CE ESTE OMUL ?

De-a lungul secolelor, întrebări precum: „Ce este omul? Are el un suflet nemuritor? Care este destinul omului?”, au fost subiectele unor discuţii importante între înţelepţii acestei lumi. Oamenii religiei și ai ştiinţei şi-au petrecut mult timp şi au depus mari eforturi în încercarea de a răspunde satisfăcător la aceste întrebări.
Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că omul este doar o formă superioară a vieţii animale, având un organism mai complex şi capabil să exercite facultăţi mai presus de orice alte forme de viaţă animală. Ei n-au fost capabili să găsească în om vreo dovadă clară a nemuririi. Ei nu pot găsi vreo dovadă care să arate că omul are un suflet nemuritor. Cu toate acestea, liderii religioşi lumeşti pretind că omul are un suflet nemuritor şi că aceasta este diferenţa majoră dintre om şi celelalte forme de viaţă. Ei spun că sufletul este partea nemuritoare, spirituală a omului.

Pentru ca Dumnezeu să fie găsit adevărat, studiul nostru asupra acestor întrebări va fi făcut pentru a stabili răspunsurile din cuvântul Său, Biblia. Alţii pot să-şi bazeze răspunsurile pe părerile şi scrierile oamenilor, dar dacă aceste păreri şi scrieri nu sunt bazate ferm pe Sfintele Scripturi, ei nu vor răspunde corect la întrebări. Deoarece acesta este răspunsul corect pe care îl doresc oamenii sinceri, Biblia va fi citată ca autoritate pentru tot ceea ce este declarat.
Acum să ne oprim la întrebarea: Ce este omul? Psalmistul a pus o întrebare asemănătoare în Psalmul 8:4-8, după cum urmează: „Ce este omul, ca Tu să fi atent cu el? Şi fiul omului, pe care Tu îl cercetezi? Căci Tu l-ai făcut cu puţin mai prejos decât îngerii, l-ai încununat cu glorie şi cinste. Tu l-ai făcut să stăpânească peste lucrările mâinilor Tale; i-ai pus toate lucrurile sub picioarele sale: toate oile şi boii, da, şi fiarele câmpului, păsările cerului, peştii mării şi tot ce străbate cărările mărilor”. Aceste cuvinte au fost în realitate o profeţie, aşa cum arată apostolul Pavel la Evrei 2:5-10. El aplică aceste cuvinte la Fiul lui Dumnezeu, care a devenit „omul Isus Cristos”, care a fost numit de asemenea „Fiul omului” şi care a fost încununat cu glorie şi cinste în ceruri – Mat. 16:13,27,28; 1Tim. 2:5,6.

Descriind crearea omului original, Gen. 2:7 declară foarte clar: „DOMNUL Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului şi i-a suflat în nări suflare de viaţă; şi omul a devenit un suflet viu”. Astfel, noi învăţăm că omul este o combinaţie dintre două lucruri, anume, „ţărâna pământului” şi „suflarea de viaţă”. Combinarea acestor două lucruri (sau factori) a dat naştere la un suflet viu sau o creatură numită om. Dacă aveţi o Biblie care are note marginale, puteţi privi la Geneza 1:20,30 şi observa că peştii, păsările şi animalele se află în clasa „sufletelor vii” – nota marginală arătând cuvântul „suflet” pentru „creatură” şi „viaţă” în aceste versete.

Astfel, noi vedem cum pretenţia religioniştilor, că omul are un suflet nemuritor şi de aceea diferă de animale, nu este scripturală. Biblia arată că atât omul, cât şi animalul sunt suflete şi superioritatea omului se datorează faptului că el este o formă de viaţă superioară şi la origine i-a fost dată stăpânirea peste formele inferioare de viaţă animală (Ecl. 3:18-21). Primul om, Adam, a fost creat un suflet viu şi niciunde nu este arătat că lui i-a fost dat un suflet nemuritor – 1Cor. 15:45.

Sufletul uman este muritor

Faptul că sufletul uman este muritor poate fi amplu dovedit printr-un studiu atent al Sfintelor Scripturi. Un suflet nemuritor nu poate muri, dar cuvântul lui Dumnezeu spune la Ezechiel 18:4, referitor la oameni: „Iată că toate sufletele sunt ale Mele; după cum sufletul tatălui este al Meu, tot aşa este şi sufletul fiului; sufletul care păcătuieşte, acela va muri”.

Este un fapt recunoscut că fiecare creatură vie de carne îşi are viaţa sau sângele în trup. Profetul Ieremia, vorbind organizaţiei iudee din zilele sale, care era vinovată de sânge, declară: „Pe hainele tale se găseşte sângele sufletelor sărmanilor nevinovaţi” (Ier. 2:34). Aceasta dovedeşte clar că termenul „suflete” este folosit aici ca sinonim pentru creaturi de carne şi sânge. Există multe alte exemple similare cu acesta în Biblie.

Isaia, capitolul 53, ce conţine profeţia despre suferinţele lui Cristos, dă exemple foarte bune despre folosirea cuvântului „suflet” în Biblie. În versetele 10-12 noi citim: „Totuşi, lui Iehova i-a plăcut să-l lovească; El l-a pus să sufere; atunci când Îi vei face sufletul o jertfă pentru păcat, El îşi va vedea sămânţa, îşi va lungi zilele, iar voia lui Iehova va prospera în mâna Sa. El va vedea truda sufletului Său şi va fi mulţumit; prin cunoştinţa Lui, servul Meu cel drept va îndreptăţi pe mulţi; El va purta nelegiuirile lor. De aceea, Îi voi da o parte împreună cu cei mari şi va împărţi prada împreună cu cei puternici; deoarece El şi-a vărsat sufletul în moarte şi a fost numărat împreună cu păcătoşii; totuşi El a purtat păcatul multora şi a mijlocit pentru păcătoşi” (AS). Această doctrină a răscumpărării dovedeşte că a existat un suflet (Adam) care a păcătuit, iar pentru a răscumpăra pe om trebuia să fie sacrificat un suflet corespunzător (un om). Prin vărsarea sufletului Său în moarte”, Cristos a procurat preţul de răscumpărare pentru om. Prin această declaraţie a Scripturii se vede clar că însuşi omul Isus Cristos a fost muritor. El n-a avut un suflet nemuritor. Isus, sufletul uman, a murit.
În Scripturile Greceşti, Matei 10:28 (NW) prezintă un exemplu în care cuvântul „suflet” este folosit ca însemnând viaţă viitoare ca suflet: „Nu deveniţi temători de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Acela care poate distruge atât sufletul, cât şi trupul în Gheenă”. Esenţa acestui text este că noi trebuie să ne temem de Dumnezeu, deoarece El poate să distrugă nu numai trupul nostru uman prezent, ci şi posibilitatea vieţii viitoare. Distrugerea în Gheenă la care se referea aici, înseamnă moartea din care nu există înviere la viaţă viitoare ca suflet.

Nemurire

Acum, că am examinat Scripturile cu privire la suflet, este bine să vedem ce învaţă cuvântul lui Dumnezeu cu privire la nemuritor şi nemurire. Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat când spune că omul (sufletul) este muritor şi supus morţii. Întrebarea care se ridică acum este: Cine posedă nemurire? Va fi aceasta împărţită vreodată la alţii? În Versiunea Bibliei Regele Iacob, cuvintele nemuritor şi nemurire apar de şase ori. Să examinăm acum fiecare asemenea apariţie.

Apostolul Pavel face două declaraţii cu privire la Dumnezeu şi Isus Cristos ca având nemurire. Una se găseşte la 1Timotei 1:17 şi spune: „A Împăratului veşniciilor, a nemuritorului nevăzutului şi singurului Dumnezeu, să fie cinstea şi slava în vecii vecilor! Amin”. Cealaltă se găseşte la 1Timotei 6:16 şi spune: „Singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină de care nu poţi să te apropii, pe care nici un om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea şi care are cinstea şi puterea veşnică! Amin”. Numai Iehova Dumnezeu a fost dintotdeauna nemuritor, iar El a acordat lui Isus Cristos nemurirea la învierea Sa. Despre nemurire se vorbeşte ca despre ceva pe care creştinul uns trebuie s-o caute: „Va da viaţă veşnică celor ce prin stăruinţă răbdătoare în facerea binelui caută slava, cinstea, nemurirea” – Rom. 2:7.

Vorbind adunării creştinilor credincioşi care sunt socotiţi demni să aibă parte de prima înviere, Pavel spune: „Căci ceea ce este pieritor trebuie să se îmbrace cu neputrezire şi ceea ce este muritor trebuie să se îmbrace cu nemurire. Iar când ceea ce este pieritor se îmbracă cu neputrezire şi ceea ce este muritor se îmbracă cu nemurire, atunci se va împlini ceea ce este scris: Moartea a fost înghiţită pentru totdeauna” (1Cor. 15:53,54, NW). Asemenea lui Isus, membrii adunării creştine nu obţin nemurirea până la învierea lor.

Ultima menţiune a nemuririi din Versiunea Regele Iacob se găseşte la 2Timotei 1:10, unde se spune: „Dar care a fost descoperită acum prin apariţia Salvatorului nostru Isus Cristos, care a abolit moartea şi a adus la lumină viaţa şi nemurirea prin Evanghelie”.

Scripturile arată clar că nemurirea a aparţinut la origine numai lui Iehova Dumnezeu. Isus Cristos a fost primul care a primit nemurirea, ca o răsplată pentru calea Sa credincioasă pe pământ şi acum ea este dată ca răsplată celor care aparţin adunării adevărate sau „trupului lui Cristos”. Nemurirea este o răsplată pentru credincioşie. Ea nu-i revine, în mod automat, unui om la naştere.

Omul fiind acum un muritor păcătos, destinul său final este moartea. Dumnezeu a dat perfectului Adam porunca: „Să nu mănânci din pomul cunoştinţei binelui şi răului; căci în ziua când vei mânca din el, cu siguranţă vei muri” (Gen. 2:17). Adam n-a ascultat această poruncă a lui Dumnezeu şi a adus condamnarea la moarte asupra lui însuşi şi asupra urmaşilor săi. Dacă perfectul Adam n-ar fi păcătuit, ar fi fost posibil pentru el, deşi era muritor, să trăiască pe pământ veşnic şi să lase copiilor săi, ca moştenire, viaţa. La Geneza 2:17 Dumnezeu a vorbit foarte accentuat cu privire la sentinţa morţii. El a spus: „Cu siguranţă vei muri”. Nu există nimic care să arate că Dumnezeu a vrut să spună că păcătosul Adam numai va părea că moare, dar sufletul său va trăi pe vecie. Singura declaraţie înregistrată în Biblie că omul neascultător nu va muri cu siguranţă, se găseşte la Geneza 3:4: „Şarpele i-a zis femeii: Cu siguranţă că nu veţi muri”. Astfel, se vede că şarpele (Diavolul) este acela care a inventat doctrina despre nemurirea moştenită a sufletelor umane. Această este principala doctrină pe care Diavolul a folosit-o de-a lungul secolelor, pentru a înşela oamenii şi pentru a-i ţine în robie. De fapt, aceasta este doctrina fundamentală a religiei.

Ştiaţi că oamenii şi animalele mor la fel? Ecleziastul 3:19,20 spune aşa: „Căci soarta omului şi a dobitocului este aceeaşi; aceeaşi soartă au amândoi; cum moare unul, aşa moare şi celălalt; toţi au aceeaşi suflare; şi omul nu întrece cu nimic pe dobitoc; căci totul este deşertăciune. Toate merg la un loc; toate au fost făcute din ţărână şi toate se întorc în ţărână”.

Vorbind despre moartea omului, Psalmul 146:4 spune: „Suflarea lor trece, se întorc în pământ şi în aceeaşi zi pier şi planurile lor”.

Scripturile arată astfel că destinul omului păcătos este moartea. Dar Biblia oferă şi o rază de speranţă. Romani 6:23 spune: „Plata pe care o dă păcatul este moartea, dar darul pe care îl dă Dumnezeu este viaţa veşnică prin Isus Cristos, Domnul nostru” (NW). În felul acesta pentru noi este rezumată speranţa adevărată. Dacă un om se întoarce la Dumnezeu prin Isus Cristos şi caută dreptatea prin El, acel om poate câştiga viaţă veşnică în lumea nouă dreaptă – Ţef. 2:3.

Concluzia Bibliei referitoare la întrebarea „Ce este omul?” este simplă şi logică. Fără învăţături filozofice deşerte ale păgânilor! Mai presus de orice altceva, numai Sfintele Scripturi oferă speranţa adevărată pentru aceia care caută pe Iehova Dumnezeu şi se străduiesc să urmeze căile Sale.

Folosim fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experienţă mai bună online și pentru a îmbunătăți acest site. Continuând să utilizați acest site, vă dați consimțământul asupra utilizării cookie-urilor.
Află mai multe detalii despre cookie-uri în sectiunea Politica de Cookies, inclusiv despre posibilitatea retragerii acordului.