„Experienţa este cel mai bun învăţător”, spune un slogan popular de azi. Din cauza repetării şi acceptării lor generale, sloganuri ca acesta sunt adesea crezute fără să fie supuse vreunei cercetări sau examinări atente. Fiecare din noi ştie că experienţa este un învăţător şi astfel, majoritatea persoanelor trec cu vederea strecurarea expresiei cel mai bun. Totuşi, aceasta n-ar trebui acceptată, pentru că face ca sloganul să devină fals.

Unii au încercat să aducă argumente că experienţa este un învăţător, citând Romani 5:3,4: „Ne bucurăm de asemenea în necazurile noastre: ştiind că necazul aduce răbdare; răbdarea experienţă; şi experienţa speranţă.” O traducere modernă mult mai corectă înlătură cuvântul experienţă din acest text, redându-l astfel: „să ne bucurăm în timp ce suntem în necazuri, întrucât ştim că necazul aduce răbdare; răbdarea la rândul ei, aduce o stare aprobată; starea aprobată la rândul ei aduce speranţă.”

Nici Evrei 5:8 nu stabileşte experienţa ca fiind cel mai bun învăţător, când zice referitor la Isus: „Cu toate că a fost un Fiu, El a învăţat totuşi să asculte din lucrurile pe care le-a suferit.” Isus nu a fost niciodată neascultător; El nu a suferit pentru a învăţa să treacă de la neascultare la ascultare. El şi-a început preoţia în ascultare sub probă, iar devotamentul său în a asculta a fost doar întărit de următoarele probe ale integrităţii. Acest nepătat nu s-a înjosit vreodată păcătuind, ca să înveţe păcătoşenia păcatului. – Matei 4:1-11; Evrei 7:26.

Evrei 2:17,18 a fost citat pentru a se argumenta că Isus a experimentat neputinţele trupeşti ca om, astfel că El putea manifesta pe deplin înţelegere faţă de oamenii păcătoşi şi putea fi îndurător cu aceştia: „El a trebuit să devină asemenea „fraţilor” săi în toate privinţele, pentru a putea deveni un mare preot îndurător şi credincios în lucrurile privitoare la Dumnezeu, pentru a oferi astfel un sacrificiu împăciuitor pentru păcatele oamenilor. Căci, prin faptul că El însuşi a suferit când a fost pus la încercare, poate să vină în ajutorul celor ce sunt puşi la încercare.” Cu toate acestea, proba la care a fost supus Isus nu a fost una privitoare la neputinţele trupeşti cauzate de păcatul moştenit, pentru că El a fost perfect în carne şi fără păcat. Lupta lui nu a fost una împotriva păcatului moştenit în trupul Său. Proba pe care a experimentat-o şi pe care a înfruntat-o cu succes a fost proba integrităţii, încercarea îndurării în carne a atacurilor aduse asupra Lui de către Satan şi reprezentanţii acestuia cu scopul de a-L întoarce de la Dumnezeu. El şi-a dat seama de dificultăţile probei, şi astfel poate oferi ajutor urmaşilor Săi în atacurile asemănătoare aduse asupra lor. Chiar faptul că El a izbutit în carne, este un exemplu încurajator care îi  ajută pe urmaşii Săi să înfrunte proba.

Cu toate acestea, nu se poate spune că o astfel de probă trebuie experimentată pentru a fi înţeleasă. Dacă e aşa, atunci Isus ar fi mai înţelept în această privinţă decât Iehova Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu a experimentat aceasta. Totuşi, Dumnezeu înţelege creaturile din carne şi sânge mai bine decât se înţeleg ele însele: „Ca mila unui tată pentru copiii lui este mila lui Iehova pentru cei care-L onorează; pentru că El ştie cum suntem făcuţi, El este conştient că suntem ţărână.” (Psalmii 103:13,14) El a înţeles această problemă a integrităţii aşa de bine că, încă de la început, când Satan a lansat provocarea, Iehova a putut să spună în mod sigur că unii oameni vor fi capabili să treacă testul. Nu numai Iehova Dumnezeu, dar şi Cristos a cunoscut puterea omului în această privinţă; nu a fost folosit El pentru a-l face pe om din ţărână? (Coloseni 1:16) Nu a observat El cum Iov şi alţii au trecut cu succes proba integrităţii? Această înţeleaptă creatură-spirit n-a avut nevoie să înveţe din experienţă în această problemă. Dar carnea Sa perfectă şi faptul că a îndurat El însuşi proba este principalul exemplu de integritate înaintea lui Dumnezeu, şi este un model pentru urmaşii Săi.

Unde experienţa a eşuat în a învăţa bine

O regulă divină este, „Oricine se va înălţa va fi înjosit; iar cine se va smeri va fi înălţat.” (Matei 23:12) Dar Satan a avut de descoperit aceasta din experienţă, căutând să-şi înalţe tronul deasupra stelelor lui Dumnezeu, doar ca să sfârşească într-o cădere ruşinoasă. (Isaia 14:12-15) După cât se pare, el nu a învăţat nimic experimentând o cădere din ceruri după 1914, pentru că de atunci el continuă şi chiar amplifică războiul împotriva organizaţiei teocratice a lui Iehova, până la nimicirea finală a lui. – Apocalipsa 12:9,13,17; 20:1-3,10.

După rebeliunea sa iniţială, prin înşelătorie ascunsă, Satan a împins prima pereche umană să încerce să se înalţe ca dumnezeii, dar rezultatul pe care ei l-au experienţat a fost o cădere în păcat şi moarte, şi cu acestea, afundarea lor în delincvenţa pe care au adus-o peste întreaga rasă umană. Totuşi, nici una din experienţele dure pe care le-au îndurat ca rezultat al neascultării, de la izgonirea lor din Eden înainte, nu i-a învăţat să se căiască şi să-şi recunoască greşeala.

În degradarea care a urmat, creaturile umane nu au învăţat din greşelile lor în mod smerit, n-au învăţat din grelele lovituri ale experienţei, ci au adăugat din ce în ce mai multe căderi dureroase pe calea mândriei şi înălţării de sine. Chiar în secolul XX experienţele lor sau ale altora nu au fost suficiente ca să-i înveţe să se ferească de cursa mândriei; dimpotrivă, isteţii şi orgolioşii se înmulţesc în aceste zile din urmă. (2Timotei 3:1,4) Astfel, câţiva aroganţi chiar se potrivesc nebuniei lui Satan, înălţându-se pe ei înşişi deasupra lui Iehova, pretinzând că ei zilnic îi ordonă lui Dumnezeu să coboare de pe tronul său din ceruri pe pământ pentru a fi sacrificat de ei pe un altar religios!

Oamenii în vârstă, cu toată experienţa lor acumulată, nu sunt neapărat şi înţelepţi. Tânărul şi, comparativ, neexperimentatul Elihu a aşteptat în zadar să audă înţelepciune de la cei trei „prieteni” în vârstă ai lui Iov, şi în cele din urmă i-a criticat deschis astfel: „Eu sunt tânăr, în timp ce voi sunteţi bătrâni; drept pentru care m-am temut să-mi arăt cunoştinţa în faţa voastră. M-am gândit zile întregi dacă ar trebui să vorbesc, şi mulţi ani dacă ar trebui să învăţ înţelepciunea. Cu toate acestea, este un spirit în om, şi suflarea Celui Atotputernic, care îl fac inteligent; nu cel bătrân este înţelept, nici cei mai în vârstă care înţeleg dreptatea.” (Iov 32:6-9) Dacă Elihu a gândit că „anii ar trebui să aducă înţelepciunea” din cauza experienţei pe care au acumulat-o, sau dacă el a gândit că trecerea anilor ar însemna înţelepciune, ţinând seama de studiul îndelungat, nu este lămurit de relatare. Ceea ce este limpede este că Elihu a desluşit necesitatea vitală mai bine decât oricare dintre aceştia, când a zis: „Totuşi este un spirit în oameni, şi inspiraţia de la Cel Atotputernic îi face să înţeleagă.” El a realizat că nici experienţa, nici anii de studiu nu aduc adevărata înţelepciune, dacă acestea nu sunt însoţite de spiritul lui Iehova.

Regelui Solomon i-a fost dăruită înţelepciune ca urmare a unei cereri făcute de el lui Dumnezeu pentru „o inimă înţelegătoare care să judece poporul Tău”. (1 Regi 3:9) Dar Solomon a căutat de asemenea să-şi mărească înţelepciunea prin experienţă: „Mi-am zis: Vino, încearcă plăcerea şi bucură-te. Dar acest plus a fost în zadar. Veselia este nebunie curată, am reflectat, atunci care este folosul plăcerii? Mi-am cercetat inima ca să văd cum să-mi răsfăţ trupul cu vin (strunindu-mă într-un mod înţelept tot timpul) cum să vin aproape de prostie, până când aş putea vedea cât de mari se dau fiii oamenilor sub soare de-a lungul puţinelor zile ale vieţii lor.” (Eclesiastul 2:1-3) Cu toate acestea, nu este nici necesar, nici înţelept să cauţi în experienţă toate lucrurile, pentru a le determina valoarea. Şi desigur, este culmea prostiei să te laşi în voia păcatului ca să înveţi despre el direct de la sursă.

Solomon poate că a învăţat lucruri folositoare din experienţă, dar a învăţat de asemenea că, căsătoriile cu femei păgâne l-au condus în prostia veneraţiei demonice şi în afara adevăratei închinări şi favori a lui Iehova. Avantajul acestei cunoaşteri din experienţe l-a costat posibilitatea de a avea viaţă în lumea nouă. Ce bine ar fi fost pentru el dacă ar fi învăţat această lecţie, nu din experienţă, ci din Cuvântul scris al lui Dumnezeu: „Nu trebuie să vă amestecaţi în căsătorii cu ei, nici să daţi fiilor lor pe fiicele voastre, nici să primiţi pe fiicele lor pentru fiii voştri; pentru că ele vor întoarce pe fiii voştri de la a mă urma pe mine la a servi dumnezei străini, şi atunci mânia Domnului se va revărsa peste voi, iar El vă va distruge repede.” – Deuteronom 7:3,4; 11:1-11.

Învăţând din „lucrurile nevăzute încă”

Iehova Dumnezeu i-a spus lui Noe: „Căci după şapte zile, voi face să plouă pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; şi voi şterge astfel de pe faţa pământului toate făpturile pe care le-am făcut.” (Geneza 7:4) Noe a propovăduit acest mesaj, dar batjocoritorii au luat în râs avertismentul său despre un potop global. Ce-ar fi dacă cineva v-ar spune că urmează să plouă în sus? Veţi crede acea persoană dezechilibrată mintal. Noi ştim că plouă în jos, nu în sus. Păi, când Noe în zilele sale, a propovăduit că va ploua în jos oamenii l-au crezut nebun. Ei erau obişnuiţi ca umezeala să vină din pământ şi să ude vegetaţia, şi nu să plouă stropind din cer. Despre pământul dinainte de potop Geneza 2:5,6 zice: „Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pământ … Ci un abur se ridica de pe pământ şi uda toată faţa pământului.” Cu toate acestea, la timpul potrivit de Dumnezeu a plouat peste pământ, şi lumea originală a fost înecată într-un mormânt de apă.

Punctul de vedere al instrucţiunii este aici: Noe vroia să înveţe de la Dumnezeu că poate ploua şi în jos, dar batjocoritorii vroiau să înveţe doar din experienţă. Oamenii erau obişnuiţi cu apa ieşind din pământ, şi deoarece nu avuseseră de a face cu  o ploaie torenţială  niciodată, ei au considerat acest lucru imposibil. Ei au considerat că ştiau totul; trebuia să fie bătător la ochi ca ei să vadă diferenţa. S-a întâmplat asta, dar cu preţul  vieţii lor. În acel caz, experienţa a fost cel mai rău învăţător.

Noi putem învăţa din experienţa lumii originale cu potopul global, pentru că Isus a avertizat: „aşa cum au fost zilele lui Noe, aşa va fi şi prezenţa Fiului Omului.” (Matei 24:37) Acei oameni din timpul lui Noe au fost luaţi prin surprindere, cufundaţi în ocupaţiile lor egoiste, indiferenţi sau ironici faţă de vreun avertisment sau ceva pe care ei l-au considerat imposibil. Exact aşa cum a fost „atenţionat Noe în legătură cu lucrurile nevăzute încă”, tot aşa astăzi martorii lui Iehova discern prin studiul biblic avertismentul lui Dumnezeu despre „un necaz care nu s-a mai întâmplat de la începutul lumii până acum, nu, nici nu se va mai întâmpla din nou.” (Evrei 11:7; Matei 24:21; Apocalipsa 16:13-16) Aceasta înseamnă că marele necaz din Armaghedon va depăşi potopul în distrugere, şi va fi o experienţă complet nouă pentru „această lume rea prezentă”. (Galateni 1:4) Iehova va lupta în Armaghedon prin mijloace miraculoase ca în vechime, când El a luptat pentru Israel aruncând cu bucăţi imense de gheaţă în duşman, când îngerul morţii a ucis 185.000 de oameni într-o noapte şi când făcut ca Marea Roşie să înghită armatele Egiptului. (Iosua 10:11; Isaia 37:36; Exod 14:27,28) Armaghedonul va face să pară mici astfel de manifestări ale furiei divine.

Dar când se atrage atenţia asupra apropierii şi a caracterului distrugător al Armaghedonului, majoritatea oamenilor batjocoresc, ridiculizează şi spun că acest lucru este imposibil, doar pentru că ei nu au mai văzut vreodată astfel de manifestări miraculoase. La fel ca cei din zilele lui Noe, aceşti batjocoritori moderni insistă să fie învăţaţi despre Armaghedon prin experienţă. Cu toate acestea, câteva persoane de bine vor fi atente în mod înţelept la atenţionarea divină despre Armaghedon, exact cum Noe şi familia sa au învăţat despre potop de la Dumnezeu şi au acţionat urmând instrucţiunile Lui. Prin alegerea lui Iehova drept Învăţătorul lor, în locul experienţei, ei vor trece pe calea instruirii pe care Armaghedonul o dă pentru atotputernicia şi supremaţia lui Dumnezeu.

Iehova Dumnezeu - cel mai bun învăţător

Iehova Dumnezeu nu şi-a câştigat înţelepciunea Sa nemărginită din experienţă. El cunoaşte „sfârşitul de la început”, înainte să-şi fi putut acumula vreo experienţă. (Isaia 46:10) El nu recomandă experienţa ca cel mai bun învăţător pentru creştini. „Ei vor fi învăţaţi de Iehova.” (Ioan 6:45; Isaia 54:13) Nu cunoştinţa câştigată prin experienţă este cea care conduce la viaţa veşnică, ci „asimilarea cunoştinţei despre Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi despre acela pe care L-ai trimis Tu, Isus Christos”. (Ioan 17:3) Şi nu experienţa este ceea ce îi trebuie celui neexperimentat; mai degrabă, sunt date proverbe inspirate „ca oamenii să poată câştiga înţelepciune şi instruire, să poată înţelege cuvintele inteligenţei; ca ei să poată primi instruire într-o conduită înţeleaptă, în corectitudine, dreptate şi onestitate; ca să dea celor neîncercaţi agerime de minte, tânărului cunoştinţă şi chibzuinţă”. (Proverbe 1:1-4) O mustrare înţeleaptă este mult mai instructivă decât experienţa aspră şi o persoană înţeleaptă va învăţa mult mai mult din ea, decât va asimila un prost încercând experienţa: „O mustrare pătrunde mai mult într-un om înţelept decât o sută de lovituri într-un prost.” – Proverbe 17:10.

În repetate rînduri, Israel a ignorat mustrarea divină şi în mod prostesc s-a descoperit în faţa atacurilor şi opresiunilor din belşug ale duşmanilor lui, toate acestea pentru că nu s-a supus să fie învăţat de Dumnezeu. „Au părăsit pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor, care-i scosese din ţara Egiptului, şi au mers după alţi dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor care-i înconjurau; s-au închinat înaintea lor, şi au mâniat pe Domnul. Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel. El i-a dat în mâinile unor prădători care i-au prădat, i-a vândut în mâinile vrăjmaşilor lor de jur împrejur, şi nu s-au mai putut împotrivi vrăjmaşilor lor. Când le ridica Domnul judecători, Domnul era cu judecătorul, şi-i izbăvea din mâna vrăjmaşilor lor în tot timpul vieţii judecătorului, căci Domnului I se făcea milă de suspinele scoase de ei împotriva celor ce-i apăsau şi-i chinuiau. Dar, după moartea judecătorului, se stricau din nou, mai mult decât părinţii lor, ducându-se după alţi dumnezei, ca să le slujească şi să se închine înaintea lor, şi stăruiau în această purtare şi împietrire.” – Judecători 2:12,14,18,19.

După cât se pare, naţiunea Israel a învăţat puţin din aceste experienţe aspre, pentru că atât sub judecători cât şi sub regi, ea a comis în mod repetat aceleaşi gafe care au adus asupra ei asemenea timpuri de încercare, şi în final calea ei încăpăţânată a dus la prăbuşirea ei ca naţiune teocratică tipică. (Ezechiel 21:24-27) Nu Iehova Dumnezeu a adus aceste experienţe dificile peste Israel. Naţiunea Israel le-a adus peste ea însăşi, prin neascultarea poruncilor lui Dumnezeu. Iehova a adus pedepse mustrătoare asupra naţiunii Israel pentru a o întoarce pe calea cea bună, dar din cauza prostiei şi încăpăţânării Israelului, efectele bune ale unei astfel de mustrări n-au ţinut. Azi creştinii fac greşeli, drept pentru care ei aduc asupra lor experienţe neplăcute, dar dacă sunt supuşi şi înţelepţi, vor beneficia de corectarea iubitoare a lui Iehova. „Fiul meu, nu nesocoti disciplina de la Iehova, nici nu-ţi pierde inima când eşti corectat de El; pentru că Iehova disciplinează pe cine iubeşte.” „produce în cei care au fost instruiţi de ea un rod paşnic, adică dreptatea.” (Evrei 12:5,6,11) Noi nu aducem experienţe dificile asupra noastră, dar disciplina şi corecţia lui Iehova ne învaţă şi ne îndreaptă spre dreptate.

Această lume prezentă este ca Israelul din vechime. Lumea se poate lăuda că experienţa este cel mai bun învăţător, dar dacă este aşa, atunci lumea este un elev foarte prost. Locuitorii ei nu au învăţat să evite păcatul, experimentându-l de mii de ani. Experienţa lor în imoralitate şi blasfemie i-a făcut experţi în asta, mai îngropaţi în obiceiuri rele, încât astăzi ea atinge starea cea mai josnică, prezisă pentru zilele din urmă. Iar şi iar această lume veche realizează serie după serie de războaie sângeroase şi crime odioase, aşa cum istoria ei murdară şi-o repetă asupra fiecărei generaţii; dar din toată această experienţă ea nu a învăţat nimic, nici chiar această generaţie care a luptat în două războaie mondiale inutile şi care acum se pregăteşte pentru un al treilea. Ca o scroafă care se întoarce în noroi, ca un câine care se întoarce la ceea ce a vomitat, lumea nu învaţă nimic din experienţă, şi cu toate acestea spune că experienţa este cel mai bun învăţător. La Armaghedon, acest „cel mai bun învăţător” va fi cea mai grea experienţă a lumii, ultima ei experienţă, drept pentru care ea va absolvi această şcoală de grele lovituri ca un lucru mort care nu va fi înviat niciodată. – 2Petru 3:7.

Cu toate acestea, persoanele cu bunăvoinţă faţă de Dumnezeu nu cred că au nevoie de o experienţă deliberată a păcatului pentru a aprecia moralitatea, ori să sufere moarte pentru a învăţa valoarea vieţii, sau să simtă puterea lui Iehova împotriva lor în Armaghedon pentru a fi convinşi că El posedă aceasta. Ei privesc la Iehova Dumnezeu şi la Isus Cristos ca la cei mai Buni Învăţători. Sub condiţiile prezente o viaţă de om este scurtă, iar experienţa lui, sărăcăcioasă, deşi Satan a avut mii de ani de experienţă în a înşela şi a întinde curse oamenilor. Noi nu-i putem opune scurta noastră experienţă, şi să sperăm că vom învinge. Noi trebuie să combatem îndelunga experienţă a lui Satan inspirându-ne din înţelepciunea nemăsurată a lui Iehova. Noi avem nevoie de cei mai buni învăţători care să ne  instruiască în evitarea curselor lui Satan. În Dumnezeu şi Cristos avem astfel de Învăţători. În Biblie găsim instruirea lor nepreţuită. – Proverbe 2:1-12; 3:13-18.