A doua scrisoare a lui Pavel către tesaloniceni o urmează pe prima la scurtă distanţă în timp. Evident, el consideră necesar să scrie din nou atât de repede pentru a-i corecta dintr-o eroare în care căzuseră. Este probabil că printre martorii din Tesalonic câţiva susţineau că venirea lui Hristos era iminentă, că predicaseră energic teoria lor şi că activitatea lor provocase unele tulburări în adunare. Nu se ştie pe ce anume îşi fondaseră ei credinţa lor, dar este posibil ca, atunci când prima epistolă a lui Pavel a fost citită adunării (1 Tes. 5:27), aceşti speculatori să se fi folosit de frecventele referiri ale lui Pavel la venirea Domnului pentru a da greutate teoriei lor. Ei nu au ezitat să întoarcă cuvintele lui Pavel şi să dea declaraţiilor lui semnificaţii pe care în realitate nu le aveau. Pavel nu se aştepta să fie unui dintre cei vii în vremea întoarcerii Domnului, dar se aştepta să fie trezit din somnul morţii în acel timp. (2 Tim. 4:8) Petru ştia că a doua venire a Domnului era mult depărtată de zilele sale. (2 Petru 1:14; 3:3 - 8) Apostolii şi alţi scriitori inspiraţi ai Scripturilor Greceşti nu s-au pierdut în calcule cronologice exagerate. De aceea Pavel a scris a doua oară tesalonicenilor, din Corint, în anul 50, pentru a opri acest curent care apăruse în noua şi entuziasta adunare din Tesalonic.

    Asociaţi cu el în această epistolă sunt tot Silvan şi Timotei. (2 Tes. 1:1) Pavel laudă credinţa lor şi iubirea lor şi îi informează că el se bucură de stăruinţa în credinţă în ciuda persecuţiilor care i-au lovit. El îi încurajează amintindu-le că Dumnezeu îi va pedepsi pe persecutorii lor, că se va răzbuna pe cei care nu cunosc şi nu se supun evangheliei. Pedeapsa lor va fi distrugerea veşnică şi ziua răzbunării va veni asupra lor. - 1:2 -12

    Pavel le spune apoi să nu se gândească că venirea Domnului este iminentă. Ei trebuie să fie fermi referitor la acest punct şi să nu se lase păcăliţi uşor de nici o revelaţie spirituală sau cuvânt sau scrisoare care i-ar fi atribuită lui, lui Pavel. Ziua Domului nu a venit: înainte să vină acel timp trebuie să se manifeste “Nelegiuitul”, “fiul pierzării”. Venirea acelui timp este după “puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase şi cu toate amăgirile nelegiuirii”. Cei care aparţin acestei clase nu au primit iubirea adevărului; ei cred într-o minciună. Pavel le spune tesalonicenilor să rămână tari şi să se ţină de lucrurile care li s-au dat spre învăţătură, să fie cu vorbele sale demne de încredere care sunt în epistola sa. - 2:1 - 17

    În sfârşit, apostolul e încredinţat că creştinii din Tesalonic vor urma sfatul apostolic pe care l-au primit. Se pare că nu considera adunarea lor în pericol de a cădea într o mare apostazie în urma unor noi probe. El e încredinţat că Domnul le va călăuzi inimile către dragostea de Dumnezeu şi către răbdătoarea aşteptare a lui Hristos. Apoi porunceşte lucrurile care trebuie făcute pentru asigurarea bunei ordini în adunare în general. Ei trebuie să se lepede de cei care conduc dezordonat şi să meargă aşa cum mergea Pavel însuşi când era în mijlocul lor. Deşi ar fi avut dreptul să mănânce din pâinea lor pentru a trăi, în schimbul serviciului pe care li-l făcea, el a lucrat pentru a nu fi o greutate pentru nimeni. Regula era că “dacă cineva nu vrea să lucreze, nu va mânca”. Dar, după informaţiile primite, această regulă nu era unanim respectată: “Auzim însă că unii dintre voi trăiesc în neorânduială, nu lucrează nimic, ci se ţin de nimicuri.” Ei ar trebui să lucreze în linişte şi să nu ostenească în facerea binelui. Dacă refuză să se conformeze acestor dispoziţii teocratice, adunarea nu trebuie să aibă relaţii cu ei. În acest mod celor dezordonaţi le va fi ruşine şi vor fi mustraţi şi apoi iertaţi. (3:1 - 18) Pavel încheie epistola cu salutări scrise de mâna sa.