Această a doua parte a povestirii lui Ezra cuprinde cei 500 de ani care merg de la punerea pe tron a lui Solomon (1037 î.H.) până la decretul lui Cir, împăratul Persiei (537 î.H.), care pune capăt decăderii Ierusalimului. Poves-tirea se limitează aproape în întregime la domnia lui Iuda; vorbeşte de domnia celor zece seminţii doar în probleme care implică Iuda. Povestirea nu face nici o menţiune la căderea regatului Israelului sub puterea invadatorilor asirieni, în al 6-lea an al domniei lui Ezechia în Iuda, în 740 î.H. În timp ce cărţile Împăraţilor acordau o atenţie majoră Israelului şi mai puţină regatului lui Iuda, 2 Cronici, dimpotrivă, acordă practic toată atenţia regatului lui Iuda şi aproape deloc Israelului. Aceasta deoarece Ezra se ocupa mai ales de adorarea lui Iehova, centrată pe templul din Ierusalim, unde domneau împăraţii lui Iuda. Povestirea lui furnizează un cadru al guvernanţilor lui Iuda mai complet decât acela al Împăraţilor, şi mai ales asupra conduitei referitoare la adorarea lui Iehova.

    Primele 9 capitole din 2 Cronici sunt dedicate domniei lui Solomon. Povestirea narată este foarte asemănătoare cu cea din 1 Împăraţi, exceptând faptul că omite unele ştiri politice, comerciale sau generale şi vorbeşte într-un mod mai special de leviţi. Pe scurt, se relatează rugăciunea sa pentru a primi înţelepciune divină; abundentele sale bogăţii; contractele sale cu Hiram, împăratul Tyrului, referitor la construcţia templului; numărul şi descrierea lucrărilor sale; începerea templului în al patrulea an al domniei sale; dimensiunile templului, ornamentele sale şi uneltele necesare; transportul chivotului de la tabernacol la templu, cu sărbătoare; zicerea despre gloria lui Iehova deasupra timpului; rugăciunea de consacrare a lui Solomon; sărbătorile succesive ale corturilor; apariţia nocturnă a lui Iehova lui Solomon şi asigurarea că rugăciunea sa a fost auzită şi că va fi mereu auzită dacă va fi urmată calea supunerii, dar şi că asupra poporului se va abate distrugerea dacă el va deveni nesupus; vastul său program de construcţie pentru întregul regat şi, în fine, aceste 9 capitole povestesc vizita reginei din Seba şi menţionează încă o dată activităţile comerciale ale lui Solomon şi somptuoasele bogăţii ale templului său. Totuşi, este omisă orice referire la căderea finală a lui Solomon în religia demonică, prin influenţa numeroaselor sale soţii păgâne.

    Severul guvern al fiului lui Solomon, Roboam, a provocat revolta celor zece seminţii. Din teritoriile acestor seminţii leviţii au fugit în Iudeea şi la Ierusalim, iar exemplul lor a fost urmat de toţi aceia din cele zece seminţii care credeau în Iehova cu inima curată. Ieroboam, din regatul celor zece seminţii, a înlocuit adorarea lui Iehova cu diabolica adorare a viţeilor. Dar şi Roboam s-a îndepărtat de adorarea lui Iehova şi doar datorită smeririi lui bruşte a fost salvată capitala regatului sudic de trupele egiptene ale lui Şişac. Lui Roboam i-a urmat fiul său Abia, căruia Ido îi atribuie o victorie asupra Israelului. Lui i-a urmat domnia bună a lui Asa, care a abolit idolatria şi a fortificat regatul. Când un milion de etiopieni au pornit în marş către Iuda, Iehova a făcut ca poporul său să repurteze o mare victorie. Pentru a opri trecerea israeliţilor în Iuda, regele Israelului a început să ridice bariere, dar Asa a reacţionat punându-i pe sirieni să lupte cu Israelul. Din această cauză, el a fost mustrat şi la puţin timp după aceea a murit. - 10:1 - 16:14.

    Apoi a domnit Iosafat, a cărui domnie a fost bună. El e hotărât să se apere de demonism prin cunoaştere. Pentru a respinge asalturile demonismului şi pentru a obţine o poziţie stabilă, Iosafat a lansat o campanie educativă. El a trimis căpetenii şi preoţi şi leviţi, cu Cartea Legii, în toate oraşele lui Iuda pentru a instrui poporul. (17:7-9) Regatul său prospera. Apoi s-a aliat cu Ahab al Israelului pentru a lupta cu Siria, dar scapă şi acţionează cu devoţiune. Evenimentul culminant al domniei sale este glorioasa victorie reportată asupra trupelor coalizate ale Moabului, Amonului şi Edomului. Bătălia era de la Dumnezeu; el a aruncat confuzia în rândurile păgânilor, iar aceştia s-au ridicat unii împotriva altora într-o luptă oarbă. - 20:1-28

    Au urmat trei împăraţi răi care au risipit binele obţinut de Asa şi de Iosafat. Întâi Ioram, apoi Ahazia, apoi Atalia. Aceasta era fiica lui Ahab şi a lui Izabela şi a mers pe urmele părinţilor ei. Această Atalia obţine tronul prin asasinat, dar după şase ani este ucisă ea însăşi, când tânărul Ioas, scos din ascunzătoarea sa din templu, este uns împărat. Sub înţeleapta îndrumare a preotului Iehoiada, Ioas a domnit cu dreptate şi a restaurat templul, dar, după moartea lui Iehoiada, împăratul şi poporul au căzut în idolatrie. Imediat urmează, ca judecată a lui Iehova, o înfrângere din partea Siriei. (21:1 - 24:27) Apoi a venit Amaţia, care a început bine, dar a sfârşit în idolatrie şi victimă a asasinatului. Fiul său Ozia a acţionat corect înaintea Domnului şi a avut succes în campaniile militare împotriva filistenilor, arabilor şi amoniţilor. În acel secol XX el era numit un geniu militar, dar faima i s-a urcat la cap şi a pretins să-şi asume responsabilităţi preoţeşti, iar rezultatul a fost că a fost lovit de lepră. (26:1-23) Buna domnie a lui Iotam e urmată de cea rea a lui Ahaz şi astfel ajungem la anul 745 î.H., la împăratul Ezechia. - 27:1 - 28:27.

    În timpul domniei sale, este importantă devoţiunea. El redeschide templul, ale cărui porţi fuseseră închise şi al cărui serviciu fusese interzis din cauza extremei răutăţi a lui Ahaz, îi reorganizează pe leviţi pentru serviciul în templu şi într-un anume fel adună poporul pentru cauza lui Iehova. (29:1-36) Cele două capitole următoare descriu reluarea ordinii teocratice: se încetăţeneşte sărbătorirea Paştelui; curieri cu scrisori de invitaţie pentru participarea la sărbătoare sunt trimişi în lung şi-n lat, în Iuda şi în Israel; acceptarea lui Iuda a fost spontană, dar majoritatea israeliţilor au luat-o în râs; totuşi, mulţi dintre ei s au dus la Ierusalim. Fericita sărbătoare a durat şapte zile; în răscoala populară împotriva demonismului, poporul a distrus orice urmă de idolatrie în Iuda, Beniamin, Efraim şi Manase; dispoziţiile legale privitoare la serviciul leviţilor şi la serviciul în templu sunt reluate. Capitolul 32 arată buna recoltă culeasă după punerea seminţelor justiţiei: miraculoasa înfrângere a puterii asiriene invadatoare sub Sanherib prin intervenţia lui Iehova care a alungat armate asediatoare într-o singură noapte lăsându-l singur pe arogantul Sanherib, care s-a întors înfrânt în patrie, unde a fost ucis în templul idolilor de propriii săi fii.

    Urmează domniile rele ale lui Manase şi Amon; apoi vine domnia bună a lui Iosia. Demn de notat aici este momentul în care, făcând reparaţii la templu, a fost găsită o copie a legii; de asemenea, Paştele celebrat în al 18-lea an al domniei sale, despre care este scris că “nici un Paşte n-a mai fost sărbătorit ca acesta din zilele profetului Samuel”. Credinciosul Iosia a murit încercând zadarnic să oprească înaintarea către nord a armatei egiptene. - 34:1 - 35:27

    Ultimul capitol spune că după trei luni de domnie, Ioahaz a fost dat jos de pe tron de către împăratul Egiptului, iar fratele său Ioiachim a fost uns rege în locul său. în timpul domniei lui Ioiachim, Egiptul cade sub puterea armatelor babiloniene ale lui Nabucodonosor, iar Ioiachim este constrâns să devină împărat tributar monarhului caldeean. Revolta împotriva dominaţiei babiloniene pune capăt domniei sale, iar fiul său Ioiachin domneşte doar 3 luni şi 10 zile înainte de a fi luat prizonier în Babilon. Acum urcă pe tron ultimul împărat al lui Iuda, Zedechia. În al 9-lea an al domniei sale, el se revoltă împotriva lui Nabucodonosor, neluând în seamă sfaturile profetului Ieremia, iar în al 11-lea an de domnie, completa victorie a lui Nabucodonosor marchează începutul perioadei de decădere de 70 de ani. Ierusalim şi templul său sunt rase de pe faţa pământului. Cele două versete finale umplu lacuna celor 70 de ani prin proclamarea decretului de eliberare al lui Cir, împăratul Persiei, în 537 î.H.