Cu ce seamănă el? Când, de cine şi pentru ce scop a fost creat sau descoperit? Cine merge acolo şi pentru cât timp?

În versiunile vechi englezeşti este folosit cuvântul hell pentru a denumi locul. În vechile Scripturi Ebraice acesta este cuvântul sheol, care este tradus prin aceste cuvinte în limbi diferite.

În toate aceste Scripturi Ebraice sfinte, acest cuvânt sheol apare de 65 de ori. În Versiunea Regele Iacob traducătorii englezi îl redau de 31 de ori „iad”, de 31 de ori „mormânt” şi numai de trei ori „groapă”.

Chiar în limbile străine, diferiţii traducători nu sunt de acord între ei în traducerea cuvântului ebraic sheol şi a echivalentului său grecesc ha’des. Dar chiar faptul că Versiunea Regele Iacob redă acelaşi cuvânt ebraic sheol în trei moduri diferite, arată că iad, mormânt şi groapă înseamnă unul şi acelaşi lucru. Deoarece iad înseamnă mormântul obişnuit al omenirii sau groapa de înmormântare, acesta n-ar putea însemna în acelaşi timp un loc de chin arzător sau un loc cu două compartimente, unul al fericirii şi unul al chinului arzător.

Cum ştim noi că sheol înseamnă mormântul obişnuit al omenirii şi nu un loc de chin? Sfânta Scriptură, Cuvântul lui Dumnezeu îl interpretează aşa. La Geneza 37:35 şi 42:38, Iacob, unul din strămoşii lui Isus, atunci când îl plângea pe fiul său Iosif, pe care îl credea mort, a spus fiilor şi fiicelor sale care veniseră să-l mângâie: „Plângând mă voi pogorî în mormânt [sheol] la fiul meu… atunci cu durere îmi veţi pogorî părul meu cărunt în mormânt [sheol]”. În aceste versete, Versiunea Americană Standard lasă sheol netradus, Versiunea Regele Iacob îl redă „mormânt”, dar Versiunea catolică Douay îl redă „iad”. Acum, opriţi-vă pentru un moment şi gândiţi-vă. Credea Iacob că fiul său Iosif se dusese într-un loc de chin să-şi petreacă acolo eternitatea şi dorea el însuşi să meargă acolo pentru a-l întâlni? Sau mai degrabă, el gândea numai că fiul său iubit era mort, se afla în mormânt şi el însuşi dorea să moară? Dacă el urma să meargă într-un asemenea loc arzător şi fierbinte, părul său cărunt n-ar fi rezistat acolo. Fie că sunteţi catolici, protestanţi, iudei sau din alte religii, opriţi-vă un moment! Gândiţi-vă! Judecaţi!

Merg oamenii buni în iad? Da, dacă prin iad înţelegeţi iadul Bibliei. Cine nu ştie de Iov? Cine n-a citit în Biblie despre credincioşia şi integritatea sa faţă de Dumnezeu? În mijlocul necazului său şi sub apăsarea lui Satan şi a presupuşilor săi prieteni, Iov i-a prezentat lui Dumnezeu această rugăciune: „O, dacă m-ai ascunde în mormânt [sheol, AS; iad, Dy], dacă m-ai păstra în secret, până Îţi va trece mânia, dacă mi-ai stabili un timp şi ţi-ai aminti de mine!” (Iov 14:13) Dacă sheol înseamnă un loc de chin şi foc, dorea Iov să meargă acolo şi să-şi petreacă timpul, până când Dumnezeu îşi amintea de el? Această întrebare cere mai degrabă folosirea facultăţilor voastre mintale, decât credulitate oarbă. Evident, dorinţa lui Iov era să moară şi să meargă în mormânt, ca suferinţele sale să poată înceta. Psalmul 139:8 spune: „Dacă îmi pregătesc patul în mormânt [sheol, AS], iată, Tu eşti acolo”.

Unde este iadul?

Dar unde este localizat iadul? Enciclopedia Catolică, volumul VII, sub cuvântul „Iad” declară: „Scrierea sfântă pare să arate că iadul este în interiorul pământului, căci aceasta descrie iadul ca un abis în care coboară cei răi”. Dar citiţi ceea ce spune Biblia despre localizarea iadului. Când profetul Iona a fost înghiţit de un peşte mare, pentru a-l salva de la înec, el s-a rugat din pântecele acestuia, prin aceste cuvinte: „Din pricina necazului meu am strigat la DOMNUL şi El m-a ascultat; din pântecele iadului [nota marginală, mormântului] am strigat şi Tu mi-ai ascultat glasul” (Iona 2:2). Unde era Iona? În pântecele peştelui pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru a-l înghiţi. Acel loc întunecat şi strâmt ar fi fost mormântul profetului, dacă Dumnezeu n-ar fi „vorbit peştelui şi acesta l-a vărsat pe Iona pe ţărm”. Dar, până la acel timp, el se găsea în iad; el era ca şi mort în sheol, mormânt sau groapă. Este limpede că iadul nu este în centrul fierbinte al pământului nostru, căci el nu este mai adânc decât mormântul.

Ce putem spune despre soldaţii care mor în războaie literale? Merg ei în cer sau în iad? Răspunsul dumneavoastră adevărat se găseşte la Ezechiel 32:27: „Puternicii care cad [în luptă] dintre cei necircumcişi, sunt coborâţi în iad împreună cu armele lor de război; ei şi-au pus săbiile sub capete, dar nelegiuirile lor vor fi pe oasele lor, deşi au fost spaima puternicilor în ţara celor vii”. Aşadar, soldaţii care mor în războaie sunt aruncaţi în iad, sheol sau mormânt, iar armele lor sunt aşezate de asemenea împreună cu ei în iad, sub capetele lor, în ţinutul celor morţi. Amos 9:2 spune: „Chiar dacă ar pătrunde în iad, mâna Mea îi va smulge şi de acolo”. Cum pot oamenii să pătrundă în iad, dacă acesta este un loc literal de foc şi pucioasă, în inima pământului? Este atât de limpede că iadul Bibliei este mormântul comun al omenirii, încât chiar şi un copilaş sincer poate înţelege aceasta, dar nu şi teologii religioşi.

La Numeri 16:32,33 este scris despre cei care s-au răsculat împotriva lui Moise, că pământul „şi-a deschis gura şi i-a înghiţit şi… ei şi tot ce le aparţinea, au coborât de vii în groapă [în iad, Dy]”. Aici se află încă un caz unde cuvântul sheol este tradus „groapă”. Aceasta înseamnă mormântul, locul unde cutremurul i-a coborât pe acei rebeli.

Ieşire din iad

Există vreun exemplu în Scriptură despre vreun om care a mers în iad şi a fost eliberat din el? Da; Iona a fost unul. Dar Biblia dă un alt exemplu, cel al lui Isus. El a mers în iad şi a rămas acolo timp de trei zile, apoi a fost înviat prin puterea Atotputernicului Dumnezeu. Ascultaţi ce declară apostolul Petru despre Isus Cristos Cel martirizat. Citând din Ps. 16:10, Petru spune: „Sufletul Său n-a fost lăsat în iad, nici trupul Lui n-a fost lăsat să vadă putrezirea. Noi toţi suntem martori ai acestui Isus pe care Dumnezeu L-a înviat” (Fap. 2:31,32). Cuvântul ebraic din Psalmul 16:10 tradus „iad” este sheol; dar în citatul în limba greacă a lui Petru acesta este ha’des. Prin urmare, noi înţelegem că ha’des este echivalentul grecesc pentru cuvântul sheol. Cuvântul original din fiecare limbă înseamnă mormântul obişnuit al omenirii, o stare în care cei morţi şi îngropaţi sunt nevăzuţi. Acolo este locul unde Fiul lui Dumnezeu a mers pentru trei zile, asemenea lui Iona.

Dar nu se află Satan Diavolul şi demonii săi în iad, întreţinând focul şi făcându-l cumplit pentru aceia care sunt în el? Aceasta este ceea ce învaţă clerul creştinătăţii, dar veţi fi surprinşi să aflaţi că Diavolul n-a fost niciodată într-un asemenea loc. Servul uman al Diavolului, regele Babilonului, a fost osândit să meargă în iad, iadul Bibliei. Dar Satan Diavolul, care s-a făcut pe sine Lucifer în organizaţia sa, se află într-adevăr în spatele chipului „regelui Babilonului” căruia i se vorbeşte prin aceste cuvinte. „Iadul din adâncime se mişcă pentru tine să te întâmpine la sosirea ta; el scoală pe cei morţi pentru tine, chiar pe toţi conducătorii pământului; el ridică de pe scaunele lor de domnie pe toţi regii naţiunilor” (Isa. 14:9). Dacă Diavolul a fost permanent acolo, cum putea iadul să se mişte ca să-l întâmpine? Numai pentru că, aşa cum îi spune în mod profetic versetul 15, „tu vei fi aruncat în iad, în adâncimile gropii”. Atunci este limpede că Satan merge acolo pentru prima dată în bătălia Armaghedonului, pentru a întâlni moartea. Deci, iadul de aici corespunde cu abisul, unde el este ţinut legat timp de o mie de ani – Apoc. 20:1-3,7.

Multe secte religioase cred că pentru toţi aceia care au ghinionul să meargă în iad, nu există nici o speranţă să iasă vreodată din el. Dar Isus a ieşit din iad şi la Apocalips 20:13 noi citim: „Moartea şi iadul au eliberat pe morţii care erau în ele; şi ei au fost judecaţi, fiecare om după faptele lui”. Aici, înregistrarea declară că iadul a dat drumul morţilor care erau în el şi că cei eliberaţi au fost judecaţi după faptele lor.

Acum este cazul să alegem cine este adevărat, Dumnezeu sau clerul? Noi citim la versetul 14: „Şi moartea şi iadul [ha’des] au fost aruncate în iazul de foc. Aceasta este moartea a doua”. Acesta este un limbaj simbolic. Moartea şi iadul sunt lucruri care nu pot fi aruncate, în mod raţional, într-un „iaz de foc” literal. Pavel spune că moartea însăşi va fi nimicită: „Moartea este înghiţită pentru totdeauna” (1Cor. 15:54,55, NW). Nimeni n-ar putea să înţeleagă acest limbaj simbolic, dacă nu ne-ar oferi interpretarea Biblia însăşi, care spune: „Aceasta înseamnă moartea a doua, iazul de foc” (Apoc. 20:14, NW). Din moartea a doua nu există restabilire sau înviere. La versetul 10 este făcută declaraţia îmbucurătoare că Diavolul însuşi va fi, la sfârşit, „aruncat în iazul de foc şi pucioasă” care, conform Bibliei, înseamnă „moartea a doua”. Diavolul nu se va mai întoarce niciodată din această stare pentru a necăji pe supuşii Regelui din lumea nouă. „Chinurile” Diavolului în iazul de foc înseamnă că el va rămâne pentru totdeauna în moartea a doua.

Gheena

Acum, cum trebuie să explicăm noi cuvintele lui Isus de la Marcu 9:47,48? Aici, Versiunea Regele Iacob spune: „Dacă ochiul tău te face să păcătuieşti, smulge-l; este mai bine pentru tine să intri în Împărăţia lui Dumnezeu cu un singur ochi, decât să ai amândoi ochii şi să fi aruncat în focul iadului; acolo unde viermele nu moare şi focul nu se stinge”. De acest text se agaţă susţinătorii iadului de foc, pentru a dovedi că există un loc de chin arzător, unde cei răi suferă dureri, fiind conştienţi. Dar examinarea atentă a cuvintelor lui Isus, dezvăluie că cei care nu mor sunt viermii, nu creatura om. Prin urmare, după teoria clerului, viermii sunt nemuritori. Acest lucru este cu totul nescriptural şi iraţional. Isus n-a spus nimic despre creaturi care ar fi conştiente acolo şi ar suferi chinuri în foc.

Atunci, ce a vrut Isus să spună aici? Aceasta: că este mai bine pentru un om să fie lipsit de orice lucru care îi este lui aşa de drag, ca un ochi, o mână sau un picior, decât să păstreze acel lucru şi să fie nimicit în Gheenă.

Dacă noi am lua cuvintele lui Isus despre Gheenă ca însemnând foc literal, atunci pur şi simplu numai persoanele cu un singur ochi sau cu un singur picior ar obţine vreodată viaţă veşnică.
Ce aveţi de spus despre bogatul pe care Isus l-a descris că a mers în iad şi despre Lazăr care „a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam”? (Luca 16:19-31, NW). Nu arată aceasta că există un iad arzător cu oameni conştienţi în el? Nicidecum; pentru că aceasta este o parabolă. O parabolă este o declaraţie simbolică şi figurativă care descrie ceva din realitate. Este iraţional să presupunem că cineva merge în iad numai pentru că este bogat, poartă haine bune şi are belşug de mâncare; căci bogatul nu este acuzat de nimic. Pe de altă parte, ar fi ridicol să credem că pentru a merge în cer, cineva trebuie să fie un cerşetor, să stea la poarta unui bogat, să mănânce firimiturile ce cad de la masa acestuia, să fie plin de bube şi să aibă câini, care să vină şi să le lingă. Un alt amănunt: dacă bogatul se găsea într-un iaz arzător literal, cum putea Avraam să-l trimită pe Lazăr să-i răcorească limba numai cu o picătură de apă de pe vârful degetului său?

Cine este responsabil pentru această doctrină defăimătoare de Dumnezeu, despre un iad al chinului? Iniţiatorul acesteia este însuşi Satan. Scopul său în introducerea acestei doctrine a fost să îndepărteze pe oameni de la studierea Bibliei şi să-i facă să urască pe Dumnezeu. Omul imperfect nu chinuieşte nici măcar un câine turbat, ci îl omoară. Şi totuşi, clerul atribuie lui Dumnezeu, care este iubire, crima nelegiuită de a chinui creaturi umane, numai pentru că ele au avut ghinionul să se nască păcătoase (1Ioan 4:16). Doctrina iadului de foc era învăţată de păgâni cu sute de ani înainte de Cristos.
Doctrina despre un iad arzător, unde sunt torturaţi veşnic cei răi după ce mor, nu poate fi adevărată, în special din patru motive: (1) Ea este complet nescripturală; (2) este iraţională; (3) este contrară iubirii lui Dumnezeu şi (4) este contrară dreptăţii. Din această cauză, este cu atât mai mult de apreciat că Gheena este starea nimicirii unde vor merge Diavolul, demonii săi şi toţi potrivnicii umani ai guvernului teocratic al lui Iehova şi de unde nu există înviere sau restabilire. Iar iadul, sheolul sau hadesul, înseamnă mormântul comun al omenirii, starea în care oamenii, buni şi răi, merg şi se odihnesc în speranţa unei învieri sub Împărăţia lui Dumnezeu.