Cartea Psalmilor este o culegere de poeme sfinte de gen liric, compuse la origine pentru a fi cântate cu acompaniament de instrumente muzicale cu coarde sau de alt fel. Traducerea grecească a Settantei numeşte această carte Psalmoi, nume care desemnează cantice cu acompaniament muzical. Cartea este uneori numită “Psaltire”, făcându-se astfel referire la instrumentul cu coarde folosit la origine pentru acompaniamentul cântării psalmilor. în Bibliile ebraice, Psalmii este intitulată Sefer T’hillim sau simplu T’hillim, ceea ce înseamnă “carte de laude” sau “laude”. Ambele titluri, Psalmi şi Laude, sunt potrivite. Tema cărţii, tema care e prezentă peste tot, e aceea a laudelor aduse lui Iehova; dar mulţi psalmi sunt adevărate rugăciuni şi mulţi alţii au un ton de implorare.

    Din timpurile antice, cartea Psalmilor a fost împărţită în 5 cărţi, fiecare dintre acestea formând o culegere separată de Psalmi. Subîmpărţirea, respectiv de la prima la a cincea carte, este următoarea: Psalmii 1 - 41, Psalmii 42 - 72, Psalmii 73 - 89, Psalmii 90 - 106 şi Psalmii 107 - 150. Un alt punct este interesant: Scripturile ebraice au trei mari subdiviziuni, adică Legea, Profeţii şi Scrierile. Psalmii este prima carte din ultimul grup, iar uneori numele primei cărţi este folosit pentru a indica întregul grup. De aceea, când Isus a spus că toate scripturile care se refereau la el “din legea lui Moise, din Profeţi şi din Psalmi” trebuie să se împlinească, el înţelege prin asta toate lucrurile scrise în Scripturile Ebraice. - Luca 24:27, 44

    Psalmii sunt opera mai multor scriitori. Suprascrierile psalmilor separaţi duc la identificarea unor asemenea scriitori, deşi aceste suprascrieri nu par a fi întotdeauna de o mare acurateţe. De exemplu, ele îi atribuie 12 psalmi lui Asaf, dar, deoarece se pare că cel puţin unii dintre acesşti 12 psalmi se referă la o perioadă ulterioară, s-ar putea ca în ele să fie cuprinşi şi fiii lui Asaf. Lui Eman şi lui Etan le este atribuit câte un psalm; suprascrierile a doi psalmi îl indică pe Solomon; 72 sunt atribuiţi lui David, iar o a 73-a suprascriere îi menţionează numele; unul, Psalmul 90, este atribuit lui Moise şi e probabil că şi al 91-lea e compus tot de el. 11 psalmi sunt dedicaţi fiilor lui Kore. Există alte suprascrieri care nu menţionează nici un nume personal, iar 34 de psalmi sunt fără nici o adnotare. Este într-un fel o eroare obişnuită aceea de a reţine că David ar fi compus toţi psalmii. Ceea ce am spus demonstrează, totuşi, că, deşi el i-a scris cei mai mulţi, nu i-a scris pe toţi. Scriitorii multor psalmi nu pot fi determinaţi cu siguranţă.
   
    Nu se poate declara precis cine a cules cei 150 de psalmi într-un singur volum. Mulţi sugerează că Ezra, deoarece ar fi fost adunaţi în al doilea templu, completând astfel “Psaltirea” folosită în primul templu. David a fost fondatorul “Psaltirii” şi nu există nici un dubiu că el a început culegerea lor. Şi Ezechia a luat parte la culegerea lor. (2 Cron. 29:30) Ceea ce trebuie să ne amintim e că psalmii au fost compuşi de-a lungul unei perioade de peste o mie de ani (de la Moise până după întoarcerea din captivitate), de scriitori diferiţi, şi că din vremea lui David încoace au fost culeşi diferiţi alţi psalmi. Acesta este, desigur, motivul pentru care cartea Psalmilor are 5 părţi. Fiecare dintre acestea e una din aceste culegeri. Faptul că au existat diferiţi colecţionari ai acestor 5 cărţi explică faptul pentru care unii psalmi sunt repetaţi în actuala carte unică a Psalmilor. (comparaţi Psalmii 14 şi 53; 40:13-17 şi 70; 108 şi 57:5-11; 60:5-12) Probabil că Ezra a făcut culegerea definitivă, reunindu-i pe toţi într-un singur volum şi introducându-l în canonul ebraic.

    Pe lângă indicarea, în multe cazuri, a numelui scriitorilor, suprascrierile indicau stilul şi caracterul psalmului sau complexul său muzical, precum tipul de cor care trebuia să-l cânte sau ce instrument trebuia să-l acompanieze, folosirea lui în adorarea publică, dedicarea lui, scopul lui sau ocazia cu care a fost compus. Pentru ilustrare, notaţi suprascrierile Psalmilor 3, 18, 34, 51, 60, 88 şi 120.
Ultimul citat este primul dintre cei 11 psalmi clasificaţi drept “Cântarea treptelor”. (Psalmul 120) Opiniile despre ce înseamnă aceste clasificări variază. Cuvântul ebraic tradus astfel derivă dintr-o rădăcină care înseamnă “a urca” sau “a sări în sus”. El se poate referi la trepte de urcat sau la ridicare în general. Pentru unii, el indică faptul că aceşti psalmi trebuie să fie cântaţi cu maximă ridicare a vocii, pentru alţii că se referă la excelenţa subiectului psalmilor, iar după alţii înseamnă că corul care cânta aceste cântări era situat pe un loc ridicat. Dacă se referă la trepte, ar putea însemna că erau cântate de poporul care urca pe treptele templului pe colina Sionului. Părerea generală spune că aceste “Cântări ale treptelor” erau cântate de popor în timp ce călătorea către Ierusalim, fie atunci când se întorcea din Babilon, fie atunci când mergea la templu pentru sărbătorile anuale. În drumul către cetate se făcea în general referire ca la o urcare, deoarece ea era situată într-un loc ridicat. - A se vedea Psalmul 122:4; Ezra 7:9

    Unii psalmi au în ebraică o structură alfabetică în care rândurile, versurile sau strofele încep cu literele succesive ale alfabetului ebraic. Cu alte cuvinte, primul rând începe cu prima literă a alfabetului ebraic, al doilea rând cu a doua literă, şi tot aşa pentru tot alfabetul ebraic de 22 de consoane. Această structură e numită “acrostih” şi era folosită pentru a ajuta memoria cantorilor. Acrostihuri sunt Pslamii 9 şi 10 (luaţi împreună; la origine ei erau un singur psalm), 25, 34, 37, 111, 112, 119 şi 145. Psalmul 119 se distinge în mod special, fiind împărţit în 22 de strofe de 8 versuri fiecare; fiecare vers din strofă începe cu aceeaşi literă ebraică, care apare şi la începutul strofei. Cele 22 de strofe sunt grupate succeisv sub cele 22 de litere ale alafbetului ebraic. Astfel, prima strofă începe cu prima literă a alfabetului ebraic, alef, şi fiecare vers din această strofă începe cu litera alef; a doua strofă începe cu a doua literă, bet, şi cu această literă bet începe fiecare dintre cele 8 versuri din această strofă; la fel se merge cu fiecare dintre cele 22 de strofe.

    O expresie pe care cititorul Psalmilor o va găsi frecvent este “Sela”. Ea apare de 71 de ori. E o expresie muzicală, care înseamnă “pauză, suspendare, separare”; fie din partea cantorului, pentru un interludiu muzical, fie din partea cantorului şi a muzicii instrumentale, pentru o meditaţie tăcută. în fiecare din cazuri, pauza e folosită pentru a da o mai mare tărie faptului sau sentimentului exprimat, permiţând semnificaţiei ultimei declaraţii să se imprime în minte. Citatele care urmează dau informaţii asupra timpului, ocaziei şi locului în care erau cântaţi psalmii, şi asupra acompaniamentului muzical al cantorilor: 1 Cronici 15:19-21, 28; 16:5, 6, 42; 2 Cronici 5:12, 13, 7:6; 20:21, 22; 29:25, 28, 30; Ezra 3:10, 11; Neemia 12:27, 40-43; Psalmi 95:1, 2; 98:4-6; 105:2; 150:3-5; Matei 26:30 şi Iacob 5:13.

    Cartea Psalmilor cuprinde cele mai frumoase şi elevate cântări, poezii şi ode lirice care au fost scrise vreodată. Psalmii sunt recunoscuţi drept perfecţiunea poeziei scrise pentru a fi cântate şi a exprima sentimentele psalmistului, nu evenimente ca în poezia narativă şi dramatică. Unii psalmi, totuşi, sunt de acest ultim tip; povestesc o poveste sau au un element dramatic. Ei au fost scrişi în versuri evraice ritmice, dar fără rimă. Caracteristicile psalmilor sunt paralelismele lor numeroase, adică expresia unor gândiri paralele sau în contrast, sau sentimente în structuri gramaticale similare. Aceasta a contribuit la a face mult mai puternic ritmul.

    Dar nimeni nu trebuie să înţeleagă că Psalmii sunt doar o culegere de frumoase cântări, cu mare valoare literară şi expresie emoţională. Ei nu sunt scrişi doar pentru a exprima sentimente ale unor persoane sau pentru a descrie situaţii în care s-ar fi găsit unii indivizi de-a lungul secolelor. Unica persoană prefigurată de psalmi este Isus Hristos. în legătură cu el sunt pronunţate multe profeţii şi se prezic chiar situaţii în care se vor găsi discipolii săi. Spaţiul nu permite să enumerăm prefigurările lui Hristos Isus, dar notaţi cel puţin Psalmii 2:6; 16:10; 22:1, 7, 8, 16, 18; 34:20; 35:11; 41:9; 69:4, 8, 9, 21; 78:2; 110:1, 2; şi 118:22, 23. Nu vă înşelaţi: psalmii sunt plini de profeţii. Ei sunt citaţi de Isus şi de apostolii săi mai frecvent decât orice altă carte a Scripturilor Ebraice. Şi în zilele noastre sunt citate de predicatorii evangheliei datorită naturii lor profetice.