În timpul celei de-a doua călătorii de predicare, Pavel a fondat adunarea creştină din Tesalonic, către 49 sau 50 d.H. Încă de la naşterea ei, adunarea a fost supusă persecuţiei religioase. Pavel a predicat trei zile de sabat în sinagogă şi “unii dintre ei şi o mare mulţime de greci temători de Dumnezeu şi multe femei de frunte au crezut şi au trecut de partea lui Pavel şi a lui Sila; dar iudeii care nu crezuseră, de pizmă, au luat cu ei nişte oameni fără căpătâi din mulţime, au făcut gloată şi au întărâtat cetatea. S-au năpustit asupra casei lui Iason şi căutau pe Pavel şi pe Sila ca să-i aducă afară la norod. Fiindcă nu i-au găsit au târât pe Iason şi pe vreo câţiva fraţi înaintea dregătorilor cetăţii şi strigau: «Oamenii aceştia, care au răscolit lumea, au venit şi aici şi Iason i-a găzduit. Ei toţi lucrează împotriva poruncilor Cezarului şi spun că este un alt împărat: Isus”. (Fapte 17:1 - 10) în noaptea următoare fraţii i-au ajutat pe Pavel şi Sila să plece la Berea. Dar adunarea de martori de la Tesalonic era stabilită.

    Pavel se preocupa mult de bunul mers al acestei adunări, adesea supusă la încercări atât de dure. Persecuţiile furioase au intensificat vigilenţa apostolului, care de la Berea a mers la Atena. De două ori el a încercat să se întoarcă la Tesalonic, dar a fost împiedicat de obstacole puse de Satana. (1 Tes. 2:17, 18) Nemaiputând să aştepte şi foarte îngrijorat pentru noii convertiţi, Pavel îl trimite pe Timotei la Tesalonic pentru a-i întări. Tânărul colaborator se întoarce la Pavel, care între timp predică în Corint, iar raportul pe care i-l face despre cum rezistă cu credinţă adunarea din Tesalonic la uraganul persecuţiilor este foarte liniştitoare pentru Pavel. (1 Tes. 3:1 -7; Fapte 17:14 - 16; 18:1, 5) El este atât de copleşit de mulţumire faţă de Dumnezeu pentru perseverenţa lor încât, alături de Tiotei şi Silvan, scrie prima sa epistolă către tesaloniceni. El scrie din Corint, către primăvara anului 50 d.H. Această scrisoare e considerată prima epistolă canonică a lui Pavel şi, cu probabila excepţie a Evangheliei după Matei, prima carte a Scripturilor Greceşti notată în scris.

    Tonul general al primelor trei capitole din această primă epistolă către tesaloniceni reflectă fondul istoric al evenimentelor. Primul capitol laudă credinţa lor şi aminteşte că ei au primit cuvântul adevărului în mijlocul multor chinuri, dar că, datorită acestor împrejurări dificile, ei au devenit exemple pentru tăria lor în credinţă nu doar în Macedonia şi Ahaia, ci şi dincolo de aceste ţinuturi. În capitolul 2 Pavel examinează modul în care a predicat printre ei, cum şi-a îndeplinit serviciul fără umbră de cuvinte măgulitoare, ci cu sinceritate şi iubire, fără să le fie o greutate în vreun fel. Referitor la persecuţia provocată de conaţionalii lor, el le aminteşte situaţia asemănătoare a Iudeii, unde iudeii creştini suferă violenţe din partea celorlalţi iudei. Capitolul 3 vorbeşte despre plecarea lui Timotei şi despre întoarcerea lui alături de Pavel, despre bucuria şi consolarea apostolului de către veştile bune ale lui Timotei.

    Capitolul 4 începe cu un fervent îndemn la sfinţenie şi la menţinerea purităţii corpului pentru ca el să poată fi un vas curat pentru Domnul. Deoarece Dumnezeu i-a chemat la sfinţenie şi i-a umplut cu duhul său sfânt, ei îl dispreţuiesc pe Dumnezeu şi nu pe un om dacă trec de la sfinţenie la necurăţenie. Se pare că unii din adunarea de la Tesalonic aveau tendinţa să-şi murdărească propria muncă şi lucrare, căci Pavel îi avertizează: “căutaţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburi şi să lucraţi cu mâinile voastre”. El îi linişteşte apoi cu privire la cei care sunt adormiţi în moarte. La venirea lui Hristos, aceşti creştini care dorm vor fi înviaţi din moarte şi rămăşiţa care va trăi în acea vreme pe pământ în carne va fi unită cu împăratul domnitor, Isus Hristos.

    Al cincilea şi ultimul capitol vorbeşte despre timpuri şi anotimpuri, despre ziua Domnului care vine ca un hoţ. De notat că la sfârşitul sau către sfârşitul fiecărui capitol precedent se face menţiune despre venirea lui Isus Hristos. Noii aderenţi la creştinism din Tesalonic erau, pe cât se pare, foarte interesaţi şi neliniştiţi referitor la acest adevăr special. Pavel demonstrează cum această zi viitoare va lovi lumea adormită într-o falsă pace şi securitate: “Când vor zice: «Pace şi linişte!» atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare”. Dar creştinii sunt fii ai luminii şi ai zilei, iar venirea lui Hristos nu îi va surprinde ca vizita unui hoţ în tenebrele nopţii. Ei rămân treji şi veghează trăind în Hristos. Scrisoare se încheie cu diferite îndemnuri generale.