât era de plină de semnificaţii. Semnificaţia literală a cuvântului “proverbe” ne face deci să înţelegem cât de potrivit este titlul acestei cărţi a Bibliei, caracterizată prin concizie şi claritate a discursului.

    Cartea Proverbelor, ca aceea a Psalmilor, este o culegere a culegerilor precedente. Aceasta rezultă din faptul că ea e împărţită în 5 părţi, diecare dintre acestea fiind, iniţial, o culegere separată. Subdiviziunile sunt următoarele, identificând fiecare pe propriul său scriitor: (1) Capitolele 1-9, al căror verset iniţial e o suprascriere care indică compozitorul: “Proverbele lui Solomon, fiul lui David, împăratul Israelului”. (2) Capitolele 10-24, tot cu suprascrierea “Proverbele lui Solomon”. (3) Capitolele 25-29, cu suprascrierea care spune: “Iată alte proverbe ale lui Solomon, culese de oamenii lui Ezechia, împăratul lui Iuda.” (4) Capitolul 30, prezentat ca “Cuvintele lui Agur, fiul lui Iache”. (5) Capitolul 31, intitulat cu suprascrierea “Cuvintele împăratului Lemuel. Învăţătura pe care i-o dădea mama sa”.

    Din ce s-a spus aici se înţelege clar că Solomon a compus marea parte a cărţii, lui fiindu-i atribuite primele 29 de capitole. Aceasta nu înseamnă că el ar fi scris efectiv aceste capitole. 1 Împăraţi 4:32 spune referitor la Solomon: “A rostit trei mii de pilde şi a alcătuit o mie cinci cântări”. Dar dacă nu Solomon le-a scris, cu siguranţă le-au scris alţii care erau vecini. Dacă nu, cum ar fi putut fi numărate? Că numărul 3000 nu era o cifră aproximativă sau rotunjită e demonstrat prin numărătoarea atentă a imnurilor care ajunge chiar până la 1005. Proverbele lui Solomon “culese” sub directiva lui Ezechia după 250 de ani proveneau din cele mai vechi surse scrise. Desigur, proverbele lui Solomon au fost puse la un loc din timp în timp în vremea domniei sale, şi din aceste copii diferite au fost făcute culegerile. Cine a făcut aceste culegeri şi cine le-a pus împreună, formând cartea Proverbelor? Este afirmat cu claritate că a treia parte a fost adunată sub directiva lui Ezechia. Mulţi cred că Solomon însuşi ar fi pus în ordine a doua parte; el ar fi putut, deci, să o sistematizeze pe prima. Că el a strâns într-adevăr şi că “a pus în ordine un mare număr de pilde” e demonstrat în Ecleziast 12:11. Agur şi Lemuel, alcătuitorii părţilor a 4-a şi a 5-a a proverbelor, au rămas în obscuritate. Nu există nici un lucru precis privitor la ei, ci doar ipoteze. Nu se poate afirma cu siguranţă cine a făcut sau a completat cartea Proverbelor aşa cum se găseşte ea în canonul ebraic.

    Solomon a domnit din 1037 în 997 î.H. Deoarece la începutul domniei sale era tânăr, este probabil că majoritatea proverbelor sale au fost pronunţate către mijlocul şi cea de-a doua perioadă a domniei sale, dar înainte de căderea sa în idolatrie. El era la apogeul său în timpul vizitei împărătesei din Seba, la puţină vreme după programul său de construcţie. Din moment ce nu se ştie nimic clar despre Agur şi Lemuel, nu se poate spune nimic clar despre timpul compunerii proverbelor lor. Nici nu se poate data clar culegerea şi sistematizarea finală a cărţii Proverbelor. Ea nu poate fi însă anterioară domniei lui Ezechiel (745 - 716 î.H.), deoarece el a fost unul dintre compilatori.
    Un rezumat al conţinutului Proverbelor este aproape imposibil de făcut. Cum ar putea ele fi exprimate mai pe scurt? Prin însăşi natura lor ele sunt sâmburele a numeroase expresii. Se pot face doar observaţii generale despre conţinut. Prima parte (1-9) este un instructiv poem în care e lăudată ştiinţa, uneori personificată. (1:20-33; 3:13-20; 7:4; 8 - 9:12) Este spus clar că Iehova este principiul cunoaşterii, că cunoaştere este găsită de cei care o caută cu răbdare şi că cei care o au dobândesc viaţa. Sunt făcute afirmaţii privitoare la credinţă, la supunere şi la studiu şi este făcut un avertisment foarte viguros referitor la vicleana prostituată. Această parte deschide pentru o clipă caseta timpului şi arată cum Cuvântul sau Logos a fost cu Iehova înaintea operei Sale creatoare. - 8:22-36

    A doua parte e o culegere de proverbe singulare şi maxime separate. Aici nu e dezvoltată o temă anume, ca în prima parte. Ar putea fi descrisă în general ca un contrast între justiţie şi păcat, între virtuţi şi vicii. A treia parte urmează aceeaşi linie cu alte maxime şi observaţii ale lui Solomon. A patra (30:1-33, a lui Agur) este o confesiune asupra micimii omului, asupra purităţii cuvântului Domnului şi asupra răutăţii unei anumite generaţii. Printr-o construcţie de limbaj paralelă, Agur citează patru lucruri care nu sunt satisfăcute niciodată, patru lucruri prea miraculoase pentru a putea fi înţelese, patru lucruri insuportabile, patru lucruri mici, dar extraordinar de înţelepte şi patru lucruri frumoase şi magnifice. Capitolul 31, partea a 5-a, conţine lecţia lui Lemuel asupra castităţii şi a moderaţiei şi descrierea femeii virtuoase.

    Să notăm stilul Proverbelor. Cea mai mare parte a cărţii e scrisă în poezie. Capitolele 1-9 sunt compuse în poezie lirică; restul cărţii e constituit mai mult din paralelisme poetice, fie că ideea şi construcţia gramaticală sunt paralele, fie că paralelismul este doar în construcţia gramaticală, iar ideile sunt în contrast sau în antiteză. Câteva exemple din primele paralelisme se văd în Proverbe 2:1-5, iar pentru ultimele se poate citi Proverbe 10:1-7. Poezia ebraică este viguroasă, deşi nu are rimă. Vigoarea ei, ritmul ei vin din ritmul gândirii exprimate prin paralelisme. Unele dintre perlele cunoaşterii Proverbelor sunt conectate sau legate în succesiuni coerente, ca un şirag de perle; altele, ca o grămăjoară de perle, sunt adunate, şi nu înşiruite. în poezia femeii virtuoase de la sfârşitul cărţii, fiecare dintre cele 22 de versete (10-31) începe cu o literă a alfabetului ebraic în ordine regulată. Asemenea poezii sunt numite poezii alfabetice sau acrostihuri. A se vedea lecţia despre Psalmi pentru o explicaţie mai detaliată a acestei construcţii.

    Cartea Proverbelor stabileşte reguli de conduită care să-i menţină pe adoratorii lui Iehova pe căile drepte. Latura lor practică e evidentă; valoarea lor de a ţine mintea pe calea justiţiei este inegalabilă; ajutorul lor în menţinerea propriului spirit şi a propriei dispoziţii mentale este enorm. Şi acest lucru este adevărat pentru că ele sunt de la Dumnezeu. Amintiţi-vă că Solomon, la începutul domniei sale, l-a rugat pe Iehova să-i spună înţelepciunea divină. A obţinut-o, a spus-o, iar Proverbele o duc mai departe. Dar Proverbele influenţează nu doar viaţa şi conduita zilnică a oamenilor; ele sunt profetice, anunţând evenimente memorabile. Această semnificaţie profetică le ridică la o valoare egală cu a celorlate cărţi ale Scripturilor Ebraice.