Părerea generală este că „Rut”, nu ar fi altceva decât o simplă povestire a vieţii rurale, având la început o bună doză de sentimentalism, înflorind apoi într-o frumoasă poveste de dragoste. Ea, însă, nu este o simplă idilă. Scopul lui Iehova cu această relatare, nu este unul de divertisment, ci de instruire, având o valoare deosebită în aceste „zile ale sfârşitului”. Evenimentele dramatice ale cărţii „Rut”, sunt pline de semnificaţii profetice. „Rut” înseamnă „prietenă”, „prietenie”, „înfăţişare” sau „frumuseţe”.

    Nu se cunoaşte cu exactitate scriitorul şi data scrierii acestei cărţi. Opinia generală însă, atribuie aceasta lui Samuel, deşi mulţi susţin că a fost scrisă după timpul său. Fraza iniţială, „pe vremea judecătorilor”, indică faptul că vremea împăraţilor Israelului începuse, atunci când a fost scrisă cartea. Deoarece, Samuel este autorul probabil şi deoarece el a murit înainte de urcarea lui David pe tron, alcătuirea cărţii a fost terminată în timpul domniei lui Saul. Linia genealogică a lui David, notată în ultimele versete, arată cu o mare precizie timpul în care a fost scrisă cartea şi ne face să ne gândim că el avea deja o poziţie importantă, fiind uns înainte de Samuel. Primele cuvinte, „pe vremea judecătorilor”, atribuie evenimentele dramei perioadei judecătorilor. Deşi relatarea nu o spune, unele dovezi indirecte, indică faptul că ele au avut loc în timpul domniei lui Eglon, rege al Moabului şi după aceea. Relatarea cărţii „Rut”, acoperă o perioadă de timp de aproape unsprezece ani (1:2-4; 4:13).

    Relatarea pune în discuţie mai ales legea privitoare la căsătorie pentru cumnat şi cumnată, făcând o rară şi specială ilustrare a aplicării ei (Deut. 25:5-10). Dar, semnificaţia sa în acest caz, este accentuată şi de faptul că acesta era un mijloc de păstrare neîntreruptă a liniei regale a lui Iuda, prin care a venit David şi apoi Mai Marele David, Isus Christos. Urmăriţi cu atenţie evenimentele care evidenţiază acest punct culminant.

    Primul capitol, prezintă o foamete care bântuia în toată ţara lui Iuda precum şi străduinţa unei familii de a fugi din calea ei. Elimelec şi soţia sa Naomi, cu cei doi fii ai lor, Mahlon şi Chilion, caută refugiu în ţara Moabului. Soţul moare în această ţară şi cei doi fii se căsătoresc cu două moabite. După circa zece ani de căsnicie, Mahlon şi Chilion mor, fără copii. Acest fapt face ca, în urma lui Elimelec, să rămână trei femei şi nici un urmaş. Doar căsătoria între cumnaţi ar fi putut procura un urmaş şi doar în Israel existau rude potrivite pentru a împlini această lege. Cele trei femei încep o călătorie spre vest, către ţara lui Iuda. De două ori, Naomi le avertizează pe tinerele moabite, că există şanse mici ca ele să găsească soţi şi casă într-o ţară străină şi le invită să aprecieze costul acţiunii lor. Ele se gândesc, iar la al doilea avertisment, una dintre ele se întoarce înapoi. Cealaltă, Rut, face o emoţionantă declaraţie prin care exprimă o hotărâre fermă, spunând: „încotro vei merge tu, voi merge şi eu; unde vei locui tu, voi locui şi eu; poporul tău, va fi poporul meu şi Dumnezeul tău, va fi Dumnezeul meu; unde vei muri tu, voi muri şi eu şi voi fi îngropată acolo. Facă-mi Domnul ce o vrea, dar nimic nu mă va despărţi de tine, decât moartea” (versetele 16, 17). Bătrâna Naomi şi nora ei Rut, şi-au continuat călătoria până la Betleem, unde au ajuns la începutul recoltării orzului.

    Al doilea capitol apropie şi mai mult punctul culminant, delimitând ruda prin care se speră a se procura un urmaş lui Elimelec. Truda lui Rut şi respectul lui Boaz pentru dreptul străinilor de a participa la recoltă, dau ocazia potrivită; fără îndoială, Iehova dirija evenimentele. În prima ei zi de lucru, Rut începe să recolteze în spatele lucrătorilor lui Boaz, un iudeu în vârstă. Întrebările lui Boaz despre moabită, fac ca acesta să cunoască devotamentul lui Rut pentru Naomi şi hotărârea ei de a-şi părăsi casa şi ţara natală pentru a locui în mijlocul poporului lui Iehova. El este prietenos cu ea, îi spune să nu recolteze de pe alt câmp decât al său, îi duce mâncarea de prânz şi porunceşte ca ea să aibă favoruri speciale în ceea ce priveşte recoltarea spicelor. Când Rut îi povesteşte soacrei sale situaţia sa binecuvântată de pe câmpul lui Boaz, Naomi vede în aceasta mâna Domnului. După sfaturile lui Naomi, Rut continuă să culeagă pe câmpul lui Boaz, pe durata recoltării orzului şi a grâului.

    În capitolul trei, relatarea ajunge la punctul culminant, pregătind o soluţie potrivită cu legea căsătoriei între cumnaţi. Naomi spune: „fiica mea, aş vrea să-ţi dau un loc de odihnă, ca să fii fericită”. Ea o sfătuieşte pe Rut să meargă în curtea lui Boaz pe timpul nopţii şi să se aşeze la picioarele lui, nesugerând prin aceasta o conduită imorală. Naomi era prea în vârstă pentru a se căsători cu o rudă de-a ei; de aceea, Rut trebuia să acţioneze în locul ei. Deci, a fost potrivit ca ea să considere că Rut trebuia să se căsătorească în locul ei. Actul de a se culca la picioarele lui Boaz, nu era din partea lui Rut o propunere de relaţii necurate, ci o invitaţie pentru Boaz de a-şi „întinde poala hainei peste slujnica ta, căci ai acest drept” (versetul 9). În Israel, acesta era un mod simbolic de a lua o femeie de soţie. Conduita sugerată de Naomi, era o invitaţie pentru Boaz de a accepta rolul de soţ în căsătoria dintre cumnaţi. În fine, el a înţeles acest lucru, dar exista un obstacol: exista o rudă mai apropiată decât Boaz, care avea acest drept.

    Al patrulea capitol al cărţii, arată soluţionarea acestei dificultăţi şi descrie rezolvarea chestiunii. A fost convocat un sfat al bătrânilor, aproape de poarta cetăţii; ruda cea mai apropiată a fost chemată de Boaz şi informată despre aceste fapte şi despre responsabilitatea sa. A înţeles el despre ce era vorba? Răspunsul a fost „da”, atunci când el credea că-şi va putea astfel mări bogăţia, dar a fost „nu”, atunci când a aflat că prin intermediul lui Rut, trebuia să aducă pe lume un urmaş pentru Elimelec. Acest refuz, i-a dat lui Boaz posibilitatea de a o răscumpăra pe Rut. Poporului adunat acolo, i-a spus: „voi sunteţi astăzi martori că am primit din mâinile lui Naomi tot ceea ce aparţinea lui Elimelec, lui Chilion şi lui Mahlon şi că am răscumpărat-o pe Rut, moabita, soţia lui Mahlon, ca să ridic numele mortului în moştenirea lui şi pentru ca numele mortului să nu fie şters dintre fraţii lui şi din poarta locului lui (versetele 9, 10). După aceea, din Rut s-a născut un fiu lui Boaz, numit Obed, care a devenit strămoşul lui David. Legea căsătoriei între cumnaţi a fost respectată şi astfel, a fost evitată o întrerupere a liniei regale şi mai ales, o semnificativă dramă profetică a fost dusă la bun sfârşit.
Ultimele versete, prezintă genealogia de la Pereţ la David. Între Obed şi Isai, nu este menţionat nimeni. Se datorează oare acest lucru micii importanţe a verigilor de legătură sau faptului că fiecare dintre ei, de la Nahşon la Isai, a ajuns la o vârstă înaintată şi a avut la bătrâneţe un fiu? A doua variantă pare a fi cea mai corectă şi accentuează eforturile lui Satan de a întrerupe linia regală care ducea la David şi la Isus, în opoziţie cu vigilenţa lui Iehova, care veghea ca ea să nu fie întreruptă.

    Autenticitatea caracterului canonic al cărţii „Rut”, este suficient confirmată de faptul că Rut, moabita, este menţionată în Matei 1:5, ca o predecesoare a lui Isus dar, împlinirea dramei profetice în aceste „timpuri din urmă”, demonstrează fără nici un dubiu, inspiraţia divină. Faptele corespund dramei şi dovedesc relatarea ca adevărată.