Află mai multe detalii despre cookie-uri în sectiunea Politica de Cookies, inclusiv despre posibilitatea retragerii acordului.
CINE ESTE IEHOVA ?
„Cine este Iehova?” Aceasta este o întrebare veche. Atunci când Faraonul Egiptului a pus această întrebare pentru prima dată, în secolul al XVI-lea î.C., el a întrebat cu sfidare şi dispreţ, adăugând: „ca să ascult de glasul Lui şi să las pe Israel să plece? Eu nu cunosc pe Iehova şi, mai mult, nu voi lăsa pe Israel să plece”. Această provocare a necesitat următoarele cuvinte de încurajare pentru profetul Moise: „Faraon nu te va asculta. Eu Îmi voi întinde mâna asupra Egiptului şi voi scoate din ţara Egiptului oştirile Mele, pe poporul Meu, copiii lui Israel, prin mari judecăţi. Şi egiptenii vor şti că Eu sunt Iehova, când Îmi voi întinde mâna asupra Egiptului şi voi scoate pe copiii lui Israel din mijlocul lor.” – Exodul 5:2 şi 7:4, 5, AS.
În Biblie, Egiptul este folosit ca un model la scară mică a acestei întregi lumi de astăzi. Prin urmare, prin acele cuvinte referitoare la Egipt este furnizat un anunţ profetic, că în curând lumea întreagă va afla şi va cunoaşte că singurul Dumnezeu Viu şi Adevărat este Cel care se numeşte Iehova, dar într-un mod în care ea nu se va bucura. De aceea, este bine să aflăm acum cine şi ce este El, ca să putem acţiona în folosul nostru.
Atunci când Moise stătea înaintea faraonului Egiptului şi îi spunea să împlinească ceea ce ceruse Dumnezeu, el a rostit numele Dumnezeului care îl trimisese. Moise n-a spus: Domnul spune aşa şi aşa, deoarece Faraon şi egiptenii se închinau şi recunoşteau pe proprii lor dumnezei falşi ca domni. Chiar atunci când s-a adresat propriului său popor în Egipt, pentru a le explica întoarcerea sa la ei, Moise a rostit numele lui Dumnezeu, pentru a identifica pe Cel care-l trimisese înapoi în Egipt. Noi citim: „Dumnezeu i-a spus lui Moise: EU SUNT CEL CE SUNT; şi a mai spus: Vei spune astfel copiilor lui Israel: EU SUNT [evreieşte: Ehyeh] m-a trimis la voi. Şi Dumnezeu i-a mai spus lui Moise: Vei spune astfel copiilor lui Israel: Iehova, Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov m-a trimis la voi; acesta este numele Meu pentru veşnicie şi acesta este memorialul Meu pentru toate generaţiile” (Exodul 3:14,15, AS).
Noi nu putem evita numele lui Dumnezeu. Dacă citim cuvântul Său scris, noi întâlnim numele lui Dumnezeu. Nu se câştigă nimic prin argumentarea că numele nu este pronunţat corect ca Iehova. Scripturile scrise înainte de era creştină au fost scrise, practic, toate în ebraică, numai o parte în aramaică, şi în acele Scripturi se află literele alfabetice pentru numele lui Dumnezeu, anume, Yod He Waw He (sau YHWH), de la prima carte până la ultima. Numele, simbolizat prin aceste patru consoane ebraice, apare de 6.823 ori în Scripturile Ebraice. (The Biblical Text in the Making, de Robt. Gordis, pag. 39, prg. 2. De asemenea, Lexicon in Veteris Testamenti Libros, de Koehler-Baumgartner). Scripturile Ebraice au început să fie traduse în limba greacă aproximativ în anul 280 î.C. Dar, cu ceva timp înainte, evreii superstiţioşi au început să renunţe la pronunţarea numelui, de teama de a nu-l lua în deşert. De aceea, când citeau şi ajungeau la nume, ei pronunţau în locul acestuia cuvântul Adonay (Domn) sau Elohim (Dumnezeu). Cu toate acestea, atunci când a fost făcută prima traducere în limba greacă, cunoscută ca Versiunea Septuaginta (LXX), traducătorii n-au urmat acel obicei, ci au pus în versiunea lor greacă cele patru litere ebraice (YHWH) pentru numele lui Dumnezeu.
Scriitorii Scripturilor Greceşti creştine au folosit acea Versiune Septuaginta şi au citat textul ei grecesc, care conţinea numele literal al Atotputernicului Dumnezeu. Dar, mai târziu, copiştii Septuagintei au început să omită numele divin în litere ebraice şi să-l substituie prin cuvintele greceşti, care însemnau „Domn” sau „Dumnezeu”. De atunci, traducătorii Bibliei au început să urmeze acest obicei rabinic, ceea ce explică, în parte, de ce nu apare numele în majoritatea traducerilor Scripturilor Greceşti creştine. Ieronim, care a alcătuit traducerea Latină Vulgata, a urmat aceeaşi practică şi la Exod 6:3 el a folosit titlul Adonai în loc de Iehova, ceea ce explică de ce nu apare numele în versiunea romano-catolică Douay. În Versiunea Autorizată sau Regele Iacob noi găsim numele „Jehovah” la Exodul 6:3, Psalmii 83:18, Isaia 12:2 şi 26:4. Versiunea Bibliei de J.B. Rotherham redă numele de 6.823 ori ca „Yahweh”, Versiunea Americană Standard îl redă de fiecare dată cu „Jehovah”, iar Versiunea Pr. Dr. N. Niţulescu în limba română îl redă cu „Iehova”. Chiar dacă fiecare dintre aceste pronunţii poate să nu fie exact aşa cum şi-a pronunţat Dumnezeu numele lui Moise, totuşi aceasta ne ajută imediat să identificăm ce se înţelege prin acel nume.
Să ilustrăm aceasta: Versiunea Catolică Douay redă la Psalmii 109:1, 2: „Domnul a zis Domnului meu: Stai la dreapta Mea, până voi face pe duşmanii Tăi aşternutul picioarelor Tale. Domnul va trimite din Sion sceptrul puterii Tale: domneşte în mijlocul duşmanilor Tăi”. Dar Versiunea Pr. Dr. N. Niţulescu redă acelaşi psalm al regelui David (Psalmii 110:2): „Iehova a zis Domnului meu: Stai la dreapta Mea, până voi pune pe duşmanii Tăi aşternut picioarelor Tale. Iehova va trimite din Sion toiagul puterii Tale: Să domneşti în mijlocul duşmanilor Tăi”. Astfel, această traducere din urmă, care dă în mod cinstit valoarea cuvenită numelui lui Dumnezeu, îndepărtează toată confuzia din minte; ea arată că Acela pe care David l-a numit „Domnul meu” este Mesia, pe care Iehova L-a făcut un Rege şi Preot asemenea lui Melhisedec. Atunci când versiunile moderne traduc numele lui Dumnezeu cu titlul „Domn” sau „Dumnezeu”, ele pun tot timpul acest titlu cu toate literele majuscule, ca „DOMN”, „DUMNEZEU”, pentru a le distinge de substantivele comune „Domn” şi „Dumnezeu”. – Observaţi acest lucru la Psalmii 110:1.
CINE ESTE EL?
Urmărind versetele unde numele apare în Biblia Ebraică, noi putem să găsim răspunsul la întrebarea „Cine este Iehova?” În Psalmul 90 profetul Moise scrie: „Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost în toate generaţiile. Înainte ca să se fi născut munţii şi chiar înainte să fi fost format pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, tu eşti Dumnezeu! Întoarce-Te, o, Iehova; până când zăboveşti? Ai milă de servii Tăi.” (Psalmii 90:1, 2, 13, AS). Atunci, cine este Iehova? El este Dumnezeu şi, ca atare, nu a avut niciodată un început. Veşnicia Sa este declarată de asemenea la Isaia 57:15: „Aşa vorbeşte Cel Prea Înalt şi Măreţ care este din veşnicie şi al cărui nume este sfânt: Eu locuiesc în locul înalt şi sfânt”.
Iehova domneşte din veşnicie peste întreg spaţiul universal. El merită toată onoarea şi slava şi unul dintre scriitorii Săi inspiraţi spune bine: „Acum, a Regelui eternităţii, singurul Dumnezeu nepieritor şi nevăzut să fie onoarea şi gloria pentru totdeauna şi veşnic.” (1Timotei 1:17, NW). Fiind veşnic şi nepieritor, El este Izvorul întregii vieţi.
Prin urmare, a existat un timp când Iehova a fost cu totul singur în spaţiul universal. Toată viaţa, energia şi gândirea erau conţinute numai în El. Totuşi, El n-a putut fi singuratic, deoarece El este perfect în Sine, ceea ce înseamnă că este complet în El Însuşi şi nu-i lipseşte nimic. Apoi, a venit timpul când Iehova a început să creeze. Atunci, El a devenit Dumnezeul întregii Sale creaţii. De aceea, în deschiderea relatării despre creaţie, chiar primul verset al Bibliei vorbeşte despre El ca Dumnezeu. „La început Dumnezeu a creat cerul şi pământul.” (Geneza 1:1). Deoarece Iehova este Dumnezeu Creatorul, expresia „Iehova Dumnezeu” este potrivită şi folosită. Această expresie apare imediat după relatarea despre creaţie. Noi citim: „Acestea sunt generaţiile cerurilor şi pământului atunci când au fost create, în ziua când IEHOVA DUMNEZEU a făcut pământul şi cerul” (Geneza 2:4, 5, 7-9, 15, 18, 19, 21, 22, AS). Primele Sale creaturi au fost creaturi spirite, asemenea Lui Însuşi. Isus a spus: „Dumnezeu este un Spirit şi cei care I se închină, trebuie să I se închine cu spirit şi adevăr” (Ioan 4:24, NW). Deoarece El este un spirit, Iehova este şi va fi totdeauna nevăzut ochilor omeneşti. El a spus lui Moise: „Tu nu-Mi poţi vedea faţa; căci nici un om nu va putea să Mă vadă şi să trăiască.” (Exodul 33:20). El este atât de glorios, încât nici o creatură umană nu ar putea suporta să-L vadă.
Deşi El este Marele Spirit, Marele Personaj inteligent activ, nevăzut omului, totuşi El S-a făcut cunoscut omului prin minunatele Sale lucrări de creaţie. De aceea, cei care tăgăduiesc divinitatea şi existenţa Sa ca Dumnezeu, Creatorul, sunt expuşi condamnării. „Căci calităţile sale nevăzute se văd clar de la crearea lumii, deoarece ele sunt înţelese prin lucrurile făcute, chiar şi puterea şi dumnezeirea Sa veşnică; aşa că ei sunt fără scuză.” (Romani 1:20, NW). Vorbind despre gloria Sa ca şi Creator, psalmistul inspirat a cântat cu credinţă: „Binecuvântează pe DOMNUL, sufletul meu! O, DOAMNE Dumnezeul meu, Tu eşti foarte mare; Tu eşti îmbrăcat cu onoare şi maiestate. Cel care Te acoperi cu lumina ca şi cu o haină; Cel care întinzi cerurile ca o cortină; Cel care Îşi aşează grinzile camerelor Lui pe ape; Cel care Îşi face din nori carul Său; Cel care umblă pe aripile vântului; Cel care face îngerii Săi spirite şi pe servii Săi o flacără arzătoare.” – Psalmii 104:1-4; Evrei 1:7,14.
În calitate de Creator, Iehova este Izvorul întregii existenţe, puteri şi al oricărei calităţi bune, iar lucrările Sale sunt perfecte. Moise I-a cântat această cântare: „Voi vesti numele lui Iehova; daţi mărire Dumnezeului nostru. Stânca, lucrarea Sa este perfectă; căci toate căile Lui sunt dreptate; un Dumnezeu al credincioşiei şi fără nedreptate, just şi drept este El”. Prin urmare, El este Acela despre care este scris: „Orice dar bun şi orice cadou perfect este de sus, căci coboară de la Tatăl luminilor cereşti, iar la El nu este schimbare – El nu se întoarce ca umbra.” (Deuteronomul 32:3,4, AS; Iacov 1:17, NW).
NUMELE SĂU
Numele „Iehova” este un verb ebraic care înseamnă „El cauzează să fie”, adică, pentru un scop. Atunci când şi-a făcut cunoscut numele într-un mod deosebit profetului Său Moise, El a făcut-o declarându-şi scopul în legătură cu poporul Său ales, care se afla atunci în robie în Egipt. Astfel, pe lângă însemnătatea sa literală, numele Său „Iehova” implică scopul Său cu privire la creaturile Sale (Exodul 3:15-21; 6:2-8, AS). De multe ori, peste tot în Biblie, El Îşi declară scopul de a face ca toate naţiunile, precum şi propriul Său popor favorizat, să ştie că El este Iehova. Numai în cartea profetică a lui Ezechiel, această declaraţie a scopului Său că toţi trebuie să ştie că El este Iehova, apare de mai mult de şaizeci de ori (Exodul 6:7; Ezechiel 6:7,10,13,14, AS). De aceea, o parte importantă a scopului Său mare este justificarea numelui Său batjocorit şi prezentat într-un mod fals. Justificarea sa este mai importantă decât mântuirea oamenilor.