Titlul celei de-a cincia carte a Bibliei, este împrumutat din denumirea grecească „Septuaginta”, „Deuteronomion”. Este un termen compus, care îmbină cuvintele deuteros, care înseamnă „al doilea”, cu nomos, care înseamnă „lege”. Deci, numele acestei cărţi înseamnă literal „a doua lege” şi arată o repetare a legilor date în precedenta carte. Din cauza acestei repetiţii a unor legi, precum şi a repetării descrierii călătoriei de patruzeci de ani în deşert, rabinii o numesc Mishneh Hattorah, care înseamnă „repetiţie”, „duplicat” sau „dublare a legii”. Unii o numesc simplu Mishneh (repetiţie; duplicat; dublură). Faptul că acest nume semnificativ a fost adoptat fie de rabini, fie de traducătorii „Septuagintei”, rezultă din versetul optsprezece al capitolului şaptesprezece, unde se porunceşte regelui să facă o copie sau un duplicat al legii: „când se va aşeza pe scaunul de domnie al împărăţiei lui, să scrie pentru el, într-o carte, o copie a acesti legi (mishneh hattorah, în ebraică; deuteronomion, în „Septuaginta” greacă) pe care s-o ia de la preoţii din neamul leviţilor”, prin aceasta neînţelegându-se Talmudul.

    Scriitorul cărţii este desigur Moise, din aceleaşi motive deja prezentate pentru a se stabili cine a fost scriitorul celor patru cărţi precedente, datorită faptului că aceste prime cinci cărţi ale Bibliei erau la origine un singur volum sau sul, cunoscut ca Legea. „Deuteronomul” însuşi identifică pe Moise ca scriitor la său, în capitolul 31:9,22,24-26. Ultimul capitol, totuşi, a fost probabil adăugat de către Iosua sau de către marele preot Eleazar, în custodia cărora a încredinţat Moise Pentateucul.

    Relatarea evenimentelor începe din prima zi a celei de-a unsprezecea luni, al celui de al patruzecilea an după exod (1:3). Cartea „Iosua”, pare să reia relatarea din a şaptea zi a primei luni al celui de al patruzeci şi unu-lea an (Ios. 1:11; 3:2-3; 4:19). Astfel, rezultă o perioadă de timp de două luni şi o săptămână între începutul evenimentelor relatate în „Deuteronomul” şi cele raportate în „Iosua”. Treizeci de zile din această perioadă de nouă săptămâni, au fost petrecute plângând moartea lui Moise (34:8), ceea ce vrea să spună că aproape toate evenimentele din „Deuteronomul” au avut loc în cea de-a unsprezecea lună a celui de al patruzecilea an şi că spre sfârşitul acestei luni, cartea era practic completă, deoarece moartea lui Moise intervenise la începutul celei de-a douăsprezecea luni, din cel de al patruzecilea an, anul 1474 î.Chr. (în general, se crede că evenimentele din capitolul al doilea al cărţii „Iosua”, au avut loc în timpul perioadei de doliu, de treizeci de zile).

    Locul, era câmpiile Moabului, unde Moise a încheiat cu Israel legământul de credincioşie (29:1,9-13), cartea fiind alcătuită, în principal, din trei discursuri rostite de Moise. Primul, se întinde de la Deuteronomul 1:6 la 4:30. Aproape trei sferturi din acest discurs, constituie o repetare a ceea ce li se întâmplase izraeliţilor în călătoria lor de patruzeci de ani, către Canaan. Nefiind doar o banală lecţie de istorie, în ea sunt prezentate observaţii referitoare la importanţa ascultării şi la modul în care nenorocirile ar fi putut fi evitate. Deci, la începutul capitolului patru, Moise ajunge la punctul culminant cu acest îndemn fierbinte la ascultare: „acum, Israele, ascultă legile şi poruncile pe care vă învăţ să le păziţi. Împliniţi-le, pentru ca să trăiţi şi să intraţi în stăpânirea ţării pe care v-o dă Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri”.

    Citând ilustrările concrete ale consecinţelor triste ale răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu şi a legii Sale, Moise a făcut o impresionantă introducere pentru punctul culminant. El cerea acestei noi generaţii, să evite greşelile din trecut ale generaţiei vechi, care murise în deşert, să studieze legea lui Dumnezeu, să înveţe mai departe pe fii lor, să îl caute pe Dumnezeu şi să ţină poruncile Sale, să înţeleagă că doar Iehova singur este Dumnezeul cerului şi al pământului şi mai ales, să se păzească de cursa idolatriei. Într-adevăr, a fost un discurs plin de putere!

    Al doilea discurs, se întinde de la 5:1 la 26:19 şi conţine o recapitulare, cu câteva modificări şi clarificări făcute Legii date pe Muntele Sinai. La fel cum primul discurs nu a fost o simplă relatare istorică, al doilea discurs nu a fost doar o recapitulare a legilor şi a poruncilor. Cu ardoare, Moise a pus mult suflet în repetarea legii, exprimând necesitatea vitală a ascultării. El a repetat cele zece porunci, a explicat în parte fiecare poruncă referitoare la acestea şi a adăugat altele care nu erau înainte. A accentuat faptul că izraeliţii trebuiau să-l iubească pe străinul care era la ei în cetate, deci să nu oprime clasa străinilor. A confirmat întreaga lege într-un mod solemn şi mişcător, declarând preţioasele promisiuni pentru cei care vor ţine legea şi pedepsele pentru cei care o vor încălca. În concluzie, el a arătat în mod clar poporului, responsabilităţile şi obligaţiile legământului: „astăzi tu ai mărturisit înaintea lui Iehova că El va fi Dumnezeul tău, că vei umbla în căile Lui, vei păzi legile, poruncile şi rânduielile Lui şi vei asculta de glasul Lui. Şi azi, Iehova ţi-a mărturisit că vei fi un popor al Lui, cum ţi-a spus, dacă vei păzi toate poruncile Lui şi îţi va da asupra tuturor neamurilor întâietate în slavă, în faimă şi în măreţie şi vei fi un popor sfânt pentru Iehova, Dumnezeul tău, cum ţi-a spus” (26:17-19).

    În al treilea discurs, bătrânii Israelului sunt alături de Moise (27:1-30:20). El este însemnat mai ales prin blesteme pentru neascultare şi prin binecuvântări pentru ascultare. Deci, Moise a adus acum pe izraeliţii prezenţi acolo într-un legământ special de credincioşie, pe lângă legământul inaugurat cu patruzeci de ani în urmă la Muntele Horeb (29:1). Cele şase versete ale încheierii, sunt neasemuite prin simplitatea, frumuseţea şi puterea lor. Ultimele două spun: „iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta, iubind pe Iehova Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui şi lipindu-te de El, căci de acasta atârnă viaţa ta şi lungimea zilelor tale şi numai aşa vei putea locui în ţara pe care a jurat Iehova că o va da părinţilor tăi, lui Avraam, Isaac şi Iacov” (30:19,20).

    Puţin după aceea, cartea se încheie. Moise încredinţează legea leviţilor pentru citirea publică regulată, prin el Dumnezeu îi dă o sarcină lui Iosua, iar Moise prezintă Israelului, cântarea sa profetică inspirată (31;30; 32:1-13). După ce a binecuvântat cele douăsprezece seminţii, Moise urcă pe Muntele Nebo, vede Ţara Făgăduită şi moare.

    Această ultimă lună a vieţii lui Moise, petrecută cu izraeliţii în câmpiile Moabului, seamănă oarecum cu adunările teocratice moderne. A fost o vreme de răgaz, de odihnă şi de pregătire înainte de o mare încercare. Era foarte potrivit să se facă rugăciuni şi studiu. Izraeliţii erau pe punctul de a intra în Ţara Făgăduită. Mulţi dintre cei prezenţi nu fuseseră martori la diferitele evenimente ale călăroriei prin deşert, căci vechea generaţie, cu excepţia câtorva oameni, fusese distrusă pentru multele sale răzvrătiri, mai ales pentru că refuzase să intre în Ţara Făgăduită cu aproximativ trezeci şi nouă de ani înainte. Discursurile lui Moise au scos cu putere în relief, dezastroasele consecinţe ale răzvrătirii împotriva Domnului, au definit cu claritate legile şi poruncile lui Dumnezeu, au arătat în mod limpede blestemul care va veni in urma neascultării. Toate acestea le-au emoţionat inimile, făcându-i conştienţi de obligaţiile lor ca popor de legământ şi pentru Numele lui Dumnezeu. Cum a arătat Moise prin modul său special de a prezenta faptele, ei trebuiau să pregătească noua generaţie de izraeliţi pentru a intra şi pentru a moşteni Ţara Făgăduită.

    „Deuteronomul” este adesea citat în alte cărţi ale Bibliei şi mai ales în Scripturile Greceşti. Este importantă, aici, profeţia despre Isus Cristos, care a fost prefigurat prin Moise. Ea este prezentată în Deuteronomul 18:15-19, iar apotolul Petru, sub inspiraţie divină, a repetat aceste cuvinte, arătându-le întreaga semnificaţie şi aplicare. Împlinirea numeroaselor profeţii şi a tipurilor şi umbrelor acestei cărţi, atestă cu prisosinţă autenticitatea ei.