Era în ziua de 22 a lunii etanim, luna pe care romanii o numeau octombrie. Mulţimi de oameni umpleau zonele rezervate poporului de rând în templul din Ierusalim. Sărbătoarea de şapte zile a strângerii secerişului, cel mai îmbucurător eveniment al anului pentru popor, tocmai fusese celebrată. Celebrarea ei era o exprimare fericită a convingerii poporului că, cel puţin în anul următor, nu va duce lipsă de hrană.

Astăzi era ziua a opta. Un om se ridicase deodată din Galileea. „Un nazarinean”, după cum Îl numeau ei. Din acest motiv, conducătorii religioşi „mai sfinţi decât tine” Îl dispreţuiau. De trei ani străbătea Palestina, mergând din loc în loc, predicând şi învăţând în sinagogi, în casele oamenilor, pe munţi, pe coasta mării şi în templu. Şi chiar astăzi El era în templu.

Întreaga naţiune era într-o fierbere religioasă. Acest om neobişnuit din „Galileea Neamurilor”, păşise înainte pentru închinarea divină, curată şi pură. El luase în discuţie practicile religioase ale bătrânilor evrei, scribi, leviţi, preoţi, saduchei şi farisei. Un număr dintre aceştia erau membri ai Sinedriului, Curtea Supremă, având putere peste evrei, limitată numai de guvernatorul roman. Aceşti oameni de rang înalt erau apărători dârzi a ceea ce unul dintre ei numea „religia evreilor” sau „iudaism”. Mereu priveau după profeţi falşi, aducându-i la judecată înaintea Sinedriului.

Într-o zi, un număr de scribi şi farisei din Ierusalim au venit la acest predicator făcător de miracole din Galileea cu întrebarea: „Pentru ce încalcă discipolii Tăi tradiţia bătrânilor? Căci nu-şi spală mâinile înainte să mănânce”. La aceasta, El a răspuns: „Dar voi de ce încălcaţi porunca lui Dumnezeu în folosul tradiţiei voastre? Căci Dumnezeu a spus: „Onorează pe tatăl tău şi pe mama ta” şi „Cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa să fie pedepsit negreşit cu moartea”. Dar voi ziceţi: Dacă un om zice tatălui său sau mamei sale, „Acest lucru este consacrat, altfel ţi l-aş fi dat”, va fi absolvit să cinstească pe tatăl său sau pe mama sa. Şi aţi anulat astfel cuvântul lui Dumnezeu în folosul tradiţiei voastre”. Atunci, acest galilean a îndrăznit să-i numească religioşi ipocriţi şi să aplice împotriva lor un verset al profetului lui Dumnezeu, Isaia. El a spus: „Ipocriţilor, bine a proorocit Isaia despre voi, când a spus: „Norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei, învăţând ca doctrine nişte precepte omeneşti.”

Cu o altă ocazie, acest galilean a învăţat în public oamenii de pe o coastă a muntelui şi a demascat religia şi lucrările ei de binefacere anunţate în lung şi-n lat, posturile auto-impuse, precum şi alte manifestări exterioare. El a spus: „Luaţi seama să nu vă îndepliniţi faptele bune înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altminteri, nu veţi avea răsplată de la Tatăl vostru care este în ceruri. Tu, dar, când faci fapte caritabile, nu suna cu trâmbiţa înaintea ta, cum fac ipocriţii, în sinagogi şi pe uliţe, pentru ca să fie slăviţi de oameni. Adevărat vă spun că şi-au luat răsplata. Ci tu, când faci fapte caritabile, să nu ştie stânga ta ce face dreapta, pentru ca faptele tale caritabile să fie făcute în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.”

„Când vă rugaţi, să nu fiţi ca ipocriţii, cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile uliţelor, pentru ca să fie văzuţi de oameni. Adevărat vă spun că şi-au luat răsplata. Ci tu, când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti. Când vă rugaţi să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi. Să nu vă asemănaţi cu ei; căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să cereţi”.

„Când postiţi, să nu vă luaţi o înfăţişare posomorâtă, ca ipocriţii, care îşi sluţesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata. Ci tu, când posteşti, unge-ţi capul şi spală-ţi faţa, ca să te arăţi că posteşti nu oamenilor, ci Tatălui tău, care este ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti”.

Această vorbire era în mod hotărât antireligioasă pentru marii preoţi, scribii şi fariseii din Ierusalim, cât şi pentru membrii Curţii Supreme. Pentru ei, era o conduită nereligioasă când acest galilean înfăptuia vindecări miraculoase de oameni bolnavi şi necăjiţi în ziua de odihnă săptămânală, în sabat. Poporul de rând Îl asculta cu bucurie. Acest fapt le-a răpit conducătorilor religioşi libertatea de teamă, cu atât mai mult cu cât poporul a ajuns să-L privească pe acest învăţător ambulant ca pe unul dintre profeţii lui Dumnezeu. Chestiunea s-a ridicat atunci şi era larg discutată, dacă acesta era sau nu puternicul Prinţ care fusese prezis să vină, Mesia, pe care evreii care vorbeau greceşte pe timpul acela Îl numeau „Cristos”. El urma să instaleze împărăţia lui Dumnezeu, care va fi o binecuvântare pentru bărbaţii şi femeile tuturor naţiunilor şi va inaugura o lume liberă fără sfârşit. Acum, în acea „mare zi a sărbătorii”, oamenii, care Îl ascultau pe acest galilean învăţând în templu, erau auziţi discutând între ei. Unii ziceau: „Acesta este cu adevărat Profetul”; adică, profetul care trebuia să se ridice după Moise. Alţii ziceau: „Acesta este Cristosul.”

Conducătorii religioşi au început să creadă că libertatea de vorbire nu era un lucru bun pentru acest tânăr îndrăzneţ. Ei doreau să-L ucidă, dar le era teamă să pună mâna pe El din cauza poporului. Astfel, preoţii şefi şi fariseii au trimis funcţionari ca să-L aresteze în templu şi să-I întrerupă predicarea în public. Funcţionarii erau mult mai cinstiţi decât dictatorii lor religioşi şi au venit înapoi fără predicator. Întrebaţi de ce, ei au răspuns: „Niciodată n-a vorbit vreun om ca omul acesta.”

De ce vorbea acest galilean cu atâta îndrăzneală, cu libertate completă de teama religioşilor, care încercau să-L dea pe mâna gloatei, să-L aresteze şi să-L ucidă? El stă acolo, vorbind în templu celor care cred în El. Ascultă-L! Ascultă răspunsul Său la întrebarea de mai sus: „Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi în adevăr discipolii Mei; veţi cunoaşte adevărul şi ADEVĂRUL VĂ VA FACE LIBERI”.

Aici este secretul curajului galileanului de a vorbi clar împotriva religiei, ipocriţilor religioşi şi păcatelor lor. El avea adevărul, îl cunoştea şi îl vorbea fără compromis în interesul libertăţii poporului. El a recunoscut că acei conducători religioşi şi amăgiţii lor erau într-o sclavie mai rea decât îşi închipuiau, în sclavia Diavolului, cel mai rău adversar al lor. Unii dintre aceşti religioşi au obiectat şi au spus că erau sămânţa sau descendenţii credinciosului patriarh Avraam şi de aceea nu fuseseră niciodată sclavi. Cum, atunci, putea galileanul să-i facă pe ei liberi?

Galileanul a răspuns: „Adevărat, adevărat vă spun, că oricine trăieşte în păcat este sclav al păcatului... Deci, dacă Fiul vă va face liberi, veţi fi cu adevărat liberi. Ştiu că sunteţi sămânţa lui Avraam; dar căutaţi să Mă omorâţi, pentru că nu pătrunde în voi cuvântul Meu. Eu spun ce am văzut la Tatăl Meu; şi voi faceţi ce aţi auzit de la tatăl vostru... Voi faceţi faptele tatălui vostru”. După aceea, religioşii drepţi în sine au batjocorit naşterea galileanului şi au spus: „Noi nu suntem copii născuţi din curvie; avem un singur Tată: pe Dumnezeu”. Ei se încredeau în „paternitatea lui Dumnezeu”, cel puţin pentru naţiunea lor, aleasă dintre toate naţiunile.

Cine avea mai multă nevoie să li se spună adevărul decât ei, pentru ca să poată să-şi dea seama de sclavia lor şi să afle calea spre libertate? De aceea, galileanul acesta, care se numea Isus, a spus fără ocolişuri religioşilor: „Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, M-aţi iubi şi pe Mine, căci Eu am ieşit şi vin de la Dumnezeu: n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis. De ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Pentru că nu puteţi asculta cuvântul Meu. Voi aveţi de tată pe Diavolul şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii. Iar pe Mine, pentru că spun adevărul, nu Mă credeţi?”

Isus nu era servul păcatului sau al Diavolului şi al minciunilor lui; Isus era liber. Prin urmare, El i-a întrebat: „Cine dintre voi Mă poate dovedi că am păcat? Dacă spun adevărul, de ce nu Mă credeţi? Cine este din Dumnezeu, ascultă cuvintele lui Dumnezeu; voi de aceea n-ascultaţi, pentru că nu sunteţi din Dumnezeu”. De aceea, ei nu erau liberi de orbirea cauzată de tatăl minciunilor, ci erau legaţi prin spiritul său ucigaş.

Mânioşi pe adevărul ce ieşea din gura Celui care vorbea cu perfectă libertate de frică, religioşii L-au acuzat că avea drac şi că era în sclavia lui. „N-am drac, le-a răspuns Isus; ci Eu cinstesc pe Tatăl Meu, dar voi nu Mă cinstiţi. Eu nu caut gloria Mea; este Unul care o caută şi judecă. Adevărat, adevărat vă spun că, dacă respectă cineva cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea”.

Aceste cuvinte sunt demne de remarcat, pentru că aici este promisă libertatea veşnică de moarte, şi aceasta prin respectarea cuvântului adevărului. Oare sunt persoane credincioase, care trăiesc acum pe pământ, care vor experimenta literalmente împlinirea acestei promisiuni? Religioşii care L-au auzit pe Isus au respins adevărul mărturiei Sale cu privire la El însuşi şi la Tatăl Său. „Atunci au luat pietre ca să arunce în El. Dar Isus S-a ascuns şi a ieşit din templu.” La păcatul lor al necredinţei adevărului, ei au adăugat fapta diavolească a uciderii. În scurt timp, ei au murit în sclavia lor voită, după cum îi avertizase Isus: „De aceea, v-am spus că veţi muri în păcatele voastre; căci, dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre.”