Nu blestema pe împărat, nici chiar în gând, şi nu blestema pe cel bogat în odaia în care te culci; căci s-ar putea întâmpla ca pasărea cerului să-ţi ducă vorba şi o creatură înaripată să-ţi dea pe faţă spusele. - Eclesiastul 10:20, RS.

Deşi putem să-l punem pe cel cu care bârfim să promită că va păstra secretul, astfel de vorbire ajunge la cel calomniat. Pe bună dreptate, ne putem plânge de aceasta? Noi înşine nu am putut păstra un secret. De ce să aşteptăm mai mult de la altul? De ce să aşteptăm ca altul să poată face faţă cerinţei pe care noi nu am putut-o îndeplini? Mai mult, el poate fi asemenea persoanei pe care noi o calomniem şi poate vrea să-i dea o şansă ca să se apere. Acest lucru este corect şi cinstit. Deci, când începem să bârfim, să ne gândim cum ne vom simţi atunci când victima noastră aude aceasta, probabil într-o versiune exagerată. Motivul pentru a ne muşca buzele ar trebui să fie mai bun decât teama de urmări atunci când victima noastră ne prinde cu aceasta. Este voinţa lui Satan să bârfeşti. Voinţa lui Iehova este ca tu să o stârpeşti din faşă. Pe care dintre ei îl vom servi? Servim pe cel de care ascultăm. W 15/5