Pavel şi-a scris a doua scrisoare către corinteni, din Macedonia, probabil din Filipi şi la doar câteva luni după prima, adică spre sfârşitul verii anului 55 d.Chr. Se pare că, după ce a trimis prima epistolă din Efes, Pavel l-a trimis pe Tit la Corint, probabil pentru a observa reacţia corintenilor la scrisoarea sa şi pentru a-i ajuta să organizeze strângerea de ajutoare care se făcea pentru fraţii săraci din Iudeea. Pavel era foarte îngrijorat pentru corinteni; dorea să ştie cum primiseră sfaturile din prima scrisoare şi dacă adunarea se curăţise. El prevăzuse să se întâlnească cu Tit la Troas, în timp ce călătorea de la Efes în Macedonia, dar nu a fost aşa. Tit s-a întors singur în Macedonia, iar Pavel a fost mângâiat de faptul că prima sa epistolă a fost primită de corinteni şi de căinţa arătată de ei. Bucuros şi cu inima deschisă către fraţii corinteni, Pavel le trimite a doua epistolă, evident prin intermediul aceluiaşi Tit. Toate împrejurările şi evenimentele la care ne referim, rezultă din următoarele informaţii din conţinutul scrisorii, cu referire specială la 1Corinteni 16:1-8 şi 2Corinteni 2:12, 13; 6:11; 7:4-16; 8:1-6, 16, 23; 9:1-5.

    După ce a declarat că „Dumnezeul oricărei mângâieri”, îi mângâie pe cei ce suferă persecuţii şi după ce a menţionat propria sa eliberare din agresiunile violente suferite la Efes, Pavel explică de ce nu le-a făcut corintenilor vizita proiectată. Desigur, el plănuise să meargă la ei în Corint direct din Efes şi apoi în Macedonia şi să se întoarcă prin Corint, în drumul său spre Ierusalim; dar, ştirile pe care le primise din Corint şi necesitatea de a scrie lucrurile spuse în prima epistolă, l-au determinat să-şi schimbe itinerariul şi să treacă mai întâi prin Macedonia, pentru a merge apoi în Corint şi pentru a petrece toată iarna cu corintenii (1:1-2:4). Apoi, se pare că păcătosul, despre care vorbise în prima scrisoare, a fost dat afară din adunare, el căindu-se însă mai târziu; de aceea, sfatul lui Pavel este ca el să fie iertat (2:5-11).

    Pavel nu avea nevoie de scrisori de recomandare pentru a se prezenta corintenilor, aşa cum a avut nevoie Apolo, de exemplu (Fapte 18:24-28). Epistolele lui erau vii şi explicau suficient apostolatul său. El continuă să demonstreze cu cât este mai glorioasă lucrarea Spiritului, decât aceea a legii. Litera legii ucide, dar Spiritul lui Dumnezeu dă viaţă (3:1-18). În cele trei capitole ce urmează (4-6), Pavel vorbeşte despre glorioasa comoară a serviciului, păstrată în vase fragile de lut, despre întristările de o clipă, despre speranţa sigură în slava cerească, despre misiunea de ambasadori pe care o au noile făpturi în Christos şi despre necesitatea pentru creştini de a fi separaţi de lumea aceasta, de a nu se supune unui jug nepotrivit cu necredincioşii.

    Capitolele 7-9, descriu întâlnirea dintre Pavel şi Tit în Macedonia şi bucuria sa de a auzi de căinţa corintenilor, dorinţa de ajutor a macedonenilor pentru fraţii sărmani din Iudeea, lăudarea macedonenilor pentru generozitatea lor în faţa martorilor din Corint şi expresia fierbinte a mulţumirii sale faţă de Dumnezeu pentru inexprimabilul dar al Harului divin, extins asupra tuturor creaturilor umane, care se revarsă asupra lor cu un asemenea spirit generos de dăruire.

    Ultimele patru capitole (10-13), par să amintească din nou recentele dezbinări din grupa martorilor din Corint şi întrebările ridicate privind apostolatul şi autoritatea lui Pavel. Ele constituie o viguroasă apărare şi justificare a scrisorilor sale şi a purtării sale în serviciu. El demască pe falşii apostoli, menţionează propriile realizări şi lucrări împlinite în ciuda persecuţiilor, povesteşte o revelaţie (descoperire) despre slavă şi spune că este pregătit să meargă la ei pentru a treia oară (12:14; 13:1). Aceasta nu vrea să spună că ar fi fost deja de două ori la ei. În momentul scrierii, el fusese o singură dată şi proiectase o a doua vizită, dar ulterior îşi schimbase planurile (1:15). Şi acum, pentru a treia oară el plănuieşte să meargă la ei, dar în realitate ar fi fost abia a doua oară. Dacă în momentul scrierii ar fi fost la ei de două ori efectiv, el n-ar fi vorbit despre vizita proiectată, dar neefectuată, ca şi cum ar fi fost „o a doua ocazie de bucurie”, ci ar fi fost a treia. Ca sfat final, el îi avertizează pe corinteni să se cerceteze pe ei înşişi şi să dovedească că sunt sau nu în credinţă.