Raporturile dintre Pavel şi Tit erau foarte asemănătoare cu cele existente între Pavel şi Timotei. Ambii colaboratori ai lui Pavel au avut sarcini în organizaţie pentru a asigura ordinea teocratică în noile congregaţii creştine. Tit nu este menţionat în cartea Faptelor, dar numele lui apare adesea în epistolele lui Pavel. Din aceste referiri se află că părinţii lui erau păgâni şi că el făcea probabil parte din delegaţia care i-a însoţit pe Pavel şi Barnaba din Antiohia la Ierusalim, cu ocazia adunării la Ierusalim a Bisericii privitor la chestiunea circumciziei şi la alte legi pe care păgânii convertiţi trebuiau să le respecte. (Fapte 15:2; Gal. 2:1 - 3) Faptul că Pavel se referă la el numindu-l “adevăratul meu copil în credinţa noastră a amândurora” (Tit 1:4) ne poate determina să credem că Tit a devenit creştin în urma predicii lui Pavel. Se crede că, la fel ca Timotei, Tit a fost tânăr în vremea activităţii sale de serviciu cu apostolul Pavel. După călătoria la Ierusalim, către 49 d.H., nu mai auzim vorbindu-se de Tit timp de câţiva ani şi îl regăsim în a doua scrisoare către corinteni, către anul 55 d.H. Aici se arată cum el a cooperat strâns cu Pavel pentru a rezolva problemele adunării din Corint şi se pare că el a fost cel care a dus a doua scrisoare a lui Pavel către corinteni. (2 Cor. 2:13; 7:6, 13; 8:6, 16 - 24; 12:18) Apoi Tit dispare din nou pentru a reapărea abia după eliberarea lui Pavel din prima sa întemniţare la Roma.

    Pavel şi Tit au mers în Creta probabil după eliberarea lui Pavel. Tit a fost lăsat pentru a organiza adunările, cum rezultă cu claritate din scrisoarea trimisă mai târziu de către Pavel: “Te-am lăsat în Creta ca să pui în rânduială ce mai rămâne de rânduit şi să aşezi presbiteri în fiecare cetate, după cum ţi-am poruncit”. (Tit 1:5) Nu e posibil să stabilim cu exactitate timpul în care, în vremea ultimilor ani ai vieţii lui Pavel, după eliberarea sa la Roma, a făcut el această vizită în Creta şi a trimis scrisoare tânărului camarad rămas acolo. E posibil ca în acea vreme el să fi făcut deja călătoria în Spania, de multă vreme proiectată. Se presupune în general că această scrisoare a fost scrisă din Efes în timpul perioadei dintre 61 şi 64 d.H.

    Scrisoarea către Tit conţine instrucţiuni pentru a-l ajuta pe tânărul trimis să corecteze lucrurile greşite şi să numească bătrâni din cetate în cetate. Pavel indică sarcinile supraveghetorilor: ei trebuie să fie ireproşabili ca slujitori ai lui Dumnezeu, să fie căsătoriţi cu o singură soţie şi să-şi instruiască neapărat fiii în credinţă. Cine este numit nu trebuie să fie arogant, nici încăpăţânat, incapabil de a-şi controla spiritul; nu trebuie să fie dedat vinului, nici să caute laude necinstite. Trebuie să demonstreze ospitalitate, iubire, seriozitate, dreptate, sfinţenie şi cumpătare. Supraveghetorul trebuie să fie mai ales fidel adevărurilor care i-au fost predicate şi să fie capabil să le folosească eficace şi să predice cu convingere. Această calitate era în mod special necesară în Creta, deoarece locuitorii erau faimoşi pentru felul lor de a minţi. Iar laudele necinstite nu fac altceva decât să-i împingă şi mai mult în minciuna lor. Aceste buze mincinoase trebuiau să fie închise de argumentele convingătoare ale supraveghetorilor întăriţi în credinţa evangheliei, pentru a evita ca familii întregi să se îndepărteze de credinţă. Buzele mincinoase ale cretanilor spuneau că-l cunosc pe Dumnezeu, dar faptele lor îngrozitoare îl renegau. - 1:1 - 16

    După ce a fost informat despre ceea ce trebuie să ceară celorlalţi, Tit primeşte instrucţiuni pentru cum să se comporte el însuşi şi cum să-i îndemne pe ceilalţi. Trebuia să-i îndemne pe cei bătrâni să fie serioşi, tari în credinţă, răbdători şi iubitori. Femeile în vârstă care se comportă în acest fel vor fi în măsură să le îndrume pe tinere să fie caste şi supuse. Şi tinerii trebuie să fie cumpătaţi. Dar Tit nu trebuie să se limiteze să predice aceste lucruri: el însuşi trebuie să le trăiască. Pavel scrie: “Dă-te pe tine însuţi pildă de fapte bune, în toate privinţele. Iar în învăţătură, dă dovadă de curăţie, de vrednicie, de vorbire sănătoasă şi fără cusur, ca potrivnicul să rămână de ruşine şi să nu poată spune nimic rău de noi.” Tit primeşte porunca de a-i îndemna pe slcavi să se supună stăpânilor lor. De ce toate aceste îndemnuri la seriozitate în comportament? Nu este o zadarnică încercare de a dezvolta un “caracter” neprihănit, ci mai degrabă o dreaptă hotărâre de a trăi adevărut pentru ca cuvântul şi numele lui Dumnezeu să nu fie blestemate. Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că creştinii trebuie să renunţe la păcate şi la tentaţiile lumeşti, încercând din răsputeri să ducă o viaţă curată în această lume rea a prezentului. Trebuie să aştepte arătarea lui Hristos, amintindu-şi că el i-a scos din păcat şi i-a purificat pentru a-i face zeloşi în lucrările bune. Tit a fost autorizat să îndemne întru aceste lucruri. - 2:1 - 15

    Ultimul capitol continuă pe acelaşi ton. Trebuie urmată ordinea teocratică; trebuie respectată supunerea în faţa celor care sunt puşi în poziţii de mare responsabilitate, pentru ca lucrarea să fie împlinită în unitate. Răutatea trebuie să lase locul bunătăţii şi blândeţii şi fiecare trebuie să-şi amintească faptul că odată trăia în păcat şi că necurăţia nu a fost luată prin meritul unor lucrări personale întru dreptate, ci “prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt” pe care Iehova Dumnezeu l-a vărsat din belşug peste noi prin Hristos. (3:5, 6) Fiecare primeşte neprihănirea prin imensa bunătate, nu prin fapte. Tit trebuie să afirme aceste lucruri bune şi folositoare şi să instruiască, dar nu trebuie să se oprească. Întrebările nebune, certurile şi ciorovăielile asupra legii trebuie evitate, iar cei ce persistă în ele după o a doua mustrare trebuie să fie îndepărtaţi. - 3:1-11

    Ultimele patru versete (12 - 15), pe lângă saluturi, arată că Pavel voia să-şi petreacă iarna la Nicopole. Din cele mai recente informaţii rezultă că această cetate specială numită Nicopole se găsea pe coasta occidentală a Greciei. Tit trebuia să-l ajungă pe Pavel în acea cetate şi, pe cât se pare, el a făcut călătoria cum era plănuit, apoi a mers în Dalmaţia. (2 Tim. 4:10) Cele mai vechi informaţii susţin că la Nicopole a fost arestat Pavel pentru a doua oară, în 65 d.H., fiind apoi dus la Roma, unde a fost decapitat, către anul 65 sau 66 d.H.