Viaţa a existat dintotdeauna în univers, căci Dumnezeu a fost dintotdeauna. Trecutul său e la fel de etern ca viitorul său, astfel că pentru el timpul măsurat de ceasurile noastre nu contează. Profetul Moise, inspirat, s-a rugat astfel: “Doamne! Tu ai fost pentru noi un refugiu, din generaţie în generaţie. Înainte ca munţii să se fi născut şi înainte ca Tu să fi creat pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie Tu eşti Dumnezeu.” (Psalmul 90:1,2). Atotputernicul n-a avut început şi nu va avea sfârşit. El contrazice pe oricine ar încerca să dovedească că a existat un Dumnezeu înaintea lui. Celor cărora li s-a descoperit el le declară: “Voi sunteţi martorii Mei, spune Iehova, şi slujitorul pe care l-am ales pentru ca voi să recunoaşteţi şi să credeţi şi ca voi să înţelegeţi că Eu sunt. Înaintea Mea nici un Dumnezeu nu a existat, şi nici nu va fi nici unul după Mine. Eu sunt Iehova şi nu există alt salvator decât Mine.” (Isaia 43:10,11). Ar fi zadarnic să întrebăm: “Cine l-a creat pe Dumnezeu?” Ar însemna să-i ofensăm divinitatea. El este singurul creator, şi nu o creatură. Veşnicia trecutului său dovedeşte că el este singurul Dumnezeu adevărat. Biblia spune: “Dar Cel Veşnic este adevăratul Dumnezeu; El este un Dumnezeu viu şi un Împărat veşnic.” - Ieremia 10:10.

    Multe cugete au mari dificultăţi în a înţelege că Iehova nu a avut început, că a avut o existenţă veşnică înainte chiar de crearea omului. Dar este acest lucru imposibil? Ce putem spune despre timp şi spaţiu? Când a început cel dintâi şi când a început cel de-al doilea? În matematică se acceptă infinitul; şi nu ar trebui să fie mai dificilă admiterea existenţei nelimitate a lui Dumnezeu, în trecut ca şi în viitor, decât admiterea nelimitării timpului şi a spaţiului. Putem avea o idee despre trecutul etern al lui Dumnezeu amintindu-ne că în 1919, când telescopul de pe Muntele Wilson, din California, era cel mai puternic din lume, având un diametru de 2,50 metri, oamenii cercetau spaţiul până la o distanţă de cinci sute de milioane de ani-lumină. Asta reprezintă distanţa pe care o parcurge lumina în cinci sute de milioane de ani solari. Iehova exista înainte de această lungă perioadă. Dar nu acolo a început existenţa sa, chiar dacă am calcula durata sa bazându-ne pe partea din creaţie descoperită până în acea zi. Astăzi dispunem de un telescop cu un diametru de 5 metri, instalat pe Muntele Palomar, în California. Datorită lui putem penetra spaţiul până la o distanţă dublă şi putem explora o porţiune din univers de opt ori mai vastă decât cea care a fost descoperită prin telescopul de pe muntele Wilson. Dacă e să îi credem pe savanţii care profesează relativitatea, universul este în curs de desfăşurare, chiar de explozie. După această teorie admisă, universul pe care noi îl cunoaştem a început să se dezvolte în urmă cu un miliard opt sute de milioane de ani, plecând de la o singură masă de materii foarte dense care fuseseră create. Chiar dacă acceptăm această teorie, adevăratul Dumnezeu veşnic exista în mod necesar înaintea acestui astronomic număr de ani. Şi acum, încotro se îndreaptă universul în expansiunea sa, dacă e adevărat că se extinde? Desigur către alte regiuni ale spaţiului, a cărui imensitate este în întregime supusă puterii creatoare a lui Iehova.

    Ridicaţi ochii în sus, spune Atotputernicul, şi priviţi, cu sau fără telescop, toate aceste minuni cereşti. Nu sunt ele dovezi vizibile ale existenţei unui Creator invizibil care este Dumnezeu, din veşnicie? Astfel, oamenii nu au nici o scuză pentru a pune la îndoială existenţa şi divinitatea sa. “Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu este descoperit printre ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. Însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi divinitatea Lui se văd lămurit, de la crearea lumii, fiind înţelese de minte, prin lucrurile făcute de El, aşa că nu se pot dezvinovăţi.” (Romani 1:19,20) În faţa acestor dovezi vizibile, doar un îngâmfat va spune în sinea sa: “Nu există Dumnezeu.” Toate aceste minunăţii revelează existenţa unui Creator, al cărui nume este Iehova. Însuşi acest nume afirmă calitatea sa de Creator, căci el înseamnă “Cel care dă fiinţă”. Prin profetul său, adevăratul Dumnezeu viu le vorbeşte astfel celor care se închină icoanelor, care îşi fac reprezentări ale creaţiilor sale sau ale imaginaţiei lor şi care îngenunchează în faţa lor pentru a le face un cult sau pentru a adora ceea ce consideră ei că reprezintă ele:

    „Nu ştiţi? N-aţi auzit? Nu vi s-a făcut cunoscut de la început? Nu v-aţi gândit niciodată la întemeierea pământului? El stă deasupra cercului pământului şi locuitorii lui sunt ca nişte lăcuste înaintea Lui; El întinde cerurile ca un văl subţire şi le lăţeşte ca un cort, ca să locuiască în el. Cu cine mă veţi asemăna, ca să fiu deopotrivă cu El?, zice Cel Sfânt. Ridicaţi-vă ochii şi priviţi! Cine a creat aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în şir, oştirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; aşa de mare e puterea şi tăria Lui, că una nu lipseşte. Nu ştii? N-ai auzit? Dumnezeul Cel Veşnic, Domnul, Creatorul marginilor pământului, El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă. El dă tărie celui obosit şi măreşte puterea celui ce cade în leşin.” - Isaia 40:21,22,25,26,28,29.

    Dintotdeauna Iehova, Creatorul viu, este unica sursă de viaţă. Viaţa n-a ţâşnit spontan din materia brută. Este scris: “La Tine este izvorul vieţii.” (Psalmi 36:10) Pentru că Dumnezeu are un trecut veşnic şi pentru că nenumăratele astre pe care le-a răspândit în imensitate nu şi-au încetat niciodată funcţiunile de la crearea lor, putem înţelege cum Atotputernicul a putut crea omul şi cum l-a putut menţine mereu în viaţă, în perfecţiune, reînnoindu-i continuu forţele.

    Locuinţa care se potriveşte omului este pământul din care el a ieşit. Biblia spune: “Omul dintâi este din pământ, făcut din ţărână.” (1Corinteni 15:47) Planeta noastră a fost creată pentru a exista la infinit. Arătând diferenţa dintre generaţiile omeneşti şi pământul care îşi urmează invariabil cursa lui în jurul soarelui, profetul inspirat a scris: “O generaţie trece, alta vine şi pământul rămâne veşnic în picioare. Soarele răsare, soarele apune şi aleargă spre locul de unde răsare din nou.” (Eclesiastul 1:4,5) Iehova a creat pământul veşnic pentru ca el să fie locuit pentru totdeauna de specia umană. El a spus: “Eu sunt Cel care am făcut pământul şi am creat pe om pe el; Eu, cu mâinile mele, am întins cerurile şi am aşezat toată oştirea lor. Căci aşa vorbeşte Iehova, care a creat cerurile, Însuşi Dumnezeu, care a întocmit pământul, l-a făcut şi l-a întărit, l-a creat nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit: «Eu sunt Iehova, şi nu este altul!»” (Isaia 45:12,18) De la alcătuirea primului om, pământul nu a fost depopulat şi nu va fi niciodată.

    Omenirea are nevoie de viaţă veşnică perfectă. Fiecare ştie că de aproximativ şase mii de ani toate generaţiile mor în mod succesiv. Ştiind că Dumnezeu promite oamenilor viaţa veşnică în fericire, nu putem decât zâmbi atunci când citim următoarea declaraţie făcută la Washington de către Oficiul Naţional al Statisticilor Demografice: “Durata medie de viaţă în această ţară (SUA) a crescut de la 66,8 ani în 1947 la 67,2 ani în 1948... Ea era în 1900 de 49,2 ani. Longevitatea medie a crescut, deci, cu optsprezece ani într-o jumătate de secol. Din 1940, scăderea mortalităţii infantile s-a accentuat mai ales printre copiii de la 1 la 4 ani.” (După New York Times din 16 februarie 1950) Iată ce se spune că au realizat medicina şi economia socială pentru Statele Unite, una din ţările cele mai progresiste din lume, în timp ce, fără ajutorul terapeuticii actuale, Noe, constructorul arcei, care a trăit înainte şi după potop, s-a stins la vârsta de 950 de ani. Metusala, bunicul său, a murit la vârsta de 969 de ani, în anul potopului - Geneza 9:29; 5:27.

    Omul nu poate cere ştiinţei să-l pregătească să trăiască veşnic. Observaţi sfârşitul inevitabil al celor care, mulţumită ei, au atins o vârstă net superioară mediei! Ştiinţa modernă nu conduce la viaţa veşnică. Ea duce mai degrabă la moarte. Ce altceva să credem despre progresul războiului bacteriologic, despre inventarea bombelor atomice, despre faimoasa bombă “H” şi despre alte maşini distrugătoare! Ştiinţa, când apără puritatea scopurilor sale, se contrazice, deoarece ea favorizează proiectele acestei lumi. Ea nu este, deci, izvorul în care trebuie căutat pentru a dobândi viaţa veşnică. Avertismentul de mai jos, dat unui credincios slujitor al Domnului din secolul unu, nu şi-a pierdut nimic din valoare: “Timotei! păzeşte ce ţi s-a încredinţat; fereşte-te de vorbele goale şi lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei pe nedrept numită astfel, pe care unii, mărturisind‑o, n-au nimerit ţinta cu privire la credinţă.” - 1 Timotei 6:20,21.

    Toate descoperirile făcute de către ştiinţa modernă, atât în întinderea cerească, cât şi pe pământ sau în domeniul atomic, dovedesc că universul a fost creat de către un savant a cărui ştiinţă este de necuprins. Iehova este acest mare Creator. Adevărul exprimat de Fiul său Isus Cristos, a cărui înţelepciune era desăvârşită, rămâne: cunoaşterea Tatălui ceresc, “singurul Dumnezeu adevărat”, va aduce viaţa veşnică oamenilor muritori. În calitate de Tată, Iehova este Dătătorul de viaţă. Ştiinţa acestui arhitect al universului este infinită. El are ştiinţa şi puterea de a crea şi de a recrea viaţa prin înviere, de a o înnoi şi de a o păstra pentru totdeauna. Unica noastră speranţă este în Dumnezeu, care oferă oamenilor viaţa eternă. Această viaţă fără sfârşit ne este acordată prin Isus Cristos, cel pe care el l-a trimis aici şi pe care şi noi trebuie să-l cunoaştem.