O doctrină FUNDAMENTALĂ a aşa-numitei „creştinătăţi” este aceea cunoscută ca „Sfânta Treime”. Aceasta este acceptată ca adevăr scriptural şi ţinută ca sacră de milioane de persoane. Pe scurt, doctrina spune că există trei dumnezei într-unul: „Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt”, toţi trei egali în putere, substanţă şi veşnicie. Astfel, în cuvintele Crezului athanasian: Tatăl este Dumnezeu, Fiul este Dumnezeu, Spiritul Sfânt este Dumnezeu şi totuşi nu există trei Dumnezei, ci un singur Dumnezeu”.

O asemenea doctrină, împreună cu încercarea de a o explica, este foarte confuză. A o scuza prin cuvântul „Taină!” nu este satisfăcător. Dacă cineva are în minte cuvintele apostolului: „Dumnezeu nu este autorul confuziei” (1Cor. 14:33), acesta vede imediat că o asemenea doctrină nu este de la Dumnezeu. Ei bine, cineva poate întreba: dacă nu Dumnezeu este autorul acestei doctrine confuze, atunci cine?

Originea doctrinei treimii se trage de la babilonienii şi egiptenii antici şi de la alţi mitologi din vechime. Există două fapte mai interesante: (1) Un religios care a trăit în secolul al II-lea, numit Tertulian, care locuia în Cartagina, Africa, a introdus termenul trinitas în scrierile ecleziastice latine, termenul „treime” nefiind folosit niciodată în Scripturile inspirate. (2) Doctrina unei triade a fost introdusă prima dată în scrierile ecleziastice greceşti de un preot numit Teofil, care a trăit de asemenea în secolul al II-lea. În secolul al IV-lea sau în anul 325 (A.D.), s-a întrunit la Niceea, în Asia Mică, un consiliu de preoţi sub autoritatea împăratului nebotezat Constantin şi au confirmat doctrina. Astfel a început să fie declarată doctrina organizaţiei religioase a creştinătăţii şi preoţii au ţinut totdeauna la această doctrină complicată. Prin urmare, concluzia evidentă este că Satan este iniţiatorul doctrinei treimii.

Cineva poate întreba: Dar ce puteţi spune despre scripturile citate pentru a sprijini „treimea”? N-ar dovedi ele că doctrina pe care o învaţă clerul este diferită de treimea Babilonului antic? Fiecare persoană sinceră şi temătoare de Dumnezeu doreşte să cunoască realitatea. Ea realizează că această cunoştinţă este o apărare împotriva erorii şi pentru a o câştiga, trebuie să se ţină seama cu sinceritate de ambele părţi ale unui argument. În acest scop, să ne întoarcem atenţia către principalele scripturi folosite pentru a susţine doctrina treimii.

Prima, textul care apare la 1Ioan 5:7, Versiunea Regele Iacob şi Versiunea Douay. Acesta spune: „Căci există trei care poartă mărturia în cer, Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt; şi aceştia trei una sunt”. A doua, Ioan 10:30, care declară pur şi simplu: „Eu şi Tatăl Meu una suntem”. Cea de-a treia, cuvintele lui Pavel referitoare la Isus Cristos din 1Timotei 3:16: „Dumnezeu s-a arătat în carne”. Cea de-a patra, textul binecunoscut din Ioan 1:1: „La început a fost Cuvântul şi Cuvântul a fost cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu”.

Atunci când preoţii sunt întrebaţi de adepţii lor, cum este posibil să existe o asemenea combinaţie de trei în unu, ei sunt obligaţi să răspundă: „Aceasta este o taină”. Unii au încercat să ilustreze acest lucru folosind triunghiuri, trifoi, sau chipuri cu trei capete pe un singur gât. Cu toate acestea, persoanele sincere care doresc să-L cunoască şi să-L servească pe Dumnezeul Cel Adevărat, constată că este dificil să iubească şi să se închine unui Dumnezeu complicat, ciudat, cu trei capete. Clerul care injectează asemenea idei, se va contrazice pe sine atunci când declară că Dumnezeu l-a făcut pe om după propriul Său chip; căci bineînţeles, nimeni n-a văzut vreodată o creatură umană cu trei capete.

Atitudinea luată de creştinii adevăraţi este: „Dumnezeu să fie găsit adevărat, chiar dacă orice om va fi găsit mincinos”. Standardul pe care ei îl acceptă este: „Orice cuvânt al lui Dumnezeu este pur” (Rom. 3:4, NW; Prov. 30:5). Să luăm în considerare textul din 1Ioan 5:7: „Căci există trei care poartă mărturia în cer, Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt; şi aceştia trei una sunt”.

Acesta este un exemplu izbitor despre o adăugare la cuvântul lui Dumnezeu, deşi o asemenea adăugare este clar condamnată. Comentând acest text, un traducător al Scripturii Greceşti, Benjamin Wilson, scrie în traducerea sa Emphatic Diaglott: „Acest text referitor la mărturia cerească nu este conţinut în nici un manuscris grecesc, care a fost scris mai devreme de secolul al XV-lea. El nu este citat de nici unul din scriitorii ecleziastici greci; nici de vreunul din părinţii latini de început, nici chiar atunci când subiectele pe care le tratau i-ar fi determinat în mod firesc să apeleze la autoritatea lui. Prin urmare, acesta este evident un fals”. Adevărul acestei declaraţii este sprijinit de faptul că traducerile moderne (cu excepţia traducerilor romano-catolice din versiunile latine) nu includ acest text.

Următoarea scriptură pe care o vom lua în consideraţie este Ioan 10:30: „Eu şi Tatăl Meu suntem una”. Citind numai acest text, cineva poate fi îndreptăţit când argumentează că Dumnezeu şi Isus erau una; dar în ce fel una?

Ceea ce vrea să spună Isus în Ioan 10:30, explică El însuşi în rugăciunea Sa către Tatăl, în noaptea dinaintea execuţiei Sale: „Nu mă rog numai pentru aceştia, ci şi pentru aceia care vor crede în Mine prin cuvântul lor; ca ei toţi să poată fi una; aşa cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu în Tine, ca şi ei să poată fi una în noi; ca lumea să poată crede că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, Eu le-am dat-o lor; ca şi ei să poată fi una aşa cum noi suntem una” (Ioan 17:20-22). Isus se ruga pentru aceia care deveneau membrii trupului Său, biserica. Adevărul clar se descoperă de la sine, adică: aşa cum Cristos şi membrele trupului său sunt priviţi ca una, tot aşa Iehova şi Cristos sunt priviţi ca una. Ei toţi sunt una în înţelegere, scop şi organizare. Dacă nu aceasta era concluzia logică, Isus n-ar fi spus niciodată: „Tatăl Meu este mai mare decât Mine,” şi prin urmare, „Nu voia Mea, ci voia Ta să fie făcută” (Ioan 14:28; Luca 22:42). De aceea, toţi, inclusiv Isus, se află în supunere completă faţă de marele Cap, Atotputernicul Dumnezeu.

Pretenţia ridicată de cler, că Atotputernicul Dumnezeu s-a arătat în trup oamenilor, pe acest pământ, ne aduce la textul din 1Timotei 3:16, care declară: „Dumnezeu s-a arătat în trup”. Benjamin Wilson zice într-o notă marginală din Emphatic Diaglott despre versetul amintit: „Aproape toate manuscrisele vechi şi toate versiunile au în acest pasaj „El care,” în loc de „Dumnezeu”. Acest cuvânt a fost adoptat”. Versiunea catolică Douay spune în acest verset: „Şi evident mare este taina evlaviei, care s-a arătat în trup”. Versiunea Americană Standard spune: „El, care s-a arătat în trup”; tot aşa spune şi cea a lui Moffatt. Dacă Atotputernicul Dumnezeu ar fi fost încarnat, căci aşa ar trebui să fie dacă treimea ar fi adevărată, atunci aceste cuvinte ale lui Ioan ar fi false: „Nici un om nu a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Fiu născut, care este în sânul Tatălui, acela L-a făcut cunoscut” (Ioan 1:18). Totuşi, aceste cuvinte clarifică faptul că Isus, fiind în unitate completă cu Tatăl, a putut să-L declare sau să dea explicaţii despre El, atât prin cuvânt, cât şi prin faptă, înaintea tuturor oamenilor, în timp ce era în trup. De aceea, Isus a spus: „Acela care M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl” – Ioan 14:9.

Vorbind sub inspiraţie, David îl descrie pe om ca fiind făcut „cu puţin mai prejos decât îngerii”. În Evrei 2:9 noi găsim citate chiar aceleaşi cuvinte, pentru a-L descrie pe Isus: „Dar noi îl vedem pe Isus, care a fost făcut cu puţin mai prejos decât îngerii, suferind moartea”. Dacă doctrina treimii este adevărată, atunci Dumnezeu a fost mai prejos decât îngerii în timp ce era pe pământ; ceea ce este contrar supremaţiei Sale. Dreptatea lui Dumnezeu n-a lăsat pe Isus, ca o răscumpărare, să fie mai mult decât un om perfect. De aceea, El n-a putut fi supremul Dumnezeu Atotputernic în trup.
Textul final luat în considerare, în privinţa sprijinirii treimii este Ioan 1:1: „La început a fost Cuvântul şi Cuvântul a fost cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu”. Pentru a elimina orice contradicţie aparentă de aici, să recurgem la traducerea cuvânt cu cuvânt din limba greacă, aşa cum apare ea în textul sublinear din Emphatic Diaglott. Aceasta spune: „La început a fost Cuvântul şi Cuvântul a fost cu Dumnezeu şi un dumnezeu era Cuvântul”. Observaţi propoziţia: „Cuvântul era cu Dumnezeu”. În acest caz, „Dumnezeu” este scris cu articolul hotărât înainte, în timp ce în următoarea propoziţie, „şi un dumnezeu era Cuvântul”, veţi observa că „dumnezeu” este scris cu articolul nehotărât „un”. Acest lucru dovedeşte că este vorba despre două persoane diferite una de alta şi nu despre două persoane ca fiind unul şi acelaşi Dumnezeu. De aceea, Traducerea Lumii Noi este corectă când redă Ioan 1:1,2: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era un dumnezeu. Acesta era la început cu Dumnezeu”.

Gândind logic asupra acestui text, el va aduce alte lămuriri în minte. Psalmul 90:2 declară că Dumnezeu există „din veşnicie în veşnicie”. Întrucât acest lucru este adevărat, cum putea Cuvântul, dacă era Acest Dumnezeu, să aibă un început? Adevărul acestei chestiuni este că acest Cuvânt este Fiul lui Dumnezeu, care a devenit Isus Cristos şi care a avut un început. În Apocalips 3:14, Isus spune clar că El a fost începutul creaţiei lui Dumnezeu. Din nou, învăţătorii treimii trebuie să-şi ia apărarea, spunând: „Aceasta este o taină!”

Spiritul sfânt

În cele patru scripturi pe care clerul le citează în mod eronat ca sprijinind treimea, numai prima (1Ioan 5:7, Douay) conţine cuvintele „şi Duhul Sfânt”, iar aceste cuvinte au fost găsite ca adăugate. Părerea generală despre „Duhul Sfânt” este că acesta este o persoană spirit, cea de-a treia persoană a „treimii”, egală cu Dumnezeu şi Cristos în putere, substanţă şi veşnicie.

De dragul argumentului, să presupunem că Dumnezeu şi Isus erau una în egalitate, putere şi veşnicie în timpul când Isus a fost pe pământ până când a fost botezat. Unde era atunci cea de-a treia persoană a „treimii”, „Duhul Sfânt”? Trinitarienii vor declară că Ei trei erau una în acea perioadă. Dar, nu este adevărat că Biblia declară că atunci când Isus a fost botezat, spiritul a coborât asupra lui asemenea unui porumbel şi imediat după aceasta El a fost călăuzit de spirit? Trinitarienii vor spune că toate trei persoanele „treimii” erau prezente cu acea ocazie şi vor cita Mat. 3:16,17: „De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea cerurile s-au deschis şi a văzut spiritul lui Dumnezeu coborându-se în chip de porumbel şi venind peste El. Şi din ceruri s-a auzit un glas care zicea: Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea”.

Totuşi, învăţătorii trinitarieni vor trebui să răspundă la câteva întrebări referitoare la acest text, care îi va pune în încurcătură, ca de pildă: A cui voce a venit din cer, spunând: „Acesta este Fiul Meu preaiubit”? Era aceasta propria voce a lui Isus? Unde fusese până atunci „Duhul Sfânt” sau spiritul sfânt, observând că acum coborâse peste Isus? N-au fost cerurile deschise pentru Isus, dacă El era Dumnezeu, în timpul celor treizeci de ani ai Săi petrecuţi pe pământ? Dacă El era Dumnezeu sau o parte a treimii, egal în putere, substanţă şi veşnicie cu Dumnezeu, ar fi avut totdeauna acces la ceruri. Acestea şi alte întrebări la fel de stânjenitoare au convins clerul că este mult mai bine să spună că totul este o mare taină.
Unul dintre cele mai misterioase lucruri este întrebarea: Cine a condus Universul în timpul celor trei zile când Isus a fost mort în mormânt sau în timpul celor treizeci şi trei de ani şi jumătate ai Săi, petrecuţi pe pământ, în timp ce a fost făcut „cu puţin mai prejos decât îngerii”? Dacă Isus era Dumnezeu, atunci, în timpul morţii lui Isus, Dumnezeu a fost mort în mormânt. Ce ocazie minunată ca Satan să preia complet controlul! Dar, simplul fapt că el n-a putut face aceasta, dovedeşte că singurul Fiu născut, şi numai El, era cel mort. În timpul căii pământeşti a lui Isus, Diavolul a făcut orice efort pentru a aduce moartea asupra Lui; şi după ce a reuşit în cele din urmă, cu siguranţă că el n-ar fi permis învierea lui Isus, dacă Atotputernicul Dumnezeu ar fi fost mort. Cât de contradictoriu este totul, potrivit „treimii”!

Doctrina treimii n-a fost concepută de Isus sau de primii creştini. Niciunde în Scripturi nu este făcută vreo menţiune despre o treime. De aceea, dacă aşa cum s-a pretins, aceasta este „doctrina fundamentală a religiei creştine”, este foarte ciudat că această doctrină confuză, complicată, n-a primit nici o atenţie din partea lui Isus Cristos, prin nici un fel de explicaţie sau învăţătură. Încă mai ciudat este faptul că oameni imperfecţi, care au trăit cu sute de ani mai târziu, au trebuit să injecteze ideea în religia lor, prin păgâni şi să o înveţe ca pe un adevăr scriptural. Adevărul clar este că aceasta este o altă încercare de-a lui Satan de a ţine departe persoanele temătoare de Dumnezeu de învăţarea adevărului despre Iehova şi Fiul Său, Isus Cristos. Nu, nu există nici o treime!