Prima epistolă a lui Petru a fost aproape unanim acceptată ca fiind originală, dar autenticitatea celei de-a doua epistole a fost multă vreme contestată. “Criticii” care pun la îndoială faptul ca el să fi fost scriitorul se bazează în principal pe o presupusă diferenţă de stil între prima şi a doua scrisoare. Putem respinge uşor afirmaţiile lor vane, care nu-şi găsesc nici o bază în istorie, şi nici în Scripturi. Scrisoarea declară că Petru este scriitorul. (2 Petru 1:1) El a fost martor al scenei schimbării la faţă (1:16), moartea sa a fost preanunţată de Isus Hristos (1:14; Ioan 21:18, 19) şi a scris mai înainte o scrisoare care circulase peste tot (3:1). Scriitorul a fost Petru, după Scripturile inspirate pe care Iehova Dumnezeu le-a păstrat în canonul biblic.

    Această a doua epistolă a lui Petru a fost probabil scrisă la puţin timp după prima, din Babilon sau din împrejurimile acestuia. E foarte probabil ca ea să fi fost alcătuită către 64 d.H. în acea vreme toate epistolele lui Pavel către adunări fuseseră scrise şi trimise şi fuseseră în general acceptate ca fiind inspirate. Petru atestă acest lucru şi le consideră ca fiind împreună cu “restul Scripturii”. (3:15, 16) Singurele epistole pe care Pavel le-a scris probabil după a doua epistolă a lui Petru au fost cele trei numite în mod obişnuit “epistolele pastorale”, una către Tit şi două către Timotei. A doua epistolă a lui Petru are o adresă mai generală, incluzându-i pe toţi creştinii. Este sigur că ea îi cuprindea pe aceia cărora le fusese adresată prima epistolă (3:1) şi e la fel de sigur că ea a ajuns la mulţi dintre cei cărora le-a predicat şi le-a scris Pavel. (3:15, 16) Probabil că în acel timp prima epistolă a lui Petru circulase şi în alte locuri decât cele specificate în adresarea sa introductivă, astfel că şi ea devenise foarte cunoscută.

    Subiectul tratat în a doua epistolă este total diferit de cel tratat în prima. El îndeamnă pe cei care vor “deveni părtaşi firii dumnezeieşti” să arate credinţă, evlavie, cunoştinţă, stăpânire de sine, perseverenţă, sfântă devoţiune, sentimente fraterne şi iubire. Cei care au aceste calităţi nu vor fi niciodată leneşi şi neroditori în cunoaşterea lui Hristos; cei care nu au aceste lucruri sunt orbi. El îi sfătuieşte să-şi întărească chemarea şi alegerea şi adaugă că, pentru a-i ajuta, el le aminti mereu aceste lucruri vitale. Petru se referă apoi la schimbarea la faţă şi la modul de a face cuvântul profetic mai puternic, declarând că “nici o proorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură”. Nu au venit prin voinţa omului, ci oamenii sfinţi au vorbit fiind inspiraţi de duhul lui Dumnezeu. - 1:1 - 21

    În al doilea capitol, Petru îi pune în gardă împotriva falşilor profeţi şi a falşilor învăţători, anunţând sigura lor nimicire, ca a celor care au suferit distrugerea potopului tipic şi distrugerea tipică a Sodomei şi Gomorei. Dar Domnul ştie cum să-i elibereze de toate ispitirile pe credincioşii cu teama lui Dumnezeu. Urmează câteva versete care arată extrema perversitate a falsificatorilor păcătoşi şi apoi se arată că, dacă un individ, după ce a scăpat de contaminările lumii prin cunoaşterea adevărului, se întoarce la cele lumeşti, ultima sa stare va fi mai rea decât prima. Acest lucru e similar cu acel câine care se întoarce la ceea ce a vomitat sau cu scroafa care, după ce a fost spălată, se întoarce în mocirlă. - 2:1 - 22

    Zilele din urmă! Atunci vor veni mulţi batjocoritori religioşi. Ei vor ignora felul în care Dumnezeu a distrus prima lume păcătoasă prin potop, iar aceşti ştiutori după ştiinţa lumească nu vor crede că “această lume rea” se va topi prin căldura arzătoare a judecăţilor lui Iehova. Ea îi va ajunge ca un hoţ în noapte. “Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea.” De aceea, fraţi creştini, având încredere în această lume nouă, creşteţi în harul şi în credinţa Domnului pentru a fi găsiţi fără vină. - 3:1 - 8